Statul degeaba

Acum vreo săptămână (sau poate mai mult, că am cam pierdut noțiunea timpului cu balamucul din jurul meu) a apărut o știre în Ziarul Financiar. De când a început criza statul a concediat 2500 de oameni iar restul economiei 250,000!

Știrea asta este cel mai bun exemplu și cel mai bun argument pentru teza că statul trebuie redus la înfățișarea lui minimă. Și nu pentru că aș dori eu ca niște oameni să-și piardă locul de muncă, oricare ar fi aceia. Pe lângă considerentele de ordin social, pe care, recunosc, eu le privesc cu multă rezervă pentru că eu cred că e de datoria fiecăruia să-și poarte lui și familiei lui de grijă, în situația actuală creșterea numărului de șomeri produce un efect de ambalare a crizei în avalanșă, prin creșterea numărului celor care nu-și mai pot plăti datoriile la bănci, care nu mai pot consuma, etc. Nu cred nici în miraculoasa redresare a vistieriei publice prin această manevră, pentru că șomerii vor fi plătiți din ajutorul de șomaj până la sfârșitul crizei cel puțin.

Dar a ține sute de mii de oameni pe leafă degeaba are niște efecte foarte perverse.

Primul dintre ele este că, pentru că au un loc de muncă asigurat, ei nu se zbat să facă nimic util și productiv. Un articol recent din Business Magazin dezbătea faptul că creșterea șomajului datorită crizei a avut un efect de amplificare fără precedent a inițiativelor antreprenoriale. Dacă iei leafă de la stat, nu faci nimic.

Apoi și mai pervers încă, se perpetuează un sistem ineficient. Când oamenii sunt ineficienţi dar vor să pară eficienți își inventează muncă. Așa crește birocrația, așa nu se investește în creșterea productivității, așa ajungem să petrecem câte o zi întreagă pentru a rezolva o problemă măruntă și să ne mirăm de-a surda cum de e posibil.

Și încă, cel mai grav, salariile acestor oameni deturnează pervers resursele economice. E drept, ziceam mai sus că oricum le va trebui plătit ajutorul de șomaj. Drept. Dar acel ajutor e o investiție cu retur. Un calcul coerent și rece ne va spune de câți bani e nevoie pentru a asana aparatul birocratic și în cât timp vor fie ei recuperați prin reducerea de cheltuieli. Am văzut luări de poziție ale sindicatelor prin care cereau ca problema să se rezolve printr-un fel de „curbă de sacrificiu”, prin care să se ia câte puțin de la toată lumea ca să se lase posturile în pace. Tocmai asta NU trebuie făcut. Nu trebuie afectați nici profesorii universitari nici șoferii de la RATB și nici alte sute de mii de oameni care fac ceva socialmente util. Dar trebuie atacat cu curaj aparatul birocratic uriaș, zecile de agenții, comitete și comiții fără număr și fără scop care angajează mii de oameni la opera de mare rafinament a tăiatului frunzei la câini în fâșii subțiri.

O avea Boc curajul să o facă?

Statul degeaba
O notă?

9 comments

  1. octavianuss says:

    Am primul impuls de a recunoaste ca adevarat acest „tablou” al statului . Apoi insa memoria de fost bugetar relativ ferit de griji, e bruiata de memoria recenta de angajat la patron. Sincer, daca printr-o minune s-ar putea amesteca un bugetar cu un angajat la patron,rezultatul ar fi un castig. Cit despre Boc si Statul lui feudal plini de baroni nu pot sa am decit regrete.

  2. Diana Calfa says:

    M-as bucura sa te auda si altcineva decat noi, cei care intelegem. Dupa ce trece o zi in care te zbati sa gasesti solutii si iti mananci nervii cu bancile care au luat-o razna, ajungi acasa si vezi care sunt „de fapt” subiectele tari la televizor si ce le anima discursul, o senzatie de lehamite mai mare nici ca poate exista.
    M-a socat initial ca ai plecat desi, la cat de des te vedeam, e tot pe-acolo. Poate asta e o solutie…nu stiu! dar iti voi urmari povestea.

    Diana

  3. Politicienii au pierdut de mult contactul cu oamenii. Daca vor disponibiliza 250.000, cu siguranta vor fi afectati aprox. 700.000 de oameni. Numai statele iresponsabile fac disponibilari in masa, eu in ultima vreme nu am auzit de niciun program de reconversie profesionala, sau de un plan de asimiliare a acestora in piata muncii. Daca vor avea „curaj sa faca disponibilizari in masa” vor plati pentru el.

    • Adrian Stanciu says:

      @Bogdan. În mod evident în subiectul ăsta ne situăm pe poziții opuse. Eu cred că e socialmente extrem de dăunător și iresponsabil să plătești non-performanța, mai ales din bani publici. Însă nu se pune problema oricum de a disponibiliza 250,000 de oameni. E cifra de oameni disponibilizați de economia privată.
      Problema e că, și aici ai dreptate, nu vor avea curajul să facă nimic, pentru că ar pierde voturile bugetarilor și nu e sigur că le-ar câștiga pe cele ale non-bugetarilor. După cum a răsuns ministrul de finanțe al Luxemburgului, într-o replică rămasă celebră, unui ziarist economic care-i reproșa că nu ia măsuri de reformă: „Dragul meu, știm și noi foarte bine ce trebuie făcut, ce nu știm e cum să fim aleși din nou după aia”.
      Ca orice e condus de politic la noi, va fi prea puțin, prea târziu, prost aplicat și plin de confuzie și conflicte.

  4. Eu sunt de acord cu aceste disponibilizari dar nu la modul „De maine …”. Vrem nu vrem, exista o componenta sociala care trebuie avuta in vedere.

    Nu trebuie sa cadem si noi in sindromul pro si contra sau ei si noi. Uite de exemplu in ultimul post in care te referi la educatie, respectiv la dilema Filozofi vs Ospatari. Eu am perceput altfel mesajul presedintelui nostru „drag”, poate si din cauza ca m-am intalnit in viata reala cu astfel de probleme. Ai mei au o firma de constructii iar in cazul fortei de munca este o problema. Ingineri sunt destui, dar nu si dulgheri. Unii au diploma, dar nu si cunostinte.

    Daca ne-am uita peste cateva grafice legate de abandonul scolar am observa ca cei mai multi dintre tineri se opresc la clasa a VIII-a. Suntem o natie inteligenta, dar trebuie sa fim realisti, nu toti au capacitatea intelectuala sau suportul necesar pentru a face o facultate. Esential este ca acesti tineri, fie ca sunt de la sat sau de la oras, trebuie sa aiba posibilitatea de a urma cursuri specializate sau scoli profesionale cu o arie cat mai variata de profesii. Cu cat acestia vor avea o pregatire mai buna, cu atat vor putea castiga mai bine. Pe termenul lung, aceste venituri ii vor ajuta sa le ofere copiilor lor educatia si suportul material pe care ei nu l-au avut. De exemplu, un dulgher foarte bun si de numai 20 de ani poate castiga pana la 40 mil/luna (sau cel putin inainte de criza). Nu stiu ce salariu are un profesor de gimnaziu, dar cred ca il depaseste de cel putin 2 ori. Asadar, cand Base al nostru a facut afirmatia aceea, cred ca ii fluiera in gand „Meseria e bratara de aur”.

    • Adrian Stanciu says:

      @Bogdan

      – Despre disponibilizări. Și eu sunt de acord cu tine că există o dimensiune socială care nu trebuie ignorată. Dar ea e socială, nu profesională si se reglează cu instrumentele politicii sociale, adică plăți compensatorii, ajutor de șomaj, etc. Societatea nu e datoare nimănui cu o sinecură la stat. Ăsta e și argumentul meu: sinecurile sunt periculoase, se eternizează și subminează productivitatea. Dacă problema e socială, sa o rezolvăm cu instrumente sociale. Banii sunt aceiași, poate, dar efectul economic e complet diferit.

      – Despre brățara de aur. Departe de mine gândul de a nega importanța educației vocaționale. Sunt perfect de acord și cu tine și cu președintele că ea trebuie întărită. Un lucru care m-a surprins aici, în Franța, e că educația vocațională e adesea mai căutată decât cea teoretică, tocmai pentru că dă o brățară de aur. Și în unele meserii e chiar de aur. Ai amintit dulgherii. Pe aici, prin Franța, sunt foarte bine plătite o mulțime de meserii iar performanța în ele e foarte apreciată și îți dă un foarte bun statut social. Mă refer la meserii ca bucătar, oenolog, stilist, creator de modă, somelier, hotelier, decorator, ebenist, etc. Nici una dintre ele nu cere facultate iar școlile care le predau nu fac față la cereri. Ar fi foarte important ca învățământul nostru vocațional să scape de statutul de Cenușăreasă și de colac de salvare al celor care nu sunt suficient de inteligenți ca să dea la licee serioase și să devină ce merită să fie, o școală de meserii. Brâncuși a absolvit Școala de Arte și Meserii.
      Tot ce spun eu e că nu ar trebui să fie finanțat de stat, pentru că nu are misiune socială. Nu există nici un motiv pentru care e datoria mea de contribuabil să cumpăr brățara de aur a cuiva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.