De când fac naveta la București am folosit pentru deplasările mele în oraș mașina socrului meu, care e în vizită la noi, în Franța. Mașina e un Logan. Cu ocazia asta am făcut o altă descoperire care m-a surprins: comportamentul celorlalți șoferi față de mine, și în bună măsură și al pietonilor, e net diferit față de vremea când conduceam mașina mea Audi. Diferit în sensul că îmi acordă mult mai puțin respect și politețe, nu mă mai lasă în aceeași măsură să ies de pe o stradă laterală, de pildă, pietonii se reped să treacă prin locuri nepermise deși mă văd venind și, cel mai stresant pentru mine, mai tot timpul câte un dezaxat încearcă să mi-o ia înainte cu orice preț prin trafic, chiar aglomerat, chiar cu riscul unei tamponări. Când am povestit, uimit, constatarea asta unor prieteni, s-au uitat lung și condescendent la mine: “sigur că lumea te respectă în funcție de ce mașină ai. Ce te miri așa? Acum ai descoperit?”
Ei bine, în naivitatea mea eu acum am descoperit și chiar mă mir. Pentru că comportamentul nu e deloc normal, dacă admitem că există un normal universal valabil, firește. Și m-am gândit care e mecanismul de gândire care te poate determina să te comporți așa de diferit, doar în funcție de marca mașinii cu care te întâlnești. Trebuie să plec de la două ipoteze, evidente, zic eu, și anume:
- Dacă fenomenul a fost suficient de pregnant ca să-mi sară în felul ăsta în ochi înseamnă că situațiile neplăcute s-au petrecut cu o frecvență statistic semnificativ mai mare în Logan decât în Audi.
- Am folosit aceeași metodă de eșantionare aleatoare în ambele cazuri (vorbim de același oraș, aceleași rute, cam aceleași ore).
Se poate conchide, deci, că fenomenul există într-o măsură statistic semnificativă în toată populația Bucureștiului, cel puțin. E un fenomen de masă, un atribut de cultură națională. În mod absolut sincer, aceeași oameni se purtau cu mine cu oarecare amabilitate și deferență atunci când conduceam un Audi Q7 și se poartă acum mitocănesc-agresiv când conduc un Logan. Nu există nici o conotație de servilism sau de manipulare. Acești oameni nu au nici un raport cu mine nici cel cu Audi nici cel cu Logan. Nu aveau nimic de dobândit fiind amabili după cum nu au nimic fiind agresivi. Pur și simplu asta le inspiră acea marcă de mașină și statutul atașat ei.
Trăsătura pe care tipul ăsta de atitudine se sprijină este, cred eu, duplicitatea. Asta e ceva ce ne caracterizează puternic ca nație, e sursa tuturor trădărilor cu care istoria noastră e presărată din belșug. Avem un fel servil de a ne purta cu superiorii dublat absolut în aceleași persoane de un fel agresiv-arogant de a ne purta cu inferiorii. Această caracteristică națională e personificată în personajul Ghiță Pristanda: “Ghiță, pupă-l în bot și papă-i tot” sau în fabula “Câinele și cățelul” a lui Grigore Alexandrescu.
Eu cred că sursa acestui tip de comportament e lipsa de echilibru interior și de stimă de sine și pornirea de a-ți căuta confirmările în afară. După cum argumentam în articolul “Refuzul politeții” eu cred că la noi politețea, tocmai din cauza acestei lipse, e percepută adesea drept o slăbiciune, drept o cedare a drepturilor noastre legitime, drept o acceptare a unei poziții de inferioritate. În mod cumva pervers, e mai în regulă să-ți asumi această poziție de (presupusă) inferioritate față de cineva care-ți este evident superior decât față de cineva care este ca tine sau îți este inferior (desigur, toată ierarhizarea fiind bazată pe semnele exterioare de succes). Acest fel schizoid de comportament colectiv e una din sursele care alimentează goana nebună a societății noastre după aparențe. Pentru că nu doar tu cu tine te simți mai bine pentru că pari mai bazat, ci chiar ești mai bine tratat de semenii tăi.
Pe de altă parte, această duplicitate de caracter pe care o arătăm fără să ne-o asumăm vreodată conștient este extrem de greu de decodat pentru cineva din afara societății noastre. Îmi amintesc povestea studiului lui Geert Hofstede.
Hofstede este un psiholog olandez celebru pentru că a propus și cercetat un model foarte bun de cartografiere a culturii naționale. A făcut asta în anii ’70 într-o cercetare mare, susținută de IBM. Modelul lui a prins și e azi cel mai cunoscut pentru măsurarea culturii naționale, cu date din toată lumea. Mai multe dacă vreți despre el, aici. Acum vreo 5 ani a măsurat și România. Dacă ați citit linkul de mai sus știți acum că modelul lui are 5 dimensiuni, 4 originale plus una adăugată mai recent. Cele 4 originale sunt PDI (Power Index), IDV (Individualism vs. Collectivism) MAS (Masculinity vs Feminity), UAI (Uncertainty Avoidance Index) iar cea de a 5-a e LTO (Long term Orientation). Înainte să măsoare la noi, Geet Hofstede a fost prin România și a făcut niște observații. În urma lor a prezis, printre altele, că România are un nivel de PDI cam de 90%. Ca idee, PDI măsoară în ce măsură membrii unei societăți acceptă inegalitatea socială ca pe o stare normală de fapt. 100% înseamnă că o acceptă total, 0% că nu acceptă deloc. Părerea lui era că societatea noastră e foarte inechitabilă și că inechitatea e acceptată ca parte a jocului, chiar dorită, că oamenii sunt dependenți de surse de putere cărora preferă să le închine gândirea lor. Au măsurat, cu Gallup nu cu oricine, și le-a ieșit PDI 29! Ca idee, Statele Unite au cam 40. Hofstede a zis că au greșit măsurătoarea. Au schimbat întrebările, au măsurat din nou, le-a ieșit 33! Puteți găsi studiul integral aici.
Ulterior cei care au făcut măsurătoarea au argumentat că de fapt observațiile lui Hofstede sunt corecte, măsurătoarea arată altceva pentru că oamenii au răspuns aspirațional. Asta e din ciclul “nu lăsa faptele să se interpună în calea unei bune teorii”. Până la urmă Hofstede a retras de pe site și rezultatele cercetării și estimările, deși dacă vă uitați pe Google o să vedeți că percepția publică e că estimările lui sunt de fapt rezultatul cercetării, ceea ce e complet fals, iar unele siteuri asociate lui Hofstede continuă să publice părerile lui drept realitate. Jenant.
După părerea mea, ceea ce a dat măsurătoarea peste cap nu e aspirația noastră, cât caracterul nostru duplicitar. Noi cerem reguli, dar nu le respectăm pe cele pe care le avem, deplângem disoluția autorității statului dar suntem campioni absoluți la a o încălca, înfierăm hoția dar numai a altora, (noi continuînd senini să nu ne declarăm toate veniturile la impozitare), etc, etc, etc. În lipsa unui propriu arbitru puternic, al unei conștiințe a propriei valori, a unui echilibru interior, ne e foarte ușor să ne mințim pe noi înșine și să ne spunem că lucrurile pe care le facem nu sunt de fapt așa de rele, sunt justificabile. “Ce aveți cu mine, tocmai pe mine m-ați găsit, când toată lumea ….” e o justificare pe care o aud des. Duplicitatea e doar una din formele de manifestare a acestei lipse de stimă de sine care este, cred eu, până la urmă, sursa tuturor relelor noastre.
Nu am masina, dar n-am putut sa nu observ ca lumea se poarta diferit cu mine in functie de hainele cu care sunt imbracata. Tin minte o intamplare din anul doi cand a trebuit sa recuperez niste laboratoare in zile consecutive dupa ce ma certasem cu laborantul si ma daduse afara. In prima zi am venit la costum si am intrat prin rectorat fara sa ma intrebe nimeni nimic. A doua zi am venit in blugi si hanorac rosu cu dungi albe, albastre si portocalii. Iar omul care era de paza la intrare m-a luat la intrebari, desi in ziua precedenta imi deschisese usa fara sa zica nimic.
Lectia cu Loganul am patit-o si eu. Fiind de sarbatori in Romania a trebuit sa conduc de cateva ori si de fiecare data am luat Loganul parintilor. Intr-o calatorie de mai putin de 10km ma aflam intr-un sat zona plina de curbe. Conditiile dunga continuua si limita de viteza la 50. Cum mergeam eu linistit imi apare in vizor ceva masina scumpa care tragea flashuri. Urma sa fac … nu stiu ce ca nu aveam ce face ca sa-l las sa teaca. Mi-am vazut de drum si pana la urma m-a depasit pe linie continuua claxonant. Cand m-am exprimat furia fata de asemenea comportament mi-am luat lectia din familie. “Auzi, da tu cine te crezi ca esti cu un rahat de Logan? Unde te crezi? N-ai vazut ca ala avea masina scumpa?”. Atitudinea asta am perceput-o pana acum doar in Romania.
Nu stiu daca e vb de duplicitate in acest comportament. Eu mai degraba il vad ca pe un servilism de tip feudal. Puterea e inteleasa de foarte multe ori in sensul de opulenta sau a arata puterea prin ceea ce poate fi purtat, afisat. De aceea primul lucru care il va uimi pe un Olandez aflat in Bucuresti va fi numarul de masini foarte scumpe (percepute ca lux) in fata unor blocuri de apartamente urate (percepute ca saracie). Un studiu facut in SUA a observat procentul cheltuit pe aparenta de familii din diverse zone sociale. Concluzia a fost ca minoritatea mexicana pune accentul cel mai mare pe aparenta si cheltuieste procentul cel mai mare, si chiar in valoare absoluta mai mare decat alte minoritati/categorii sociale. Ar fi interesant de aflat cat e procentul acesta in Romania.
@Lucian. Dar cum răspunzi la întrebarea de unde vine servilismul ăsta de tip feudal? Că oamenii investesc în aparențe pot înțelege (chiar dacă nu sunt neapărat de acord) dar e greu de explicat deferența celorlalți în fața lor. Mai ales când vorbim de politețe… Pentru că paradoxul pentru mine nu e că omul ăla a fost nesimțit cu tine ci că același om NU va fi nesimțit față de cineva care conduce o mașină mai scumpă decât el!
este foarte simplu de explicat: cine conduce o masina mare scumpa, mare si luxoasa este mai probabil sa fie un smecher bine pozitionat, un politician, un mafiot, un director de firma etc. Adica tot atitea variante de oameni mai sus-pusi, conectati si care iti pot crea probleme, deci nu vrei sa intri in conflict cu ei.
Iar fata de cel cu Logan suntem agresivi ca remediu al frustrarii pe care o avem in data celor cu Audi Q7 si alte masini luxoase…
@Adi: Foarte buna observatia legata de duplicitate si de lipsa de respect de sine si cautarea obsesiva a confirmarii in exterior ca sursa a duplicitatii. Pina la urma eu vad in postarile si cautarile tale o directie: profilul psihologic al adolescentului, numai ca adolescentul sintem noi toti, natiunea. Sintagma “natiune tinara” capata dintr-o data substanta, intr-un anume fel inventariezi trasaturile de caracter ale “adolescentei” nationale.
Ce mi se pare valoros in demersul asta, vazut din unghiul “profilului psihologic”, e ca ne ofera solutii nationale pragmatice. E situatia unui pacient caruia i-ai pus un diagnostic bun, stii cum sa-l iei. Pentru ca una e sa constati frustrat ca nu-i loganu ca mertzanu Q7 si alta e sa stii ca sursa comportarii e duplicitatea si deruta interna.
Uite, eu zic asa: de ce sa nu fim pro-activi si sa creem noi mecanisme publice de confirmare a valorii individuale, oricit de mica ar fi ea? (vorbim de oamenii derutati, nu de elite)
Se poate construi o chestie aici, nu mi-e clar cum sa-i spun, e un fel de program de “insanatosire” sau de educare sau de dezvoltare.
Te-ai gindit cum se aplica ce deduci tu in cazul gastilor de cartier si galeriilor de fotbal?
@Adrian: Servilismul provine cel mai probabil din evaluarea de castig din respectiva situatie. Te porti politicos cu oamenii care stii ca poate ai de castigat de pe urma interactiei, te porti in alt fel cu oamenii care zici ca nu sunt nici de teapa ta si nici nu ai de castigat. Cred ca treaba asta vine dintr-o evaluare continuua a relatiei de putere. Treaba asta a cam disparut in strainatate, sau nu e asa vizibila . Si da, servilismul asta cred ca e corelat cu PDI-ul de care vorbeai. Romania e o societate foarte stratificata si cu o gandire asupra relatiilor sociale care nu s-a modernizat. Cu toate pacatele lui socialismul nu a reusit sa incetateneasca in Romania egalitatea din punct de vedere al comportamentului social. Dupa 89 din perceptia mea lucrurile chiar s-au degradat. Astfel se face ca nu avem de a face cu reguli sociale bazate pe politete ci reguli sociale bazate pe evaluarea factorului de putere. Pentru a evita conflictele, cred ca se apeleaza la acest servilism.
Duplicitatea in politite de care pomenesti cred ca lipseste. La fel cred ca are mai mult sens sa presupunem ca avem de a face cu inexistenta politetei.
@Lucian, @ boldfrank. Sigur, se poate să mă înșel eu în observații, dar eu constat multe situații de lipsă de politețe, de nesimțire elementară, de agresivitate gratuită. Mi-e clar că nu le vedeam în cealaltă mașină. După cum ziceam, e vorba de aceeași oameni (statistic eșantionați) și nu există nici un unghi din care să existe o motivație mercantil-rațională. Chiar dacă aș fi un mare mahăr în Q7 (deși toată lumea știe că e mașină de maneliști
)‚ nu are nimeni nimic de câștigat purtându-se frumos cu mine în trafic, după cum nu are nimic de pierdut purtându-se urât. Cred că trebuie căutate explicații mai profunde.
Cât despre PDI… tocmai ți-am zis că e misterios la români.
Suntem o nație paradoxală, nu putem fi explicați prin clișee. O fi bine, o fi rău….
@Florin. Eu sunt din ce în ce mai convins că cea mai bună cale de salvare a nației ăsteia e o infuzie masivă și sănătoasă de stimă de sine. Într-adevăr, avem comportamentul unui adolescent frustrat și nesigur pe sine și valorile proprii. Ne trebuie niște succese, niște afirmări, niște valori reale. Nu bătăi cu pumnul în piept și nici manifestările agresiv-defensive de tip: “cine puii mei ești tu să-mi zici mie asta” ci încredere în sine relaxată și bazată pe valori.
Politic vorbind, cred că ecuația asta se poate rezolva cu un partid naționalist autentic, oarecum în sensul Legiunii, fără excesele ei xenofob-rasiste. Cred că ar avea și succes, ar fi o platformă care ar câștiga voturi și ar avea șansa reală de a fi și populistă și utilă în același timp.
@Adi.
Auzi, as extinde sloganul putin: Nu-i Loganu’ ca Mertanu’ nici Romanu’ ca Germanu’!
Adrian, am citit postul tau, am urmarit si comentariile, si raspunsurile tale.
Nu cumva infuzia de stima de sine s-ar putea rezolva prin educatie ? Educatia de acasa, cei 7 ani…., si cea de la gradinita, scoala, etc? Stai ca deja am intrat intr-un cerc vicios… Cine sa educe pe copii sa aiba stima de sine? Adultii frustati si nesiguri despre care scrii tu in post???… Hmm, this is a tough one…. Adrian, Florin ? Ce ziceti ?
Cu relevanta limitata: ma cautam sincer in minte citind articolul tau. Constat ca si reactiile mele in trafic discrimineza pana la un punct intre “Q7″ si “Logan” (in termeni de “mai indraznet” sau “mai putin indraznet”). Ce simt ca sta la baza diferentei mele de reactie este marimea autovehicului concurent / partener
la trafic, unde “marime” coreleaza in mintea mea cu “pericol ridicat in caz de impact”.
Ca sofer nu vreau sa am o masina mai slaba in fata pentru ca mai devreme sau mai tarziu, intr-un fel sau altul este foarte probabil ca ma va incurca. Din 206-le meu nu am probleme cu Logan-urile dar evit nove, supernove, solenze, 1310, camioane sau dubite pe care prefer sa le depasesc din start ca sa nu regret mai tarziu. Cu cat esti intr-o masina mai buna – presupun – cu atat probabilitatea de a fi jenat creste, la fel si lista marcilor cu potential deranjant. Ca pieton, nu ma grabesc in fata unei masini “slabe” ca in fata uneia “bune” pentru ca celei slabe ii ia mai mult timp sa ajunga pana la mine.
Altfel spus, nu o lua personal pentru ca nu e vorba de tine (sau de mine cand iau masina alor mei sau de orice alt sofer de Logan) ci de marca. Da, asta e genul de respect/politețe pe care il trezeste acest brand. De aici incolo (de ce? ce-i de facut? etc) tu esti expertul.
@Diana. Sigur că educația poate schimba lucrurile. Problema e că noi ne educăm copiii așa de generații. Nu prea știu ce ne poate determina să ne schimbăm. Educația școlară ar putea avea un efect, (deși fiind subordonată politicului nu prea văd speranță), dar familia are cel mai mare impact și pe ei cine-i educă? La școala din București a fi-mei (școală de renume, de altfel), anul trecut, am avut parte de experiențe șocante pentru mine. De pildă una dintre mame se purta îngrozitor de urât cu fata ei, o umilea mereu în public, aia plângea, era mereu frustrată și se răzbuna pe colegi, mă rog, o dramă, fără exagerare. Incredibil. Ce m-a șocat și mai tare era că ceilalți părinți o considerau o atitudine normală sau măcar acceptabilă. Când cineva i-a atras persoanei atenția, aceea s-a revoltat și a ripostat că ea e fost sportiv de performanță (a fost medaliată olimpică), pe ea antrenorul o bătea, și că așa se face performanța, nu cu vorbe dulci! Halucinant. La ședința cu părinții când unii părinți au ridicat problema că mediul e lipsit de încurajare și feedback pozitiv pentru copii, ceilalți (adică marea majoritate) le-au sărit în cap cu accente de violență (măcar verbală) că școala e bună, mâncarea e caldă și totul e în regulă și să mai lase fițele…
Așa că cine educă educatorii?
@Petre. Știindu-te, cred sincer că de fapt comentariul tău e o butadă. Aș putea pune pariu că nu-ți ajustezi buna creștere după marca și nici după mărimea mașinilor celorlalți. În ce privește pericolul în caz de impact, cel puțin strict rațional vorbind, el e oricum foarte mic, vorbim de viteze de 30 Kmh, trafic de București. Poate invers, pericolul e mai mare pentru mașina scumpă unde orice zgârietură, aproape, costă cât Loganul. Mi-am pus și eu problema în sensul descris de tine, dar chiar nu cred că asta e explicația.
@Doru. Nu o iau personal, doar mă mir… Așa mi-e felul. Când văd ceva ce nu-mi explic sunt intrigat și caut explicații. Te rog, crede-mă, că nu am nici o problemă cu mașinile care mă depășesc. Nu asta remarc. Ci felul agresiv și la limită periculos în care o fac, adică mai periculos și mai agresiv decât o făceau cu câteva luni în urmă. De depășit mă depășeau și înainte, nu sunt un șofer rapid, cel puțin nu în București. Ba chiar aș zice că sunt mai rapid cu Loganul, că se strecoară mai ușor.
Adi, cred ca e cel mai bun post pe care l-am citit in ultima perioada, la fel si comentariile tale.
Pot sa spun doar ca din pacate romanii sunt foarte snobi si de aici porneste probabil comportamentul. La fel cum cineva spunea mai sus, e primul impuls incastrat bine in sine la romani, si anume cine stie ce pica daca lasi Q7 sa treaca in fata…da bine si se simte bine romanasul sa ii faca semn cu avariile un tip din Q7. Se simte dintr-o data important. Eu chiar cred ca romanul asa e. Stiu ca ai spus ca nu avea nimeni de castigat daca te lasa sa intri pe o straduta in fata lui, dar e un reflex intiparit la romani…Totul pornit din educatie, din “capitalismul egocentric”. Cred ca stii de cartea Afluenza, romanii sunt infectati la greu cu virusul asta si de aici toate aceste exprimari ale statusului si respect pentru un statut fals marcat de semne exterioare…
@Doru: hehe, te amagesti…. este inca mai grav decat a zis Adi: conteaza si soferul, nu numai masina. Eu eram cu Audi A6, dar nebarbierit si in tricou. Mergeam linistit, in intelepciunea celor 42 de ani. Unu’ necajit tare in spate ma depaseste in claxoane, deschide geamul si striga la mine: “Ce faci baaah? Ai luat masina de la sefu’tau si nici macar nu esti in stare sa bagi veteza?”. Deci da, problema e cu servilismul fata de persoana, nicidecum cu respectul fata de masina.
Diferentierea in baza masinii conduse este reala si tine din pacate de educatie si de cultivarea respectului. Noile generatii nu au nici educatie, nici respect. Cum romanii generalizeaza flagelul se extinde la toate categoriile de varsta. Asa incat nu vom ajunge nicicand sa mergem ca in Austria, 30 km in coloana, toti cu 80km/h si nici o depasire.
@Mihai. Curat românii generalizează
. Când eram eu copil generația părinților mei spunea că tinerii au luat-o razna, nu mai au bun simț și respect, vorbesc țigănește (folosesc cuvântul mișto), ascultă muzică de descreierați (Rolling Stones) poartă pantaloni jegoși (bliugi) și umblă neîngrijiți (poartă părul lung). Nimic nou sub soare.
Ar fi bine să putem izola problema la un segment al societății. Dar nu e izolată, din păcate. Și nu e nici o atitudine asumată. Dacă ar fi s-ar putea mai ușor corecta.
Protocronism?
In 1996 m-am angajat prima data la o firma particulara. Si pentru ca firma era destul de mica si la inceput patronul, plecat de pe meleaguri mioritice de ceva timp, prin casatorie, in Germania, incerca sa fie oarecum apropiat cu colaboratorii si ne mai povestea cate ceva din experienta lui germana.
La loc de frunte era subiectul respectului in trafic in Germania, in functie de clasa masinii conduse. Experienta lui semana izbitor cu cea povestita de tine si intreband pe colegii lui germani aflase de regula asta barbara nescrisa.
Era natural, i-au zis colegii, sa te dai la o parte cand o masina mai de soi se ivea in oglinda si viceversa.
Nu tot ce e rau e si original sau vine din Est.
@Nelu. Cred că sunt două afirmații aici, care nu sunt din același registru. Una e cea cu respectul în funcție de clasa mașinii. A doua e cea cu a te da la o parte când vezi în oglindă o mașină mai de soi.
Hai să precizăm contextul. Vorbești de Germania, unde nu există limită de viteză pe autostrăzi. Ideea de a te da la o parte când vine o mașină mai rapidă din urmă e mai puțin chiar decât o politețe elementară, e o obligație legală. Obligația, a propos, există și în România și în toată legislația europeană, limită de viteză sau nu. Circulația se face pe prima bandă, a doua e pentru depășire.
Întorcându-mă la cele două afirmații de mai sus, a doua o probează pe prima dacă și numai dacă există în același timp norma socială să NU te dai la o parte din fața unei mașini mai rapide decât tine dacă NU e de soi, sau e de soi mai prost decât al tău. Eu am condus zeci de mii de Km prin Germania și nu am observat o atare normă. Poate că există…
Tare mi-e teamă însă că șeful tău era unul dintre mulții români revoltați care consideră că e umilitor să circuli pe banda 1 sau, mai rău, să te dai la o parte când vine cineva mai rapid decât tine din spate.
În ce privește răul care vine, îmi pare rău dacă am lăsat impresia că eu cred că el vine din Est. Nu cred deloc asta. Și, oricum, nu e un concurs
și nici un exercițiu de căutare a vinovaților.
@Adrian, @Radu. E surprinzator cum pareti a nu recunoaste valoarea imaginii in mecanismul social. Masina ieftina sau scumpa, tinuta neingrijita sau la patru ace, sunt componente ale imaginii si conteaza foarte mult in societate. Nici RAV-ul, nici Ascendis-ul n-ar fi valorat cat au valorat fara o imagine ingrijita.
Cu alte cuvinte, ceea ce face romanul cand vede un Q7 sau un Logan, exact asa faceti si voi cand va uitati la Imagine. Cand va e utila (vezi vanzarile de mai sus) o respectati, cand nu va aduce valoare, va uitati la ea cu dispret…
De unde deduci tu că ne uităm la imagine cu dispreț, că partea asta a raționamentului îmi scapă… ca si aia cu faptul că nu-i recunoaștem valoarea în mecanismul social. Pur și simplu nu o asociez cu politețea, asta-i tot.
pt ca atunci cand oamenii fac judecati in functie de imaginea pe care o vad (fie ca e Q7, fie ca e Logan) si se comporta in conformitate cu aceste judecati, sunteti nemultumiti ca imaginea este criteriu de judecata mai puternic decat setul de norme sociale denumit politiete. faptul ca atunci cand imaginea va e defavorabila sustineti ca nu ar trebui sa conteze (sa coste / sa pretz-uiasca) atat, este un dispret.
Dragul meu. Ești în mare eroare. Eu cred că politețea e o normă socială minimală și că ea nu ar trebui atașată vreunui fel de statut social. Așa crede și marea majoritate a lumii civilizate, inclusiv la noi. Din această perspectivă mă deranjează în egală măsură disprețul pe care-l primesc în Logan ca și servilismul pe care-l primesc în Audi. Nu l-am remarcat ca atare pentru că, în lipsă de comparație, el mi s-a părut normal. Oricum nivleul de politețe pe care-l primeam în București în Q7 e muuuult mai mic decât cel pe care-l primesc în satul meu din Franța conducând Skoda Fabia a nevesti-mi.
Asta nu are absolut nici o legatură cu bandul meu personal sau al firmelor pe care le-am creat. Imaginea unei firme e de fapt o promisiune asumată și respectată și e bine să fie așa, ajută pe toată lumea. Cred că reputația e importantă și mai cred că e bine, socialmente vorbind, să fie așa pentru că asta pune un cost social major pe deviații de la angajamentele asumate. Nu pun deloc semnul egal între reputație și ce haină îmbraci sau mașină conduci și nu cred că reputația trebuie întemeiată pe semne exterioare de succes. Pe de altă parte, cred că, dacă ai totuși succes, de orice fel, e dreptul tău să te bucuri de el cum crezi de cuviință.
Chiar ne-ai nimerit prost, pe Radu și pe mine, cu atacul ăsta. Radu nu a vândut brandul RAV ci tehnologia, deci chiar imaginea firmei nu a contat deloc, și nu e deloc un fitzos infatuat că a dat de bani, deși conduce un Cayenne. Pe deasupra și-a folosit banii ca să lanseze niște afaceri îndrăznețe și cu mare impact social, și încă mai are multe de arătat. De pildă faptul că poți să cumperi în siguranță ceva de pe net cu cardul azi în România, i se datorează. Despre mine nu vorbesc, că nu se face, întreabă și tu oameni care mă cunosc.
Felul ăsta de a pune cu ușurință etichete denotă frustrare și sentimente de inferioritate și asta e exact ceea ce justifică, în mintea multor oameni, lipsa de politețe, așa cum a justificat-o și tu, în forul tău interior, la tine, atunci când ai scris mesajul. Raționamentul prin care tragi concluzia că suntem ipocriți are grave erori de logică. Înțeleg că-ți place polemica; și mie-mi place, mă ajută să cresc și învăț din ea, dar ea trebuie să fie bazată pe argumente și desfășurată într-un mediu bazat pe respect reciproc. Dacă vrei doar să te cerți și să-ți ventilezi frustrarea, nu e ăsta locul potrivit, crede-mă.
am spus doar ca pentru multi imaginea conteaza mai mult decat politetea, iar dovada este chiar situatia concreta pe care ai punctat-o si de care esti nemultumit. deci nu eu sunt frustrat de faptul ca realitatea pe care o percep in jurul meu este in discordanta cu intelegerea si sistemul meu de valori…
din alt unghi, la tine si la altii, infiltratele voci ale societatii sau ale parintilor (ceea ce numesti politete si cu care te conformezi in rationamentele intime, majoritar inconstiente) sunt mai influente in luarea deciziilor decat imaginile primite din exterior. dar nu toti gandesc pe aceeasi schema. atata tot. oameni si oameni. unii mai auditivi, altii mai vizuali. dupa ultimul tau mesaj, e posibil ca tu sa fii predominant kinestezic.
Am citit postul si comentariile (si nu sunt putine) si recunosc ca mi s-a parut interesant. Doar ca altfel. Foarte multe din lucrurile care s-au spus par adevarate (si probabil chiar sunt) insa asta tine de realitatea pe care o percepe fiecare dintre noi (de fapt felul in care se reflecta aceasta realitate in mintea noastra). Cred ca traficul in Bucuresti e acelasi cu frustrarile de zi cu zi si cu perceptiile oamenilor fata de ceilalti si despre masinile pe care le conduc. Dar in acelasi timp nu trebuie sa uitam ce se schimba la noi. Ce anume s-a schimbat cand m-am urcat la bordul Daciei de la bordul Q7-ului? In primul rand (chiar daca poate nu ne dam seama imediat) se schimba perceptia noastra fata de trafic si felul in care reactionam la acesta (motorul este mai mic, masina este mai mica, fara sa ne dam seama ne schimbam involuntar stilul de condus, iesi mai greu dintr-o situatie de trafic pentru ca nu te mai ajuta puterea motorului, daca masina mai e si automata atunci o sa o conducem altfel, etc.). In conditiile astea,se va schimba si felul in care percepem reactiile celor din trafic. Chiar daca eu cred ca conduc la fel, voi fi foarte tentat sa dau vina pe masina. Dar de fapt nu s-a schimbat in mod fundamental nimic. Sunt poate zeci de mii de Logan-uri in traficul Bucurestean, iar multi dintre posesorii lor sunt mandri de ele si unora dintre ei li se pare ca conduc cea mai tare masina (pe care au avut-o vreodata) si iti spun sigur ca nu simt frustrarile de downgrade de la un Merc sau BM si asa li se pare normal. Nu neg ca nu au ramas si problemele de ego (ca eu am o masina mai tare si nu imi sta o Dacie in fata) care exista si pe care de multe ori chiar si noi cei care comentam in articolul tau le avem (chiar daca ne e greu sa recunoasteam). Cred insa cel mai mult din ce s-a spus aici, dincolo de dezbaterea filozofica este in mintea nostra si in felul in care percepem schimbarea “realitatii”.
Daca in Franta nu am condus decat in trafic lejer sau nu am condus alte masini in afara de Renault Clio, nu am de unde sa stiu cum “va reactiona” traficul fata de mine cand am sa ma urc in Bentley. Pentru ca sunt sigur ca si acolo se va schimba (pentru ca se schimba felul in care voi aborda condusul, iar reactiile involuntare ale oamenilor difera cand vad alta masina) e normal. Cand vedem o femeie frumoasa pe strada de cele mai multe ori intoarcem capul – fara a fi neaparat afemeiati sau eu mai stiu cum.
Dacă am înțeles bine, opinia ta e că fenomenul nu e în mod obiectiv real ci doar o schimbare de percepție de-a mea, datorată faptului că eu mi-am schimbat atitudinile față de și așteptările de la societate atunci când mi-am schimbat mașina. Am înțeles corect?
Eu chiar m-aș bucura să fie așa, zău. Dilema, însă, mi se pare foarte greu de tranșat, așa că o să o las așa, în suspensie. O să mă mai gândesc ce mi-ar fi putut, de fapt, schimba așteptările sau atitudinile ca să-mi influențeze percepția în așa măsură. Ce pot să-ți spun e că în Franța (unde am condus și mașina mea Q7 și pe a soției, o Skoda Fabia) nu am observat deloc fenomenul în schimb el m-a lovit cu putere în București. Dacă e din cauza schimbării mele de poziționare, atunci e ceva foarte subtil și foarte interesant la mijloc. Mă mai gândesc.
Cam asa ceva. As spune ca mai degraba e o combinatie. Nu neg in totalitate atitudinea pe care o avem (de multe ori involuntar) fata de cei pe care ii catalogam din start undeva sub noi (in cazul de fata perceptia fata de Dacie). Ea fara doar si poate exista. Perceptiile lui Petre Bica si Doru Mitrana sunt reale. Pe de alta parte exista si in Franta. Acolo insa un Q7 este o masina mai putin aspirationala decat in Romania. (daca pot sa spuna asa). Iar diferenta dintre Fabia si Q7 capata proportii mai mari la noi.
In plus, acolo, lumea respecta mai intai regulile dupa care intervine ego-ul. Daca ar fi sa ma gandesc la o balanta ego vs. lege, la noi in tara lipsa de traditie in a respecta regulile (autoritatea) este fundamentala (cati din noi nu povestim cum “i-am” facut pe politisti, pe controlori sau cat am fost de smecheri in aramata). In Romania lasam mai multa “smecherie” sa se vada si sa guverneze felul in care ne manifestam. In acelasi timp schimbarea ta de pozitie cred ca a contat. Mergi o zi cu tramvaiul! Vei vedea ca ai o alta perceptie fata de lume – cand in timpul in care tu nu ai mai mers cu tramvaiul nu s-a schimbat nimic.
Analiza referitoare la duplicitatea românilor mi s-a parut interesantă şi recunosc că şi eu m-am gândit la aşa ceva. Pare a fi o rămăşiţă medievală a luptei între clase, dar clase care acum, şi asta este interesant, sunt pentru unii opţiuni.
În schimb am observat că discuţia a divagat spre comentarea tehnică a exemplului: traficul din România, maşini etc. Mai întâi trebuie să confesez că şi eu discriminez în trafic: deşi încerc să fiu politicos şi îngaduitor nu mă arăt niciodată generos faţă de cineva într-un “gipan”. Las pe oricine în faţa mea cu excepţia celor cu SUV-uri (deci dacă ne-am întalni în trafic nu v-aş lăsa să treceţi – lucru de gândit). Nu ştiu exact cum mi-am creat această înverşunare. Probabil că am avut prea multe experienţe din care am tras concluzia ca în “jipanuri’ sunt mai ales nesimţiţi (adica raportul de nesimţiţi din “gipanuri” e mai mare decât cel din Loganuri, de exemplu, că nu cred că există marcă de maşină care să atraga doar oameni cu caracter). De ce zic asta aici? Din uimire. Nu acuz pe nimeni de aici – Doamne fereşte! – prin articolul ăsta am aflat că alţi oameni pe care-i respect conduc astfel de maşini. De curand chiar l-am vazut şi pe actorul George Ivaşcu intrând într-o maşină imensă. Dar vreau sa punctez altceva: suntem oameni şi suntem toţi victime ale percepţiilor subiective. Cu atât mai mult aceste percepţii ne pot înşela cu cât ele provin din experienţe mecanice, cotidiene, care nu cer analize (cum ar fi condusul).
Cred că ce a declanşat acest articol are la bază mai multe cauze. Una dintre ele a fost discutată chiar înainte: de la volanul Loganului percepţia reacţiilor celor din jur ar fi diferită. Dar cred însă că mai poate fi şi o percepţie diferită când vă aflaţi la volanul Q7-ului. Am discutat cu cineva mai demult despre subiectul ăsta şi mi-a spus ca cei cu maşini mari, mai ales dacă au şi cutie automată, au tendinţa să “se bage” mai mult decât ceilalţi. Motivul era unul tehnic pe care nu prea l-am înţeles şi nici reţinut. Cred că sunt mai liberi să se ducă până aproape de limite fară să se pregateasca din timp (ambreiaj, vizibilitate în maşini mai mici etc.), fapt care îi intimidează pe cei din jur. Deci poate în Q7 conduceţi mai “nervos” chiar dacă nu vă daţi seama. (exact ce a zis şi Manu)
O altă cauză ar fi în percepţia cuiva cu o maşină bună asupra posibilităţii fizice ca să se bage în faţă. Să presupunem că eu vreau să plec de la stop mai repede, să îl depăşesc pe cel din faţa mea (cu Logan
) rapid pe linia tramvaiului şi apoi să revin repede că se intră într-un tunel. Ştiu că pentru că am maşină mai bună pot să depaşesc Loganul. Dacă văd ca m-am înşelat, mă bag oricum în faţa lui (nu mă lasă chiar să fac accident) şi-i trag şi o înjurătură, jumătate din frustrare că nu mi-a ieşit, jumătate pentru a-mi hrănii ego-ul proaspăt rănit. Dar dacă am un Q7 în faţă, nu mă mai bag deloc, nu neaparat pentru că îl respect pe cel din faţă, dar nu cred ca îl pot “face”.
Şi încă un aspect: de multe ori încercăm să ghicim cine e într-o maşină în funcţie de maşina, dar nu neaparat pentru a-l respecta, ci unii pentru a ştii cum să profite sau să se pazească. Dacă eu aş fi în situaţia în care să vreau să mă bag (într-un mod necivilizat) în faţa cuiva, nu o să o fac la un BMW sau Q7 (decât câteodată din competitivitate exagerată) pentru că bănuiesc că în el se află un vitezoman, un şmekeraş ca şi mine, poate, care “ştie strada”. În schimb cineva într-un Smart (deci nu maşină proastă neaparat) sau Logan e o prada numai bună.
Aşadar, nu cred că în exemplul expus în articol cauza este numai una singură. Dar comentariul referitor la duplicitatea românilor mi se pare cât se poate de adevărat.
Îmi cer scuze că am scris cam mult (deşi nu am zis multe). Am observat după ce am trimis.
Până la coadă nu poate exista nici o justificare de a eticheta pe cineva, în orice fel, bazat pe felul de mașină pe care-l conduce, nu?
Abia acum am citit şi articolul “Drepturi şi dreptate” şi-ţi dau (din nou) dreptate. Eu am observat frustrarile multora din cei cu maşini mai ieftine, dar trebuie să le arătăm înţelegere totuşi. Nu se ştie ce zi grea au avut, sau cu cine au avut de-a face, fapt care i-a facut să se schimbe (că şi comportamentul se schimbă în funcţie de împrejurări, citez un „clasic în viaţă”: „Nu de România fug, de fapt, ci de ceea ce a ajuns să scoată din mine.”
). Tot în categoria asta intră şi cei cu meseria de şoferi care trebuie să suporte mult mai mult traficul.
Normal ca nimeni nu ar trebui să fie etichetat în funcţie de maşină. Eu nu mă regăsesc din fericire în stereotipul prezentat în “drepturi şi dreptate”, nici din exterior (nu conduc o maşina ieftină, dar nici scumpă: o Mazda 3 şi nici nu mă plâng de salariu) dar mai ales pentru că mi-am creat cu timpul un comportament la volan mai degrabă resemnat: nu claxonez aiurea – nici dacă abia am evitat un accident, mă bucur ca l-am evitat şi-mi dau seama că orice furie ar fi în zadar. Deci atitudinea mea faţă de conducatorii de “gipane” nu e una agresivă. Doar că nu sunt aşa de amabil cu ei, ca un fel de .. nu ştiu- poate că pedeapsă involuntară. (Bine-nţeles ca ar trebui să vorbesc la trecut, acum după ce am raţionalizat mi-am schimbat comportamentul). Şi nu am nimic cu proprietarii de maşini mai luxoase (A6 sau mult vestitele “merţanuri” care au din păcate o reputaţie cam proastă la noi, a se observa şi reclama aceea de la radio cu “după dumneavoastră.. ba nu , după dumneavoastră”
), doar cu cei cu SUV-uri (şi câteodată unele taxi-uri, dar nu toate şi numai după ce le observam în trafic). De asta zic că nu ştiu de unde mi-am format asta.
Cât despre ce zici faţă de stilurile de condus, înseamnă că nu e valabil la toată lumea. Dar la unii iţi spun sigur că e. Şi eu judec următoarea acţiune în funcţie de posibilităţile maşinii din vizor (şi de comportamentul de până atunci al şoferului). De exemplu dacă văd în faţă o maşină tunată mă aştept să plece în trombă sau să încerce să se bage în faţă, chiar daca poate omul nu e decât un pasionat care însă pe stradă circulă civilizat. Dar am fost în maşină cu mai mulţi de la care am auzit fraze de genul: “bagă-te măi că-i un prăpădit de Matiz” sau când să se facă la stânga: “eh, ăsta are *** trec în faţa lui”. Observă cum se comportă ceilalţi faţă de maşinile şcoală, sau mai ales faţă de cei cu bulină de începători. Oricum e doar un aspect, în mare parte e şi vorba de respect.
Scriu astea crezând că şi alţii gândesc ca mine, fapt care te-ar ajuta în analiza pe care o faci.
1. Mi se pare bizar ca rezultatul ”cercetării” lui Geert Hofstede să indice un PDI superior celui din China (80). Atitudinea chinezilor și altor asiatici de-a lungul istoriei lor față de autoritate, chiar față de tiranie ar fi surprinzătoare chiar și pentru cel mai mare lingău din istoria României
2. În 11 ani de condus practicat pe mai multe vehicule, de la o mașinuță clasică fabricată înaintea urcării lui Ceaușescu pe tronul de suveran comunist până la limuzine moderne de clasă mare (nu le consider un lux și nici nu le voi numi astfel), am constatat o atitudine agresivă și dușmănoasă în primul rând din partea proprietarilor și șoferilor de Dacii 1310 în stare de semi-epavă, manevrele riscante și necugetate fiind punctate cu insulte sonore, semne cu degetul mijlociu și amenințarea cu diverse obiecte inclusiv mașina însăși (”intru în tine și mă doare în p—, că numai o roată de-a ta costă mai mult”). Aceleași personaje sunt catastrofe mobile când ajung să își permită Logan, îmbinând anti-talentul lor cu disprețul față de oricine are altceva. Astfel încât atitudinea diferită a unei părți a publicului când văd pe cineva cu Logan e de așteptat, doar au experiență.
3. Q7, X5, Cayenne și SUVuri mari sunt echivalentul etichetei de manelist parvenit, dar duc cu gândul la încă două caracteristici la fel de păgubitoare: calitatea de infractor/interlop care reacționează violent la orice provocare așa cum făcea și pe vremea când avea Dacia 1310, dar mai curajos fiindcă acum e mai sigur pe el, și disprețul absolut față de propria mașină. Pentru mulți oameni orice zgârietură e o catastrofă, pentru alții mașina e un fier care poate fi tamponat fără ezitare și fără vreo părere de rău pentru un spoiler spart – odată ce și-au demonstrat ”valoarea”.
4. În lumina punctelor 2 și 3 e scuzabilă atitudinea celor care se feresc cât pot de orice fel de SUV, mai ales când e alb și cu geamuri îmbrăcate în folie.
5. În fața personajelor cu trening, ochelari de soare falși și lanț de tinichea la gât care reprezintă un procent important al faunei noastre prestigiul mașinii, vestimentației, funcției etc NU aduce niciun fel de beneficii, indiferent câți ar crede contrariul.
~Nautilus
Filmul meu favorit este “Around the world in 80 days” de Michael Todd. Filmul este facut in 1956 si este o bijuterie.
In film este o secventa, cand Phileas Fogg ajunge in America si calatoreste cu trenul din San Francisco catre New York in care Passepartout este rapit de indieni si Fogg pierde trenul ca sa il salveze. Ei bine, dupa ce il salveaza se intorc in gara si il intreaba pe seful garii (functionar de rand dealtfel) cand vine urmatorul tren. Individul raspunde ca expresul peste o saptamana iar “personalul” peste 24 sau 48 h.
Evident ca Fogg este contra cronometru si reactioneaza in consecinta. La care functionarul respectiv are o replica extraordinara :
“You city folks are always rushing, rushing. No wonder you all have stomach trouble!”
Gasesc ca aceasta replica ni se aplica si noua, romanilor, extraordinar de bine. As putea spune ca este trist cat de bine ni se potriveste …
Cred ca ar trebui sa ne relaxam un pic, sa nu mai alergam atat dupa himere – bani, faima, statut social – si sa (re)invatam sa traim viata la viteza potrivita. Sa ne facem un tel in viata din gasirea echilibrului interior intre familie / viata personala si viata profesionala.
Pe mine ma exaspereaza si intristeaza in acelasi timp sa vad cum societatea si dorinetele personale de afirmare si de bunastare cu orice pret ne fac sa devenim niste robotei in slujba sefilor si, de ce nu, sclavi pe plantatie cand ar trebui sa avem taria sa renuntam la opulenta pecuniara si sa ne multumim cu strictul necesar (nu ma refer aici la conceptul de subzistenta) si sa punem accentul pe valorile spirituale si culturale care sa ne inalte si sa ne faca mai buni cu noi insine si cu cei de langa noi.
Daca am reusi sa facem asta cred ca am avea capacitatea sa creem o lume mult mai buna si mai echilibrata. Din toate punctele de vedere.