Am tot comentat în ultimele zile despre politețe și lipsa ei în societatea noastră. Cel mai interesant caz mi se pare cel din “Nu-i Loganu’ ca Merțanu’”. Poate că, așa cum spunea Manu, de fapt mă înșel și problema e la mine. Am remarcat însă altceva foarte interesant. În general agresivitatea și lipsa de politețe vine de la persoane cu mașini mici sau ieftine iar politețea (când există) vine mai degrabă de la oameni cu mașini mari sau scumpe. Sigur că există și excepții de la regula asta, e doar o constatare generală, dar ea e paradoxală și oarecum pe dos decât impresia pe care mi-o creasem în Audi.
Mi-e clar că impolitețea la noi nu e o atitudine asumată conștient ci o reacție la ceva. Sunt sigur, din tot ce am cunoscut și măsurat în organizațiile cu care lucrăm, că în general oamenii sunt politicoși, cel puțin în intenție. Relativa lipsă de politețe cu care ne întâlnim în societate este, cred eu, o reacție a noastră la un fel strâmb în care societatea s-a așezat, în general. Această dimensiune strâmbă este, după părerea mea, hiper-competitivitatea.
În studiile noastre, cel puțin în organizații, hiper-competitivitatea e prezentă mai peste tot în societate. Cei mai mulți oameni, la noi, se definesc prin comparația (favorabilă sau nu) cu ceilalți. O consecință a acestui fel de a gândi e polarizarea societății în “șmecheri” și “fraieri”. Dacă nu ești în una dintre categorii, ești sigur în cealaltă. Centrul, echilibrul, moderația, au dispărut aproape complet. O altă consecință este derapajul etic. Dacă tot ce contează pe lume este ce ai obținut, și anume tu raportat la ceilalți, atunci subiectul cum obții asta devine din ce în ce mai puțin important. Mai mult decât atât ai scuza perfectă pentru orice derapaj etic: “ce fac eu e nimic față de ce fac alții”.
În fine, o altă consecință e dispariția politeții. Ca și în cazul eticii, dacă ai confrunta pe cineva cu subiectul nu ar recunoaște-o. De exemplu astăzi eram într-o intersecție unde semaforul nu funcționa. Sensul care avea prioritate trecea tot timpul până când practic traficul s-a blocat, s-a “umplut”. În acel moment cei care erau în intersecție au oprit și au lăsat celălalt sens să treacă, chiar și după ce sensul lor începuse, peste intersecție, să avanseze cu 20-30m. Moment în care cei din spate au început să claxoneze vehement! M-am întors uimit să văd cine claxonează. Cel mai vehement era un tip într-un Matiz roșu care era de-a dreptul exasperat și făcea tot felul de gesturi (comice, de altfel) în mașină.
Ce poate justifica un astfel de comportament? Sunt sigur că dacă ai fi confruntat pe individ cu mitocănia agresivă a gestului lui ar fi negat cu înverșunare. Omul era în dreptul lui. Se grăbea să ajungă la următorul semafor blocat. Avea prioritate.
Problema vine din faptul că într-un mediu împărțit în fraieri contra șmecheri, dacă renunți la un drept de-al tău ești fraier. Oricât de mic ar fi acela. Ori, politețea este fix despre asta. Despre a renunța la dreptul tău în favoarea celorlalți. La dreptul de a trece prin intersecție, la dreptul de a trece înaintea unui pieton, la dreptul de a intra primul într-o încăpere. A da prioritate cuiva atunci când ai “Cedează trecerea” nu e o politețe, e o datorie, un drept al celuilalt. A-l lăsa să treacă atunci când are el “Cedează..” e un semn de politețe. Dacă punem semnul egal între politețe și fraier, atunci devenim mitocani.
Ceva ce complică problema este fondul de insecuritate și lipsă de încredere în sine pe care această hiper-competitivitate se construiește. Această combinație ne face să ne simțim mereu nedreptățiți. De aici relația noastră cu noțiunea de drept și dreptate. Dreptatea e mereu de partea noastră și exclude dreptatea celorlalți. La noi, de pildă, nu se vorbește despre salariu sau recompense ci despre “drepturi”. Sunt ale noastre. Și nu doar salariul. Și sporurile pentru care fac grevă magistrații (deși le-au mai luat odată), și porcul de Crăciun, și mielul de Paști, și cornul și laptele copiilor, și blocatul drumurilor naționale când ne supărăm pe patroni, și trecutul prin intersecții, toate sunt drepturi. Avem dreptul să le primim, sunt ale noastre și dacă nu ni le cerem și nu ni le afirmăm suntem niște papagali.
Dacă priviți prin lentila asta, paradoxul din primul paragraf se explică. Cei din mașinile scumpe își pot permite să fie generoși față de cineva dintr-o mașină ieftină. Superioritatea lor evidentă prin acest statut face irelevantă pierderea relativă de statut ce derivă din renunțarea la un drept. Pentru cei din mașinile ieftine, acest tip de ieșire nu există și, ca atare, renunțarea la un drept exacerbează sentimentul de inferioritate. De aici lipsa de politețe generalizată.
Mă tot întrebam de ce nu comentează nimeni la postul ăsta și, când tocmai era să dau într-o depresie, s-a milostivit Cosmin de mine și mi-a atras atenția că am închis (din greșeală, scuze) comentariile.
Carevasăzică, s-a dat drumu’!
Bine ca-i aproape weekend stimate domn si postul asta ma face sa visez la o lume ideala in care volanul in mana sa-l aiba numai cei politicosi. Atunci nu i-am mai recunoaste pe mitocani si nu ne-am da seama cat de “speciali” suntem….in sensul ala bun. Am obesrvat in trafic ca cei grabiti, nepoliticosi si robotei claxonand imediat cum se pune verde sunt aia cu masini mai mici si mai modeste, probabil cu salarii mai proaste, cu frustrari mai multe si de asta atunci cand tu iesi cu vre-un “cazan” mare pe strasse, gen q7 sau x6 tre sa-l intelegi si sa nu-l jenezi. Soseaua ca teren de lupta am vazut-o de cand mi-am luat carnet si prima masina. Ne grabim ca fraierii…si o luam mereu pe acelsi drum.
Quote: “Am obesrvat in trafic ca cei grabiti, nepoliticosi si robotei claxonand imediat cum se pune verde sunt aia cu masini mai mici si mai modeste, probabil cu salarii mai proaste, cu frustrari mai multe si de asta atunci cand tu iesi cu vre-un “cazan” mare pe strasse, gen q7 sau x6 tre sa-l intelegi si sa nu-l jenezi”
Păi da, așa am observat și eu. E ciudat, nu? Și eu nu am observat asta când conduceam un Q7 ci acum când conduc un Logan. Și asta mi se pare la fel de ciudat.
Disponibilitatea de a te gandi un pic si la cei din jur este aproape inexistenta in Bucuresti. Toata lumea “alearga” fara sa se uite in jur. Este un ritm absolut infernal, o combinatie nefericita de lipsa de educatie, de preocupari banale si de frustrari.
Lipsa educatiei este in mod cert o cauza a impolitetii, care, din pacate, se perpetueaza. Frustrarile determina un egoism monstruos si o rautate inconstienta pe masura, iar problemele personale te fac adesea incapabil sa te mai gandesti si la cei din jur. Iar la acestea se adauga, fireste, si lispa unui “cult” al politetii.
Ajunsa in Franta in urma cu 5 luni, am fost impresionata de cat de politicosi si de draguti pot fi oamenii. Si nu ma refer doar la colegi, ci si la vanzatoarea de la brutarie, care iti zambaste dimineata si-ti ureaza o zi buna, la soferii care se opresc in intersectie si te lasa sa treci desi nu ai trecere de pietoni. Claxonul este folosit rarisim, doar pt situatii exceptionale. Cum spitalul la care lucrez este la 10 minute de casa, dimineata merg pe jos. Vreo 2 saptamani m-am intersectat aproape zilnic pe strada cu o doamna la vreo 35 de ani. Intr-o dimineata, trecand pe langa mine, mi-a zis bonjour. De atunci ne salutam in fiecare dimineata. In Bucuresti? Salutam vecini cu care ma cunosteam de vreo 15 ani si fie primeam un “buna dimineata” care se traducea cu “de ce ma obligi sa deschid gura la ora asta”, ori se faceau ca n-au auzit. Si astea-s situatii absolut banale. A propos de exemplul cu Matizul, chiar astazi mergeam cu masina in Paris, pe o strada foarte circulata, ingustata de lucrari. In intersectie s-a creat un blocaj, masinile care aveau verde neputand sa treaca. Nu s-a auzit nici un claxon. Masinile s-au apropiat, au asteptat sa se faca un pic de loc si apoi au inceput sa treaca. Sunt sigura ca si acolo la ora 6 dupa-amiaza oamenii se grabesc sa ajunga acasa, si ei au probleme, dar au o alta educatie. Pot face diferenta intre un gest gratuit si deranjant pentru toata lumea (claxonatul inutil, care oricum nu schimba situatia) si o atitudine rationala. Pana la urma nici nu stiu daca chiar conteaza ce masina ai, cred ca cel mai mult conteaza ce fel de om esti. Poate ca soferul Matizului ar fi facut acelasi lucru si daca ar fi avut un Audi, este pana la urma o problema de caracter. Eu m-am intalnit frecvent si cu situatii in care mitocaniile au provenit din partea unor soferi cu masini “bune”.
Cred ca agresivitatea are de-a face cu nemultumirea fata de propria persoana. Cu cat esti mai impacat cu tine, incepi sa ii iubesti mai mult pe cei din jurul tau, sa ii observi pentru ca esti mai putin concentrat asupra ta. Ai mai putine de impartit cu lumea si mai mult de dat.
Parerea mea este ca agresivitatea vine din frustrare. Atunci cand crezi ca de fapt meriti mai mult – pentru ca nu e asa, esti un tip deosebit doar ca nimeni nu te-a observat pana acum – nu poti sa mai dai de la tine aproape nimic. Dreptul tau de a trece primul prin intersectie devine atat de important …. E momentul in care treci inaintea celui cu un 911 si e prea important ca sa renunti la asta. In sfarsit statutul tau e recunoscut. Ai fost mai smeker!
cred in continuare ca nu lipsa politetei este problema si nici lipsa educatiei. sunt sigur ca butucanosii din trafic, excluzand exceptiile, sunt politicosi in familiile lor si amabili cu cunoscutii, cu cei cu care simt au ceva bun in comun. cum bine remarca un istoric, romanii, de la Unirea din 1859 facuta sub Cuza, au ramas fara niciun obiectiv national puternic. de atunci, unitatea romanilor a mai primit vitamine doar sporadic, in ’89 sau dupa cate-un meci de fotbal. lipsa unitatii, adica lipsa constiintei unei apartenete comune la ceva bun, cred ca genereaza in mare masura comportamentele de respingere si agresivitate din trafic. lipseste unitatea. constructia acesteia o vad ca efect al aparitiei unui obiectiv national, puternic si bine definit.