Suntem o țară a contrastelor și a paradoxurilor. Asta nu e ceva nou. Și nici ceva neapărat rău, sau neapărat bun. Face parte din farmecul nostru ca nație că suntem greu de etichetat în spații comune. Avem laturi luminoase de o lumină neașteptată dar și laturi întunecate de care nu prea ai vrea să te apropii. Oamenii văd ce le convine, ce le confirmă stereotipurile sau ce le potolește temerile. Dar azi vreau să mă opresc doar la una dintre multele dihotomii care marchează societatea noastră.
O puteți vedea foarte bine călătorind cu metroul prin București. Coborâți în subteran ca într-o peșteră a lui Ali Baba. Lumina e chioară, miroase dubios, a catran de șine, mucegai și urină, amestecat cu arome de langoși cu brânză. Nu există indicații; trebuie să te orientezi și să te descurci, e pentru cunoscători. Cunoscătorii, de altfel, se și mișcă siguri pe ei și dezinvolți și un pic iritați pe neofiții care încurcă locul. E oarecum murdar, nu foarte, dar suficient încât să pară dubios. Casele de bilete sunt niște gherete de tablă cu femei zgribulite în pulovere lălâi, înghesuite printre butice cu pufuleți, țigări și ciocolată. Turnicheții par făcuți la Automatica SA din resturi, vopsiți cu vopsea lovitură-de-ciocan (mereu m-am întrebat de ce dracu’ îi zice așa) și te aștepți mereu să se blocheze, deși nu o fac. Pereții sunt acoperiți cu cărămidă aparentă tip, de pe vremea marelui ctitor, căzută pe alocuri. În fine, e o mare jale. Te gândești cu groază la momentul în care o să te urci în tren.
Apoi vine trenul și trage la peron. Intri cu strângere de inimă. Și… stupoare. E impecabil. Mai mult decât impecabil. E uluitor. E curat, luminos, foarte, foarte confortabil, răcoros vara și călduros iarna, larg, rapid, silențios. E pur și simplu minunat. Metrourile din Paris, Londra sau New York, cu care circul adeseori, sunt niște rable împuțite pe lângă metroul din București. Cum naiba e posibil așa ceva?
Iată cum. Exploatarea metroului aparține de Metrorex SA, firmă de stat cu pierderi de zeci de milioane pe an plătite din bani publici. Partea de material rulant, însă, a fost subcontractată către firma Alstom, într-o tranzacție care a suscitat multe discuții la vremea ei. Alstom lucrează tot cu oamenii Metrorex, afiliați la aceleași sindicate ca cei care se ocupă de mișcare și de stații și căi de acces. Alstom e condusă de un om căruia-i pasă de ce iese din mâna lui, deși e la rândul lui un personaj controversat, prietenul meu Gabi Stanciu (nici o legătură, doar o coincidență de nume). Numai el știe de ce efort e nevoie ca să faci o întreprindere să funcționeze la așa standarde în așa condiții. Dar, iată, că o face.
Povestea lui Gabi nu e unică. De-a lungul și de-a latul României puteți vedea lucruri minunate făcute de aceeași români care nu sunt în stare să alinieze gurile de canal la nivelul șoselei. Vedeți și Charles de Gaulle Plaza, construită de Bog’art într-un an cu muncitori români, dar și pasajul de la Băneasa care se târâie pe loc de 3 ani, cu aceeași muncitori. Răspunsul paradoxului stă în managementul de stat.
Statul român e un Midas întors. Tot ce atinge se transformă în căcat, scuzați expresia. Nu numai ceea ce conduce direct, ca Metrorex sau SNCFR, bunăoară, dar orice atinge indirect prin contracte, concesiuni sau subvenții. Orice face e pătat de pecinginea corupției, a indolenței, a căpătuielii fără sfârșit și fără jenă, fie că gestionează direct activitatea cu pricina, fie că doar o comandă unui furnizor. Dacă mergeți la mare în Croația cu mașina veți merge pe autostrada Dalmației, de la Zagreb la Split. Autostrada trece munții Velebit, are nenumărate viaducte și tunele, dintre care două tunele duble mai mari decât Mont Blanc sau Frejus. E o operă inginerească titanică, exemplară. A fost făcută în 4 ani, cu Bechtel.
De multe ori când vorbesc despre rolul statului în societate oamenii dau exemplul Franței. Franța are un stat mai mare, mai birocratic și mai prezent în economie decât România. Dar în Franța statul funcționează. Mergeți cu TGV-ul dintr-un oraș în altul în Franța, sau mergeți într-un spital sau într-o școală. Nu știu cum fac să funcționeze, dar funcționează. Asta e ceva ce trebuie să admitem că nu se va întâmpla niciodată cu statul român. Nu s-a întâmplat niciodată în istoria noastră și nu se va întâmpla. Cel puțin nu în timpul vieții noastre, a celor care citim acum aceste rânduri, orice vârstă am avea.
Așa că singura soluție pentru noi ca nație este să limităm statul la minimul posibil. Să privatizăm orice se poate privatiza apoi să privatizăm și restul. Poate că nu vom obține un rezultat perfect, dar e imposibil să obținem ceva mai prost decât avem acum.
E adevarat in general ceea ce spui tu Adrian, dar, mai sunt si exceptii reprezentate de organizatii de stat care functioneaza bine, spre impecabil. Ma gindesc de exemplu la Romatsa, sau la Aeroportul Otopeni.
Romatsa funcționează bine, într-adevăr. Nu e lipsit de relevanță, însă, faptul că se supune unor standarde foarte dure care nu sunt elaborate de statul român și că au motivații foarte puternice să fie buni (salarii mari, competiție acerbă între centrele de control de trafic din Europa, etc.) Adică, practic, nu prea sunt o firmă de stat. Cât despre Aeroportul Otopeni…. nu-ți împărtășesc deloc opinia. Dar deloc.
Cu salarii de mii si zeci de mii de euro. Discutabil ce inseamna functioneaza. Eu sunt 150% de acord cu postul, way to go!
Proasta metafora: pestera lui Ali Baba era misto — comori, alea-alea… Cu Midas ai nimerit-o: am putea sa-i zicem Sadim, nu?… 😉
Dupa mine, problema nu e statul, ci oamenii angajati de el…
@Pierre. Sadim, da. Bună butada. E interesant de înțeles de unde vine problema, dar nu cred că e de la calitatea oamenilor. Am dat exemplul Metrorex tocmai pentru că Gabi, la Alstom, lucrează tot cu oamenii de la Metrorex, aceeași. Problema vine, cred eu, de la faptul că sistemul de stat are cea mai lungă buclă de reglaj între client și decizia strategică. Dacă o întreprindere de stat face ceva prost, calea de îmbunătățire e, teoretic, ca alegătorii să schimbe partidul pe care îl aleg, noul partid să numească un alt guvern, care să numească un alt director de întreprindere care să facă lucrurile să meargă. Absurd. De ce merge în alte părți? Pentru că s-a așezat așa. Sunt două echilibre Nash diferite. Unul maximal și unul minimal. Și dacă statul merge foarte bine și dacă merge foarte prost jucătorii din sistem nu au interes să schimbe starea de lucruri. La noi statul s-a așezat pe echilibrul minimal, pentru că nu există, practic, pentru cei care conduc sistemul, nici o consecință negativă a non-performanței, dar există consecințe pozitive care vin din corupție. De aceea e așa de important să eradicăm corupția, oricât de mică. Dar cine să o facă? Statul?
De acord. Asta cu gurile de canal probabil ca trebuie fie sa ai cap, fie sa ti se dea in cap daca nu o faci bine. Numai in Romania am vazut cum strazile sint asfaltate si de fiecare data se ridica shoseaua cu citiva centrimenti – prin tarile mai civilizate intii rascheteaza stratul vechi intii si apoi sa toarna unul nou, chiar daca e un petic, nu o strada intreaga. E bine totusi ca dentistii nu au prins aceeleasi obiceiuri, dar in comparatie, ei sint profesionisti…
O, doamne, daca statul minimal e solutia …c’mon, people! Statul roman e asa cum e din cauza unor deficiente rezolvabile, care sint mari, de acord. Ele tin de practica politica romaneasca, care trebuie schimbata … de probleme de genul coruptiei, arhitecturii institutionale defectuoase, relatiei autoritare cu cetatenii etc. Dar problema nu este statul ca forma de organizare a vietii publice intr-o societate, nici macar in societatea romaneasca. Trebuie imbunatatit, nu eliminat.
Lupii asa-zis neoliberali de tip patriciu si vintu,adepti ai unor teorii similare cu a dumneavoastra, sint de fapt, niste insi care au profitat de slabiciunile evidente ale statului roman, pe care le-au si accentuat voluntar. Statul poate fi corupt? Atunci de ce nu? isi zic ei…Statul poate fi furat? Sa-i dam bataie. De fapt, asta inseamna neoliberalism in Romania de azi. Ca se revendica de la von Mises, Hayek, Schumpeter si altii e o mascarada ieftina.
Ii vedeti pe tipii astia care nu mor decit de grija propriilor persoane preluind prin privatizare functii importante ale statului precum asistenta sociala, invatamintul si chiar justitia (cf. “justitia privata” a lui Patriciu)? Sau statul minimal inseamna, in viziunea dumneavoastra, eliminarea acestor sectoare “neesentiale”?
@Călin. Nu prea înțeleg ce treabă au Patriciu sau Vântu aici. Eu cred ce cred nu pentru că asta crede și Vântu și nici pentru că asta nu crede Vântu (sau oricine altcineva). Așa că am să mă rezum la dezbatere. Polemica care substituie pamfletul argumentului e sterilă.
Da, cred că orice se poate privatiza ar trebui privatizat. Hai să luăm exemplul justiției. De exemplu: judecătorii ar putea fi aleși de comunitate, ca în SUA. Sgur că nu ar fi un sistem perfect, dar ar fi mult mai aproape de cetățean și mult mai supus controlului social. Acum ei se supun unui organism complet netransparent, CSM, cu influențe de cele mai diverse și cu o agendă foarte partizană și care, pe deasupra, nu răspunde în nici un fel, absolut în nici un ul, în fața societății pe care o servește. E de nereformat. Privatizarea statului poate însemna de pildă și puternica sa descentralizare, lăsarea mai multor atribuții și bugete la comunitățile locale.
Cel mai bun articol de analiza asupra situatii romaniei care l-am citit in “presa” in ultimii 5 ani.
Antiteza inca ramane o metoda literara si iata ca isi are locu si aici.
Foarte interesant articolul. Subscriu si eu opiniei ca exista doua Romanii, mai putin concluziei ca totul trebuie sa fie privatizat. Romania se schimba. Incet, dar se schimba. Pentru noi poate parea imperceptibil acest proces, pentru ca asteptarile noastre sunt mari. Insa e greu sa obtii performantele statului francez, suedez etc in doar cativa ani. Pentru ca sa recunoastem, pana in 2000 Romania nu a existat…Eu am intalnit in ultima vreme institutii ale statului care functioneaza decent… sau cel putin progresele sunt vizibile. Exemple: primaria sectorului unde locuiesc, o agentie care gestioneaza fonduri europene, Registrul Comertului intr-un judet din Baragan, Inspectoratul Teritorial de Munca. Problema o regasim in unele companii de stat, unde exista poate interese (economice) ca lucrurile sa mearga prost. Problema este acolo unde schimbarea naturala in bine este franata de un politic “incremenit” in anii ’90. Mie nu-mi vine sa cred ca personajul mitic, legendar Iliescu este inca prezent si ne da lectii de democratie. Si fiecare partid are iliescii lui. Cea de-a doua Romanie de care vorbiti (sau poate inca prima) este a clonelor iliesciene indiferent de varsta. Nu va impartasesc insa defetismul dvs. cu privire la imposibilitatea schimbarii acestei Romanii altfel decat a o oferi pe tava unor capitalisti vorbitori sau nu de limba romana.
Nu Statul in sine este rau ci ineficienta mecanismelor prin care comunitatea il controleaza (si aici revin la clasa, dar ce spun eu, “la famiglia” politica). Influenta acestei caste tinde insa sa devina din ce in ce mai limitata, pe masura ce institutiile europene preiau tot mai multe din prerogativele statului national. Asta va profesionaliza treptat exercitiul public, influenta pozitiva desigur, dar pe de alta parte ne lasa pe noi cetatenii romani cu tot mai putine parghii de a ne sustine propriile interese (atunci cand vor contravine intereselor cetatenilor tarilor mai puternice precum Franta, Suedia etc). Tocmai de aceea consider ca avem nevoie sa ne pastram in “portofoliu” Metrorex, CEC, CFR, Hidroelecrica, etc. Asta daca ne dorim sa existam…
PS: Apropos, de ce oameni ca dvs. ce au reusit sa demonstreze in sectorul privat ce aveau de demonstrat, nu incearca sa penetreze sectorul public pentru a incerca sa il schimbe? Ar fi o provocare mult mai interesanta cred… Si daca actiunea asta ar fi urmata (sau “dublata”) de actiunea altor zeci sau sute de manageri scoliti in ultimii ani de multinationale, universitati prodigioase sau pur si simplu de viata in sistemul privat.
Cea de-a doua Romanie are nevoie de leadership. Intrebarea este: cine si-l asuma? Noi sau ei?
@Viorel. Sigur, concluziile mele sunt poate prea radicale. Câteodată, rar dar nu deloc, există instituții de stat care funcționează. Mai am și eu exemple, oarecum decente. Problema e că sunt mult prea puține, după 20 de ani. Eu nu cred că Europa ne va face mai buni. În primul rând nu prea-i pasă. Apoi nu prea are pârghii. Uită-te la Grecia. Are deja 25 de ani de UE și e fix unde era când a intrat.
Eu nu împărtășesc nici fobia ta și a altora față de capitaliști. Ce eram azi fără ei? Ne uităm chiondorâș la OMV cum face bani cu o întreprindere care, atunci când era a statului român, avea nevoie de subvenții mascate ca să supraviețuiască. Îl acuzăm pe Patriciu că s-a îmbogățit pe spinarea perlei industriei românești care, însă, pierdea bani cu nemiluita, a fost scoasă la vânzare de 3 ori înainte să o cumpere el și nu a vrut-o nimeni.
Și iarăși nu cred în teza statului care progresează dar noi suntem prea orbi și prea nerăbdători ca să-i vedem progresele. Eu nu văd decât foarte puține progrese și foarte mici. Văd un șantier în centrul Bucureștiului care e varză de 10 ani!!, văd 40 Km de autostradă în 8 ani, văd o ineficiență și o lentoare și o imbecilitate atotcuprinzătoare și înspăimântătoare. Prin comparație, Petrom era o cu totul altă companie după numai 4 ani de la privatizare… Se poate, deci, dacă îi pasă cuiva.
Sigur, nici eu nu zic că statul e în sine rău, dar nu văd nici un model de guvernanță corporativă, ca să mă exprim în termeni oarecum tehnici, care să-l facă funcțional. Singura alternativă pe care eu o văd la privatizarea statului e descentralizarea lui puternică, dar și aici ne vom lovi de bariera democrației, a puterii maselor ne-educate și indolente care susțin și statul ăsta impotent de acum. Oricum, așa cum e acum nu se face bine niciodată.
De ce nu merg eu să penetrez sectorul public… Bună întrebare. Pe de o parte pentru că el nu se lasă penetrat :-). Am încercat și am eșuat lamentabil. Apoi pentru că el lucrează după valori pe care eu nu le împărtășesc, e birocratic, rigid și absurd. Și și mai apoi pentru că eu nu cred că el trebuie penetrat ci drastic reformat.
Sunt cu totul de acord ca datoram capitalistilor multe lucruri bune (daca nu chiar toate…) ce ni s-au intamplat in ultima vreme. De fapt cred ca ambele Romanii le datoreaza acestor “capitalisti” totul. Pentru prima ei au reprezentat veritabili agenti de schimbare, celei de-a doua i-a amanat falimentul. Spuneai insa bine in articolul despre nevoia de leadership ca e un moment important. Suntem in situatia in care cele doua Romanii se uita una la alta. Prima nu impartaseste valorile celei de-a doua care e birocratica, rigida si absurda. De aceea se complace intro zona de confort din care se margineste sa se declare nemultumita de returul primit prin serviciile publice (invatamant, sanatate, justitie, infrastructura). Cea de-a doua si-ar dori beneficiile sistemului privat fara insa sa schimbe nimic si mai ales, cel putin pana acum, fara nicio presiune de a schimba ceva (de aceea “eficienta” sistemului public se reflecta in nivelul ridicat de coruptie). Aceasta coexistenta a celor doua Romanii este posibila tocmai pentru ca cei capabili sa schimbe ceva “nu s-au manjit” cu birocratia slinoasa publica, unii nu “si-au permis” nivelul scazut de salarizare iar altii n-au reusit sa “penetreze” in pozitii cheie tocmai datorita ermetismului sistemului politic construit astfel incat sa nu il putem schimba. E o situatie similara celei de “pat” din jocul de sah.
E interesant ca ai pomenit de Rompetrol ca un exemplu pozitiv al capitalismului romanesc. E interesant pentru ca acelasi corporatist de succes in Romania privata este printre cei care finanteaza puternic partide ce compun sistemul politic ermetic ce blocheaza modernizarea Romaniei “bugetare”. Si nu e singurul exemplu de acest fel.
Statul insa reprezinta comunitatea, adica ne apartine, il finantam si avem nevoie de el. Nu putem accepta senini ca a fost confiscat definitiv de o “mana” de oameni care il folosesc ca pe o vaca de muls si ca din cauza asta nu va functiona niciodata. Si apoi plecand de la consideratia acestui destin implacabil sa fim de acord ca mai bine il privatizam ca mai prost de atata nu poate sa mearga. E cam si cum am admite in purul nostru stil mioritic, dar fireste profund si intelectual, incapacitatea generatiei noastre de a schimba ceva.
Atat timp cat deciziile in administratie se iau politic sau urmand niste interese ce nu tin de interesul public, nu e nimic de facut sau de ‘penetrat’. Acolo trebuie reformat. Sa fim seriosi, si in vest exista coruptie, si in vest se fac lucruri dupa interese obscure, DAR in marea majoritate nu inaintea interesului public. Sincer, putin ma intereseaza ca X si-a tras nu stiu ce vila de pe urma unui proiect cu statul sau ca a luat proiectul prin spagi, daca jobul contractat a fost dus la bun sfarsit.
Ca in general in Romania coruptia e generalizata si e asociata cu bataia de joc, asta e altceva. Dar nu coruptia in sine e cea care face lucrurile sa mearga prost la stat, ci incapacitatea urmaririi interesului public. Iar incapacitatea asta e data de multi factori: birocratie, incompetenta, lipsa unei viziuni, iresponsabilitate, etc. Iar factorii astia nu se pot schimba, atat timp cat la fiecare schimbare de partid la guvernare se schimba si cat mai multi factori de decizie la nivel central/local si sunt numiti altii pe aceleasi criterii strict politice. Sa o luam altfel: daca nu ar mai fi coruptie, ar merge tara mai bine? Ma indoiesc. Daca un om sau un sistem este incoruptibil, asta nu il face si competent sau eficace.
Un exemplu bun in sensul celor de mai sus e Liviu Mihaiu si Delta Dunarii. Cat a fost guvernator, a incercat sa miste ceva, sa schimbe un sistem. S-a schimbat partidul, l-au schimbat si pe el iar managementul deltei a revenit pe fagasul “normal”. Acum lucrurile stau la fel de prost cum au stat si inainte de guvernarea lui, desi nu poti spune ca Liviu Mihaiu ar fi fost macar coruptibil. Degeaba pui un om intr-o pozitie, daca nu ii dai si mecanismele ca sa schimbe ceva. Si degeaba i le-ai da, daca il schimbi atunci cand se schimba partidul.
Felicitari pentru articol tocmai pentru ca sunt un pic mai radicale ideile se apropie atat de mult de preferintele mele si cred cu tarie ca este singura abordare pentru noi ca tara. Romania nu putea sa evolueze mai incet de atat in ultimii 20 de ani, am fost trasi taras grabis in secolul 21 prin prisma unor conjuncturi geopolitice favorabile dar aceasta situatie unica nu se va mai repeta, foarte probabil peste alti 20 de ani o sa ne aflam in aproximativ aceasi situatie.
Inafara de sanatate si cateva alte domenii strategice absolut totul ar trebui privatizat dar in acelasi timp reglementat cu atentie si profesionalism (exemplu rapid: bancile au rate de profitabilitate cel putin duble la noi fata de alte state europene pentru ca le-au fost permise multe practici comerciale abuzive fata de clienti).
Niște comentarii la comentarii.
1. Da, e drept, eu am abandonat orice speranță că statul român va funcționa vreodată măcar acceptabil. Poate că sunt defetist (mioritic, zicea Viorel), dar pur și simplu nu văd vreo rază de speranță. Problema e calitatea electoratului și incapacitatea cronică a societății românești de a se conduce pe sine democratic. Am mai scris despre asta. Poate că va veni și ziua când vom învăța democrația dar, vorba bancului, nu apuc eu vremea aia.
2. Cred că orice, sau mai orice e azi de stat se poate privatiza. Eu nu vorbesc de funcțiile sociale ale statului, ele nu sunt în fond decât un mod de a redistribui averea societății în interesul colectiv (sau așa ar trebui să fie…) ci vorbesc de statul ca prestator. Nu înțeleg de ce trebuie să avem spitale de stat sau școli de stat. Nu are nici o noimă. Statul ar trebui să finanțeze din bani publici proiecte de interes public. De executat ar trebui să le execute agenți economici independenți. Doar așa, prin concurență și interes privat îngemănat cu cel public putem avea speranța că se va îndrepta ceva.
3. Corupția generalizată e cea mai mare problemă a statului nostru, de departe. Mereu aud oameni care spun că există corupție oriunde există stat. Există, e drept, dar nu schimbă natura jocului politic, ca la noi. Alții spun (chiar printre comentariile acestui articol, de pildă) că nu e o mare dramă dacă cineva fură, dacă-și face și treaba. Eu pot fi de acord cu asta (deși nu cred în societăți conduse de hoți), dar lăsând problema etică de o parte, problema pragmatică este că de la un nivel de furt încolo dispare orice motivație să-ți faci treaba, ba chiar dimpotrivă. Problema la noi e scara uriașă a corupției, și pe verticală și pe orizontală, adică fură foarte mulți, sume foarte mari. Știu din propria mea viață și de la proprii mei prieteni povești care vă ridică părul pe spate. Și nu puține și nu izolate. E groasă rău. Dacă poți să furi cât să te întemeiezi pe viață într-un singur mandat, ce rost are să te zbați să faci ceva ca lumea? Ca să fii reales? De ce să fii reales? Pe de altă parte, ca să furi trebuie să te încârdășești cu alții care fură cot la cot cu tine, capitaliști corupți care joacă jocul alături de tine. Dar atunci ei sunt complicii tăi, te au la mână. Cum ai să-i mai sancționezi tu când își calcă termenele sau fac lucrări de calitate proastă. Iar ei cum să-ți plătească comisioanele uriașe dacă au luat lucrarea la licitație publică? Nu v-ați întrebat niciodată de ce e așa de greu să pui termene stricte în contractele de achiziție publică și garanții asiguratorii și să le execuți la prima abatere? Un privat așa ar face. E greu pentru că furnizorii tăi îți sunt complici la furt. În felul ăsta, de fapt, corupția schimbă regulile jocului democratic. Decât să te lupți ca să fii reales ca să îți fie bine și la anul, mai bine furi de rupi acum, și apoi mai vedem, chiar dacă asta înseamnă să faci cea mai proastă treabă dintre toate statele din Europa.
Pe scurt, deci, cred că soluția pentru statul nostru e să ne facem toți luntre și punte să cerem, în stradă dacă e nevoie, eradicarea corupției. Apoi să privatizăm orice se poate privatiza și să descentralizăm tot ce se poate descentraliza. Vom avea un stat mai mic, mai apropiat de cetățeni, cu funcționari mai dispuși să lucreze și pentru mandatul viitor.
Functionarii publici ar trebui sa fie prima parte a aparatului de stat care sa fie externalizata unor contractori privati, in mod singur nu am mai intalni program de genul 10 – 14 cu publicul, ar fi ca la toata lumea 9 -18 si am avea sanse mai mari sa dam de cineva care sa ne serveasca cu amabilitate si promptitudine.
Structura asigurarilor medicale din Statele Unite nu este aplicabila in Romania si s-a dovedit cu varf si indesat ca este ineficienta chiar si la ei, sunt sigur ca Franta este un model mult mai adecvat.
Revin la capitolul modelelor franceze reusite, din cate imi aduc aminte la ei toate achizitiile publice peste o anumita valoare sunt facute de o institutie unica si centralizata a statului care este supusa unor reglemetari si rigori fantastice, sansele de a pagubi banii statul se reduc semnificativ.
@Alex. Am mai zis, cred, asta, dar eu nu cred că vreun model francez e aplicabil la noi. Pur și simplu statul francez funcționează. Noi am preluat modelul francez de la Cuza încoace cu succesul care se vede. Nu poți face abstracție, atunci când adopți un model de bună practică, de cultura pe care el se grefează. Pus pe cultura românească a delăsării și ciupelii, un model etatist hiper-centralizat va naște (cum o și face) monștri. Avem deci două variante: ori schimbăm cultura națională și ne facem responsabili, onești și muncitori, și apoi putem importa ce model vrem, ori ne luăm modelele din țări ca noi (dacă or mai exista), leneșe și corupte. Sau, pur și simplu, restrângem ce nu funcționează (statul) și ne bazăm pe ce funcționează (mediul privat).
În ce privește sistemul medical din Statele Unite nu confunda prestația serviciului medical (privată, cea mai bună din lume) cu mecanismele de protecție socială ale statului care sunt inadecavte. E drept că sistemul american de sănătate e foarte scump, dar asta e datorat mai degrabă asigurărilor de malpraxis (la vedere și ascunse) și obsesiei americanilor pentru tratamentele cele mai noi și costisitoare.
Ai dori o reformare a statului, unul minimal. Sa fie privatizat totul. Minimal inseamna sute de mii de locuri de munca sa dispara. Alt loc de angajare nu vor gasi. Pana la urma care este rolul statului?
Sa stea pe margine, sa fie privatizat totul si cativa oligarhi sa conduca.
Sa fie implicat activ si sa isi faca functional sistemul.
Tu privesti din perspectiva celui ce a reusit. Dar sunt o multime de oameni ce se “supun” sistemului si nu isi depasesc conditia. Lor cine le asigura un minim al conditiilor de viata?
Ceea ce spui este foarte real si cred ca se incadreaza perfect intr-o regula numita regula lui Pareto, legea lui Pareto, regula 80/20, regula celui mai mic efort si regula dezechilibrului.
Regula 80/20 a ajutat la modelarea lumii moderne (fiind cunoscuta de foarte putini oameni la un moment dat) si iata ca si aici isi arata aplicabilitatea:
– 80% functioneaza rau, 20% bine;
– 80% din regiile de stat furniizeaza doar 20% din serviciile pe care ar trebui sa le dea;
– desi 80% dintre noi vor o viata mai buna, numai 20% fac ceva in acest sens;
– desi 80% dintre consumatori stiu ce vor, numai 20% protesteaza cind primesc altceva);
– chiar daca 80% din servicii se afla in domeniul privat, numai 20% se ridica la un nivel acceptabil;
si cred ca exemplele ar putea continua…poate ca ar trebui scrisa o care despre cei 80/20 ai societatii si culturii romanesti.
@Dragota Păi, hai să-l facem maximal, atunci. Mai bine, hai să ne angajăm cu toții la stat. În felul ăsta toată lumea va avea loc de muncă și țara va prospera. Kafka, frate!
Acum, pe bune. Tu întrebi care e rolul statului. Chiar așa, care e? Eu susțin că singurul scop valid al statului e să realizeze coeziunea socială, să facă societatea funcțională, spre beneficiul tuturor membrilor ei. În orice acțiune a statului vedem ar trebui să ne întrebăm “De ce e asta bine pentru mine? Cu ce mă ajută?” Dacă răspunsul e incert sau negativ, atunci acea acțiune e împotriva rolului statului. E un abuz. Iar statul va abuza de puterea lui, pur și simplu pentru că puterea corupe.
În termeni economici asta s-ar traduce prin aceea că statul trebuie să facă orice economia privată nu poate și nimic mai mult. Asta înseamnă multe. Înseamnă, de pildă, proiecte de infrastructură care beneficiază pe toată lumea, dar nu pot fi finanțate privat pentru că nu au retur direct și imediat. Mai înseamnă programe naționale de cercetare, fără comandă socială sau fără atractivitate economică imediată, sau de risc prea mare. Mai înseamnă reglementarea piețelor oligopoliste sau a celor cu statut special, cum e piața financiară, sau măsuri anti-ciclice de corectare a oscilațiilor economice excesive. În plan social înseamnă realizarea infrastructurii sociale elementare, educația generală, menținerea unui nivel minim de sănătate publică, solidaritate socială pentru cei defavorizați.
Și cam atât. De ce ar trebui să fie treaba mea că nu știu cine nu ar avea loc de muncă? Să-și caute. De ce trebuie să plătesc eu taxe ca să se prefacă el că muncește, ba mai mult să mai și abuzeze de poziția lui și să mă sfideze sau să mă fure? Asta e ceva ce-mi scapă.
De altfel nici măcar nu e adevărat că un stat minimal ar presupune desființarea masivă de locuri de muncă. Ar presupune desființarea lor de la stat! Dar ele ar exista în continuare, sub management privat. De pildă, dacă privatizăm spitalele, numărul angajaților din sistemul bugetar s-ar reduce drastic, dar locurile de muncă nu ar dispărea, s-ar muta în mediul privat. Poate că ar dispărea, da, niște zeci de mii de locuri de muncă, dar alea ar terbui să dispară oricum. Mediul privat a desființat de la începutul crizei 300,000 de locuri de muncă. Nu a căzut cerul, nu a murit nimeni, oamenii se adaptează. Nu e o fericire, desigur, dar nici o dramă. În schimb când se pune problema de a desființa 30,000 de bugetari care ard gazul pe bani publici și-și inventează muncă ca să-și merite leafa, toată lumea sare ca arsă.
Vreau să fiu foarte explicit. Sunt bugetari și bugetari. Sunt medici și profesori și funcționari publici care fac o treabă utilă, mulți cu abnegație, unii cu abnegație exmplară. Dar avem cel mai mare stat din Europa, raportat la populație, asta nu vi se pare aiurea? Și ce primim înapoi de banii ăștia??
@bogdanv Legea lui Pareto, pe care o pomenești, se referă la faptul oarecum intuitiv că în majoritatea acțiunilor o minoritate a efortului generează o majoritate a rezultatului.
Acum că proporția e chiar 80/20… e discutabil. Dar, de pildă, asumând că ar fi chiar 80/20, într-un proiect nou 20% din efort produce 80% din rezultat. 20% din clienți îți aduc 80% din vânzări. 20% din incidente produc 80% din pagube, etc. Legea a fost postulată (și nedemonstrată) de Vilfredo Pareto la sf. sec. XIX. Pareto a enunțat-o constatând că 20% din populația Italiei deține 80% din averea națională. Distribuția de tip Pareto e o distribuție oarecum “normală”, adică apare în situații de competiție liberă, nedistorisionată, de aceea și puterea legii. Dar există multe distribuții anormale. De pildă, în unele state din America de Sud, 5% din populație deține 80% din avere, nu 20% ca în Italia.
Îți fac dizertația asta pentru că majoritatea exemplelor tale nu au, de fapt, de a face cu legea lui Pareto. Mai precis nici unul 🙂
Desi risc sa frizez ridicolul revin. Tu spui ca un aparat bugetar supradimensionat duce si la o coruptie mare in sistem. Mi se pare logic a afirma ca si in ipoteza unui sistem mult mai redus numeric nivelul de coruptie va ramane cel putin similar. Puterea fiind concentrata in mana a mai putine persoane, “pretul” lor crescand.
Sa nu crezi ca nu sunt de acord cu o reforma a statului.
Problema este asa: Cine sa o faca intr-un mod util si nepolitizat?
Bugetul va fi degrevat de unele cheltuieli salariale. Vor fi sume pentru investitii. Si stii unde vom vedea acele sume?
In top 500 – in dreptul camarilei guvernamentale sau prezidentiale. Sunt vreo 3 – 4 persoane cu averi de peste 200 milioane euro etichetati – regi ai asfaltului.
Macar de ar face un lucru bun dar stim prea bine ce stare au drumurile Romaniei.
da, dar acolo erau niste “ghilimele nepuse” si o exagerare facuta anume pentru a scoate in evidenta ca la noi intre cele doua romanii dezechilibrele sint foarte mari si vadit greu de recuperat.
@ Adi Stanciu. Pareto, Nash, altii, tot atitea nume si teorii care nu pot fi aplicate si nu vor fi functionale atit timp cit nu ai o baza solida, curata, pe care sa construiesti.
La fel si cu toate propunerile tale sau ale altora, propuneri de buna calitate, concise, de business functional si profitabil.
Dar ai spus un lucru interesant pentru mine: ” sa iesim in strada sa cerem eradicarea coruptiei”.Cred ca acesta este primul pas. Asa poti obtine solul bun de insamintat.
Altfel aplici sisteme bune pe o masa inerta, nefunctionala si sistemul se autodistruge.
Ca om care pe 21 Decembrie 1989 am iesit in strada si m-am mai intors acasa abia pe 24 Decembrie, murdar de singe, batut de doua ori, speriat dar bucuros ca ” a plecat tiranul”, eu sint pentru iesirea in strada. Cu mine au mai fost atunci inca citeva mii pe carfe ii vedeti in cimitirul eroilor acum. Media lor de virsta in Decembrie ’89 era pe la 26 de ani.
Hai in strada acum. Acum cind situatia politica ma va aduce cel putin pentru a doua oara in viata mea sa votez din doua rele mari, raul mai mic.
Acum cind sintem din nou la limita si cind o schimbare drastica poate ajuta.
Ne organizam putin si facem treaba asta? Sau stam si ne uitam?
Pe 22 Noiembrie 2009, la 19 ani si 11 luni de cind am iesit ultima oara in strada, vom merge cu capul in jos catre sectiile de votare, sa ne alegem un presedinte dintre un securist betiv si conflictual, un securist prost si manipulabil de tigani, un doctor care taie cu bisturiul la fel ca mine cu drujba si un director de muzeu pierdut intre carti si realitate.
Kafka frate!
Eu mai bine ies in strada, ca bataie am mai luat si nu este asa nasol ca mersul la vot cind nu crezi.
Mircea
Un material exceptional. Ar trebui ca initiativa guvernului privat sa poata fi transpusa in realitatea de zi cu zi. Cum ar fi ca oameni care au s-au realizat dpdv profesional sa incerce sa realizeze o singura romanie, ROMANIA NOASTRA?
Plec de la ideea ca statul are cea mai mare bucla de reglaj, data de durata mandatului “alesului”. Pe alta parte, “alesul” nu are niciun interes sa promoveze competenta, pentru ca asa s-au asezat lucrurile pe la noi, dupa cum spuneai. Acum, “alesul” apara in primul rand interesul grupului din care face parte si care ii asigura “spatele”. Ceea ce este mult mai grav, insa, este ca grupurile par a se fi inteles intre ele, ca intr-un cartel. Ni se propun pentru a fi alesi aceeasi oameni care ne iau de prosti, care ne manipuleaza si de care nu mai putem scapa. Pentru prima data de cand “aleg”, nici negativ nu mai pot alege, adica raul cel mai mic.
In consecinta, am o idee – si va rog sa imi spuneti cat de utopica este: votul negativ explicit. Vreau sa pot vota negativ explicit, si daca acest vot este majoritar, niciun candidat propus sa nu mai poata fi ales. Poate ca asa vom vedea si candidati mai de soi. In fond, pestele de la cap se impute, nu?
@Mihai Chestia asta cu votul negativ e o idee foarte bună. Și eu cred în ea. Nu ar asana complet mediul politic, dar ar da un alt fel de activism oamenilor care acum nu mai votează pentru că nu au ce.
Statul nu este o institutie abstracta, el functioneaza cu oamenii care suntem noi – respectiv care sunt ca noi. Cand ne vom schimba propria mentalitate vom fi pregatiti sa facem altceva cand vom ajunge la o functie publica.
Dar noi, noi suntem cu toții de un singur fel?
1. Discuţia nu e la un nivel anume. E la orice nivel. De asta ar fi trebuit înainte clarificaţi câţiva termeni. Sunt mai multe idei despre stat care se regăsesc şi în comentariile de până acum. Unii văd în stat doar un prestator, cum zicei la punctul 2 din comentariu tău cu “comentariu la comentarii” (logic că funcţiile sociale e aberant să te gândeşti că ar putea fi privatizare, aia ar fi junglă), alţii mai văd în stat şi un partener. Mulţi însă se gândesc la stat doar ca la un mediu de viaţă pentru ei (mai ales bugetarii şi mai ales cei obişnuiţi cu vechiul regim – acei oameni de care amintea Dragota – care se “supun” sistemului şi iau ce li se dă). În general mulţi dintre cei din urmă nu au o convingere clară despre ce înseamnă acel mediu şi sunt astfel speriaţi de ideea reducerii statului de teama “rechinilor puţini şi răi/corupţi”.
2. Ridic şi o altă problemă. Vorbim despre schimbare.
Care ar fi liderii schimbării? Într-o schimbare sunt cei care sunt înverşunaţi împotrivă (Adrian- tu cunoşti astea f bine), mai sunt şi cei pasivi, mai sunt şi cei carora le e frică de schimbare (bătrânii de pe la sate care votau cu Iliescu o făceau – lăsând la o parte manipularea – şi pentru că le era teamă de necunoscut) dar cei care trebuie să ţină cont de toţi ceilalţi şi să implementeze noua viziune sunt liderii. Eu nu-mi dau seama cine ar fi liderii care ar duce statul către unul minimalist – dar funcţional. Poate părea simplu (luăm ţac-pac totul şi privatizăm şi tot e mai bine decât cum e acum) dar schimbarea este una de proporţii colosale şi multe lucruri pot merge prost daca nu sunt conduse de cine trebuie. Deci, de acord cu minimalizarea statului, dar CINE să o facă să iasă şi bine?
am citit undeva o chestie interesanta, o idee utopica dar interesanta care suna cam asa: sa mergem in germania si sa angajam 1 presedinte, 1 premier, 14 – 16 ministrii si 300 de parlamentari si ne-ar costa mai putin si ne-ar mereg mai bine.
nu stiu acum daca pe vremea regilor de imprumut ne-a fost mai bine, caci nu am trait acele vremuri si parerile sint si aici impartite, dar sint sigur ca lucrurile ar putea fi mai eficiente, mai ieftine si mai bune. in plus lor le-as plati hotelul cu placere….
In ce priveste exemplul cu metroul, realitatea e un pic mai complicata: da, trenurile noi, facute de Bombardier arata intr-adevar bine, sunt curate samd. Insa vin la 6-10-12 minute unul dupa altul (depinde de linie si momentul zilei), asa ca sunt tot timpul pline, iar la orele de varf incep sa semene cu autobuzele alea indiene de pe Discovery.
Unde mai pui ca nu toate liniile de metrou au garnituri noi: pe unele dintre ele (de ex pe linia spre Armata Poporului) se mai gasesc inca trenurile rosii de pe vremea lu’ Ciuruitu, si alea put a cacat chiar si cand sunt goale.
Una peste alta, efectul general NU aduce deloc a transport civilizat. As prefera ca trenurile sa fie de o generatie un pic mai veche, dar sa fie mai multe, astfel incat sa vina din 2 in 2 minute, ca in Barcelona de pilda. Dar sunt convins ca directorul de achizitii care s-a ocupat de chestiune stie foarte bine de ce a preferat sa bage banii in trenurile alea noi si lucioase.
Despre chestiunea de fond, parerea mea e ca lucrurile n-o sa se schimbe niciodata radical in Romania, ci doar intr-o masura mica si gradual. Asta din motive ce tin de cultura noastra. Oamenii sunt aceiasi, fie ca lucreaza la privat, fie la stat. Cine nu ma crede n-are decat sa incerce sa isi puna net de la rds si sa vada cam cat dureaza si cate telefoane trebuie sa dai (pentru a compara birocratia publica cu o organizatie birocratica privata).
🙂
si comentariul meu e la subiect
ii spune lovitura de ciocan
pentru ca efectiv asa arata o vopsea proaspat vopsita
daca o ciocanesti
multumesc ca scrii
respect!
Buna Adrian,
Desi sunt, in mare, de acord cu ideea celor “doua Romanii” – exemplul cu Metrorex deja nu mai este foarte bine ales.
Din ce cauza? Scarile rulante arata deja exceptional de bine si noi la Unirii, Universitate, Stefan cel Mare, Obor, (poate si in alte zone unde nu ajung eu de obicei) iar la Universitate au fost facute chiar renovari mai importante. E drept ca totul se desfasoara intr-un “pas-de-furnica” (asa cum numeam in jocurile copilaresti) insa pentru un om care merge in mod frecvent cu mijloacele de transport in comun e o evolutie vizibila. 🙂
Suntem pseudointelectuali psihopati cei care votam cu basescu (Patriciu la postul lui Irealitatea acum o luna aprox,)