Lună: august 2009

De ce avem nevoie de un alt fel de a conduce

Am tot spus asta în tot felul de feluri. Și o repet acum: avem nevoie de un alt fel de a conduce, bazat pe etică, angajament personal, motivație intrinsecă și leadership, și asta nu e o marotă la modă în resurse umane. E o realitate bazată pe studii foarte serioase. Iată aici un om mult mai deștept decât mine care prezintă alte dovezi

De ce avem nevoie de un alt fel de a conduce
O notă?

Adecvarea la piata muncii

Am fost invitat de curând la o dezbatere la Money Channel despre tema adecvării sistemului de educație la cerințele pieței muncii. Nu am putut participa, fiind în Franța, dar am să comentez aici ce aș fi avut de spus.
Subiectul adecvării educației la cerințele pieței muncii a fost, recent, foarte dezbătut. Pare să existe un consens printre comentatori că acum această adecvare lipsește, scoatem absolvenți care nu se pricep la nimic, care nu sunt încadrabili. Președintele a exprimat ideea briliant de succint, chiar dacă inabil: ne trebuie ospătari nu filozofi.
Trebuie să spun că și eu am fost o vreme avocatul acestei idei, dar între timp mi-am mai nuanțat poziția. Să vă spun de ce.

Citește mai mult

Adecvarea la piata muncii
O notă?

Statul degeaba

Acum vreo săptămână (sau poate mai mult, că am cam pierdut noțiunea timpului cu balamucul din jurul meu) a apărut o știre în Ziarul Financiar. De când a început criza statul a concediat 2500 de oameni iar restul economiei 250,000!

Știrea asta este cel mai bun exemplu și cel mai bun argument pentru teza că statul trebuie redus la înfățișarea lui minimă. Și nu pentru că aș dori eu ca niște oameni să-și piardă locul de muncă, oricare ar fi aceia. Pe lângă considerentele de ordin social, pe care, recunosc, eu le privesc cu multă rezervă pentru că eu cred că e de datoria fiecăruia să-și poarte lui și familiei lui de grijă, în situația actuală creșterea numărului de șomeri produce un efect de ambalare a crizei în avalanșă, prin creșterea numărului celor care nu-și mai pot plăti datoriile la bănci, care nu mai pot consuma, etc. Nu cred nici în miraculoasa redresare a vistieriei publice prin această manevră, pentru că șomerii vor fi plătiți din ajutorul de șomaj până la sfârșitul crizei cel puțin.

Dar a ține sute de mii de oameni pe leafă degeaba are niște efecte foarte perverse. Citește mai mult

Statul degeaba
O notă?

Educația sistematică

Am citit recent un interviu al profesorului Andrei Marga într-un număr (vechi) din Cotidianul. Ca de obicei e pragmatic, detaliat și la obiect, ca un om care știe bine despre ce vorbește. Și totuși, cred eu, chiar dacă propunerile domniei sale s-ar aplica, sistemul românesc de învățământ ar fi tot șchiop. Pentru că, așa cum argumentam în dezbaterea pe temă a Guvernului Privat, principala problemă a sistemului românesc de învățământ e că nu există. Nu că nu există învățământ, ci că nu există sistem și aici e, cred eu, toată buba. Citește mai mult

Educația sistematică
O notă?

Îngerul elitei

Într-un articol semnat recent în revista 22 și postat pe bogul lui aici prietenul meu Cosmin Alexandru vorbea despre demersul necesar de a crea un public pentru elita românească, în lipsa căruia, argumenta el, rolul elitei se diminuează. Mi se pare un subiect foarte interesant și aș vrea să fac aici câteva observații. De la început trebuie să spun că deși interesantă, dilema lui Cosmin mi se pare fără soluție, sau cel puțin fără o soluție imediată. Dacă elita ar avea un public, atunci societatea ar fi mai coerentă și mai puțin bezmetică. Așa cum e, România profundă nu înțelege nimic din argumentațiile fin-savante ale lui Horia Patapievici și nici chiar din discursul filozofic pigmentat de umor dar, totuși, foarte elevat al lui Andrei Pleșu. Deci, iată cum cred eu că am putea rezolva dilema ridicată de Cosmin. Citește mai mult

Îngerul elitei
O notă?

În loc de postfață

Am fost uimit de numărul mare de oameni care mi-au scris în urma anunțului mutării mele în Franța. Unii mi-au urat de bine, alții mi-au pus la îndoială alegerea, alții mi-au mai cerut informații. Vă mulțumesc tuturor pentru că vă pasă. Dacă știam că sunteți așa de mulți, poate nu mai plecam :-).

Eu am făcut anunțul așa, printre altele, ca să nu zică lumea că mă strecor pe ușa din dos. Nu mi s-a părut un anunț așa de important. Pentru mine chestiunile grave ale vieții, cum e și emigrarea, sunt alegeri foarte personale și care nu pot fi comentate public. Nu cred că e înțelept să emigrezi, după cum nu cred că e prostesc. Nu cred că emigrarea e ceva ce li se potrivește tuturor. Nici măcar nu cred că mi se potrivește mie, dar trebuie să încerc. În toată viața mea am trăit după filozofia că e mai bine să regret ce am făcut decât ce n-am făcut.

Pentru că anunțul, însă, a generat așa de mult interes simt nevoia să mai pun puțin miez în el. Citește mai mult

În loc de postfață
5 din 1 voturi

Allez les bleus

Dacă tot am scris despre America, să vă spun câte ceva și despre Franța. În primul rând, Franța rurală, cea pe care o trăiesc eu, nu are nici o legătură cu Parisul. Asta poate fi bine sau rău, în funcție de ce vă doriți de la viață. Pe aici ești bine primit de-ai fi român, chinez, englez sau malgaș. Un lucru să nu fii: parizian. Franța rurală e tradițională, așezată, tolerantă, disciplinată, muncitoare, și, în felul ei adeseori lent, surprinzător de eficientă. După toate regulile economiei capitaliste, Franța ar fi trebuit să dispară. Demult. Pe aici se muncesc 35 de ore pe săptămână, fără excepție, cu religiozitate. Asta înseamnă că magazinele, de pildă, deschid de la 9 la 12. Apoi au pauză de prânz 2h (da, da, ați citit bine) apoi se redeschid de la 2 la 6. Țin deschis sâmbăta, dar în schimb închid lunea. Prânzul e o sărbătoare religioasă zilnică. Se ia în familie (la o pauză de 2h nu-i nici o problemă să dai o fugă până acasă) sau la bistroul preferat și are musai 3 feluri, adesea stropite cu un pahar de vin. Pe urmă se duc la muncă! Neverosimil. Dar adevărat. Citește mai mult

Allez les bleus
O notă?