Mândria de a fi român

Cu ceva mai bine de 3 ani în urmă am scris textul de mai jos pentru revista Capital. Uitasem de el și l-am redescoperit acum, întâmplător. Pare de actualitate.

«Românii sunt un popor care se urăște pe sine», mi-a spus cândva un prieten, și cred că avea mare dreptate. Cred că cea mai gravă problemă, și cea mai profundă, pe care o avem ca nație e acest profund sentiment de inferioritate care ne face să ne detestăm pe noi înșine. Citește mai mult

Mândria de a fi român 4.53/5 din 15 voturi

Modele, rețete, exemple

Acest articol a apărut, într-o formă editată, în ultimul număr al revistei Biz.

În 1982 un tânăr consultant de la Mc Kinsey, un tip briliant, alert în gând și articulat în verb, a publicat o carte care a devenit poate primul best-seller modial de afaceri, o carte care a zguduit puternic fundațiile gândirii lumii de afaceri de la acel moment. Cartea s-a vândut în peste 3 milioane de exemplare în primii 4 ani de la apariție! Nemaivăzut pentru o carte despre afaceri. Tânărul se numea Tom Peters iar cartea se numea “In Search of Excellence”. Era vremea în care industria americană se simțea puternic amenințată de avansul industriei japoneze, vremea în care mașinile japoneze trecuseră de la a fi jucării fragile și nefiabile la a fi prima opțiune a clasei mijlocii americane și în care firme ca Sony sau Matsushita trimiteau în faliment companiile americane una după alta. Cartea identifica un număr de firme americane de succes, care făcuseră față cu brio acestei competiții și care nu doar că rezistaseră dar și prosperaseră și le descompunea acțiunile într-o rețetă a succesului, a excelenței. Ideile și abordările noi, proaspete, fără inhibiții, prezentate în carte au făcut din ea un best-seller mondial iar din Tom Peters un guru al afacerilor și o celebritate internațională. 10 ani mai târziu aproape toate firmele prezentate în carte dăduseră faliment iar Tom Peters a recunoscut ceea ce niște jurnaliști de la Business Week descoperiseră, anume că a falsificat unele date pentru ca să ajungă la concluziile pe care le-a prezentat. A urmat dizgrația și un con de umbră din care omul nu a mai ieșit niciodată de tot. A fost o victimă celebră a unui fenomen foarte cunoscut dar puțin înțeles, numit de psihologi eroarea fundamentală de atribuire.

Citește mai mult

Modele, rețete, exemple 4.83/5 din 40 voturi

Despre dependență

Am scris un text pentru Manager Express despre dependență. În cazul meu, despre dependența de alții în luarea deciziilor.

Cu mulți ani în urmă am vândut firma mea unei corporații multinaționale și apoi m-am angajat la ei. A fost o perioadă extrem de interesantă pentru mine și un prilej de nenumărate refecții despre felul cum funcționează oamenii și organizațiile. Între ele am avut și două despre dependență.

În firma în care intrasem, ori de câte ori aveam o decizie de luat, după ce grupul responsabilizat cu decizia analiza situația și cădea de acord, cineva zicea: “Hai să i-o arătăm și lui… (un șef oarecare), să vedem ce zice”. Pe mine asta mă mira din cale afară. “Dar de ce să i-o arătăm, ce să zică?” “E, așa, să luăm și de la el o părere”. Bine, îmi ziceam, e rezonabil, hai să o luăm. Problema e că noi muncisem o săptămână ca să ajungem la concluzia aia, i-o dădeam pe la nas unuia care nu investise nici 30’ în analiză, omul, dacă tot i se cerea părerea, se simțea obligat să o dea, iar odată dată ținea la ea! Mai mult decât atât, coechipierii mei se dădeau peste cap să-i facă pe plac, deși în mod evident nu avea nici o responsabilitate și nici nu se documentase pertinent înainte de a vorbi, își dădea și el cu părerea.

Citește mai mult

Despre dependență 4.78/5 din 23 voturi

În capcana propriului sistem de iluzii.

O butadă bine cunoscută spune așa: “primul mit al științei managementului este că există”. Managementul nu e o știință, e o disciplină empirică. Toate teoriile de management sunt, de fapt, un fel de a structura concluzii provenite din practica celor care chiar conduc oameni și afaceri. Deși există metode științifice de cercetare empirică și e important ca teoriile să se bazeze pe fapte riguros cercetate, managementul în sine e o colecție de practici. Faptul că el are modele și teorii în spate, ne face însă, să le considerăm intrinsec valide, deși asta nu e deloc neapărat adevărat.

Ca disciplină de studiu, managementul nu e una dintre științele fundamentale ale lumii. Nu e intrinsec evoluției societății. Cineva l-a inventat. Știm și cine: Henri Fayol, un inginer francez de mine, pe la sfârșitul secolului XIX. Dacă Fayol s-ar ridica mâine din mormânt ar fi foarte mândru de sine. Pentru că principiile pe care le-a postulat el despre funcțiile managementului, anume Prevedere, Planificare, Comandă, Coordonare și Control, sunt în utilizare și azi, pe scară largă, deși lumea nu mai arată deloc la fel cu aceea în care a trăit și creat el. Conducem în sec XXI cu metode ale secolului XIX, bazate pe paradigme ale secolului XIX și ne mirăm când ele nu dau rezultate.

Citește mai mult

În capcana propriului sistem de iluzii. 4.71/5 din 14 voturi

O cetate sub asediu

Acest articol a apărut în revista Biz

Capitalismul pare, în ultima vreme, din ce în ce mai mult, a fi o cetate sub asediu. Învinuit de criza economică în care se zbate lumea occidentală, de colapsul sistemului financiar, de inegalitatea de șanse și de decalajele din ce în ce mai mari între bogați și săraci, în fine, învinuit de toate relele societății moderne, capitalismul e asediat azi cum nu a mai fost de mult, din anii 60.

Recent, Mugur Isărescu a făcut o afirmație care a aprins multe spirite, de ambele părți ale dezbaterii, anume aceea că economia liberă nu se poate auto-regla, are nevoie de intervenție și reglementare din partea statului. Eu nu sunt expert în macro-economie și nu vreau să comentez justețea sau injustețea afirmației. Vreau doar să remarc în treacăt că exemplul pe care guvernatorul l-a dat, acela al băncilor, e pentru mine relevant pentru lipsa de consistență a argumentației domniei sale. Cumva rezultă că economia nu se poate auto-regla pentru că oamenii care acționează ca actori în peisajul economic sunt lacomi și lipsiți de scrupule și pentru asta e nevoie ca statul să intervină. Statul, în această accepțiune, pare a nu fi făcut din oameni. Sau, dacă e făcut din oameni, pare fi făcut din alt fel de oameni decât cei care lucrează în companii. Printr-un mecanism miraculos, băncile atrag și recrutează sistematic escroci, în timp ce statul atrage și recrutează sistematic oameni integri. Nu știu ce părere aveți voi despre politicienii noștri și despre bancheri, dar de la mine lucrurile se văd fix pe dos.
Citește mai mult

O cetate sub asediu 4.33/5 din 3 voturi

Binele normal

Acest articol a aparut in revista Biz

Am întâlnit, în cariera mea de consultant, foarte multe organizații și, mai ales, foarte mulți manageri care funcționează în paradigma că binele e normal. Ca atare el nu merită vreun feedback, nu e susținut sau întărit în vreun fel. E normal să faci bine, de aia ești plătit. Ce se semnalează mereu sunt deviațiile, ceea ce trebuie corectat.
Citește mai mult

Binele normal 4.67/5 din 6 voturi

Omul din oglindă

Acest articol a apărut în ultimul număr al revistei Biz

În mai toate proiectele de schimbare în care suntem implicați, cu rare excepții, tema pe care o primim de la clienți e încadrată într-un mesaj de genul “avem o problemă, oamenii trebuie să se schimbe”. Subînțeles în mesaj e faptul că cei care trebuie să se schimbe sunt ceilalți, mereu ceilalți. Acest lucru e imposibil.

Organizațiile sunt cum sunt, bune sau mai puțin bune, nu printr-o intervenție divină ci prin acțiunea managerilor. De aceea nici o schimbare organizațională nu e posibilă fără o schimbare personală. Cel mai bun instrument de prioritizare a acțiunilor într-un proces de schimbare a organizației e oglinda.

Citește mai mult

Omul din oglindă 4.50/5 din 6 voturi