An: 2006

Încrederea în sine

Visul meu a fost mereu să mă fac profesor de liceu. La vremea când această alegere era una dintre cele posibile nu am avut curajul s-o fac, pentru că presupunea o repartiţie la ţară, un fel de apostolat de care nu mă simt capabil. Dar încă visez că, atunci când am să mă retrag, am să găsesc un liceu care să mă primească măcar cu un sfert de normă.
Pomenind despre acest vis unor studenţi dintr-o asociaţie studenţească cu care colaborăm m-am trezit că-mi propun, în chip de cadou de Crăciun, să ţin o prelegere în faţa unui grup de elevi dintr-un liceu din Bucureşti, pe orice temă vreau eu. Citește mai mult

Încrederea în sine
O notă?

Gică Contra

Un personaj foarte răspândit prin organizaţiile de la noi este Gică Contra. E un individ care ştie mereu ce nu se poate şi de ce ceva nu merge, dar nu ştie niciodată ce merge. În faţa unei idei noi, acest personaj e rezervat şi gânditor, obiectiv şi pragmatic şi se întreabă ritos sau sfătos dacă asta e cea mai bună cale de urmat. Asta când nu desfiinţează sarcastic, pur şi simplu, ideea. Citește mai mult

Gică Contra
2.5 din 2 voturi

România competitivă

Organizaţiile româneşti încurajează competiţia mai mult decât 94% dintre organizaţiile din lume! Pare ciudat, dar e adevărat. Avem date despre asta. Şi se vede şi cu ochiul liber. Uitaţi-vă la traficul matinal în Bucureşti, în care tot felul de persoane dezechilibrate emoţional se înghesuie să vă ia faţa la semafor.

Dar nu e competitivitatea principalul motor al progresului? În cantităţi mari nu e, ba e chiar pe dos. În organizaţiile şi societăţile hiper-competitive totul este despre cum să-i bat pe ceilalţi, cum să fiu mai tare, mai mare, mai şmecher, mai bine văzut decât ei.  Mai rău, obsesia de a învinge se transformă rapid şi oarecum brusc în obsesia de a nu fi învins. Citește mai mult

România competitivă
5 din 3 voturi

Frica drept motivator

„Frica este adevăratul motivator”. „Oamenii nu lucrează decât de frică”. „Românii nu au cultul muncii şi al responsabilităţii”. Sunt, toate, afirmaţii pe care le aud zilnic, în felurite tonuri şi ipostaze de la tot felul de oameni, altminteri responsabili. Partea proastă este că au în bună măsură dreptate.

De ce e proastă, atunci? Pentru că managerii care lucrează în această paradigmă îşi construiesc propriile probleme şi propriile justificări. E o profeţie auto-împlinită. Metodele de intimidare produc efecte pe termen scurt, ca atare îi încurajează pe manageri să le folosească, deşi produc efecte dezastruoase pe termen lung. [...]

Citește mai mult