Comentarii la: Educația sistematică

De către: bogdan

bogdan — Wed, 26 Aug 2009 09:22:44 +0000

bun scop formarea de cetateni civilizati.
ca intrari in sistem sunt, grosso modo, bugetul, materiile predate, profesorii si elevii
ca iesiri, elevii.

ca functionalitati ale procesului:
- bugetul orientat strict spre clase primare+gimnaziu+liceu, fara universitati si scoli vocationale
- materiile predate sa civilizeze mai degraba decat sa profesionalizeze
- profesorii sa fie mai degraba dascali decat papagali teroristi (vorba vine )

intrebari despre mecanismul de reglare a procesului:
- cum poate fi gestionat diferit bugetului astfel incat elevii sa devina mai civilizati?
- ce schimbari pot fi aduse materiilor predate? daca se renunta la cele care nu au caracter social-educativ, se renunta automat la profesorii ca le predau?
- cum se poate opera asupra profesorilor pentru a-si dezvolta capacitatile de dascali
- se poate opera asupra elevilor ca parte din mecanismul de reglare?

De către: Adrian Stanciu

Adrian Stanciu — Tue, 25 Aug 2009 22:25:04 +0000

@nae curteanu. Nu, nu cred. Cred că bugetul e administrat înfiorător de prost și că o mare parte a lui se risipește aiurea. Cred și că se fură mult. Dar nu cred că ceea ce se fură ar schimba esențial ecuația. În România există cam 4 mil. de salariați plătitori de taxe. Restul mănâncă de pe urma lor. E imposibil ca aceste taxe să susțină cca 5 milioane de pensionari și alti 4 milioane și ceva de tineri în sistemul public de educație. Furat sau nefurat. Sigur că aș vrea să nu se mai fure, dar soluția nu poate veni de la buget. Pur și simplu nu suntem o țară suficient de bogată ca să ne permitem tipul de servicii sociale pe care am ajuns să le considerăm dreptul nostru natural. Ca să îți dau un exemplu, creșterea aia mult disputată de 50% a salariilor profesorilor, dacă se aplica, ar fi însemnat mai mult de 1,5 mld. EUR anual și ar fi avut efect fix zero. Nu cred că se fură atât, deși sunt sigur că se risipește chiar mai mult decât atât prin extrem de prostul management public de la noi, dar asta e o altă poveste.
Una peste alta trebuie să înțelegem că nu putem avea servicii sociale ca în Suedia cu un buget ca în România. E imposibil. Ideea asta, că dacă nu s-ar mai fura s-ar rezolva totul, e periculoasă pentru că:
1. E falsă
2. Se va fura mereu

De către: nae curteanu

nae curteanu — Tue, 25 Aug 2009 22:05:33 +0000

Nu am date clare, de acceea va intreb: daca nu s-ar mai scurge (fura) bani de la buget, credeti ca ar fi bani pentru invatamant? Si daca da, nu va revolta ingrozitor ideea de a construi un sistem de invatamant pe ce mai ramane dupa ce niste unii isi fac de cap prin bugetul statului?

De către: Adrian Stanciu

Adrian Stanciu — Tue, 25 Aug 2009 18:47:31 +0000

@Dragoș. Nu știu dacă e. Cred că problema vine din felul în care valorizăm noi toți educația universitară, sau măcar toți cei care angajăm oameni. Faptul că singurele diplome cu ceva cheag și retur (în termeni de poziții mai bune și mai bine plătite) sunt cele de MBA spune cred tot ce e de spus despre felul în care piața muncii valorizează studiile universitare. Foarte aproape de zero. Ca atare e normal ce se întâmplă cu universitățile private. Acum, s-ar putea foarte bine să fie un fenomen de tip profeție auto-împlinită. Un subiect de articol viitor.
Ca să răspund la a doua întrebare, da, m-am gândit, dar nu am investit.

De către: Dragos

Dragos — Tue, 25 Aug 2009 09:23:05 +0000

Credeti ca ar fi “piata” pentru universitati private premium?
Daca da, ati luat in considerare sa investiti in aceasta directie ca om de afaceri?

De către: Adrian Stanciu

Adrian Stanciu — Sun, 23 Aug 2009 17:51:15 +0000

@Cătălin. Cele două probleme ridicate de tine cad, cred eu, în două categorii distincte:

1. Învățământul privat. În termeni foarte practici și de marketing ( cu care operezi și tu zilnic), spațiul pieței educației a fost temeinic ocupat la mijloc de un învățământ sponsorizat de stat, de calitate variabilă, adeseori îndoielnică, dar gratuit. În termeni de “value for money” imbatabil, ca orice cât cu împărțitorul zero. Ca atare, ca poziționare, învățământul privat a a avut de ales între poziționarea “premium:, de tip foarte scump și foarte bun și poziționarea “mass” adică ieftin dar pentru toți. Între cele două, universitățile noastre private au ales (spre deosebire de restul lumii) a doua poziționare. E foarte interesant pentru mine, însă, că învățământul elementar privat a ales-o pe prima. Asta arată cam câte parale dăm noi, părinții, pe fiecare etapă de educație, cam cât de importantă o considerăm și cam cât suntem dispuși să plătim pentru ea. Faptul că cea mai scumpă școală privată elementară are scoruri de 20,000 de EUR/an iar cea mai scumpă universitate privată de cam 1,000 spune multe.

2. A doua temă ține de a doua componentă a sistemului, despre care nu am vorbit încă. Vreau să remarc, în treacăt, că profesorul din exemplul tău nu se depărtează nici el de la regula chiar de el enunțată. Dar observația e pertinentă și merită dezbătută. Și promit să o fac.