Eu mă mut. Așa că am la mine în casă acum o mare echipă de la o firmă de mutări cu ceva experiență și renume. Azi discutam cu șeful echipei care îmi împachetează lucrurile despre graficul de lucru și am fost surprins să constat că are altul decât cel la care mă așteptam eu, după discuția pe care o avusesem cu omul de vânzări. M-am prins repede că diferența se datora faptului că cel de la vânzări îmi spusese că nu se poate intra cu un TIR pe strada mea, în timp ce cel de la operațiuni susține că se poate. Când a auzit că omul de la vânzări mi-a spus că nu se poate și că vor trebui făcute mai multe drumuri și transbordări, a pufnit disprețuitor și arogant-superior: “Pff. Ăla?? Ce știe ăla?”
Nu știu dacă v-ați mai întâlnit cu situații de genul ăsta, dar tind să cred că da. Conflictele astea minore, vânzări vs. marketing, marketing vs. service, financiar vs. restul lumii etc. sunt foarte, foarte răspândite în organizațiile noastre. Pe mine mă lasă mereu mască. Nu înțeleg cum oamenii care spun astfel de lucruri nu înțeleg:
- Că disprețuindu-și colegul te disprețuiește și pe tine, client, la pachet cu colegul lui, pentru faptul că i-ai dat aceluia încrederea ta.
- Că disprețul lui față de coleg se răsfrânge asupra lui însuși. Eu, clientul, nu vreau să am de-a face cu o firmă în care unii sunt deștepți și competenți iar alții, și anume fix aceia desemnați să se ocupe de mine și de problemele mele, sunt niște aiuriți pafariști. Dacă situația e așa, îmi pierd încrederea în firmă în ansamblul ei, la grămadă, cu competentul arogant cu tot.
Dacă vă întrebați de ce se comportă așa, iată un răspuns: din hiper-competitivitate. Pentru foarte mulți dintre români binele înseamnă, mai cu seamă, a fi mai tare, mai șmecher, mai potent, mai șiret, mai avut, mai descurcăreț pe scurt mai cu moț decât cei din jur. Dacă nu ești, trebuie să găsești unghiuri din care ești. Dacă nu găsești, trebuie să găsești măcar unghiuri din care celălalt e inferior. A avut bulan. Tac’su-i securist. Mă-sa e …., mă rog. Din astea.
Sunt mereu și mereu provocat de clienți care-mi spun că spiritul de competiție e bun, ține lumea activă. Într-o oarecare măsură au dreptate. Dar la nivelul la care au ajuns lucrurile la noi în societate el nu mai are demult efecte benefice. Dacă mai aveam nevoie, am avut azi un nou exemplu.
Ooooo… cata dreptate ai sire! Si cat de frumos putea tanarul tau sa-ti raspunda “Am studiat problema si am gasit o solutie care sa fie mai eficienta”.
Dar sa stii ca (on the bright side) am vazut si multe companii in care asa ceva se intampla si reusesc sa apara ca o echipa in fata clientului, deci – cumva – suntem pe directia buna. Asta fiind de altfel unul din locurile in care “criza” ajuta.
As completa putin pe tema “competitiei”.
In spatele “spiritului hiper-competitiv” e agresivitatea pura. Iar agresivitatea e semnul unei mari slabiciuni si dezorientari. E aici un intreg eseu de scris, mare parte din mirlania agresiva din Romania de azi vine din spaima, desi pare greu de crezut. Boala e lipsa valorilor, agresivitatea e doar un simptom iar mecanismul ar putea fi asta: Daca nu ai repere ajungi repede sa fii obsedat de banuiala ca nu esti suficient de bun. Banuiala asta se transforma in spaima de a te face de ris. Nu stii ce conteaza cu adevarat, atunci trebuie sa demonstrezi ce tare esti in fiecare situatie. Ajungi intr-o competitie absurda cu tine.
Citind, mi s-au declasat instant o serie de intimplari traite de mine:
1. La dentist:” lucrarea asta este gresit facuta! trebuia… “(si urmeaza ce trebuia facut ca sa fie totul OK; evident, lucrarea criticata era facuta de altcineva!)
2. Instalatorul chemat sa remedieze o defectiune la tevile de apa, ascunse: “pai sigur ca va curge apa pe linga teava in loc sa curga prin teava! Cirpaciul care v-a facut-o – ca se vede ca a fost umblat aici -… “( urmeaza un expozeu de cit de prost a fost predecesorul si cit de competent este el)
3. La croitoreasa: “asta” este cumparata de gata? ca nu-mi inchipui ca v-a lucrat-o cineva si ca va vine in felul acesta! “(era evident ceva facut de comanda, venea bine si nu mersesem cu “asta” la retusat ci eram imbracata pur si simplu cu ea; nu-i cerusem parerea ci vroia sa probeze competenta ei pentru ceea ce ii dusesem sa-mi lucreze)
4. si numerele celelalte: mecanicii auto, mestericii de interior – gresie, faianta, zugravit, aer conditionat, mobilier, etc – unde EI sunt cei mai buni, cei mai eficienti, ceilalti din bransa fiind niste cirpaci!
Nu vreau sa absolutizez: am intilnit si situatii normale, dar prea putine fata de cele ca mai sus!
4.
@Florin. Ai dreptate. Și mă inciți. O să mă adun cândva să scriu un articol despre hiper-competitivitate, pe care o consider plaga societății noastre. Avem date despre asta și o mulțime de observații de la clienți. E belea mare.
Care hiper-competitivitate? Una declarativa, agresiv-verbala, nicidecum una adevarata, de munca, de a munci mai mult, de a gasi solutii mai bune…. E o hiper-competitivitate de a da doar din gura, din pacate…