Lună: septembrie 2009

Educația sistematică 2

Vă rămăsesem dator cu un articol despre cealaltă componentă frecvent ignorată a sistemului de educație, mecanismul de feed-back. Răspunsul aici nu mai e așa de clar pentru mine. Un prim motiv pentru care nu îmi e clar e că un sistem fără scop nu poate avea feedback. Nu putem măsura dacă sistemul își atinge scopurile sau nu atâta vreme cât scopurile nu sunt definite. Dar chiar dacă am accepta drept scopuri legitime pe cele definite de mine în articolul anterior, problema tot nu devine foarte simplă, chiar dacă e mult mai conturată.

Un mecanism de feedback are, la rândul lui, două componente: un senzor care măsoară ieșirea sistemului și o compară cu cea proiectată și un mecanism de intervenție asupra sistemului care generează o corectare a parametrilor de funcționare astfel încât diferența dintre rezultatul real și cel dorit să fie constant eliminată. Să le luăm pe rând. Citește mai mult

O notă?

Refuzul politeții

Am trăit acum două zile, în București, o întâmplare foarte ciudată. Stăteam la coadă la un fast-food. Nu era coadă mare, eram doar câte o persoană la fiecare dintre posturile de servire. La un moment dat apare un tip care se așează hotărât, fără ezitare și fără să-mi arunce măcar o privire, lângă ghișeul de servire, rezemat de tejghea. Îl bat ușor pe umăr și-i zic “coada e aici”, gândindu-mă că poate că nu m-a observat. Îmi zice: “ce-ai domne’ cu mine”. “N-am nimic – zic – vreau doar să stai la coadă”. “Domne’, da’ altă treabă n-ai?” “În  momentul ăsta, nu. E cea mai importantă treabă a mea”. “Vezi-ți domne’ de treabă”. “Păi, cum ziceam, asta fac. Te rog să stai la coadă”. “De ce?” M-a lăsat paf. Cum adică de ce? Răspund tâmpesc și descumpănit. “Pentru că așa e normal”. “Așa e normal? Zău?” Mă enervez și mă oțărăsc. “Da așa e normal. Să stai la coadă, așa cum stăm toți”. “Da’ nu vreau domne’ să ți-o iau înainte. Vezi că se mai eliberează și alte case. Ai ceva cu mine?” “Nu am nimic, zic, personal, și nu are legătură cu casele. Vreau doar să stai la coadă ca toată lumea”. “Și dacă am mai stat odată?” “Cum adică?” “Păi, am stat la coadă, sunt aici la masă, vreau doar să-mi mai iau un sos”. Pam-pam! Citește mai mult

O notă?

Spre o reformă a clasei politice

Mai toți oamenii cu care vorbesc, mai toate emisiunile pe care le urmăresc, mai toate comentariile pe care le citesc, inclusiv mai toți cei care comentează pe acest blog se plâng mereu de aceeași mare și spinoasă problemă: avem o clasă politică de o calitate execrabilă. E o stare de fapt cu consecințe, pare-se, grave pentru noi. Mai toate problemele societății noastre fie provin de la asta fie și-ar putea găsi mai ușor rezolvare dacă acest obstacol nu ar exista.  Este evident, deci, că ne trebuie un nou fel de clasă politică. Eu cred că orice problemă are o soluție, chiar dacă unele soluții pot fi mai greu de aplicat decât altele. Așa că vă propun să căutăm împreună o idee de reformă a clasei politice care să ne rezolve problema. Citește mai mult

O notă?

Roberta, fii bărbată!

În ultimele zile m-am uitat puțin la televizor, mai ales la știri. De la distanță „știristica”, despre care vorbea Cosmin într-un articol de pe blogul lui, devine un rău necesar. E ceva ce m-a frapat de data asta, poate mai mult decât de obicei: mitocănia violentă a oamenilor politici. Am văzut mai multe luări de poziție a mai multor oameni politici. În general au fost (de înțeles) polemice. Diverși politicieni aveau ceva de împărțit cu politicieni din tabăra adversă. Mă rog. Asta e menirea lor. Ce m-a șocat a fost că mai toate polemicile au avut accente suburbane. Ironii care se doreau fine dar erau doar grosolănii, agresivitate de neam prost, atacuri sub centură, punctate de aluzii injurioase, lături de tot felul de consistențe și culori. E halucinant, mai ales văzut așa, de la 3000 Km distanță. Cel mai straniu și mai dureros mi se pare să văd femei, unele niște distinse doamne, care se comportă așa. Elena Udrea, Olguța Vasilescu, chiar Adriana Săftoiu, (o persoană decentă, de regulă). Mi-a pus capac o polemică a Robertei Anastase cu un rival (al cărui nume nu mi-l mai amintesc) în care doamna Anastase a degenerat de la eleganță la mitocănie pe parcursul a numai 3 fraze.

Pentru că știu că toate luările publice de poziție ale politicienilor sunt atent calibrate cu efectul lor asupra opiniei publice și asupra electoratului nu-mi rămâne decât concluzia (singura logică) că acest comportament este cel dorit de electorat. Se pare că în România, ca să ai succes, trebuie să arăți că ai sânge în instalație, oricare ar fi sexul acesteia. Electoratul nostru vrea bălăcăreală, sânge, cojones sau ouă, după caz. Dacă nu faci mișto, nu iei în bășcălie, nu ataci murdar, nu te iei la harță cu adversarii tăi, nu ești bărbat(ă). Și nu meriți votul. Nu ne trebuie papagali. Parcă începe să-ți fie simpatic Geoană (pușchea pe limbă) care e categorisit ca un pămpălău pentru că bălăcăreala, deși încearcă să o practice, nu-l prinde.

O notă?

Efectul de perspectiva

Am fost in Bucuresti pentru 3 zile. Mi-a placut. Am avut multa treaba si nu am avut timp sa ma vad decat cu familia, dar tot mi-a placut. Pe drumul spre aeroport am inceput sa ma intreb daca nu mi-am judecat orașul prea aspru. Si am inceput sa ma uit atent. Si sunt toate acolo unde le stiam. Noroiul nesimtit de pe strazi rezidentiale de figuri, lasat de camioane conduse de nesimtiti care nu-si spala rotile cand ies din santiere, cainii vagabonzi, firele alandala ale zecilor de retele de comunicatie trase aerian una peste alta, panourile publicitare zdrentuite, lucrarile publice semnalizare cu bucati de banda reflectorizanta agatata alandala de pari, nesimtitii, agresivii, ma rog, totul e cum il stiam. Dar de data asta nu a mai contat. Bucuria de a-mi revedea prietenii si familia, a familiaritatii casei, dublata de relativa distanta psihologica de la care am privit totul mi-a indulcit puternic perspectiva.

Sunt oameni care-si pot lua acest fel de distanta detasata in interior, fara sa se desprinda fizic. Eu nu pot. Mi-ar fi placut sa pot si-i invidiez pe cei care pot, dar eu nu sunt unul dintre ei.
Dar acum mi-e clar. Romania e un loc mult mai frumos pentru mine daca traitul in ea nu imi ocupa tot timpul, ca sa-l parafrazez pe marele nostru filozof Mircea Badea. Am sa revin des, sper ca mereu cu aceeasi placere.

PS Scuzati lipsa diacriticelor, scriu de pe iPhone.

O notă?