- Despre disponibilizări. Și eu sunt de acord cu tine că există o dimensiune socială care nu trebuie ignorată. Dar ea e socială, nu profesională si se reglează cu instrumentele politicii sociale, adică plăți compensatorii, ajutor de șomaj, etc. Societatea nu e datoare nimănui cu o sinecură la stat. Ăsta e și argumentul meu: sinecurile sunt periculoase, se eternizează și subminează productivitatea. Dacă problema e socială, sa o rezolvăm cu instrumente sociale. Banii sunt aceiași, poate, dar efectul economic e complet diferit.

- Despre brățara de aur. Departe de mine gândul de a nega importanța educației vocaționale. Sunt perfect de acord și cu tine și cu președintele că ea trebuie întărită. Un lucru care m-a surprins aici, în Franța, e că educația vocațională e adesea mai căutată decât cea teoretică, tocmai pentru că dă o brățară de aur. Și în unele meserii e chiar de aur. Ai amintit dulgherii. Pe aici, prin Franța, sunt foarte bine plătite o mulțime de meserii iar performanța în ele e foarte apreciată și îți dă un foarte bun statut social. Mă refer la meserii ca bucătar, oenolog, stilist, creator de modă, somelier, hotelier, decorator, ebenist, etc. Nici una dintre ele nu cere facultate iar școlile care le predau nu fac față la cereri. Ar fi foarte important ca învățământul nostru vocațional să scape de statutul de Cenușăreasă și de colac de salvare al celor care nu sunt suficient de inteligenți ca să dea la licee serioase și să devină ce merită să fie, o școală de meserii. Brâncuși a absolvit Școala de Arte și Meserii.
Tot ce spun eu e că nu ar trebui să fie finanțat de stat, pentru că nu are misiune socială. Nu există nici un motiv pentru care e datoria mea de contribuabil să cumpăr brățara de aur a cuiva.

Nu trebuie sa cadem si noi in sindromul pro si contra sau ei si noi. Uite de exemplu in ultimul post in care te referi la educatie, respectiv la dilema Filozofi vs Ospatari. Eu am perceput altfel mesajul presedintelui nostru “drag”, poate si din cauza ca m-am intalnit in viata reala cu astfel de probleme. Ai mei au o firma de constructii iar in cazul fortei de munca este o problema. Ingineri sunt destui, dar nu si dulgheri. Unii au diploma, dar nu si cunostinte.

Daca ne-am uita peste cateva grafice legate de abandonul scolar am observa ca cei mai multi dintre tineri se opresc la clasa a VIII-a. Suntem o natie inteligenta, dar trebuie sa fim realisti, nu toti au capacitatea intelectuala sau suportul necesar pentru a face o facultate. Esential este ca acesti tineri, fie ca sunt de la sat sau de la oras, trebuie sa aiba posibilitatea de a urma cursuri specializate sau scoli profesionale cu o arie cat mai variata de profesii. Cu cat acestia vor avea o pregatire mai buna, cu atat vor putea castiga mai bine. Pe termenul lung, aceste venituri ii vor ajuta sa le ofere copiilor lor educatia si suportul material pe care ei nu l-au avut. De exemplu, un dulgher foarte bun si de numai 20 de ani poate castiga pana la 40 mil/luna (sau cel putin inainte de criza). Nu stiu ce salariu are un profesor de gimnaziu, dar cred ca il depaseste de cel putin 2 ori. Asadar, cand Base al nostru a facut afirmatia aceea, cred ca ii fluiera in gand “Meseria e bratara de aur”.