Nici nu a început bine noul guvern să lucreze că, iată, apare din nou pe tapet, cu aceleași valențe de șantaj emoțional și politic, eterna problemă a pensiilor. Pensionarii sunt la noi un fel de masă de manevră, exploatată fără milă și fără rușine de toate forțele politice. În ce-i privește, asta nu le-a făcut neapărat rău. Pensiile au crescut și, iată, bătălia populistă promite să le crească din nou. Ce nu spune nimeni, însă, e că acest dezmăț populist nu are nici o bază economică și, ca atare, nici o șansă să supraviețuiască.
În mai mic, dar nu mai puțin relevant, un studiu de caz interesant este ce s-a întâmplat la General Motors. UAW, sindicatul lucrătorilor din industria auto a Americii, a fost pentru o vreme, cel mai puternic sindicat de peste ocean. De pe această poziție de forță a negociat condiții foarte bune pentru membrii săi, printre altele condiții foarte bune de pensionare. Ce a urmat a fost handicaparea puternică a industriei auto americane, încărcată cu costuri de neacoperit și care au devenit din ce în ce mai greu de suportat pe măsură ce speranța de viață a membrilor de sindicat pensionați creștea împreună cu costul pensiei lor. Până la urmă, GM a dat faliment și a lăsat pe drumuri câteva sute de mii de pensionari. Această soartă amenință și Guvernul României.
An după an, guvern după guvern, partid după partid conducătorii noștri au ales să ignore bomba cu ceas reprezentată de problema pensiilor. Nu doar să o ignore, din păcate, dar, într-o enormă manifestare de iresponsabilitate politică, să o exacerbeze pentru câștiguri electorale efemere.
Problema e simplă și aspră. Populația României îmbătrânește. Printr-o combinație de demografie nefavorabilă și iresponsabilitate politică avem acum mai mulți pensionari decât lucrători activi, o situație fără egal în lume. Avem tot felul de pensionari. De vârstă, de boală, de cazuri speciale, retrași înainte de vreme ca măsură de combatere a șomajului, de toate felurile. Suntem țara cu cea mai mică populație activă raportată la mia de locuitori. E absolut imposibil ca 1 salariat să întrețină 1,1 pensionari plătind 30% din salariu la fondul de pensii (ceva mai puțin acum, că o parte se duce la fondurile de pensii private), în contextul în care pensia să fie 45% din salariul mediu. E o aritmetică imposibilă. De unde speră cei care tot propun măriri de pensii să ia banii? Păi, sigur, nu din taxe, că și asta ar fi politic exploziv și avem deja al treilea cel mai mare nivel de contribuții sociale din Europa. Păi, atunci, din altceva. De la Fondul Proprietatea, zice un idiot în parlament! Ca și cum fondul ăla e un sac fără fund cu banii nimănui, numai bun de prăduit. Din economii zic alții, sau din îmbunătățirea colectării taxelor, încă alții, fără să explice cum stă aritmetica, pentru că nu au cum. De fapt, nimeni nu are nici o idee și nimănui nu-i pasă cum, esențial e să mai ne dăm de partea pensionarilor ca să mai atragem voturi.
Vreau să fiu foarte clar, măcar aici. Problema nu are soluție. Punct. E imposibil ca pensionarii să trăiască bine în România cu pensii de la stat. Dacă sarabanda asta a populismului nu se termină odată, o să ne îngroape pe toți sub un munte de datorii publice. Sistemul român de pensii (scuzați oximoronul…) e o gigantică schemă Ponzi care face Caritasul sau pe Madoff să pară niște copii de mingi. E o bombă cu ceas și fiecare nouă mărire de pensii mărește bomba și apropie limbile ceasului de ora 12.00. Trebuie curmată odată nebunia.
Pensionarii spun că au un drept moral să primească pensie, pentru că au lucrat o viață. Eu găsesc asta ciudat, deși am părinți pensionari și-i înțeleg. Dar, de unde și până unde? Bunicii mei au lucrat și ei o viață, dar nimeni nu le-a dat pensie. Și nu era o problemă. Pentru că nimeni nu considera acum 50 de ani că e de datoria altcuiva să se preocupe de viața lui la bătrânețe. Ce drept moral? Singurul drept moral pe care îl văd aici e dreptul la viață, pe care societatea îl datorează membrilor ei, pentru că e în bunul ei interes s-o facă.
Așa că eu văd o singură cale de rezolvare a acestei probleme, chiar dacă e dureroasă și politic extrem de dificilă.
- Renunțarea totală la sistemul actual de pensii și introducerea unei pensii de stat unice și fixe, nelegată de veniturile avute ci doar de vârstă.
- Creșterea vârstei de pensionare până la nivelul la care sistemul de pensii devine sustenabil
- Acordarea de pensii mărite celor care se pensionează mai târziu decât vârsta de pensionare
- Trecerea rapidă la sistemul de pensii privat, bazat pe acumularea personală de capital.
Măsurile de mai sus nu ar rezolva problema pensionarilor, dar ar pune-o pe baze echitabile și sustenabile. Am avea o generație de sacrificiu, din care aș face și eu parte, de pildă, urmată de un mecanism sănătos în care oamenii ar deveni responsabili pentru propria lor viață și propriul lor viitor. Generația mea ar trebui să se descurce așa cum au făcut-o atâtea generații înaintea noastră. Poate că tradiția noastră a îngrijirii bătrânilor de către familie ar trebui reînnodată.
@zvoner Comentariile tale, foarte pertinente de altfel, arată că chiar ar fi soluții, dacă ar vrea cineva să le aplice. Sigur, toate sunt politic explozive, de aceea e mult mai ușor să plângi de mila bătrânilor (de înțeles) și să le manipulezi voturile și așteptările cu promisiuni de neîndeplinit.
Câteva observații la comentariul tău.
1. E relativ ușor, prin comparație cel puțin cu gestionarea unui sistem de pensii de stat, dar nu numai, să faci ca fondurile de pensii să nu dea faliment. Ele pot fi obligate să foloească doar profile de investiții de risc moderat (cum și sunt, de altfel) dar pot fi și asigurate și reasigurate de stat. Dacă piața e împărțită într-un număr rezonabil de jucători, riscul ca tot sistemul să crape e minor și oricum muuuult mai mic decât riscul să crape sistemul de stat (care e mai degrabă o promisiune decât un risc). În fond, în mijlocul celei mai mari crize financiare de sistem pe care a cunoscut-o omenirea, nici un fond de pensii nu a avut vreo problemă. Poate că asta spune ceva.
2. Există un produs financiar numit “equity release” care face fix funcția despre care vorbeai și anume permite proprietarilor să-și “mănânce” proprietatea din timpul vieții. Înainte de criză, intraseră în România două firme cu astfel de produse. Nu e absolut nici o problemă să introduci astfel de mecanisme în procesul de pensioonare. Dacă oamenii se ocupă de propria lor pensie vor apărea o mulțime de soluții. Am un prieten care a condus un fond de investiții de tip “equity release” și mi s-a părut foarte interesant că principalul fenomen pe care l-a determinat intrarea lor într-o piață nouă (cum ar fi România) a fost creșterea nivelului de trai al bătrânilor, chiar dacă nu le-au devenit clienți! Puși în fața perspectivei ca părinții lor să le vândă moștenirea, copiii au prefereat să facă un efort și să-i întrețină ei pe bătrâni. Adică, zic din nou, soluții sunt. Hai să încetăm cu ipocrizia!