Prima pagină » Arhive pentru octombrie 2009

Lună: octombrie 2009

Prețuri legale

Citesc în Evenimentul Zilei că războiul dinre producători și retaileri, soldat cu o lege care reglementează relația dintre cele două părți, nu a produs efectele scontate la raft. Oare chiar și-a imaginat cineva că le va produce? Ministrul agriculturii, Ilie Sârbu, se pare că a promis scăderi de prețuri și de 30% la unele produse. Pe ce cale? Cum și-o fi imaginat domnia sa că se va petrece asta? Și chiar a crezut cineva că tot scandalul ăsta a fost pornit de patronatele din industria alimentară ca să poată să le dea mai mulți bani consumatorilor? Așa de altruiști dezinteresați sunt ei? De fapt, tot lobby-ul ăsta a avut drept scop să mute profituri de la retaileri la producători cu forța. Scriam acum aproape 2 ani, când a început scandalul, acest articol în wall-street.ro. Acum se adeverește.

Faptul că cineva va avea taxe de raft mai mici nu îl va determina în nici un fel să scadă prețurile de vânzare, astfel încât retailerii să poată trece o parte a lor la consumator. Sigur, mecanismele competiției vor duce, poate, la o erodare a marjelor și la transferarea unei părți din acest beneficiu la consumator, dar eu cred că nu se va întâmpla asta. Mi-e teamă, deci, că tot circul e gratuit. Retailerii vor găsi alte metode de a-și proteja marjele. Pot să pun pariu că nu se va schimba mai nimic nici în prețurile la raft nici în felul în care e distribuit profitul din vânzare. Pentru că, în ultimă instanță, ceea ce contează e echilibrul de putere economică și aceasta e clar înclinată în favoarea retailerilor. Ceea ce se va schimba, însă, e că va apărea un nou organism de reglementare, cu noi pensii speciale și cu o nouă liotă de inspectori de hrănit prin salarii și șpăgi.

Pe vremea lui Ceaușescu exista mercurial în piețe, prețuri maximale, și nici așa nu a putut fi învinsă ecuația puterii economice. Eventual a putut fi subminat tot sistemul. Legea bunelor practici comerciale nu e chiar atât de nocivă, dar nu e nici atât de folositoare pe cât se pretinde. E o furtună într-un pahar cu apă, o altă situație în care statul nostru mamut își găsește de lucru ca să pară că face ceva…

Motivația intrinsecă

Am răspuns recent la câteva întrebări puse de Business Magazin, pe tema studiului prezentat de Dan Pink la Ted.

În primul rând, m-ar interesa ce părere aveți despre rezultatele studiului; se aplica într-o economie/societate ca a noastră, sau ne aflăm încă mult mai aproape de modelul pedepselor și recompenselor?

Studiile despre care vorbește Dan Pink nu sunt ale lui și nu sunt neapărat noi. De asemenea, ele nu au legătură cu tipul de societate în care sunt făcute. Există la noi ideea asta falsă că societatea noastră e prea primitivă ca oamenii să răspundă la metode de conducere sofisticate. De regulă poziția asta o au manageri care sunt incapabili de orice nivel de sofisticare și  își justifica propriile lor limite blamând mediul. Ceea ce spun studiile respective este foarte simplu și foarte general uman și  anume faptul că sub indicații coercitive oamenii se comportă minimalist, că teama de a pierde și focalizarea pe rezultate imediate produce răspuns rapid dar de calitate relativ slabă dacă sarcina respectivă e creativă și  cere gândire laterală. Reversul e valabil dacă sarcina e repetitivă și specializată. Citește mai mult

Franța și vinurile

Știu că am promis că nu transform blogul ăsta într-unul de lifestyle, dar nu pot să nu vă povestesc asta. La supermarketul de la mine din sat, (mă rog, orășel, hai), adică la unul dintre ele, a fost promoție la vinuri, cu ocazia culesului viilor, bănuiesc. Pe lângă turburel (foarte iubit pe aici, îi zice “Bourru”) sau must (moût) a existat și un rând special aprovizionat cu vinuri de Bordeaux de mai bună calitate. La capătul lui era vitrina de Grands Crus, sub cheie, unde fermierul din zonă putea cumpăra, ca să pună la păstrare pentru revelion, Chateau Laffite 2006 la modesta sumă de 750 EUR sticla! Dacă asta era prea de tot, în aceeași vitrină mai erau și vinuri mai de duzină, un Palmer, un Margaux, din astea, pe la 250-400 sticla.

Aici e o aglomerare de 3 comune, toate cam cu 2-3000 de locuitori. Pe ele le deservesc 3 hipermarket-uri și un supermarket. Două din cele 4 aveau vinuri la prețurile astea. Absolut incredibil.

De ce nu funcționează la noi educația privată?

Articolul de mai jos a apărut în ultimul număr al revistei Cariere.

Printre multele paradoxuri ale României se numără și acela că la noi educația privată nu e întotdeauna de mai bună calitate decât cea de stat. Dacă ne uităm la învățământul universitar, ea e mult mai proastă. Asta e bizar. Eu nu știu nici un loc în lume (asta nu înseamnă însă că nu există) în care să se regăsească această situație. Cum se explică paradoxul? Citește mai mult

Lideri și charismă

Am răspuns de curând câtorva întrebări pentru ziarul România Liberă despre importanța charismei în conducere. Redau textul lor mai jos.

RL. De ce devin lideri persoanele charismatice?

Am să încep cu o remarcă foarte bună a lui Gabriel Liiceanu. Noi, românii, nu ar trebui să folosim termenul de leadership, pentru că avem unul românesc mult mai adecvat, și anume conducere. Cuvântul vine de la latinescul con-ducere, a purta cu sine. E perfect. Dacă admitem că leadershipul este despre capacitatea de a atrage alți oameni, de a-i face să te urmeze, atunci această abilitate (sau talent, dacă sunteți mai degrabă de părerea că este înnăscut, nu făcut) are două componente esențiale: o viziune atrăgătoare, credibilă, despre viitor și capacitatea de a o comunica, de a o “vinde” celorlalți. Această din urmă capacitate nu e un atribut rațional, pentru că fenomenul de a atrage pe alții (sau de a fi atras, dacă-l privim de pe cealaltă parte) nu e unul rațional ci pur emoțional. Din rațiuni care se pierd în negura preistoriei, ceea ce ne atrage la conducători e capacitatea lor de a fi în același timp și împreună cu noi și în afara noastră, mai buni decât noi. Asta e platforma pe care se construiește atracția lor: o platformă de valori comune. Pe ea se ridică puterea de a ne face să trăim intens viziunea lor de viitor. Aceast talent are la bază povestirea. Iisus a fost un mare conducător nu pentru că s-a priceput să facă Power Point-uri bune și clare, cu bulete puține și citibile, în fontă de 24, ci pentru că a spus niște memorabile povești. Mântuitorul nu a răspuns niciodată direct, pe puncte, la obiect, KISS și SMART la o întrebare. Dimpotrivă. A răspuns extensiv, dezlânat, ușor ambiguu, cu tâlc și înțelepciune, lăsându-ți povara propriei concluzii de cele mai multe ori. Le numim parabole și numim chiar (ușor peiorativ) astfel de răspunsuri: “îmi răspunzi în parabole”. În mod ciudat și contra-productiv, mediul de afaceri le consideră o pierdere de timp. Un fiu de tâmplar din Galileea a schimbat lumea cu ele. O fi ceva …

RL. Cat de importanta este carisma la serviciu?

Imens de importantă, din toate motivele de mai sus. Pentru că această calitate de con-ducere e imens de importantă în organizațiile moderne. Motivul pentru care e importantă este că esența succesului în organizațiile moderne, Sfântul Graal, dacă vreți, al conducerii oamenilor este ceea ce noi numim “efortul discreționar”. Orice organizație, măcar pe jumătate decentă, știe deja să obțină tot ce se poate obține de la oameni prin mecansimul simplu (chiar simplist) al bățului și al morcovului. Nu mai e nici un secret aici, nici o reușită și nici un diferențiator. Problema e că mecanismele coercitive duc la rezultate minimale, adică, în cel mai bun caz, la cele programate, care prin definiție nu pot fi decât mediocre. (Nu poți obține altceva decât rezultate mediocre cu un sistem bazat pe represiune, pentru că el trebuie să permită existența oamenilor normali. Dacă nu încurajezi și performanța lor, atunci toți devin demotivați și nu mai obții nimic. Sistemul, deci, e programat să încurajeze media, mediocritatea). În plus, un astfel de sistem obține în cel mai bun caz rezultatele pentru care e programat (sau, de regulă, o fracție a lor). Problema e ca, în lumea modernă, capacitatea unei entități reduse numeric și departe de realitate, aflată la vârf, de a înțelege și decoda semnalele venite din realitatea din teren, de a analiza implicațiile lor și apoi de a reproiecta și a re-desfășura o strategie potrivită e mult mai mică decât viteza cu care aceeași realitate se schimbă. Ca atare o organizație condusă coercitiv va suferi în lumea de azi de sindromul “too little, too late”. Nu în ultimul rând, coerciția inhibă creativitatea la fel ca și inițiativa. De aici nevoia de con-ducători care să însuflețească oamenii fără a-i constrânge, care să elibereze dar și să alinieze energiile lor creatoare la un scop comun. Pe cale de consecință, deci, și nevoia de charismă.

Până acum zece, douăzeci de ani se credea că leadership-ul este necesar câtorva conducători de la vârf. Restul se pot descurca foarte bine cu elementele clasice ale managementului: prevedere-planificare-comandă-coordonare-control. În organizațiile moderne, însă, în care angajamentul individual devine indispensabil, e nevoie de calități de con-ducător la orice nivel, chiar de la nivelul de supervizori. Iar conducerea nu se poate dispensa de un oarecare nivel de charismă.
RL. Cat de usor sunt acceptati de colectiv carismaticii?

Întrezăresc în întrebare confuzia între charismă și vedetism. Charismaticii sunt iubiți de colectiv, nu doar acceptați. Vedetele sunt disprețuite și rejectate. Charisma nu e un fel de șarm frivol și cam flușturatic de filfizoni fără bază reală, așa cum pare să fie înțeleasă de mulți oameni. Ea e calitatea de a fi aproape de cei din jur, de a empatiza cu emoțiile lor și de a-i face să rezoneze la mesajele tale. Oamenii charismatici sunt îndrăzneți, echilibrați, umani, calzi, provocatori, speciali. E o mare bucurie să fii în perajma lor.

Definiția nebuniei

Definiția nebuniei – spunea Einstein – e să faci ce ai făcut mereu și să te aștepți la rezultate diferite. Am citit acum câteva zile în Ziarul Financiar o știre care pare ilustrarea perfectă a zicalei. Un distribuitor mare de medicamente a făcut 33 de bugete anul ăsta. 33! Unul pe săptămână! Mă întreb și eu așa, ca prostul, dacă nu cumva pe la al 15-lea nu era cazul să-ți dea prin cap că nu asta e calea spre succes.

Dacă a face ceea ce ai făcut mereu ar fi calea spre succes, atunci noi toți am trăi acum în peșteri. Și totuși, tipul ăsta de gândire, bazat pe repetarea modelelor de succes ale trecutului, nici măcar nu e așa de rar. De fapt, e foarte răspândit.

Citește mai mult