Lideri și charismă

Am răspuns de curând câtorva întrebări pentru ziarul România Liberă despre importanța charismei în conducere. Redau textul lor mai jos.

RL. De ce devin lideri persoanele charismatice?

Am să încep cu o remarcă foarte bună a lui Gabriel Liiceanu. Noi, românii, nu ar trebui să folosim termenul de leadership, pentru că avem unul românesc mult mai adecvat, și anume conducere. Cuvântul vine de la latinescul con-ducere, a purta cu sine. E perfect. Dacă admitem că leadershipul este despre capacitatea de a atrage alți oameni, de a-i face să te urmeze, atunci această abilitate (sau talent, dacă sunteți mai degrabă de părerea că este înnăscut, nu făcut) are două componente esențiale: o viziune atrăgătoare, credibilă, despre viitor și capacitatea de a o comunica, de a o „vinde” celorlalți. Această din urmă capacitate nu e un atribut rațional, pentru că fenomenul de a atrage pe alții (sau de a fi atras, dacă-l privim de pe cealaltă parte) nu e unul rațional ci pur emoțional. Din rațiuni care se pierd în negura preistoriei, ceea ce ne atrage la conducători e capacitatea lor de a fi în același timp și împreună cu noi și în afara noastră, mai buni decât noi. Asta e platforma pe care se construiește atracția lor: o platformă de valori comune. Pe ea se ridică puterea de a ne face să trăim intens viziunea lor de viitor. Aceast talent are la bază povestirea. Iisus a fost un mare conducător nu pentru că s-a priceput să facă Power Point-uri bune și clare, cu bulete puține și citibile, în fontă de 24, ci pentru că a spus niște memorabile povești. Mântuitorul nu a răspuns niciodată direct, pe puncte, la obiect, KISS și SMART la o întrebare. Dimpotrivă. A răspuns extensiv, dezlânat, ușor ambiguu, cu tâlc și înțelepciune, lăsându-ți povara propriei concluzii de cele mai multe ori. Le numim parabole și numim chiar (ușor peiorativ) astfel de răspunsuri: „îmi răspunzi în parabole”. În mod ciudat și contra-productiv, mediul de afaceri le consideră o pierdere de timp. Un fiu de tâmplar din Galileea a schimbat lumea cu ele. O fi ceva …

RL. Cat de importanta este carisma la serviciu?

Imens de importantă, din toate motivele de mai sus. Pentru că această calitate de con-ducere e imens de importantă în organizațiile moderne. Motivul pentru care e importantă este că esența succesului în organizațiile moderne, Sfântul Graal, dacă vreți, al conducerii oamenilor este ceea ce noi numim „efortul discreționar”. Orice organizație, măcar pe jumătate decentă, știe deja să obțină tot ce se poate obține de la oameni prin mecansimul simplu (chiar simplist) al bățului și al morcovului. Nu mai e nici un secret aici, nici o reușită și nici un diferențiator. Problema e că mecanismele coercitive duc la rezultate minimale, adică, în cel mai bun caz, la cele programate, care prin definiție nu pot fi decât mediocre. (Nu poți obține altceva decât rezultate mediocre cu un sistem bazat pe represiune, pentru că el trebuie să permită existența oamenilor normali. Dacă nu încurajezi și performanța lor, atunci toți devin demotivați și nu mai obții nimic. Sistemul, deci, e programat să încurajeze media, mediocritatea). În plus, un astfel de sistem obține în cel mai bun caz rezultatele pentru care e programat (sau, de regulă, o fracție a lor). Problema e ca, în lumea modernă, capacitatea unei entități reduse numeric și departe de realitate, aflată la vârf, de a înțelege și decoda semnalele venite din realitatea din teren, de a analiza implicațiile lor și apoi de a reproiecta și a re-desfășura o strategie potrivită e mult mai mică decât viteza cu care aceeași realitate se schimbă. Ca atare o organizație condusă coercitiv va suferi în lumea de azi de sindromul „too little, too late”. Nu în ultimul rând, coerciția inhibă creativitatea la fel ca și inițiativa. De aici nevoia de con-ducători care să însuflețească oamenii fără a-i constrânge, care să elibereze dar și să alinieze energiile lor creatoare la un scop comun. Pe cale de consecință, deci, și nevoia de charismă.

Până acum zece, douăzeci de ani se credea că leadership-ul este necesar câtorva conducători de la vârf. Restul se pot descurca foarte bine cu elementele clasice ale managementului: prevedere-planificare-comandă-coordonare-control. În organizațiile moderne, însă, în care angajamentul individual devine indispensabil, e nevoie de calități de con-ducător la orice nivel, chiar de la nivelul de supervizori. Iar conducerea nu se poate dispensa de un oarecare nivel de charismă.
RL. Cat de usor sunt acceptati de colectiv carismaticii?

Întrezăresc în întrebare confuzia între charismă și vedetism. Charismaticii sunt iubiți de colectiv, nu doar acceptați. Vedetele sunt disprețuite și rejectate. Charisma nu e un fel de șarm frivol și cam flușturatic de filfizoni fără bază reală, așa cum pare să fie înțeleasă de mulți oameni. Ea e calitatea de a fi aproape de cei din jur, de a empatiza cu emoțiile lor și de a-i face să rezoneze la mesajele tale. Oamenii charismatici sunt îndrăzneți, echilibrați, umani, calzi, provocatori, speciali. E o mare bucurie să fii în perajma lor.

Lideri și charismă
4.8 din 6 voturi

10 comments

  1. octavian simion says:

    Despre carisma pe care o au anumiti oameni,parerea mea este admirativa . Cu amendamentul ca de multe ori a fi deosebit prin personalitatea ta ,la locul de munca ,se dovedeste in scurt timp o povara si un pacat ! Asta in universul nostru mitic si fabulos in care traim, cot la cot cu Becali, Filozofi si mecanici auto, doriti de presedinte.

    • Adrian Stanciu says:

      Acum… Mie Becali mi se pare carismatic, cel putin pentru segmentul lui. Carisma nu e despre distantare de ceilalti ci dimpotriva, despre apropiere.

  2. Se poate „charismatic dar fara personalitate?”. Eu n-am vazut, in schimb am vazut „cu personalitate dar lispit de charisma”. Evident, depinde si ce intelege fiecare prin „a avea personalitate”…

    • Adrian Stanciu says:

      Pai, da. Depinde. Desigur nu te referi la sensul propriu al cuvantului, ca atunci toata lumea are. De regula am auzit expresia folosita la adresa celor cu un caracter rebel, diferit, care ies din multime. In sensul asta, observatia ta mi se pare foarte corecta.

  3. Hamsia says:

    Interesanta etimologia lui „conducere”, nu o stiam. Pe de alta parte, desi sustin in loc de slide-uri nesarate povestile si parabolele, nu as condamna de tot comunicarea simpla, directa, cinstita. De o suta de ori ma enervez cind vad cum se invirte cite unul in jurul cozii, incercind sa spuna pe ocolite ce poate fi spus in citeva vorbe simple si directe. S-au mai schimbat lucruri de la Iisus incoace 🙂

  4. Adrian Stanciu says:

    Eu cred că s-au schimbat foarte puține lucruri de la Iisus încoace. Cel puțin în ce privește matura umană. De asta și e doctrina lui atât de acceptată și azi.
    Ceea ce spui tu mai sus e corect și nu se contrazice cu utilitatea pe care o au parabola, metafora sau povestirea ca scule de conducere. În primul rând pentru că nu orice situație cu care ne confruntăm e de tip creștere. învățare sau decizie liber asumată, pentru ca o poveste să mă ajute inspirându-mă și ghidându-mă. Problema de azi din organizații e că nu există mai deloc situații de creștere și există mai mereu situații de comandă și control. Nu zice nimeni însă că cele de comandă trebuie să dispară complet. Iar când comanzi, ar fi bine să o faci explicit și clar, îți dau perfectă dreptate.

    Apoi, de fapt, tu nu-l descrii deloc pe Iisus în povestea managerului care se învârte în jurul cozii. Pentru că foarte probabil că se învârte nu pentru că vrea să te ajute să crești și să-ți iei propriile decizii ci pentru că-i e frică să-ți spună direct ce are de spus și caută căi ocolite. Nu confunda înțelepciunea cu lașitatea. Pot avea manifestări similare uneori dar au resorturi diametral opuse.

  5. Hamsia says:

    Da, e corect ceea ce spui.
    Nu la manager ma refeream, ci invers 🙂 Se verifica insa si in cazul asta, cu alte efecte si, desigur, alte resorturi, cum spuneai.
    Cit despre doctrina lui Iisus, schimbarea vine din felul in care este interpretata, tot mai ciudat in fiecare zi. Ma rog… deja sint pe terenuri miscatoare, este bine ca despre politica si despre religie sa nu discuti; as reciti, totusi, „Maestrul si Margareta” al lui Bulgakov :-). Desi acum, cind tocmai a cazut Guvernul, sint probabil altele mai urgente si mai importante 🙁 🙂

  6. Ioan.C.Florea says:

    Foarte bine explicată diferenţa între charismă şi vedetism! Ar trebui luată bucăţica şi pusă ca introducere în manualele de ştiinţe umaniste de gimnaziu şi liceu. Mulţi copii buni şi-ar da seama că se bat să se dezvolte într-o direcţie greşită care îi va influenţa apoi ca adulţi.

    O altă problemă cred însă că apare atunci când leaderul încearcă să influenţeze segmente foarte diferite, vorbeşte fiecăreia pe limba ei (ceea ce şi trebuie) dar îşi pierde din coloana vertebrală şi este apoi luat drept ipocrit.

  7. Adrian Stanciu says:

    @Ioan. Eu nu cred că e posibil să-ți pierzi coloana vertebrală. Dacă pare vreodată că ai pierdut-o, e probabil un semn că nu ai avut-o, de fapt, niciodată și nu ai făcut decât să mimezi. Am văzut și eu lideri care nu au coloană vertebrală și-și explică (lor și altora) asta prin nevoia de a vorbi oamenilor pe limba lor. Din nou, să nu confunzi capacitatea de a te adresa altora de la nivelul lor (o abilitate esențială în conducere) cu lașitatea de a spune fiecăruia ce vrea să audă… Poți foarte bine să transmiți același mesaj pe mai multe limbi. Nu asta e problema. Problema e când transmiți mesaje diferite pretinzând că e același. Asta e lașitate și minciună.

  8. Ioan C. Florea says:

    Bine punctat! Aşa e foarte clar explicat, dar câţi îşi dau seama? Câţi dintre cei care îi urmează pe astfel de leaderi…? Să nu uităm că leaderii sunt şi modele, deci e posibil ca acest comportament să-i influenţeze (mai mult sau mai puţin) pe alţii.

    Uite, chestii de bun simţ dar care crează atâtea confuzii. Ar fi bine dacă ai face un site în care să pui nişte baze. Să nu fie pentru oameni ajunşi sus (cu aştia te „loveşti” zilnic prin muncă) ci pt copii sau pentru cei la început de drum, care sunt în formare. Un fel de „common-errors” pe limba lor. Nu ştiu cum ar funcţiona, sau dacă ar funcţiona, dar mă gândesc din ce în ce mai mult la asta cu cât mă uit mai mult în jur. Dacă nu pentru un ţel prea mare ca formarea de caracter, măcar ca nişte alarme. Dacă problema o vezi la educatori, iar soluţia cu partidul naţionalist pare cam greu de pus în practică (numai numele de partid politic crează multora scârbă), acesta ar fi un început. Încercări sunt multe, dar pune în balanţă următoarele canale, punându-te în locul copilului/tânărului: internet, şcoală, cărţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.