Hypermarketurile

Am văzut ieri la televizor o scenă incredibilă. Patronatele din industria alimentară ţineau o conferinţă de presă în care se plângeau (nu prea era clar cui) de abuzul de putere al hypermarketurilor. Eu nu am auzit de mult pe cineva debitând o cantitate atât de mare de inepţii într-un timp atât de scurt. Fiecare frază spusă de fiecare persoană se bătea cap în cap cu fiecare frază anterioară. Halucinant. Ca mostră de prostie, de pildă, un domn cu alura de şef de sală comunist acuza Metro că încurajează frauda fiscală pentru că la casă îţi fac factură pe persoană fizică pe care apoi cumpărătorii o rup şi basta. E complet de neînţeles în ce constă frauda fiscală. Poate în faptul că acel comerciant pierde ocazia de a deduce TVA şi orice fel de deductibilitate fiscală. Omul nu înţelegea că frauda fiscală se petrece la cel care EMITE facturi, nu la cel care le PRIMESTE. Şi nu era deloc clar de ce e mai bine la Carrefour, care nici măcar nu-ţi face factură fiscală…

Una peste alta, mi s-a părut complet de neînţeles cum e posibil, în numele cărei logici economice sau sociale, ca un operator economic să facă apel la stat pentru a interveni în relaţia lui cu un alt operator economic în sensul de a lua nişte profit de la acela şi a-l pune în buzunarul lui. Ca ce chestie, adică? Cu ce e unul mai breaz ca celălalt? Şi de ce ar trebui statul să favorizeze pe unul dintre ei? Argumentul suprem al patronatelor e că practicile din retail cresc preţul la consumator. A propos, acest argument e adus în aceeaşi frază cu acela în care preţurile prea mici practicate de supermarketuri scot din afaceri micile magazine!! Adică, vezi Doamne, patronatele ar vrea să să ia banii detailiştilor ca să-i dea înapoi consumatorului. Bre, ne laşi??? Om fi noi proşti, dar nici chiar aşa.

Retailul de mare suprafaţă e o afacere uriaşă şi cu potenţialul de a schimba peisajul economic. Asta e drept. În Statele Unite Wal-Mart are o cifră de afaceri de câteva ori mai mare decât PIB-ul României. Pe drumul către această dominare economică a ras fără milă toate magazinele de cartier din zonele unde şi-a deschis hypermarketuri a distrus locuri de muncă şi a creat altele de nivel jos, prost plătite. Pentru toate acese lucruri a fost criticat şi aproape urât de americani, care au ajuns să-l penalizeze nemaicumpărându-i produsele. Şi Wal-Mart a ascultat şi a început să se comporte mai responsabil. Poate că asta ar fi o soluţie şi la noi, deşi la noi oamenii mai degrabă admiră comerţul de mare suprafaţă. În acelaşi timp, în vremurile mai grele prin care trece economia americană, publicul a început să realizeze că tot Wal-Mart e cel care a contribuit major la păstrarea sub control a inflaţiei, prin capacitatea de a cumpăra şi vinde ieftin, arma lui principală de atac şi secretul succesului în faţa micilor magazine din colţul străzii.

Dacă statul trebuie sau nu să intervină în relaţia dintre agenţii economici este, sper, o întrebare superfluă. Esenţa economiei de piaţă e libera circulaţie a mărfurilor, muncii şi capitalului. Rămâne întrebarea de ce patronatele producătorilor nu folosesc forţa lor pentru a echilibra jocul cu lanţurile de supermarketuri. În fond e o afacere în care toată lumea depinde de toată lumea. Deşi nu ştiu care e răspunsul, tare mi-e teamă că la mijloc e tot incapacitatea românească de a crea comunităţi solidare şi unitate de aţiune.