Am fost invitat de curând la o dezbatere la Money Channel despre tema adecvării sistemului de educație la cerințele pieței muncii. Nu am putut participa, fiind în Franța, dar am să comentez aici ce aș fi avut de spus.
Subiectul adecvării educației la cerințele pieței muncii a fost, recent, foarte dezbătut. Pare să existe un consens printre comentatori că acum această adecvare lipsește, scoatem absolvenți care nu se pricep la nimic, care nu sunt încadrabili. Președintele a exprimat ideea briliant de succint, chiar dacă inabil: ne trebuie ospătari nu filozofi.
Trebuie să spun că și eu am fost o vreme avocatul acestei idei, dar între timp mi-am mai nuanțat poziția. Să vă spun de ce.
Există în rândul angajatorilor o așteptare ca sistemul de învățământ să producă absolvenți amploaiabili, pricepuți din ziua intâi la ceva util. Eu cred că această așteptare e complet exagerată, cel puțin când vorbim de învățământul finanțat de la buget. Nu înțeleg deloc de ce trebuie eu să plătesc pentru ca, bunăoară, Coca Cola să poată angaja oameni care știu din prima zi cum să aranjeze marfa în raft. Cu ce mă ajuta asta pe mine? Angajatorii privați se așteaptă ca contribuabilii să rezolve problemele lor de resurse umane. De ce?
Dacă urmăm logica misiunii sociale a învățământului public, așa cum am abordat-o în articolul “Educația sistematică”, atunci nici o școală vocațională nu ar trebui finanțată de stat, cu excepția poate a medicinei generale unde, cel puțin deocamdată, statul e și angajator, deși și aici e discutabil. În rest ar trebui sa finanțăm doar educația generală, cu scop formativ. Rolul ei, deci, nu e neapărat de a forma meserii cât caractere și metode. Abordarea școlii publice ar trebui sa fie holistă și epistemologică. Oamenii ar trebui nu atât să știe orice, cât să știe cum să afle, cum e structurată cunoașterea, să aibă aplecarea de a ști si metoda de a afla. De aici încolo e drumul și responsabilitatea fiecăruia.
Discuția despre adecvarea la piața muncii s-ar muta atunci într-un spațiu complet privat, în care școlile și angajatorii pot face parteneriate pentru orientarea absolvenților în direcția cea mai adecvată. Desigur, la noi asta ridică problema spinoasă și foarte specifică a faptului că școala privată e de foarte proastă calitate. Problema e soluționabilă, cred eu, dar despre asta în alt articol. Însă, daca am aranja astfel sistemul, problema adecvării lui și chiar a calității lui ar fi mult, mult mai simplu de rezolvat. Și nu ar mai presupune dezbateri publice.
În treacăt fie spus, de dragul dezbaterii publice, că adecvarea învățământului public la realitățile de pe piața muncii, asta în ipoteza că ar avea sens, ar fi extrem de dificil înspre imposibil de obținut. Nu văd nici un mecanism posibil prin care școli care au drept misiune să bifeze o listă produsă de funcționari de la Ministerul Educației să se poată adapta unor cerințe atât de volatile ca cele de pe piața muncii. Pur și simplu sistemul e foarte greoi și are o constantă de timp uriașă. Ar fi cam ca în bancul cu ardelenii la cules de melci (iertare, ardelenilor 
) “tu te apleci, și melcul … țuști!” Până ar elabora Ministerul programe noi, le-ar supune dezbaterii publice, ar negocia cu sindicatele, ar elabora norme de aplicare, ar elabora metodologii didactice, ar instrui cadrele didactice, ar acredita disciplinele și ar corecta inevitabilele erori, realitatea pentru care învățământul se va fi pregătit se va fi schimbat de tot. Am crea un monstru, complet lipsit de repere, alergând perpetuu după propria coadă, mereu cu un pas în urmă, veșnic inadecvat, dar veșnic pretinzând că este. Cred că o problemă așa de delicată ca împrospătarea programei nu poate fi lăsată pe seama unui sistem birocratic. Ea trebuie rezolvată într-un context mult mai dinamic, cu decizii luate rapid și resurse alocate imediat pe baze de necesitate. Deci, trebuie rezolvată în sistemul privat. Să lăsăm învățământul de stat să se ocupe de subiectele perene. Socrate a pus bazele gândirii moderne acum 2,500 de ani. Nu contează dacă Ministerul petrece doi ani în plus sau în minus dezbătând care dintre dialogurile lui Platon trebuie să intre în programă. Aceeași doi ani sunt ani lumină în cazul ingineriei, al medicinei sau chiar al economiei.
Ca o notă de subsol trebuie să adaug că sistemul public de învățământ ar trebui în continuare sa finanțeze disciplinele fundamentale ale cunoașterii, care nu au cerere socială imediată, dar al căror studiu trebuie să continue neîntrerupt pentru că reprezintă frontiera cunoașterii si moștenirea generațiilor viitoare. Includ aici știintele fundamentale, studiul istoriei, al literaturii, al filozofiei. Ar trebui, deci, recuperat conceptul de universitate ca for al cunoașterii mai degrabă decât ca formator de meserii. O astfel de universitate nu ar trebui să fie neapărat adecvată la piața muncii (sau poate chiar ar trebui să fie inadecvată), cât la aspirațiile fundamentale de cunoaștere ale omenirii sau națiunii. Deci, în concluzie, în totală opoziție cu președintele, eu cred că sistemul de învățământ chiar ar trebui să scoată filozofi, nu ospătari.
Ce interesant ca pentru prima oara cand un roman formuleaza aceasta opinie. Felicitari! Pana acum, pare sa existe un consens generalizat in mediul de business de la noi, in asociatiile studentesti, in randul clasei politice, ca sistemul public de invatamant ar trebui sa pregateasca meseriasi pentru piata muncii – si fireste, nu o face. Se fac proiecte care sa remedieze acest neajuns, au loc tot felul de discutii si elaborari de strategii. Vorbeam insa recent cu un tanar roman, intors in Romania in mediul de business, insa absolvent al unui liceu de mare prestigiu in Marea Britanie, precum si a Universitatii Cambridge. Imi povestea, in linii mari, exact aceleasi opinii pe care le-ai exprimat mai sus. Ca societatea si afacerile progreseaza mult prea rapid pentru a ne astepta ca scoala sa faca perfect legatura cu piata muncii si sa tina pasul cu timpul, astfel incat ce i se cere scolii este sa formeze deprinderi, atitudini, caractere. Zic totusi ca in Romania ramane in continuare problema invatamantului superior tehnic, care cred ca trebuie sa existe in continuare (cu siguranta, trecerea la un astfel de invatamant exclusiv privat ori finantat de companii, ar dura secole). Iar acest invatamant superior tehnic trebuie sa formeze ingineri care sa aiba habar de ultimele dezvoltari din domeniul lor, pe langa legile generale ale tehnicii. Firmele din domeniul ingineriei de asta ajung sa se planga… ca absolventii pe care ii angajeaza au cunostinte tehnice depasite de 20 de ani, ca pur si simplu nu cunosc de nici un fel realitatea curenta a domeniului lor. Iar dobandirea unor astfel de cunostinte nu se poate face, deocamdata, exclusiv la locul de munca. De aici deriva, desigur, problema dotarii laboratoarelor, problema pregatirii continue a cadrelor didactice, etc.
@Corina. Multumesc pentru apreciere. In treacat fie spus, fiul meu e student la Cambridge unde isi da masteratul intr-un subiect extrem de ingust de istorie medievala. Am fost surprins sa constat cata aplecare, dedicare si efort se depun pentru cultivarea si pastrarea acestui corp de cunostinte perfect inutilizabile practic.
In ce priveste privatizarea invatamantului vocational, de tip inginerie, eu nu sunt de parerea ta. Cred ca nu poate fi mai prost decat este si ca daca privatizarea e facuta cu cap se face repede si bine. Daca Guvernul Romaniei e in stare sa faca ceva, orice ar fi, cu cap, e alta intrebare…
Ce interesant ca e pentru prima oara cand un roman formuleaza aceasta opinie. Felicitari! Pana acum, pare sa existe un consens generalizat in mediul de business de la noi, in asociatiile studentesti, in randul clasei politice, ca sistemul public de invatamant ar trebui sa pregateasca meseriasi pentru piata muncii – si fireste, nu o face. Se fac proiecte care sa remedieze acest neajuns, au loc tot felul de discutii si elaborari de strategii. Vorbeam insa recent cu un tanar roman, intors in Romania in mediul de business, insa absolvent al unui liceu de mare prestigiu in Marea Britanie, precum si a Universitatii Cambridge. Imi povestea, in linii mari, exact aceleasi opinii pe care le-ai exprimat mai sus. Ca societatea si afacerile progreseaza mult prea rapid pentru a ne astepta ca scoala sa faca perfect legatura cu piata muncii si sa tina pasul cu timpul, astfel incat ce i se cere scolii este sa formeze deprinderi, atitudini, caractere. Zic totusi ca in Romania ramane in continuare problema invatamantului superior tehnic, care cred ca trebuie sa existe in continuare (cu siguranta, trecerea la un astfel de invatamant exclusiv privat ori finantat de companii, ar dura secole). Iar acest invatamant superior tehnic trebuie sa formeze ingineri care sa aiba habar de ultimele dezvoltari din domeniul lor, pe langa legile generale ale tehnicii. Firmele din domeniul ingineriei de asta ajung sa se planga… ca absolventii pe care ii angajeaza au cunostinte tehnice depasite de 20 de ani, ca pur si simplu nu cunosc de nici un fel realitatea curenta a domeniului lor. Iar dobandirea unor astfel de cunostinte nu se poate face, deocamdata, exclusiv la locul de munca. De aici deriva, desigur, problema dotarii laboratoarelor, problema pregatirii continue a cadrelor didactice, etc.
Eu nu sunt de acord ca educatia practicabila sa fie, ori finantata de stat, asa cum e, ori finantat de privat, asa cum sustineti ca ar fi cel ma bine. Eu cred ca cel mai corect ar fi o finantare din 3 directii: studentul, pentru ca el este primul beneficiar al educatie sale puse in practica; privatul, pentru ca este cel de-al doilea benficiar pentru acolo se exercita educatia; si statul, pentru ca noi toti ceilalti suntem cel de-al treilea beneficiar al muncii prestate de cel educat din banii nostri ai tuturor. Insa in privinta educatie generale sunt intrutotul de acord ca sa fie finantata de stat, dar sa asigure cel putin minimumul de cunostinte generale.
In primul rand apreciez cele 2 articole legate de educatie. Scoala romaneasca are nevoie de o reforma, de schimbari rapide. Cat timp se va tine cont, in primul rand, de sindicate si interese politice o reforma serioasa nu are cum sa aibe loc. Trebuie taiat in “carne vie” iar aspectul birocratic in care se fac programele scolare precum si numarul infinit de acte si comisii din scoala trebuie suprimat. Profesorul trebuie sa se ocupe de elev si de pregatirea orelor, nu de o infinitate de acte fara de rost.
Bafta copilului ce studiaza istoria medievala. Materia mea preferata, atat de preferata incat ma ajuta sa imi castig existenta.
Adriane, sistemul acesta de invatamant superior privat e un sistem bun, eu sunt de acord cu el. Un mic comentariu totusi: in Franta pe care tocmai o laudai ca functioneaza statul, invatamanul universitar e in preponderenta de stat…nu stiu cum functioneaza tu stii mai bine. Pe de alta parte pe principiul enuntat de tine ar trebui atunci ca toate facultatile de stat sa nici nu aibe profil sa fie generaliste. Dar pentru asta exista gimnaziul (si partial liceul, ca deja si acolo sunt diverse profile) Cat despre Coca Cola: probabil daca ar avea de ales intre a plati impozite cu 1-5% mai mici, cu siguranta nu le-ar trebui absolventi gata formati
Dar daca tot platesc impozite si nu am nici infrastructura, nici clasa politica, macar sa mai economisesc in traninguri 
@Alin. România tot importă sistemul francez de la Cuza încoace. În mod evident nu ni se potrivește. Tocmai pentru că în Franța statul funcționează și la noi nu. Am dobândit doar birocrație, nu și eficiență. Cât despre taxe… la francezi e 40%, nu 16% ca la noi. Hai să nu le plângem corporațiilor de milă, totuși…
În ce privește structura învățământului, eu nu propun ca învățământul de stat actual să fie generalist ci ca doar cel generalist să fie de stat; e o nuanță. Am propus asta plecând de la o misiune socială posibilă. Altminteri chiar nu înțeleg de ce trebuie să cadă în sarcina contribuabililor. Tu care crezi că ar fi misiunea socială care ar justifica ca eu să plătesc studiile de inginerie ale copilului altcuiva? Cu ce mă ajută pe mine?
Dar de ce functioneaza invatamantul superior de stat in alta parte? Pentru ca are si o competitie privata (deci o alta motivatie decat aceea de a se perpetua ca sistem)? Pentru ca are mai multa autonomie la nivel de Universitate? Pentru ca societatea e mai responsabila? Pentru ca traieste si din proiecte private si nu numai din bani de la stat, deci e fortat sa fie la zi si competitiv?
Nu toate lucrurile sunt chiar negre… De exemplu, sunt catedre in Politehnica unde s-au produs schimbari remarcabile, datorita producerii de rezultate pentru mediul privat si datorita unor oamni cu respect pentru meserie. Sunt si altele unde nu s-a intamplat nimic de ani de zile. In ceea ce ma priveste, recunosc ca tot ce imi aduce satisfactie profesionala in ziua de astazi am invat singur… Dar tot nu regret ca am facut Politehnica.
@Mihai. De ce în altă parte există șosele? Dar de ce nu există câini vagabonzi? De ce sunt străzile curate? De ce gurile de canal au capace și sunt aliniate la nivel cu strada? De ce… atât de multe altele? Pentru că au un stat care funcționează. Nu putem avea școli de stat funcționale cu un stat disfuncțional. Autonomia universitară, ca orice altă autonomie lipsită de responsabilitate e o batjocură. În plus, zic din nou, nu văd care e misiunea lor socială. De ce e de datoria societății să scoată pe cineva inginer? Ea ce câștigă din asta? Eu, tu, care plătim, ce câștigăm din asta?
Politehnica am făcut-o și eu, și nici eu nu o regret. Dar hai să fim realiști. Nu e MIT. Și nici nu va deveni. Nu avem nici o universitate în primele 500 ale lumii. NICI UNA. Iar lucrurile merg în jos. Nu putem genera soluții sperând și așteptând ca problema să dispară.
După cum spuneam în articol, ori de câte ori am ridicat problema asta am primit două tipuri de reacții:
a) Și în alte locuri învățământul superior e finațat de la buget
b) “Cum poți spune ceva așa de absurd și revoltător!”
Văd că și comentariile de acum urmează regula asta. Eu am căutat un argument logic, bazat pe misiunea socială, pentru felul în care mi-am formulat opinia. Sunt foarte interesat să ascult argumente contrarii, care să-mi definească o misiune socială pentru care merită să alocăm resursele foarte sărace ale bugetului și un mecanism de funcționare care să facă sistemul viabil. Restul sunt utopii, zău. O să stăm și peste 20 de ani să ne punem fix aceleași întrebări despre de ce la noi nu funcționează învățământul și la francezi da.
Eu ca inginer nu vreau sa re-inventez roata. Ma uit sa vad ce au facut altii si vreau sa nu repet greselile lor. Ma uit la ceilalti si poate ca imi vine o idee originala cu care sa ii depasesc, dar de obicei ma uit la ce a fost dovedit ca functioneaza, pentru ca de asta am nevoie de obicei. Asta si cumpara clientii mei. De aceea pun intrebarea astfel. Desigur, pot aplica o reteta intr-un context total gresit sau contextul nu imi permite aplicarea unei retete si atunci aveti dreptate, nu am decat sa gasesc o solutie originala.
Aveti mare dreptate cand spuneti ca invatamantul nostru nu are un obiectiv si ca toate reformele vizeaza doar procesul. Daca ar fi un business, ar fi de-a dreptul stupid. Dar ati vazut vreun politician responsabil, care sa fie interesat sa promoveze ideea? Cum ar putea sa vina el la TV si sa zica: “uitati, haideti sa facem doar ce ne pricepem (sau ce nu poata sa faca altcineva)”, iar pe asta sa si castige voturi? Lor le este mult mai usor sa aiba grija de muls bugetul si sa para ca fac ceva. Imi pare rau, inainte de a rezolva problema invatamantului, eu as vrea sa rezolva problema responsabilitatii clasei politice. Mie asta mi se pare utopic.
Asta cu responsablitatea clasei politice e o super-temă. Ar merita un fir de discuție ea singură. Problema aici, așa cum o văd eu, e că e foarte greu să ai o clasă politică mai bună decât electoratul care o alege. Electoratul nostru nu vrea o clasă politică responsabilă ci una de gașcă. Vrea o clasă politică care să-i dea și să nu-i ia. Vrea imposibilul. Așa câștigă alegerile un fanfaron ca Oprescu în fața unui politician cu rezultate ca Blaga. Șmecherii au înțeles asta și-i fac din vorbe, ca Oprescu și ca Băsescu. La câțiva ani odată ei se prind și aleg altă generație de șmecheri și tot așa. Pentru că nimeni nu vrea să audă adevărurile grele și nimeni nu vrea să rezolve cu adevărat problemele ci să dea cineva cu praf de zâne, cum zice fie-mea, și ele să dispară.
Dacă privim problema sistemic, ca să avem o clasă politică responsabilă ne trebuie un electorat responsabil și pentru asta ne trebuie un electorat educat, dar asta cere un sistem de educație funcțional și orientat către educația civică și morală. De aici demersul meu legat de educație. Pentru că de aici trebuie pornit. Sigur, atâta timp cât educația e finațată de la buget deciziile de reformă vin de la clasa politică, care e iresponsabilă, pentru că… și aici cercul se închide într-o nouă voltă vicioasă. Ca să rupem pisica trebuie să privatizăm învățământul, respectiv să-l aliniem pe cel de stat la scopuri sociale valabile și să lăsăm restul în seama inițiativei private. Eu nu văd altă cale de construcție socială viabilă.
Da, corect, eu nu am dus rationamentul pana la capat.
Acum, daca ma gandesc sa privatizam invatamantul, probabil ca ar fi loc si pentru invatamant superior de calitate. Nu pot ocupa chiar toti nisa de jos si probabil ca vor fi studenti dispusi sa plateasca, daca asta le asigura un loc de munca bun la absolvire. Dar cati vor gandi asa? Pe de alta parte, am vazut extrema cealalta intr-o fosta colonie britanica. Invatamantul superior privat era de buna calitate, extrem de scump, dar nu exista invatamant superior de stat, astfel ca tara nu avea suficient de multi specialisti medii – e nevoie si de multi mediocri, ca sa zic asa.
Dar invatamantul mediu, care ar trebui sa fie de masa, nu prea poate sa fie privat. Aici e nevoie de alta reforma, cu obiective clare si cu salarii mai mari, astfel incat tinerii de calitate sa fie motivati sa devina profesori. Tinerii oricum au modele proaste – iar daca nici profesorii lor nu sunt modele de urmat, suntem pierduti. Dar ma tem ca si aici tot nu se va intampla nimic. Intr-un sistem paralel, medicii emigreaza in masa, iar spitalele nu mai au bani din cauza capuselor. Spitale private nu prea sunt, probabil pentru ca nu exista suficienti pacienti care sa plateasca. Si revenim la problema responsabilitatii politice – care din lipsa de educatie a electoratului etc.
Cred ca este pentru prima oara cand aud aceasta parere la un om din aria pragmatica a business-ului din Romania. Am experienta in resurse umane si sunt si absolventa de top al facultatii de psihologie, asa ca imi permit sa-mi exprim parerea din 2 perspective:
a) psihologia educatiei: este un consens in lumea stiintifica asupra rolului scolii superioare, si ca ar trebuie sa fie de modelare umana indiferent de context, de socializare a copilului si dezvoltarea unor deprinderi de invatare continua si proactiva, care sa-l ajute indiferent de profesie si varsta. In nici un caz o facultate nu iss propune sa invete exhaustiv un student cum sa-si faca meseria cand termina, pentru ca dinamica pietii muncii este prea mare.
b) am o experienta de aproximativ 2 ani in domeniul HR, si am fost in locul proaspatului absolvent caruia angajatorul i-a cerut de toate din prima zi, si am simtit acest decalaj de asteptari. Solutia a fost sa ma pun pe invatat din nou , si inca sunt angajata in acest proces, de data aceasta sursele de informatie sunt diferite. Adio biblioteca, bine te-am gasit Legislatie, internet, reteaua de cunostinte.
De asemenea am vazut si multi tineri aflati la inceput de cariera si care se integrau mai bine sau mai slab la locul de munca in functie de : atitudine, mentalitate, si abilitatile lor sociale.
Astfel am gasit usor argumente pro parerii d-lui Stanciu, din experienta mea personala si profesionala.
As dori sa mai mentionez doar un singur lucru: angajatorii se tem de cele mai multe ori de acele programe tip Internship, Mentorship etc, menite sa formeze deprinderi practice tinerilor, si invoca adesea costurilor si lipsa sigurantei de recuperare a investitiei, insa mie mi se par costurile lamentarii din business cu mult mai mari “lipsa de talente, lipsa de oameni calificati, ce sa facem cu atatia absolventi inangajabili etc.”. Un tanar are motivatie, si entuziasm, i se pot atasa cunostinte si deprinderi, insa e bine sa vada si sa simta deschidere de la angajatori, pentru a fi mai fidel si mai dedicat muncii sale.