Lună: septembrie 2009

Drepturi și dreptate

Am tot comentat în ultimele zile despre politețe și lipsa ei în societatea noastră. Cel mai interesant caz mi se pare cel din “Nu-i Loganu’ ca Merțanu’”.  Poate că, așa cum spunea Manu, de fapt mă înșel și problema e la mine. Am remarcat însă altceva foarte interesant. În general agresivitatea și lipsa de politețe vine de la persoane cu mașini mici sau ieftine iar politețea (când există) vine mai degrabă de la oameni cu mașini mari sau scumpe. Sigur că există și excepții de la regula asta, e doar o constatare generală, dar ea e paradoxală și oarecum pe dos decât impresia pe care mi-o creasem în Audi.

Mi-e clar că impolitețea la noi nu e o atitudine asumată conștient ci o reacție la ceva. Sunt sigur, din tot ce am cunoscut și măsurat în organizațiile cu care lucrăm, că în general oamenii sunt politicoși, cel puțin în intenție. Relativa lipsă de politețe cu care ne întâlnim în societate este, cred eu, o reacție a noastră la un fel strâmb în care societatea s-a așezat, în general. Această dimensiune strâmbă este, după părerea mea, hiper-competitivitatea. Citește mai mult

O notă?

De ce îmi place România

Zilele trecute un director de resurse umane cu care lucrez și cu care pregăteam un seminar de strategie de organizație mi-a zis: “știu că ție nu-ți plac românii, dar te rog să nu fii așa de critic în cursul seminarului, că denaturăm sensul discuției”. Am vrut să-i replic că nu e adevărat că nu-mi plac românii, dar m-am oprit. Omul nu avea de unde să știe ce cred cu adevărat pentru că în luările de poziție publice sunt adeseori critic la adresa mentalităților pe care le văd și cu care nu sunt de acord. Felul ăsta de a reacționa la probleme, la rândul lui, e foarte răspândit și foarte dăunător, anume excesul de critică. Ca atare am tăcut din gură, am zis că am înțeles și îmi propun să fiu foarte atent cu ce spun în seminar.

Pe de altă parte m-am gândit să-mi asum critica și să scriu aici, unde am exprimat atât de multe opinii negative despre poporul meu, și ce-mi place la el. Citește mai mult

O notă?

Managementul non-talentelor

Anul trecut a apărut pe piață (puțin înainte de declanșarea în forță a crizei) un studiu al Boston Consulting Group făcut între vreo 4,000 de manageri de resurse umane din toată lumea despre principalele provocări ale profesiei în următorii 10-15 ani. Răspunsurile au diferit, uneori destul de mult, de la teritoriu la teritoriu dar, mai peste tot, prima dintre ele sau una din primele trei a fost “Managementul talentelor”. Ai zice că e una dintre acele profeții spectaculos greșite cu care ne-a obișnuit criza asta feroce și fulgerătoare dar, printr-o omisiune oarecare, România nu a fost întrebată nimic. Ne-am oțărât noi, pe la Clubul de Resurse Umane și am cules date și din România, ca să fim și noi în rândul lumii. Datele au fost culese cu mare întârziere, pe la jumătatea acestui an, în plină criză și paralizie. Ce să vezi. Problema noastră, e drept nr. 2, e tot “Managementul talentelor”. Ei bine, eu am o problemă cu asta. Trec peste faptul că definiția domeniului nu e clară și nici unică. Talentele sunt definite uneori ca fiind primii 3% dintre performeri, alteori primii 10, 15 sau 20% alteori am auzit chiar că toți suntem talente, până la urmă, ceea ce invalidează complet subiectul… Citește mai mult

O notă?

Un act de curaj

În ultimul număr al revistei Money apare pe copertă Cătălin Ionescu, fostul CEO al CODECS de la înființare până de foarte curând, sub un titlu care spune „Implozia CODECS”. Articoul de fond vorbește despre faliment, despre erori de conducere, despre colapsul în fața crizei și în urma unor decizii greșite al unei din organizațiile cele mai cunoscute din piața de educație vocațională pentru adulți.

Am mai văzut articole despre falimente, dar arareori am văzut un CEO expunându-se pe sine și expunându-și greșelile cu atât curaj. Nu vreau să comentez dacă a fost Cătălin un director bun sau prost la CODECS, vreau doar să spun că-i admir curajul de a-și recunoaște public înfrângerea, chiar dacă nu își asumă mereu, atât cât cred eu că ar fi cazul, responsabilitatea. Până la urmă noi, cititorii, avem la fel de multe sau chiar mai multe de învățat din poveștile unor eșecuri decât din cele ale unor succese adesea cosmetizate, dar nu avem unde să citim despre ele căci cei care ratează nu au curajul să-și povestească experiențele. Cătălin a avut. Chapeau.

În treacăt fie zis revista găzduiește și opiniile noilor conducători. Belea mare. Nu m-aș apropia de CODECS prea mult cât or sta ăia pe acolo. Nu au decât critici la adresa lui Cătălin, nici o idee cât de cât (fie ea și tâmpă) și unul din ei, care e fotografiat, poartă o cravată care era la mare modă acum vreo 15 ani. Nu sunt un fan al modei, dar omul arată prăfuit rău și la vorbă, și la port și la cap. Trist pentru CODECS. S-a încheiat o eră.

O notă?

Nu-i Loganu’ ca Merțanu’

De când fac naveta la București am folosit pentru deplasările mele în oraș mașina socrului meu, care e în vizită la noi, în Franța. Mașina e un Logan. Cu ocazia asta am făcut o altă descoperire care m-a surprins: comportamentul celorlalți șoferi față de mine, și în bună măsură și al pietonilor, e net diferit față de vremea când conduceam mașina mea Audi. Diferit în sensul că îmi acordă mult mai puțin respect și politețe, nu mă mai lasă în aceeași măsură să ies de pe o stradă laterală, de pildă, pietonii se reped să treacă prin locuri nepermise deși mă văd venind și, cel mai stresant pentru mine, mai tot timpul câte un dezaxat încearcă să mi-o ia înainte cu orice preț prin trafic, chiar aglomerat, chiar cu riscul unei tamponări. Când am povestit, uimit, constatarea asta unor prieteni, s-au uitat lung și condescendent la mine: “sigur că lumea te respectă în funcție de  ce mașină ai. Ce te miri așa? Acum ai descoperit?” Citește mai mult

O notă?

Fudulie, sau prostie?

Am trecut azi după multă vreme prin Pasajul Unirea. Am rămas paf! E îmbrăcat de jos până sus în granit natural lustruit. Nu știu cine a furnizat materialul (deși am o bănuială :-)) și nici cât a costat, dar pot să pun pariu că cu banii ăia se mai puteau face vreo 2 pasaje.

Eu am umblat prin multe capitale din lume cu mașina și prin nenumărate pasaje. Nu am văzut nici unul de un lux atât de orbitor. Poate că or fi prin Emirate, pe unde nu am fost. Oare chiar nu avem ce face cu banii? Suntem chiar atât de fuduli, încât să aruncăm banii pe pereți de marmură deși străzile noastre sunt vai mama lor și jumătate de oraș încă nu are canalizare? Sau suntem proști? Sau, poate, cineva a luat o mare șpagă? Ghici, ciupercă, care-o fi răspunsul? Citește mai mult

O notă?

Schimbarea României prin noi înșine

Am citit de curând, via Radu Georgescu un post foarte mișto pe site-ul Adobe România. Îl găsiți aici. E lung, și oarecum dezlânat, dar eu, unul, l-am parcurs cu plăcere. În el Alexandru Costin, directorul general al Adobe România, vorbește despre experiența lui de 3 ani în corporație, după ce a fost preluat împreună cu firma InterAKT într-o tranzacție destul de mediatizată la vremea ei. Am regăsit în articol foarte multe din experiențele mele de trecere de la antreprenoriat la corporație, printr-un procedeu identic, dar nu despre asta vreau să comentez.

Ce mi se pare foarte interesant este felul în care o echipă mică de tineri a reușit nu numai să facă față unei schimbări așa de mari de statut ci și să aducă valoare nouă și să devină o voce semnificativă pentru firma în care lucrează. Au făcut asta nu doar muncind mult ci și construind frumos și temeinic un mediu în care oamenilor le place să lucreze. Și au rezultate, sunt respectați și recunoscuți. Citește mai mult

O notă?