O bombă cu ceas

Nici nu a început bine noul guvern să lucreze că, iată, apare din nou pe tapet, cu aceleași valențe de șantaj emoțional și politic, eterna problemă a pensiilor. Pensionarii sunt la noi un fel de masă de manevră, exploatată fără milă și fără rușine de toate forțele politice. În ce-i privește, asta nu le-a făcut neapărat rău. Pensiile au crescut și, iată, bătălia populistă promite să le crească din nou. Ce nu spune nimeni, însă, e că acest dezmăț populist nu are nici o bază economică și, ca atare, nici o șansă să supraviețuiască.
În mai mic, dar nu mai puțin relevant, un studiu de caz interesant este ce s-a întâmplat la General Motors. UAW, sindicatul lucrătorilor din industria auto a Americii, a fost pentru o vreme, cel mai puternic sindicat de peste ocean. De pe această poziție de forță a negociat condiții foarte bune pentru membrii săi, printre altele condiții foarte bune  de pensionare. Ce a urmat a fost handicaparea puternică a industriei auto americane, încărcată cu costuri de neacoperit și care au devenit din ce în ce mai greu de suportat pe măsură ce speranța de viață a membrilor de sindicat pensionați creștea împreună cu costul pensiei lor. Până la urmă, GM a dat faliment și a lăsat pe drumuri câteva sute de mii de pensionari. Această soartă amenință și Guvernul României.

An după an, guvern după guvern, partid după partid conducătorii noștri au ales să ignore bomba cu ceas reprezentată de problema pensiilor. Nu doar să o ignore, din păcate, dar, într-o enormă manifestare de iresponsabilitate politică, să o exacerbeze pentru câștiguri electorale efemere.

Problema e simplă și aspră. Populația României îmbătrânește. Printr-o combinație de demografie nefavorabilă și iresponsabilitate politică avem acum mai mulți pensionari decât lucrători activi, o situație fără egal în lume. Avem tot felul de pensionari. De vârstă, de boală, de cazuri speciale, retrași înainte de vreme ca măsură de combatere a șomajului, de toate felurile. Suntem țara cu cea mai mică populație activă raportată la mia de locuitori. E absolut imposibil ca 1 salariat să întrețină 1,1 pensionari plătind 30% din salariu la fondul de pensii (ceva mai puțin acum, că o parte se duce la fondurile de pensii private), în contextul în care pensia să fie 45% din salariul mediu. E o aritmetică imposibilă. De unde speră cei care tot propun măriri de pensii să ia banii? Păi, sigur, nu din taxe, că și asta ar fi politic exploziv și avem deja al treilea cel mai mare nivel de contribuții sociale din Europa. Păi, atunci, din altceva. De la Fondul Proprietatea, zice un idiot în parlament! Ca și cum fondul ăla e un sac fără fund cu banii nimănui, numai bun de prăduit. Din economii zic alții, sau din îmbunătățirea colectării taxelor, încă alții, fără să explice cum stă aritmetica, pentru că nu au cum. De fapt, nimeni nu are nici o idee și nimănui nu-i pasă cum, esențial e să mai ne dăm de partea pensionarilor ca să mai atragem voturi.
Vreau să fiu foarte clar, măcar aici. Problema nu are soluție. Punct. E imposibil ca pensionarii să trăiască bine în România cu pensii de la stat. Dacă sarabanda asta a populismului nu se termină odată, o să ne îngroape pe toți sub un  munte de datorii publice. Sistemul român de pensii (scuzați oximoronul…) e o gigantică schemă Ponzi care face Caritasul sau pe Madoff să pară niște copii de mingi. E o bombă cu ceas și fiecare nouă mărire de pensii mărește bomba și apropie limbile ceasului de ora 12.00. Trebuie curmată odată nebunia.

Pensionarii spun că au un drept moral să primească pensie, pentru că au lucrat o viață. Eu găsesc asta ciudat, deși am părinți pensionari și-i înțeleg. Dar, de unde și până unde? Bunicii mei au lucrat și ei o viață, dar nimeni nu le-a dat pensie. Și nu era o problemă. Pentru că nimeni nu considera acum 50 de ani că e de datoria altcuiva să se preocupe de viața lui la bătrânețe. Ce drept moral? Singurul drept moral pe care îl văd aici e dreptul la viață, pe care societatea îl datorează membrilor ei, pentru că e în bunul ei interes s-o facă.

Așa că eu văd o singură cale de rezolvare a acestei probleme, chiar dacă e dureroasă și politic extrem de dificilă.

– Renunțarea totală la sistemul actual de pensii și introducerea unei pensii de stat unice și fixe, nelegată de veniturile avute ci doar de vârstă.

– Creșterea vârstei de pensionare până la nivelul la care sistemul de pensii devine sustenabil

– Acordarea de pensii mărite celor care se pensionează mai târziu decât vârsta de pensionare

– Trecerea rapidă la sistemul de pensii privat, bazat pe acumularea personală de capital.

Măsurile de mai sus nu ar rezolva problema pensionarilor, dar ar pune-o pe baze echitabile și sustenabile. Am avea o generație de sacrificiu, din care aș face și eu parte, de pildă, urmată de un mecanism sănătos în care oamenii ar deveni responsabili pentru propria lor viață și propriul lor viitor. Generația mea ar trebui să se descurce așa cum au făcut-o atâtea generații înaintea noastră. Poate că tradiția noastră a îngrijirii bătrânilor de către familie ar trebui reînnodată.

O bombă cu ceas
4.4 din 21 voturi

56 comments

  1. un cititor says:

    Aveti perfecta dreptate : sistemul public de pensii din Romania este o adevarata „bomba cu explozie intirziata”.
    Nu este insa „bomba cu ceas”, pentru ca asta ar insemna ca explozia ei ar fi planificata si programata. Ca „va bubui” odata – daca nu se schimba contextul de o maniera miraculoasa – asta pare evident. Cind va fi asta, nu stie nimeni.
    „Minuni in vremea noastra, nu vad a se mai face …”
    Am totusi 2 observatii :
    1. problema sistemului de pensii nu este singulara in lume ; si in alte parti (tari dezvoltate) se discuta de aceste probleme, pentru ca exista in mod real, avind diferite cauze : imbatrinirea populatiei, crestrea sperantei de viata, etc. In Romania problema este mai acuta si pe fondul managementului (ce termen delicat !…) din ultimii 20 de ani (mai direct spus, comparatia dintre sistemul de pensii dinainte de 1989 si cel de acum nu se poate face ; cel de atunci era un sistem perfect sustenabil).
    2. Industria auto din SUA (si in particular General Motors) nu a intrat in criza actuala din cauza conditiilor de pensionare a lucratorilor ; a contribuit probabil la cresterea costurilor (in ce cuantum ?), dar partial „si-a facut-o si cu mina ei” (masini cu consum mic), plus concurenta feroce (constructorii japonezi, coreeni, europeni, apar si chinezii …).
    Nu inteleg ca de ce gasiti ciudat ca „Pensionarii spun că au un drept moral să primească pensie, pentru că au lucrat o viață”. Nici afirmatia nu e corect formulata. In primul rind nu e un drept moral, e un drept legal. Iar pensionarii au contribuit in perioada de munca cu sume care cumulate sunt semnificative pentru fiecare persoana. Se poate insa discuta despre cuantumul pensiilor, in conditiile in care acest sistem nu poate fi sustinut.
    Logic si practic, discutia ar trebui sa inceapa de la un minimum necesar pentru existenta corelat cu contributia financiara facuta in perioada activa.
    Daca la limita, statul roman se declara incapabil, atunci ar trebui sa renuntam total la sistemul public de pensii, evident fara a mai plati contibutii pentru acesta. Atunci nu ar trebui returnat contributiile facute de cei care nu au iesit inca la pensii ?
    Exista o lege a venitului minim garantat ; el se plateste (atit cit este) din taxele si impozitele platite de persoane active si contribuabili. Ar trebui renuntat la acest venit minim garantat ?
    Sistemul public de invatamint e platit si din impozitele de contribuabili cu carte mai putina sau fara copii ; e corect ?…
    In legatura cu taxele sociale platite in perioada activa (pensii, somaj, sanatate) , problema nu mi se pare clara, ba chiar e destul de nebuloasa : e vorba de contributii sau de solidaritate ? Sunt persoane care platesc aceste taxe, fara a fi in situatia de „beneficiar” a acestor servicii : sunt sanatosi, nu sunt someri si uneori (Doamne fereste, da se tot intimpla) din diverse cauze mor inainte de a se pensiona … De taxele sociale platite de ei, care (economic vorbind, desi pare cinic) sunt profit curat, nu mai zice nimeni nimic …
    „Cind dai, ii fata vaca, cind ceri, ii moare vitelul …”

    • Adrian Stanciu says:

      @un cititor. Să le luăm pe rând.

      – Sigur că problema există în multe locuri în lume, în diverse grade. Asta nu înseamnă că nu trebuie să facem noi nimic în România. Știi unde nu există? În Chile, care a făcut exact ce propovăduiesc și eu aici acum vreo 40 de ani.
      – Sistemul de pensii dinainte de 1989 nu era deloc sustenabil. Ca și cel de acum, în primul rând, nu era un sistem ci o făcătură. El era susținut printr-o schemă Ponzi demografică: populația trebuia să fie în continuă creștere. Când nu a mai fost s-a recurs la măsura interzicerii avortului și a contracepției, cu efectele bine știute. Și sistemul nostru de pensii ar fi sustenabil dacă am putea face din femei vaci de prăsilă și din bărbați boi de tras la jug, ca Ceaușescu.
      – Desigur că nu (doar) pensiile au distrus GM. Dar au fost de la mare distanță principalul contributor, ele nu competiția. A da vina pe competiție pentru căderea unei mărci e ca și cum ai da vina pe soare pentru că există deșert. Competiția e inima economiei, ea e bună și trebuie să existe. Când însă o firmă e cocoșată de costuri insustenabile, trebuie să încerce să facă față competiției cum poate. Acum GM a ieșit de sub faliment aruncând din spate povara pensiilor. Să vedem cum va face față competiției.
      – Eu vorbesc despre dreptul moral de a primi pensie. Dreptul legal nu mă interesează, e provizoriu. Mâine putem da o lege în Parlament care să-l anuleze. Există un astfel de drept moral? Eu cred că nu.
      – Pensionarii nu au contribuit cu nimic la nimic, să fie clar. Înainte de ’89 oricum nu exista noțiunea, iar după ’89 au contribuit să plătească pensii la pensionarii existenți. Nimeni nu a acumulat niciodată nimic. Din cauza asta susțin că singura soluție e descărcarea statului de problemă și revenirea la modelul în care fiecare e dator să pună bani deoparte în timpul vieții lui pentru pensia lui.
      – Contribuțiile la asigurări sociale sunt, după cum le zice numele, asigurări. Sau ar trebui să fie. Adică plătești un cuantum mediu și folosești după cum ți-e nevoia. Asta înseamnă că unii plătesc și nu beneficiază, iar alții invers. Dacă nu ar fi așa, nu ar avea de ce să fie treaba vreunui sistem centralizat, nu? Fie el stat sau orice altceva. Dacă fiecare beneficiază după cât plătește, atunci pune-ți bani deoparte și bucură-te de ei la pensie. Chiar și atunci ai să vrei să-i dai unei firme de specialitate contra unei pensii viagere ca să-ți asiguri riscul de supraviețuire, adică ca să fii sigur că-ți ajung până mori. De altminteri, eu chiar asta susțin. Să fie treaba ta.
      – Venitul minim garantat e o expresie a dreptului la viață. Societatea nu-și poate permite să-și lase membrii să moară, chiar dacă nu sunt în stare să contribuie cu mare lucru. Este, deci, o formă de solidaritate socială care crește coeziunea societății. El ar trebui asigurat din taxe de solidaritate și ar trebui să fie suficient cât să asigure supraviețuirea și nu mai mult, pentru a nu descuraja munca. Pensia de stat ar trebui să fie de această natură.

  2. Adam says:

    „Statul cheltuieste circa un miliard de euro cu plata pensiilor speciale ceea ce reprezinta aproximativ 1% din Produsul Intern Brut (PIB), iar pensiile din sistemul public reprezinta 8% din PIB. Numarul pensiilor speciale in plata este de aproximativ 230.000, din care circa 170.000 pentru fosti angajati din armata si politie, iar cele mai mari pensii in aceste sisteme sunt de 33.000-34.000 lei, potrivit reprezentantului MMFPS. „Este greu de spus ca statul isi va mai permite plata unor asemenea pensii. Pensia calculata este suplimentata de la bugetul de stat pentru a asigura 80% din salariul pentru acel post”, a afirmat Seitan.”

    Domnulle Stanciu,ati omis informatia de mai sus…Dupa cum vedeti cei un miliard de euro necesari punctului de pensie la 45% sunt…in pensiile speciale..

    Ati omis sa luati in considerare ca sunt chiar milioane de romani,organizati in grupuri de presiune, care au obtinut scutiri de impozite…

  3. Helen says:

    Vorbe degeaba si inchipuiri.Nu pensiile au distrus GM ci acei care au mutat toate fabricile in Asia sau aiurea ca sa castige in nestire. Din castigul lor pe un an se pot platipensii 10 ani la toti. Asa ca nu ii mai zapaciti pe romani cu asta si nu mai faceti comparatii. Nu va cunosc,dar ar fi interesant sa traiti din 500 de lei. 1 lucrator tine 1.1 pensionar. Alta prostie. Si acesti pensioanri au platit si sustinut fondul de pensii la vremea lor.30 sau 40 de ani. Ce memorie scurta aveti! Sau este nestiinta sau rautate. Oribila atitudine. De ce sunt mai putini lucratori in Romania? De ce trebuie sa plece sa munceasca in alte parti,cand unii ajung miliardari fara multa munca si fac plaje in tarile unde romanii matura si spala vase. La fel ca la GM. Doar aici se pot face comparatii. Asta duce totul de rapa ,nu pensionarii. O rusine!

  4. Oreste says:

    Pai nu sunt de acord cu tine:
    1. Sistemul de pensii din Romania il gasesti in mai multe state din Europa decat crezi. Daca nu ma insel, avem printre ele: Franta, Germania, etc.
    2. De fapt idiotenia sistemului de pensii cum e la noi si si la francezi, e ca veniturile stranse din pensii nu se cumuleaza intr-un cont, ci banii dati de populatia activa (% din salariul brut dat de angajat + angajator = cca.30% sal. brut) sunt folositi la plata pensiilor curente iar ce ramane in plus se „re-distribuie”.
    3. Dreptul moral al pensionarilor de a avea pensie — crede-ma ca e FOARTE moral sa le dai pensie, unor oameni care inainte de ’89 au contribuit cu diferite taxe catre statul roman (poate te interesezi care erau procentele si ce taxe se plateau, dar fii sigur ca plateai si pentru pensii).
    Care stat roman, nu a disparut si nici nu a fost dizolvat peste noapte.
    In plus, sper ca nu sustii cumva ca inainte de ’89 nu se plateau pensii?!
    4. Ceea ce sustii este o aberatie de SOCIALISM – pensii egale pentru toti. Am o intrebare – toti oamenii au platit aceleasi contributii sau unii au platit chiar si triplu cat altii? Si atunci de unde egalitatea asta a ta intre toti este normala si … democrata/capitalista?
    5. Unor oameni care li s-au luat (oprit) bani si inainte si dupa ’89 de catre statul roman tu ce le propui? O suma derizorie sa le arunci praf in ochi si apoi, eventual, o deplasare gratis la abator, ca sa nu mai cheltuie statul bani si cu medicamente.
    La costul vietii lor si necesitatile lor, te-ai gandit MACAR o clipa?
    6. Noi vorbim de dreptul de proprietate si de restituirea caselor /proprietatilor confiscate de statul comunist si platirea de despagubiri sau restituiri in natura.
    Atunci daca tu decizi ca pensionarii sa nu mai primeasca pensie, ce reparatie MORALA le oferi pentru toti banii retinuti pe care puteau sa ii foloseasca in alt mod si care aveau o valoare intrinseca mult mai mare in acele vremuri? Oferi macar o groapa comuna pentru ca nu le mai dai posibilitatea nici macar sa mai aibe un loc de veci?
    7. Sincer, mi se pare echilibrata situatia din Romania in care se incepe o privatizare treptata a sistemuliu de pensii. E drept insa, ca as fi vrut sa fie niste procente mai mari directionate catre pensiile private, nu 2% din cei aprox. 30% din salariul brut al fiecaruia.
    8. Si ar fi cazul sa nu mai ridici in slavi sistemul de pensii de la americani. Care e privat sau e negociat de sindicate, dar Societati precum Enron au facut pentru pensionari cam exact ce propui tu acum sa le faca statul pensionarilor nostri – i-au adus la limita subzistentei (acuma e o diferenta mare intre subzistenta din US si cea din Romania).

    9. Iar pentru a fi un stat DEMOCRAT, PROPUN ca sa nu mai inauguram masuri COMUNISTE de a oferi sume egale pentru toti, dar cu retineri CAPITALISTE, eventual chiar procente mai multe pentru cei cu venituri mari (ex: ajutorul de somaj la fel pentru toti desi retinerea este procent din salariu, indemnizatie crestere copil limitata la 4000 RON, etc.).

    CONCLUZIE:
    1. Inainte de a mai deschide dezbateri pe aceasta tema, te rog sa te documentezi ce taxe si impozite se plateau inainte de ’89. In plus, mai pune la socoteala si „retinerile” suplimentare care se faceau, retineri justificate de … ne-indeplinirea planului cincinal aberant asumat, retineri care mergeau si catre 40% din salariul fiecaruia (se vede ca nu ai trait in acele vremuri).
    2. Tie iti vine USOR sa vorbesti pentru ca nu ai fost in situatii dificile, dar in timpul guvernarilor PSD, cand pensiile erau aprox. egalizate (de ex. in anii 2000, o vanzatoare avea cam aceeasi pensie ca cei cu studii superioare, care platisera la stat dublu cat ea daca nu chiar si de 4 ori mai mult cu acele retineri de care iti vorbeam), eu trebuia sa imi ajut parintii cu bani de medicamente ba chiar si de intretinere pe timpul iernii, si asta din salariul meu
    — Frumos inceput de viata pentru un tanar care viseaza la intemeierea unei familii.
    Iar acum, cand am rate de platit, familia mea, copilul meu, vrei sa o iau de la capat?
    Poate tu ai inima asta si i-ai arunca la graopa de gunoi a istoriei, dar eu nu imi pot lasa parintii care m-au crescut, m-au educat si au facut tot ce au putut mai bine pentru mine ca sa fie in suferinte si lipsuri.

    DECI: LASA-NE sau vino cu idei serioase si bine analizate /concepute, nu cu superficialitati compilate.
    Intreprinde un demers si o analiza serioasa si atunci mi-ar face placere sa stam de vorba si chiar sa te sustin.

    BAFTA!

  5. un cititor says:

    Din „Gindul” de azi :
    * Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, spune că pensiile sunt plafonate, în condiţiile în care menţinerea pensiilor mici creşte rata mortalităţii în rândul beneficiarilor. Acest lucru este benefic pentru buget pentru că mor mai mulţi pensionari cu pensii mici decât cei cu pensii mai mari. Pentru că numărul acestora se apreciază, creşte şi suma colectată din aplicarea impozitului asupra pensiilor mai mari de 1.000 de lei. „E un fapt foarte trist. Ies din sistem mai mulţi pensionari cu pensii mici decât pensionari cu pensii mari. Aşa că, în mod logic, rămân mai mulţi pensionari cu pensii mari şi creşte suma pe care o colectăm de la aceştia”. *
    N-am inteles ce este foarte trist !…
    Stiti bancul cu doi proaspeti pensionari : „Ai grija cum maninci pensia, ca pun astia ceva in ea !…”

  6. rezident in Chile says:

    Sunt rezident in Chile. Pot sa confirm ca sistemul de aici functioneaza deocamdata relativ bine, si ca din experienta locala se inspira mai multe tari occidentale. Totusi, sistemul a fost introdus nu acum 40 de ani, ci in anii ’80, de guvernul lui Pinochet (adica in mod dictatorial), si in prezent se aud voci care il critica. Problema de fond este ca marea majoritate a populatiei active are salarii sub salariul mediu (brut in jur de 1000USD) – inegalitatea veniturilor este foarte mare (insa in scadere, ce-i drept). Minimul de contributie la fondul (privat) de pensii este de 12.5% si doar o minoritate face economii suplimentare; se calculeaza ca practic majoritatea pensionarilor vor avea pensii sub 200USD. Sigur ca pensia privata „se termina” atunci cind se termina fondul… daca ajungi sa traiesti mai mult decit iti „ajunge plapuma” te vei afla intr-o situatie destul de complicata. Guvernul ajuta persoanele si familiile nevoiase cu diverse sume, insa banii vin de la buget, adica in buna parte din exporturile de cupru, care intr-o buna masura e nationalizat. Pe scurt sistemul e bun pentru pesoanele cu venituri mai mari decit nevoile de consum, si care astfel isi pot permite sa economiseasca suplimentar sume nu neglijabile.

    Guvernul roman are – tehnic vorbind – o iesire: inflatia. Daca pensiile nu cresc in masura cresterii inflatiei, decalajul scade.

    Nu sunt de acord ca „pensionarii nu au contribuit la nimic cu nimic”… De exemplu ne-au crescut pe noi, cei care azi putem avea acest fel de conversatii. Spuneti ca dreptul moral e la viata si nu la pensie… Cum o poate duce un pensionar fara sa moara de foame? Trebuie sa aiba o pensie decenta, alta iesire nu vad… Statul roman, indiferent de culoare, trebuie sa-si asume raspunderea fata de cetatenii sai mai putin privilegiati, dar care au respectat legea toata viata lor.

    Solutia, oricare ar fi ea, trece in primul rind prin transparenta si seriozitate – multi pot fi dispusi sa faca sacrificii (nu e ceva nou in Romania si nu cred ca pensionarii vor fi mai prejos) daca cel putin au garantia ca guvernantii nu-si bat joc de sacrificiul lor.

  7. cezar says:

    „Pensionarii nu au contribuit cu nimic la nimic, să fie clar. Înainte de ‘89 oricum nu exista noțiunea, iar după ‘89 au contribuit să plătească pensii la pensionarii existenți”

    Si inainte de ’89 se plateau contributii la asigurarile sociale. Altfel, ar fi un pic mai… imposibil sa calculezi pensia unei persoane care are acum… 60 de ani. Da, lunar, in anii 80 maica-mea primea fluturas cu cat dadea ea la sistemul de pensii, ala comunist.
    Cand si-a facut dosarul de pensie le-a luat pe toate la mina si chiar a facut nitel scandal.
    Probleme ?
    Concluzia ? „Si inainte de ’89 se plateau contributii la asigurarile sociale”

    „Există un astfel de drept moral? Eu cred că nu.”

    Dreptul moral deriva din cel legal, pentru contributorii la sistemul de pensii timp de 30-40 de ani (adica, ai platit, ai DREPTUL), iar pentru ne-contributori deriva din…solidaritate sociala (pensia minima). Care e problema ? Sunt notiuni simple. Aaa, ca nu e sustenabila schema. Atunci sa lasam acasa termeni precum „moral”,sa vorbim de eficacitate.

    Despre datul cu parerea asupra falimentului GM, ma abtin de la comentarii, stiti cum e, cand nu te pricepi, te abtii…

  8. Caron says:

    Bine zis in general doar ca faza cu pensia unica fixa e printre cele mai mari ineptii auzite/citite. E contrar oricarui rationament logic… De vreme ce exista date cu cat si cand a contribuit fiecare, exact atat ar trebui sa primeasca (in valori reale), o fi greu, usor asta este.
    Uite inca o idee a la Boc, fiecare roman cu un venit mai mare de… sa zicem 1000E pe luna sa ia in „grija” un pensionar cu pensie mica(ca oricum majoritatea au runde pentru care fac deja asta) si sa ii plateasca o renta de .. sa zicem 40E.
    Ce zici, te bagi?

    Masinatiuni financiare de genul asta e usor de gasit… uite la baieti vor sa puna taxe pe hamburgeri.. 😛

  9. Vlad Stanciu says:

    Deacord cu continutul articolului. Eu, cu 2 facultati si cu 12 ani de experienta, care, din pacate a fost sa fie fara carte de munca (am lucrat pe contract in strainatate, credetima nu din placere, ci din faptul ca in RO nu am incaput), acum nu pot sa-mi gasesc un loc de munca pe profilul meu. In schimb ma pricep al ade toate. Pot sa fa modele matematice, programari de CNC, si multe altele. Si acum lucru ce imi pica, ba ici, ba colea, la fel, fara carnet de munca, si nu cu bani prea mari. Pai de ce, acel ce a lins un fund si sta acum la primarie intrun birou cu 2 200 leafa, plus binuri de masa si fel de fel de prime, care nu stie sa tasteze 2 cuvinte la calculator, sa aiba si pensie groasa de 1400-1500? Cine a meritat-o? Si credetima, ca mine sunt foarte multi.

  10. Gabi says:

    E pacat ca doar pe bloguri se vorbeste de adevaratele probleme (adica oricum ai intoarce-o 2+ 2 nu depasteste 4). Oricum mai devreme sau mai tarziu, cu zgomot mare sau in liniste, tot sistemul actual (pensii , sanatate, educatie, justitie….) va dispare pentru ca nu vor mai fi resurse. Si asta se va intampla pe plan mondial nu numai la noi.

  11. Gheorghe says:

    Aud din ce in ce mai multi oameni care spun ca inainte de 1989 nu se plateau contributii la asigurarile de stat! Sau cum spune un posteur au platit nimic la nimic! Asa o fi? Eu imi amintesc ca ma uitam mereu pe statul de plata si gaseam acolo o retinere de 18% impozit si o alta de 22.5% CAS. alaturi de altele mai marunte cum ar fi cea de 10 lei pentru sustinerea clubului Steaua de ex. Asa ca afirmatiile de mai sus nu prea stau in picioare. Am fost in Noua Zeelanda si acolo absolut toate persoanele fie ca au muncit sau nu in viata fie ca au fost salariati sau patroni directori sau caratori de span, primesc o pensie (ajutor de stat) fixa de 1000 dolari neo-zeelandezi(cca 500 de euro). La noi minimul necesar existentei ar fi de 250-300 de euro in conditiile preturilor actuale. Credeti ca o asemenea solutie ar fi pe placul guvernantilor? In conditiile in care majoritatea pensiilor nu trec de 150 de euro? Eu nu cred! Eu sunt pensionar dar as accepta orice forma care mi-ar garanta venitul respectiv, actualei situatii in care toata lumea ma ameninta ca s-ar putea sa nu mai primesc nimic, fie pentru ca nu merit, fie ca nu mai sunt bani la buget. Pe masura ce inantam in varsta posibilitatea de a munci devine tot mai improbabila pentru multi dintre noi si lipsa acestui stres ar fi benefica.

  12. Adrian Stanciu says:

    Nu înțeleg de ce orice dezbatere la români trebuie să alunece în ironii ieftine și invective. Nu e nevoie să fiți de acord cu mine, doar să dezbateți civilizat.
    Câteva răspunsuri, deci.
    – Știu bine că înainte de ’89 se plăteau contribuții la asigurări sociale, le-am plătit și eu vreme de 5 ani. Într-un sistem cu salarii fixe și cu prețuri fixe, asta nu înseamnă nimic, e așa, un fel de a ține contabilitatea. Mai mult decât atât, banii ăia nu s-au acumulat în nimic ci au fost cheltuiți pentru plata pensionarilor de la acea vreme.
    – Am omis, într-adevăr, subiectul pensiilor speciale. Motivul e că eu nu cred că eventuala lor eradicare ar rezolva problema. 30% nu are cum să facă 45%, oricum ai da-o, până nu se schimbă raportul dintre pensionari și persoane active. Raportul ăsta nu are nici o șansă să se schimbe în bine, pentru că speranța de viață crește. Și eu cred că pensiile speciale sunt o rușine și o aberație și că trebuie desființate, dar cred că asta trebuie să se întâmple odată cu reformarea întregului sistem de pensii.
    – Lamentatul vieții grele a pensionarilor sau a tinerilor care pleacă din țară ca să lucreze în alte părți nu rezolvă problema. Am și eu și părinți și copii și mă doare și pe mine durerea lor.
    – Nici eu nu-mi propun să-mi las părinții de izbeliște. Doar că consider asta problema mea, nu a statului, că pe mine m-au crescut, nu pe vecinul din colț.
    – Discuția cu dreptul moral și dreptul legal e importantă, cred, pentru că orice soluție se va lovi de dreptul moral, nu de cel legal. Morala e mereu mai amplă decât legea și în plus e imuabilă. Legea e schimbătoare. Am omis, e adevărat, noțiunea dreptului moral al celor care au susținut o generație de bătrâni să fie susținuți la rândul lor. Problema e că dacă acest drept moral e aplicat în condițiile actuale problema se perpetuează și se accentuează. Pur și simplu fiecare guvern o pasează ca pe un cartof fierbinte la următorul, sperând să nu puște la ei în palmă. Așa că cred că trebuie să ne uităm la binele mai mare, al binele general al societății și la motivele intrinseci pentru care societatea are grijă de bătrâni. Și dreptul moral prevalent aici cred eu că e dreptul la viață, cel pe care se întemeiază societățile umane. Problema e aspră, zic din nou, și nu are soluție perfect corectă.

  13. casandra says:

    Nu mai sunt bani de pensii? Zau? Depinde in ce paradigma economica te afli. Da, in Romania sunt putini salariati inregistrati. E prea multa munca la negru ( estimarile Bancii Mondiale vorbesc de cel putin 1 milion de oameni care muncesc la negru). Dar mai important, pensiile sunt mici pentru ca salariile sunt de tot rahatu. Uita-te in statistici si vei vedea ca cheltuielile cu salariile ( salariile platite salariatilor, impozit pe salariu, contributii sociale platite de salariat si patron, costurile cu formarea profesionala, alte bonusuri si bonuri de masa, cadu, etc) depasesc cu foarte putin 30% din PIB in Romania. In Europa, aceste cheltuieli sunt in medie la 58% din PIB. In tarile mai avansate sunt de peste 60% din PIB. Pentru convingere, citeste aici (pentru cunoscatorii lb. franceze):

    http://alternatives-economiques.fr/blogs/raveaud/2009/12/22/encore-sur-le-partage-des-revenus/#more-204

    Daca vei cauta, vei gasi date pentru toate tarile OCDE si UE.
    Dar si in aceste tari problema a inceput sa se puna cam de cand a inceput sa scada si la ei aceasta pondere in PIB a salariilor in beneficiul remunerarii capitalului.
    Adevarata problema este: cum se imparte rezultatul comun al muncii si capitalului? Asta este problema adevarata.
    Si mai este o intrebare: cat din PIB este dispusa sociatatea sa aloce solutionarii problemelor comune ale societatii: educatie, sanatate, justitie, aparare, administrare, protectia sociala?
    Altfel, daca vom accepta in continuare ca din excedentul brut de exploatare din economia romaneasca 53% sa mearga catre capital ( in UE-15 este de 35%), ne ia dracu’ pe toti. Nu ne putem condamna parintii la moarte doar pentru ca patronii, actionarii lu’ peste vor sa ia tot si sa nu plateasca nimic.
    Asa ca pot astepta ei mult si bine sa se ajunga la solutia ta. Deja, lucrurile au inceput sa mearga in sens invers in lume, inclusiv in SUA. Vor suporta si reglementari dure, si o forma a taxei Tobin, si contributii sociale adevarate, tot ce trebuie. Lumea devine un sat global, cu adevarat. Daca nu le place, sa schimbe planeta. Sa-si gaseasca piete in Cosmos. Oricum, mai mult decat au obtinut deja, nu vor mai pupa. Ajunge!

  14. Adrian Stanciu says:

    @casandra. În afară de indignarea contra patronilor, nu prea am înțeles ce crezi tu, de fapt că ar trebui făcut? Dacă ai putea propune o inițiativă legislativă, care ar fi acea? Ai crește taxele, am înțeles bine? Nu am înțeles ce legătură are ponderea cheltuielilor salariale în marja brută a firmelor (nu în PIB, ai înțeles greșit) cu pensiile? Ca să nu mai vorbim de taxa Tobin, satul global, etc. Îmi explici?

  15. ben says:

    raportul populaţie activa/pensionari…clar, pe baza demografica nu se poate imbunatati. Dar dacă ar fi totuşi o soluţie deja folosită de majoritatea ţărilor EU: imigratia! Dacă România ar deveni atractiva pentru muncitorii din fostele tari sovietice si nu numai? Metoda funcţionează la alţii (vezi Austria, Germania)…nimeni nu-i iubeste pe turcii de acolo dar in afara de nişte Vadimi ai lor cu gura mare cei mai mulţi sunt de acord ca problemele sociale cauzate de ei sunt nesemnificative in comparaţie cu avantajele economice…

  16. stefan52 says:

    Stimate domnule Stanciu,

    Va doresc sa traiti bine si sa aveti parte de pensie muuult timp, sa va convingeti de cele ce scrieti in acest articol.
    Cu stima, Stefan 52

  17. casandra says:

    @Adrian Stanciu

    Ponderea salariilor in VAB (valoarea adaugata bruta) are legatura cu pensiile. Iar statisticile (Eurosta, OCDE) prefera sa arate penderea salariilor in PIB. In fond, pensiile se platesc din fondul format din contributiile (proportionale cu salariile) platite de angajati si angajatori. cu cat salariile reprezinta o parte mai mare din PIB, cu atat pensiile sunt mai consistente. Daca ponderea salariilor ar fi corecta, suma acumulata in fondul de pensii ar fi mai mare si pensiile ceva mai decente, nu? Altfel, ideea unui Pilon 0 al sistemului de pensii, cu pensii de stat platite tuturor cetatenilor cu varsta mai mare de 65 de ani ( sa zicem!) nu este rea. Dar aceasta componenta trebuei sa se adauge sistmeului, nu sa inlocuiasca una dintre componente. si nu se poate renunta total la pensiile platite pe sistmeul solidaritatii intre generatii. Am vazut acum ce se intampla in criza cu pensiile private in SUA, in G.B., in Danemarca. Pana si in Danemarca, tara nordica, valoarea fondurilo private de pensii a scazut cu 30%. In State nu sunt deloc putini batrinii de 80 de ani care si-au pierdut fodnurl de pensii si trebuie sa munceasca ceva la aceasta varsta. Daca strategiile intelepte de investitii spun ca nu trebuie sa pui toate oulae in acelasi cos, cu atat mai mult este valabila povestea pentru pensiile oamenilor simpli.
    In definitiv, cu toata evolutia demografica, trebuie sa raspundem la intrebarea: cat din PIB trebuie sa fie alocat problemelor comune ale societatii? vom decide apoi cum este mai corect sa strangem acesti bani (contributii, economii in conturi nominale, impozite generale sau dedicate, etc) si cum se distribuie ei catre diversele categorii de persoane vizate ( servicii generale, servicii sociale, prestatii generale sau speciale, investitii in educatie, etc.).
    Nu sunt chiar putini romanii care isi transfera profiturile realizate in tara in conturile aflate in paradisurile fiscale, sub diferite titluri. Nu sunt putini romanii care efectueaza acte de comert exterior din aceste paradisuri fiscale sau bancare, din motive de „eficientizare fiscala”. Nu mai vorbim de filialele multinationalelor care aplica si aici (mult mai relaxat!) aceeasi reteta de maximizare a profiturilor pe care o aplica si in alte parti. Diferenta este aceea ca in Romania toata lumea exerseaza o salarizare indecent de precara a angajatilor. Exceptie fac doar managerii, care au mai ales rolul de vatafi si sunt stimulati prin pachete salariale bune.
    Eu tot cred ca se apropie momentul in care UE va decide masuri de reprimare a concurentei fiscale din interiorul Uniunii, iar populatiile vor aplica presiuni pentru o corecta distributie a roadelor din economie. In anii din urma, consumul intern al gospodariilor romanesti s-a bazat mult pe remiterile cetanilor care lucreaza in strainatate. Acei bani, cateva miliarde bune, au suplinit ceea ce nu se acorda corect in economia interna. Acum se cam strange latul. Remiterile au scazut mult, iar sistemul de protectie sociala este subdezvoltat in Romania ( doar 14% din PIB cu totul: sanatate, pensii, asistenta sociala, protectia familiilor, a persoanelor cu handicap, etc, totul de-a valma), asa ca presiunile pentru o salarizare corecta vor fi mari si violente. In bugetul pentru 2010, fondurle pentru protecie sociala reprezinta chiar mai putin, 12,4% din PIB, in conditiile in care numarul somerilor va depasi sigur 1 milion.
    Mai vorbim prin mai-iunie.

  18. Radu says:

    Propunere de initiativa legislativa:

    1. Varsta de pensionare nu mai e fixa. Oricine se poate pensiona la orice varsta. Si poate evident lucra in continuare.
    2. La data cand o persoana decide sa se pensioneze, primeste toata suma cu care a contribuit (indexata cu inflatia si numai cu inflatia). Ce face cu ea apoi (investitii, dat la copii, etc), e treaba persoanei, nu a statului.
    3. In timp, contributia la pensie scade procentual, devenind in final optionala (in momentul statul nu mai are de platit pensii lunare), cu exceptia unei cote mici si fixe (care nu depinde de salariu) si din care se platesc costurile de management.

  19. Adrian Stanciu says:

    @casandra. Mi se pare foarte corectă abordarea ta cu „cât la sută din PIB alocăm problemelor comune ale societății”. Asta cred că e o întrebare care trebuie pusă, apoi trebuie să i se răspundă pe baza interesului comun al societății. Cred că trebuie să ne întrebăm foarte, foarte serios de ce e util unui individ să plătească taxe pentru ca cineva să fie educat, sau cineva să fie tratat de o boală, sau susținut la bătrânețe. Cred că e timpul să atacăm toate vacile astea sacre pe care le-am ținut în viață din vremea comunismului, fără să ne întrebăm cu ce le hrănim și, mai ales, de ce.
    Eu, unul, sunt opus din principiu ideii că e treaba societății să se ocupe de nevoile fiecărui individ. Din două motive. Unul pentru că promovează lipsa de responsabilitate individuală, al doilea pentru că nu are sens economic. Societatea e formată din suma indivizilor. Orice demers care vine de la societate și se adresează întregii societăți este, deci, ineficient și lipsit de sens. E ca și cum îmi iau dintr-un buzunar o sută de lei, plătesc cam cu 25 dintre ei niște funcționari care să-i transforme în tichete de masă, educație, pensii, etc, apoi pe cei 75 care rămân îi primesc înapoi (după multe volte și multă umilință) de la funcționarii plătiți de mine, sub forma ziselor tichete de masă, etc. E absurd. Solidaritatea socială trebuie să vină de la cei mulți la cei puțini și aflați în nevoie.
    Sunt de acord și cu faptul că statul român face o treabă foarte proastă în colectarea taxelor, mai ales în ce-i privește pe cei mai bogați (culmea). Sunt însă foarte sigur că sumele despre care vorbim, deși importante, sunt nesemnificative, poate de ordinul a 1-2% din PIB. Deși asta ar face probabil o mare diferență dacă banii s-ar aloca unui singur domeniu, nu ar rezolva nici una dintre probleme și cu siguranță nu a pensiilor care e sistemică.
    În ce privește ponderea cheltuielilor salariale în VAB, (eu am evitat termenul pentru că nu cred că toată e valoare…) înțeleg că tu dorești o revoluție a salariatului (prin mai-iunie) care să ceară dublarea salariului, indiferent de productivitate. Mie mi se pare o idee dezastruoasă, care s-a mai aplicat, de altfel, cu efecte dezastruoase. Efectul e inflația, firește. Cred că trebuie să ne întrebăm mai înainte cum se face că, să luăm un exemplu generic, o fabrică de ciment din România are jumătate din producția uneia din Spania, de pildă, cu de 3 ori mai mult personal. Pe măsură ce țara se modernizează, productivitatea muncii va crește și vom avea mai puțini oameni ocupați în munci neproductive sau în agricultura autarhică care ne ocupă 40% din populație! Pe cale de consecință, va crește și ponderea salariilor în VAB. Orice altă metodă de creștere presupune creșterea prețurilor, deci a inflației, pentru că marjele de profit actuale ale vastei majorități a firmelor nu sunt nici pe departe de ordinul a 30%, ca să poată absorbi creșterea. Sunt, însă, absolut convins că nici atunci problema pensiilor nu va fi rezolvată, pentru că și dacă ele se vor dubla, creșterea necesară a costului vieții precum și a așteptărilor va face ca situația să rămână la fel de explozivă și exploatabilă politic ca și acum. După cum vezi, problema nu se pune în termeni de sume, ci de procente din salariu! 45% din salariu cu 30% contribuție și 1,1 pensionari la contributori e o ecuație imposibilă, indiferent de cât de mare sau de mic e salariul cu pricina.
    În ce privește problema pensiilor private, da, sigur, ele nu sunt sigure și nici garantate, dar sunt reale! Nu se bazează pe deficite bugetare care aruncă o generație în haos, nu se bazează pe grupuri de presiune, sunt cât sunt. Exemplul SUA e foarte prost ales. SUA au absolut cel mai prost sistem de pensii cu putință, care a permis, de pildă, noțiunea pensiilor de companie, cea mai aberantă variantă cu putință. Ea e cea care a pus sute de mii de oameni pe drumuri. Eu nu am susținut niciodată modelul social american (inexistent, aproape, de altfel) și cred că există metode foarte bune prin care statele să poată asigura evoluții rezonabile ale capitalului investit în fonduri de pensii. Garanții, însă, nu poate da nimeni.

  20. Adrian Stanciu says:

    @Radu. Ce propui tu e un sistem de pensii 100% privat, cumva simplificat. Eu, unul, sunt de acord. Propunerea ta presupune oprirea imediată a plății pensiilor pentru actualii pensionari, pentru că altminteri din contribuțiile tale se plătesc pensiile lor și nu mai are nimeni de unde să-ți dea banii ăia peste 30 de ani. O altă întrebare bună, dacă am adopta un astfel de sistem, ar fi de ce e treaba statului să mai colecteze banii ăia și să-i țină fără dobândă 30 de ani? Nu ar fi mai bine să-i economisești tu singur? Și să-i investești singur, cum crezi că e mai bine? Un răspuns aici ar fi că lumea e iresponsabilă și se bazează că nu o să-i lase societatea să moară de foame la bătrânețe, mai ales că au drept de vot. Așa că nu pune nimeni nimic de-o parte. De aici ideea contribuției obligatorii și tot de aici ideea administratorilor privați de fonduri, reglementați și supervizați de stat, care să facă ceva util dar responsabil cu banii ăia cât nu-i folosești. Adică sistemul actual de pensii private.

  21. casandra says:

    @Adrian Stanciu

    Va respect pentru modul direct si explicit in care va asumati o anumita filosofie politica. Cu care eu nu simpatizez. Dar respect onestitatea dumneavoastra foarte mult in aceste vremuri in care multi se ascund dupa deget.

    In privinta revolutiei salariale, nu este chiar asa. Nu am vorbit de dublarea salariilor imediat in primavara asta. Dar trebuie sa existe o evolutie.
    In privinta exemplului dat de dvs. – fabrica de ciment – as vrea sa observati ecartul de nivel tehnologic. Pentru nivelul tehnologic al uzinei nu sunt responsabili salariatii, ci altii. Cei care observa ca randamentul real (necosmetizat si ascuns) al capitalului poate fi mare in Romania utilizand tehnologie depasita si foarte ieftina, cu mai multi salariati prost platiti, fara cheltuieli de formare profesionala ( in RO, aceste cheltuieli sunt sub 0,20% din PIB, in Franta stiti mai bine dvs., nu?). De asemenea, pentru organizarea procesului de productie nu pot fi facuti responsabili chiar salariatii. si aici, in management, in planificarea financiara, etc. ar mai fi resurse pentru cresterea productivitatii muncii. Indicatorul acesta nu poate fi pus integral in spinarea salariatilor si in sarcina lor, nu?

  22. Adrian Stanciu says:

    @casandra. Sigur că eu nu spun că trebuie pusă lipsa de productivitate în sarcina salariaților. Spun doar că nu e vorba de vreo vină a cuiva, ci de forțe economice. Nu uita că atunci când fabrica cu pricina (cazul e real, al unui client de al meu, care chiar a investit sume enorme în retehnologizare) va ajunge la productivitatea celei din Spania, va concedia 3/4 din muncitori! Ar fi foarte simplu dacă răspunsul tuturor problemelor ar sta în faptul că patronii sunt lacomi. Nu spun că nu ar fi, dar lăcomia e unul dintre motoarele capitalismului. Sigur că trebuie ținută în frâu și nici chiar eu nu susțin libertatea economică totală, gen Ludwig von Mises, dar trebuie să înțelegem lucrurile sistemic, altminteri vom fi (de fapt suntem deja) în situația proverbului ăluia american, „ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să capeți”.
    Nu știu dacă ai fost vreodată în situația de a fi patron. Eu am fost. Nu e chiar un pat de roze. Dacă ar fi, toți s-ar face, și asta e de fapt calea spre a îmbunătăți mentalitățile patronilor. Hai să încerce mai mulți să-și ia viața lor în propriile lor mâini și să fie generoși și integri așa cum cer de la alții, și vei vedea că patronii veroși și meschini rămân fără clienți, după cum chiar începuse să se întâmple prin 2007, când deficitul de forță de muncă era în toi. Dar creșterea salariilor nu se poate face fără creșterea productivității, altminteri e o aberație economică. Nu în ultimul rând, creșterea fără bază economică a salariilor va muta toată bruma de investiții din România în Ucraina sau Turcia sau Maroc sau mai știu eu unde. Satul global de care pomeneai nu e un sat al protecției sociale, ci al concurenței economice.
    Înțeleg că nu simpatizezi cu punctul meu de vedere. Nu înțeleg însă cu ce simpatizezi. Adică ce ai vrea să facă statul, concret, în afară de faptul că ai vrea (ca și mine) să fie mai bine?

  23. casandra says:

    @Adrian Stanciu

    Da, lacomia bine temperata – ase citi cu un minim de etica, asa cum a mai fost – este motorul cel bun. Dar in ultimele decenii s-a intamplat ca lipsa de etica, aruncarea riscurilor investitionale in sarcina celorlalti, sa fie foarte bine remunerata. Globalizarea a insemnat si aducerea competitiei la un nivel inalt, nu foarte bine definit insa. Deteritorializarea unor mari companii, expansiunea lor in zone cu costuri mici ale fortei de munca si fiscalitate redusa a pus presiune enorma atat pe companiile locale, cat si pe forta de munca. De acord. Dar eu cred ca exista solutii. Globalizarea a adus o serie de fenomene costisitoare pentru societatile noastre, de la fluxuri enorme de migratie economica (cu beneficii economice pentru angajatori, dar si cu costuri de ordin social in sarcina comunitatilor), pana la o alta dinamica a epidemiilor.
    Nu cred ca este deplasat sa gandim un gen de mica fiscalitate internationala (0,0x% din cifra de afaceri) in sarcina companiilor multinationale – fiscalitate aflata in responsabilitatea si administratea unor institutii internationale gen B.M. sau altceva – si care sa sustina cel putin partial finantarea programelor globale de imunizare, de educatie primara, etc. Nu cred ca trebuie sa acceptam la nesfarsit ca cei mari din piata sa defineasca competitia in conditii de totala sustragere de la costurile civilizatiei, ale societatilor in care-si implanteaza productia sau ale societatilor in care-si identifica pietele de consum.
    Altfel, niciodata o companie locala sau cel mult nationala nu va avea cum sa concureze corect cu o companie transnationala, care-si negociaza cu guvernele inclusiv impozitele platite!

  24. radu says:

    Relativ recent a fost facut public la cel mai inalt nivel un „Raport al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice din România”
    (http://cparsd.presidency.ro/?pag=36) care pune in discutie si problema pensiilor in conditiile actualei legislatii, ocupari a fortei de munca si ale evolutiei demografice. Activitatea Comisiei pare sa se concentreze mai mult pe inventarierea problemelor cunoscute si a solutiilor deja luate in discutie, dar Raportul este prezentat ca o baza de discutie pentru mediul poltic si pentur societate.

    Faptul ca pina acum din Raportul respectiv la nivelul actorilor politici si ai mass mediei au fost preluate (inexact) doar ideile de dezincriminare a prostitutiei si consumului de droguri constituie in acelasi timp un handicap si o oportunitate. Ar putea fi exploatat acest demers prezidential pentru a promova o solutie pe termen lung la aceasta problema si ce anume ar trebui facut pentru ca mai intii, ideile propuse mai sus sa intre in dezbatere si sa cistige teren si apoi pentru ca ele sa isi gaseasca aplicarea? Si in caz afirmativ, ce am putea face concret?

  25. Adrian Stanciu says:

    @casandra. E clar că nu ne vom pune de acord vreodată pe prea multe lucruri. Uite unul cu care sunt de acord cu tine. Și eu cred că principala problemă și principala dilemă a globalizării e că am creat o economie globală cu mecanisme de reglare locale. Asta e ceva care introduce o mulțime de tensiuni și de aberații. În criza asta, o vreme, în fața unui pericol masiv și iminent entitățile astea s-au pus de acord. Cum s-a înseninat puțin fiecare a luat-o pe drumul lui, chiar dacă asta introduce noi tensiuni în sistem. Nu știu când și cum vom rezolva problema asta …
    În rest, eu cred că globalizarea e bună și mai ales noi, românii, n-ar trebui să ne plângem, că fără ea mâncam și acum brânză de 16 și de 21, punct. Și nu mă refer doar la liberalismul politic pe care l-a adus, ci, mai ales, la transferul de bunăstare. Pe de altă parte toți occidentalii care se plâng de efectele liberalismului cumpără într-o veselie televizoare ieftine produse în Coreea sau textile și mai ieftine produse în China. Nu văd pe nimeni că se înghesuie să cumpere produse autohtone la preț dublu ca să-și încurajeze patria. Toate programele de felul ăsta încercate până acum, chiar în țări pe care noi europenii le considerăm grețos de patriotice, ca America, au fost niște eșecuri politicianiste. Globalizarea a produs eficiență și a mărit spectaculos nivelul de trai al tuturor celor implicați. Faptul că pentru câteva luni ici sau colo niște muncitori își pierd slujbele e un preț foarte mic de plătit și foarte ușor de corectat social față de uriașul câștig de bunăstare.
    Realitatea e că lumea evoluează foarte repede și că putem fi în tren sau pe peron. În momentul ăsta noi, românii, ne-am așezat pe peron, ne-am legat cu lanțuri de o bancă și pe aia am prins-o cu buloane de caldarâm.
    Și nu uita ceva. Nu există nevinovați în toată povestea asta și, ca atare, nu pot exista nici vinovați. Corporațiile alea despre care vorbești cu mânie sunt companii publice, listate la bursă. Principalii lor acționari sunt de regulă fonduri de pensii care gestionează banii pentru zile negre ai oamenilor ca mine și ca tine, dacă nu sunt cumva chiar oameni ca noi care-și plasează o parte din economii în acțiuni. După cum zicea Tolstoi, „am văzut dușmanul și suntem noi”.

  26. Adrian Stanciu says:

    @cititoru’ uitacios. Foarte bun articolul Danei Dobre, documentat, cu cifre, așa cum eu nu am răbdare să scriu :-). Dacă mai erau dubii…
    Nu știu de ce nu e abordată așa problema și în media tradițională, dar cred că contează mai puțin. Mult mai important e de ce e abordată cum e abordată, adică într-o iresponsabilitate totală, de cei care sunt desemnați să o rezolve. Dacă mai aveam nevoie avem pentru a mi a oară dovada că Parlamentul României e o rușine, populat de oameni fie idioți fie iresponsabili fie ambele.
    Eu unul mai am și dovada că democrația nu poate funcționa în țări cu populație needucată și iresponsabilă. Trist.

  27. ioan timisoara says:

    Mi se pare ca nu informati corect despre sistemul din Chile, si presupusa sa lipsa de probleme:

    mai multe detalii despre sistemul din Chile, si „rezolvarea” problemelor prin privatizarea pensiilor gasiti aici:

    http://www.nytimes.com/2006/01/10/international/americas/10chile.html?ex=1294549200&en=597516f5ad9fbb0a&ei=5090&partner=rssuserland&emc=rss

    http://www.socsec.org/commentary.asp?opedid=962

    Pe scurt in Chile cei care participa la sistemul privat de pensii sunt nemultumiti atat cu costurile (comisioanele) acestui sistem, cat si cu nivelul pensiilor. Cei care au inceput sa cotizeze cand sistemul a fost introdus realizeaza ca nu vor primi o pensie semnificativa.
    Administratorii sistemului privat retin conform unui studiu al Bancii Mondiale intre 28 si 33% din contributiile de pensii ca si comisioane si costuri de administrare..
    Jumatate din Chileni nu au asigurare de pensie iar 40% din restul nu vor reusi sa ajunga la nivelul pensiei minime.
    Pensia maxima in vechiul sistem de stat era de 1250 de dolari. In sistemul privatizat un angajat ar trebui sa contribuie peste 250.000 de dolari in decursul carierei sale pentru a primi 1250$ lunar, deocamdata doar 500 de chileni dintre cei 7 milioane de participanti in sistemul privat vor reusi acest lucru.

    Concluziile sa le traga fiecare singur.

    • Adrian Stanciu says:

      @ioan Spun din nou. Nu există soluție perfectă. Sistemul privat de pensii, în schimb e real și sustenabil. Oamenii realizează după 25 de ani că nu au contribuit destul ca să aibă o pensie onorabilă. Și? Cine trebuia să contribuie? Nu vezi că argumentația ta e că punând proprii tăi bani deoparte nu te scoți, așa că metoda e să mai pună și alții? Adică cine? Și de ce? Și până când? Sistemul privat de pensii se poate regla. Pot fi informați oamenii despre ce contribuție trebuie să strângă ca să aibă o pensie onorabilă. Și da, 250,000$ sună ca o sumă realistă. Atâta trebuie. Și ce dacă? Cine ar trebui să dea banii dacă nu eu pentru mine? Chiar nu înțeleg.
      Faptul că 40% din chilieni nu au contribuit deloc (ca și 50% din români, de altfel) și că încă 40% din restul au contribuit prea puțin nu ți se pare că ar trebui să fie problema lor, nu a generației următoare, care și așa are o grămadă de strâns cureaua pentru propria ei pensie?

      Late edit. Am făcut un calcul. Dacă ești responsabil și pui bani de-o parte din timp, ca să strângi la pensie 250,000 trebuie să economisești cam 100 pe lună. Nu pare chiar de nerealizat, nu? La cuantumul ăsta de economisire ai avea o pensie cam de 2,300 pe lună, oricare ar fi moneda celorlalte două sume.

  28. casandra says:

    @Adrian Stanciu

    Nu sunt antiglobalista. Recunosc beneficiile procesului, dar vad si efectele perverse, dezechilibrele.
    Chiar in presa franceza citeam zilele trecute ca daca cei mici contribuie cu 30% din venituri la buget, companiile trans- contribuie doar cu 8%.
    Sunt de acord ca in perioadele bune, de crestere, guvernele au inchis ochii asupra practicilor fiscale ale celor mari si au lasat astfel resurse pentru expansiune, dar acum nu se mai poate. Da, expansiunea fara precedent a capitalului din ultimele 3 decenii a facut foarte mult bine la sute de milioane de oameni. De aceea este China astazi unde este, de aceea … de aceea…
    Dar, expansiunea asta hranita prin fluxuri de investitii bazate pe instrumente cam prea „complexe” si fara echivalent reala, chiar fara legatura cu orice fractionare, este astazi pusa in discutie. Probabil ca volumul acela imens de moneda fiduciara ( in sensul cel mai actual al termenului, nu in cel clasic- nota de banca) trebuie sa capete consistenta, substanta, „sa puna carne” reala pe el. Inteleg, dar toata chestiunea nu se poate realiza intr-o singura generatie sau in cativa ani, doar pe seama celor mici.
    Da stiu, fondurile de pensii sunt implicate in toata problema, ceea ce face cu atat mai complicata situatia. Este o situatie ironica. Nu stiu daca cineva a estimat rezultatul net al unei asemenea situatii: cineva isi pierde locul de munca sau trebuie sa accepte un salariu incorect de mic la presiunea unui fond de pensii (fondul sau) care reclama un randament mai mare al investitiei.
    Probabil ca se poate ajunge la un echilibru natural in economia asta globalizata prinsa in turbion si la reducerea diferentialelor in 2-3 generatii (sunt exuberant de optimista). Problema este aceea ca orice persoana are o singura viata si nu poate accepta senina si constienta o asemenea situatie de deprivare. De aici, mari, mari probleme politice. Asa ca o interventie constienta si la vreme poate salva globalizarea, un proces in esenta sa pozitiv. Caci eu nu cred in povestea cu ireversibilitatea procesului. Acolo unde sunt oameni, orice se poate, o dovedeste profilul economiei de dupa primul razboi mondial si ceea ce a urmat. Si-mi este teama de eventuale evolutii dramatice care ar induce o epidemie de nationalisme economice si de bariere. Bashca miscarile politice extremiste de ambe genuri. Am mai trecut prin asta. Prefer sa cred ca putem si suntem pregatiti sa introducem acum ceva mai multa moderatie si un pic de echilibru, un pic de etica.

  29. Adrian Stanciu says:

    @casandra. Hai că ești tare. Va să zică ai vrea ca și companiile să contribuie cu 30% din venituri la buget? Cum așa? Adică 60% salarii, 30% la buget. Altceva? Materii prime? Utilaje, energie, etc. De unde? Ce naiba…
    Nu crezi că e normal ca INDIVIZII să plătească taxe pentru ca SOCIETATEA să prospere? Ce sunt companiile altceva decât niște forme de organizare ale unor indivizi pentru a realiza activitate economică? Dacă activitatea e profitabilă ei sunt răsplătiți și din acei bani o parte merg pentru susținerea societății. Ce e rău în asta? Nu vezi că vorbim de fapt despre aceiași bani? Și ce e aia salariu incorect de mic? Adică cine stabilește cât e corect și prin ce mijloace?
    Cea mai mare problemă politică a României e că nu ne-am hotărât dacă vrem să fim socialiști sau capitaliști și tot oscilăm așa cu fundul în două luntri. Ca și în managementul strategic, oricare dintre opțiuni poate fi proastă sau bună. Ce e sigur dezastruos e lipsa unei opțiuni.

  30. casandra says:

    @Adrian Stancio

    Scuze, mi-a scapat din tastatura, distribuita fiindu-mi atentia intre mai multe chestiuni; era vorba de impozit pe profit, nu pe venit. Si nemultumite sunt IMM-urile care platesc 30%, iar companiile multinationale doar 8%.
    Vezi aici:http://www.rtlinfo.be/info/economie/monde/293798/un-rapport-choquant-les-multinationales-paient-moins-d-impots-que-les-pme
    Cat despre „corectitudinea „salariilor as vrea sa observam evolutia salariala pe mai multe decenii in Franta si unele state europene. Date diverse gasim aici:

    http://www.insee.fr/fr/publications-et-services/default.asp?page=dossiers_web/partage_VA/partage_VA.htm

    La noi, cum spuneam, salariile (cu contributii, impozit, formare profesionala, beneficii)reprezinta doar 30% din PIB, deci cu doar putin mai mult in VAB.

    Acum ma cheama datoria catre alte probleme urgente si importante.
    Multumesc mult pentru discutie si voi mai veni aici. Este un blog interesant. Toate bune si mult spor!

    • Adrian Stanciu says:

      @casandra. Petru când o să te întorci. Tipul ăsta de nemulțumire numai în Franța e posibil 🙂 Nu zic că nu e o problemă și nu zic că nu trebuie făcut ceva. Nu se întreabă însă nimeni în Franța, oare, de ce plătesc IMM-urile 30%? Nu i se pare nimănui excesiv? Ce primesc firmele alea de banii ăia?
      Și nu mi-ai răspuns la problema corectitudinii salariilor. Cum propui să se asigure? Să se facă grile naționale fixe? Cine stabilește cât e corect, și cum? Nu ți se pare că toată argumentația asta se îndreaptă spre un fel de leninism? S-a mai încercat. Nu ține.

  31. cititoru' uitacios says:

    :)) Casandra si Ioan Timisoara…

    Toata lumea „de stanga” din Romania (o chestie de bon-ton sa fii de stanga, se pare) traieste cu iluzia si pleaca de la premiza ca exista prosperitate, resurse, finantare pentru orice, dar capitalistii nenorociti si verosi nu vor dom’le sa descatuseze si redistribuie aceasta bunastare in folosul celor multi. Asa ca trebuie dom’le facut ceva ca aceasta prosperitate si bunastare sa fie impartita pentru popor :))

    Cat despre Chile, Adrian Stanciu a punctat perfect: lumea nu a contribuit cat este nevoie pentru o pensie decenta. Nu e usor, nu a zis nimeni ca e usor sa pui deoparte 15%-20% din venituri pe luna, si sa nu te atingi de ei pana la pensie. Dar altfel, pregatiti-va de realitatea actuala a sistemului de pensii din Romania. Adica pregatiti-va sa traiti cu 350 de lei pe luna, marea binefacere a pensiei minim garantate…

    „Trebuie sa ne dea statul, trebuie sa contributie companiile…”
    GIVE ME A BREAK!

  32. ioan timisoara says:

    Domnule Stanciu, sunt de parere ca discutia trebuie dusa onest si fara prejudecati. Nu sunt un adversar al pensiilor private.

    Sunt insa un adversar al cliseelor, sau a unor afirmatii nefondate, cum ar fi afirmatia ca in Chile, unde s-a pus in practica sistemul prpadavuit de Dvs „nu sunt” probleme.

    Despre Chile mai vreau sa daug urmatoarele:
    -daca acolo costruile de administrare (acolo si poate si in alte tari) sunt intre un sfert si o treime a contributiile, atunci acest procentaj este ENORM, si cu nimic de justificat. As vrea sa vad cum ati sari si ce cuvinte ati folosi Dvs. daca costurile de administrare a sistemului de stat ar fi la fel de ridicate.
    -in original este vorba de acumulari de peste 250.000 de dolari. Din aceasta suma se retrag comisioanele, costurile de administrare, si numai restul ramane pentru pensii.
    – sistemul nu garanteaza nici macar o pensie minima, cei care sunt sub pensia minima sunt nevoiti sa ceara bani in plus de la stat. Daca tot statul e ultimul salvator atunci la ce bun…
    Parerea mea este ca pensiile private trebuie sa fie o optiune pentru cei care si le pot permite. Si ca ar trebui sa existe o pensie maxima de stat ca si in Elvetia (nu aceasi pensie pt toti). Toti cei care vor mai mult sunt liberi sa-si faca pensii suplimentare private, sa-si joace banii la bursa, la cazinou, unde vor.

    Insa cu sugestia ca privatizarea pentru toti ar fi o solutie panaceu nu sunt de acord. Nu in ultimul rand de ce nu vorbiti si despre costurile de tranzitie, pentru ca o schimbare a sistemului ar insemna ca mai multe generatii ar trebuis a sa duca o dubla povara, atat cotizatii pentru pensia de stat cat si cele pentru pensia privata. Aceasta povara este enorma.

    Cat despre exemplul din SUA cu General Motors, cred ca va autocontraziceti. Pt inceput eu cred ca e nevoie de mai multe probe pt a afirma ca pensiile nesimtite cerute de sindicatele lor au dus la falimentul firmei. Nu faptul ca nimeni nu mai cumpara masini prea mari, prea grele, si cu un consum de 15 l pe suta de km. De ce nu au dat faliment Ford si Toyota? Si de ce au dat faliment Enron si Lehman Brothers, tot din cauza pensiilor angajatilor?
    Aceste falimente au lasat mii, sute de mii de oameni fara pensii. Singur ati prezentat una dintre principalele probleme a sistemului privatizat de pensii. Un faliment sau un crah bursier lasa oameni care au cotizat o viata intreaga fara pensii.

    • Adrian Stanciu says:

      @ioan. Mă bucur că nu ești un adversar al pensiilor private; deja avem o bază de discuție 🙂 Eu cred că doar un sistem de pensii private poate funcționa sustenabil. Motivul e cel pe care l-am scris în comentariul precedent. Hai să nu eludăm faptele.
      – Dacă trebuie 250,000 de ceva, orice ar fi ei, ca să poți avea o pensie liniștită, cine ar trebui să dea banii ăia, dacă nu tu, și mai ales de ce? Și prin ce mijloace? Dă-mi argumente coerente, bazate pe cifre, nu aspirații fără bază. Ideea că bine ar fi să fie bine nu rezolvă problema.
      – Faptul că administrarea bugetului de pensii costă 30% din bani pare absurd și oneros, dar poate că nu e chiar așa. Sigur că se pot lua măsuri pentru a eficientiza activitatea asta. Dar ea oricum costă. Te-ai întrebat cât costă acum, în România de azi? Scapi din argumentație că e vorba despre costul compus peste durata administrării fondului, care durată e de regulă de ordinul a 40 de ani. Asta înseamnă cam 0,8% din activ pe an. În condițiile în care un fond de pensii produce tipic randamente de 6-8%. Ca atare se plătește pe sine cu 10% din profitul realizat. O fi mult, o fi puțin, s-o putea mai puțin… Crezi că azi costă mai puțin să colectezi contribuțiile la CAS și să administrezi pensiile?
      – Cu GM nu mă contrazic deloc. Toyota are costuri de pensii 1/10 din GM. Sigur că GM a făcut și alegeri proaste, dar toate firmele americane sunt în budă, Chrysler s-a dus, deși a avut o cu totul altă strategie decât GM, Ford s-a salvat la limită, să vedem pentru cât timp. Sigur, spun din nou, nu spun deloc că pensiile GM au fost singura cauză de faliment spun ce am mai spus că au jucat un rol esențial în șubrezirea financiară a firmei până la nivelul la care nu a mai avut resurse să se redreseze. Ideea fiind că a te bucura că stai la mâna și la mila în ultimă instanță a unui sistem bazat pe o schemă de tip Ponzi, nesustenabilă, e o prostie uriașă. Și asta e sistemul de pensii actual.
      – Sistemul de pensii din SUA e o rușine. E complet absurd. Nu cred că am afirmat undeva că ar fi bun sau măcar acceptabil. Și nu cred că am propus undeva un sistem asemănător. În rest, zic din nou, există metode de a modera riscul investițional. Observă, te rog, că în cea mai grea criză financiară din istorie nici un fond de pensii nu a avut nici un fel de probleme de supraviețuire, chiar dacă randamentele au scăzut drastic într-un an din cei 40. Dacă toate sistemele de moderare a riscului dau greș fii sigur că ne întoarcem la plugul cu cai și la arcul cu săgeți, pentru că sistemul financiar s-a prăbușit iar banii nu mai valorează decât hârtia pe care sunt tipăriți. Pensia de stat nu mai valorează cât o ceapă degerată. Oricum, nu e deloc de neimaginat ca statul să acopere o parte din riscul investițional, pe principiul re-asigurării riscurilor. Una peste alta problema este între un sistem centralizat bazat pe taxarea lucrătorilor din care se plătesc pensiile (pay-as-you-go, cum îi mai zice) la unul bazat pe plata pensiilor din contribuțiile personale acumulate fizic de-a lungul anilor.
      – Schimbarea bagă societatea în schiză și/sau în deficit financiar puternic. Asta e drept. Eu zic, însă, că trebuie făcută. dacă o făceam din 1990 acum era gata. Pensionarii au dus-o prost toți anii ăștia, pensiile au fost permanent subiect de șantaj politic și au crescut permanent mai mult decât ne putem permite (de două ori mai mult decât salariul, de pildă), toată lumea e nemulțumită, în schimb sistemul e mult mai varză acum decât cu 20 de ani în urmă. E o prostie.

  33. cititoru' uitacios says:

    Sistemul de pensii private din Romania nu are nicio legatura cu practici gen corporate pensions, autoinvestire, 100% investitii in actiuni, etc, asa cum a fost cazul Enron, GM sau ale altor scheme 401k din SUA (dupa caz).

    Nu generalizati…

    Detalii am gasit de exemplu aici, la organizatia profesionala a administratorilor de fonduri de pensii din Romania: http://www.apapr.ro/siguranta.html

    si aici, la autoritatea de reglementare, supraveghere si control a pietei: http://www.csspp.ro/uploads/files/elemente-de-siguranta-ale-sistemului-pilon-ii_buzp.pdf

  34. Cosmin says:

    „…introducerea unei pensii de stat unice și fixe, nelegată de veniturile avute ci doar de vârstă.”
    Bati campii, tovarase…Te-ai gandit mult?

  35. Adrian Stanciu says:

    @Cosmin Chiar da, m-am gândit mult. Tu cum vezi soluția problemei?
    Nu ți se pare ciudat că pentru același articol sunt acuzat de unii că sunt comunist iar de alți că sunt liberal radical? Poate că ar ajuta dacă ne-am mai debarasa de clișee de gândire și am căuta rațional soluții problemelor.

  36. casandra says:

    Buna seara! M-am intors.
    Am sa raspund la intrebarea dvs referitoare la criteriile de corectitudine a salariilor. Dar am si eu o intrebare: de unde pasiunea aceasta de raportare la leninism? Si pe mine ma intriga -chiar ma vexeaza, cateodata!- afirmatiile unor persoane pe care le consider excesiv de centrate pe interesele proprii si buricul propriei persoane, dar nu ma gandesc sa le asociez cu asa onorabile personaje istorice.
    La tema acum:
    1. Probabil ca unui patron i se pare corect doar salariul negociat cu taria si forta argumentelor sale, cautand mereu sa-si maximizeze profitul, fara a-si pune in pericol interesele legate de resursa umana a companiei sale. Mai compara oferta sa cu altele asemanatoare din industria de profil si din regiunea sa, se mai uita la ce salarii plateste deja altor angajati, mai vede referinte despre competentelel persoanei, mai intreba si pe candidat ce vrea de la el si de la viata, ma rog, banuiesc ca aveti aceasta experienta.
    2. Salariatului i se pare corect un salariu destul de mare sa-i acopere cheltuieli si sa-i permita proiecte de viitor, vrea si o componenta de dezvoltare profesionala, vrea si ceva bonusuri.
    3. Societatea are si ea interese intr-o salarizare corecta.: sa nu emigreze in doar 5 ani echivalentul a 50% din forta de munca deja angajata, sa nu suporte miscari masive de declasare profesionala ( cand salariul mediu al unui inginer mecanic este la 40% din veniturile unui agent de asigurari absolvent de colegiu prost), sa nu constate ca salariul minim oferit pentru timp complet de munca este cu 20% mai mare decat ajutorul social oferit unei familii de someri (ajutor social din care cu mare dificultate se poate supravietui) si forta de munca tanara din mediul rural isi face socoteala ca pretul abonamentului la autobuzul care sa-l transporte la munca, la 20 km distanta de domiciliu, reprezinta 405 din salariul oferit de patron, asa ca forta de munca prefera sa stea acasa, …Ma rog, criterii de acest tip, practice si obsevabile. Apoi, daca societatea a invatat sa citeasca bilanturi, sa vada si ca in societati care folosesc extensiv forta de munca se intampla ca cheltuielile REALE cu salariile reprezinta cateodata cam 15-20% din valoarea adaugata bruta si ca profitul net al acelor companii – care mai si intarzie cu plata contributiilor sociale – este dublul cheltuielilor cu salariile. Societatea poate vedea ca in 10 ani PIB-ul s-a triplat (chiar ceva mai mult), salariul mediu s-a dublat, dar salariul median este cu doar 30% mai mare. si societatea este formata din oameni si conteaza ca jumatate din cei care muncesc au obtinut praful de pe toba si se angajeaza in credite de consum pe 2 ani doar pentru a-si cumpara un frigider. Societatea observa ca salariile familiilor de salariati sunt atat de corecte incat copii din zonele sarace nu mai pot merge la liceu si ca numarul aplicantilor pentru a obtine o bursa sociala creste in acelasi ritm in care cresc marile averi, numarul oraselor Alpha (izolate de comunitate prin ziduri si pazite de agenti de securitate privati, ca in America Latina) creste si se extinde si dincolo de zona capitalei. Ei, atunci societatea considera ca salariile sunt incorecte. Ele devin corecte pe masura ce fenomenele descrise mai sus se atenueaza si dispar. Societatea mai poate considera ca salariile nu sunt corecte daca prin contributii de peste 10% nu se strang suficient de multi bani incat sa se acopere costul medicamentelor uzuale in spitale, al analizelor banale si sa mai asigure si niste salariile personalului medical care s-a pornit pe fuga din tara si nu se mai opreste decat prin comunele franceze sau germane sau britanice.
    Nu este vorba de o grila fixa nationala, ci de o pondere corecta in valoarea creata prin actiunea comuna a capitalului si fortei de munca.

  37. Adrian Stanciu says:

    Casandra, întrebarea mea nu era de natură sociologică ci economică. Să admitem că salariile sunt incorecte. Asta presupune că există un nivel corect și că cineva îl poate determina și impune. Cum îl determină, și cum îl impune? Nu, așa, în general, ci concret și în particular. Cât ar trebui plătit un programator cu 3 ani de experiență? Cine decide și pe ce criterii? Pentru că dacă urmărești raționamentul ăsta cu societatea care se alarmează și intervine, încet, încet ajungi aici, la marxism-leninism, la munca vie și la planificarea centralizată. Când ți-am pomenit de leninism nu era deloc o acuză sau o injurie. Îți urmam raționamentul până la capăt doar, pentru că îl tot lași așa, în zona asta rarefiată a idignării sfinte și a aspirațiilor de mai bine. Eu sunt bucuros, în treacăt fie spus, că marxism-leninismul s-a încercat și a eșuat în halul în care a eșuat, că altminteri tentația, mi-e clar, ar fi foarte mare pentru oricine.
    Deci, de la indignare la soluție, ce ar trebui făcut, exact? Poate, dacă ajungem într-o zonă mai concretă, descoperim că de fapt suntem de acord 🙂

  38. boldfrank says:

    de acord cu problema de fond.
    trebuie sa se faca distinctia intre un sistem de pensii pe baza de repartitie (salariatii actuali platesc o contributie la un fond folosit pentru plata pensionarilor actuali, adica noi ca angajati platim pensiile parintilor nostri pensionari, iar cind vom fi noi pensionari, vom primi pensii, daca vom mai primi, din contributiile salariatilor de la acel moment din viitor) si un sistem de pensii pe baza de capitalizare (eu salariat platesc o contributie la un fond de acumulare, bani care sunt acumulati si investiti, in mod ideal inmultiti cu un anume randament si din care mi se va plati mie pensia in viitor cind voi fi pensionar).
    Primul sistem e in general gestionat de stat, al doilea e in general gestionat privat, dar reglementat de stat.
    In fata problemei dezechilibrului demografic, multe state promoveaza un sistem mixt, cum este cel asa numit: cu 3 piloni: unul de stat, prin repartitie, care da o pensie minimala, al doilea privat, dar obligatoriu, de tip capitalizare, si al treilea privat, de tip capitalizare, facultativ.
    Chile a fost multa vreme un exemplu preferat al liberalilor in privinta unui sistem de pensii total privat si pe baza de capitalizare, dar mai recent, cum arata si articolele mentionate, se pare ca e departe de a fi perfect. Se mai pot da si alte exemple, cum este Japonia, unde pensia acordata de stat e aproape nula asa ca toata populatia economiseste la greu in timpul vietii active, de salariat, pentru a avea bani din care sa traiasca la batrinete.
    Oricum, cind spui ca: „Sistemul român de pensii e o gigantică schemă Ponzi care face Caritasul sau pe Madoff să pară niște copii de mingi” – dincolo de impactul artistic al frazei sforaitoare, nu este 100 % corect. E corect prin prisma comparatiei ca nu este sustenabil, nu este corect prin definitia insasi a sistemului de pensii prin repartitie versus o schema Ponzi (unde se plateste prima de randament a contributorilor timpurii din contributiile la fond ale contributorilor tirzii).

    • Adrian Stanciu says:

      @boldfrank. Păi, mă bucur că suntem de acord. Motivul pentru care cred că sistemul actual de pensii e o schemă Ponzi este (pe lângă efectul artistic) faptul că se comportă ca una. Beneficiile generației actuale sunt plătite din contribuțiile generației viitoare, aceleași contribuții pentru care celei din urmă i se promit beneficii viitoare, care vor fi plătite din contribuțiile următoarei generații, și tot așa. Schema ar funcționa, ca și schemele Ponzi, dacă dinamica demografică e favorabilă, adică dacă generațiile viitoare sunt din ce în ce mai numeroase, ca să compenseze pentru creșterea speranței de viață. Până acum vreo 25 de ani a funcționat perfect. De când demografia a luat-o invers toate sistemele astea de pensii au devenit scheme Ponzi.

  39. Ioan C. Florea says:

    E greu. E grea tare politica asta!
    Nu numai de înţeles, dar şi de aplicat. Teoretic deciziile politice (legile) ar trebui trase din conceptele morale comune (sau dominante?) ale cetăţenilor. Dar cum să le tragi când e o varză în aceste concepte? Vorba ta: unii sunt încă socialişti în gândire, alţi gândesc mai democratic. Dar nu că ar fi vreo minoritate, ambele „partide” de opinii sunt foarte răspândite şi de aceea suntem cu fundul în două luntre. Dacă s-ar face o împărţire (ipotetic desigur) şi s-ar ridica câte un zid al Berlinului virtual în fiecare oraş- unii să cotiezeze şi să primeasca într-un fel şi alţii în alt fel (luaţi în medie, nu prin aderare ca să se ducă toţi bogaţii la pensii private şi toţi saracii la ajutoare sociale) oare in 50 de ani ce concluzii am trage, când nu ar mai putea nici o parte să zică că ce bine ar fi fost dacă ar fi fost altfel. Care parte ar vrea să dărâme zidul? Eu nu cred că ar fi foarte bine nicăieri deoarece problema e una socială.

    – O să încerc sa fac o scurtă analiză a SURSEI banilor pentru întreţinerea bătrânilor. Atenţie: nu mă refer la dreptul de a primi bani, cum au toţi cei care au cotizat o viaţă întreagă, diferit în funcţie de cotizaţie, ci la sursa aceştor bani, deoarece dacă nu e buget poţi să mori cu dreptatea în mână.
    – După sursa banilor bătrânii pot fi întreţinuţi prin proprie forţă- adică prin avuţie acumulată de-a lungul vieţii (o să numesc „prin acumulare”) sau prin copii (o să numesc „prin copii”)
    – După cum sunt administraţi aceşti bani întreţinerea bătrânilor poate fi făcutâ prin anumite sisteme centralizate (sisteme de pensii sau ajutoare ) (o să numeste „centralizat”) sau direct de către fiecare în parte sau de către copii lor – personal/familial (o să numesc „descentralizat”)
    – Înainte să existe orice fel de sistem de pensii îngrijirea era facută în mod „descentralizat”: ori „prin copii” -adică de către urmaşi (dar în mod personal, fiecare copil îngrijea proprii părinţii) ori din agoniseala proprie („prin acumulare”). Atenţie, iar mă refer la sursa întreţinerii şi nu la dreptul de a fi întreţinuţi care pe atunci era doar de natură morală- părinţii „cotizând” în timpul vieţii doar la creşterea copiilor sau strângând singuri bani.
    – Sistemele de pensii în care banii pentru pensiile bătrânilor provin practic din cotizaţiile de orice fel a celor tineri sunt de felul „prin copii” şi „centralizat”. Mă repet pentru ultima oară: chiar dacă aceşti bani sunt un drept moral al celor care au cotizat până au ieşit la pensie cotizaţiile cu pricina nu au fost strânse în fonduri de investiţie sau în altă parte şi bătrânii să aibă siguranţă că îi pot accesa. Aşa a fost şi încă mai este şi la noi.
    – În cazul îngrijirii „prin acumulare” – nu mă interesează în studiul de faţă că sunt de tipul „centralizat” (bani strânşi la ciorapi, în afaceri proprii etc.) sau „centralizat” (investiţii naţionale, pensii private) – ideea e că aceia sunt bani siguri – şi fiecare cum şi-a aşternut aşa se culcă şi nu suferă unii din vina altora. Deci pt. îngrijirea „prin acumulare” consider că se confundă cea centralizată cu cea descentralizată.
    – În general bătrânii sunt întreţinuţi printr-un mix de surse din combinaţiile de mai sus. Iau şi pensii, îi ajută şi copiii (de multe ori şi invers), mai au câte o agoniseală etc.
    – Practic pănâ acum lumea a fost îngrijită „prin copii” – ori descentralizat, cum a fost de la începutul omenirii, ori prin sistemele de pensii. Toate aceste metode pot fi considerate scheme Ponzi, deoarece pot fi susţinute de către majoritatea doar prin creşterea populaţiei, astfel încât îngrijirea unui bătrân să fie împărţită între copii. Totuşi eu nu văd în sistemul de pensii de până acum o schemă Ponzi propriu-zisă, pentru că nu e vorba de nişte bani investiţi ci de însăşi supravieţuirea ţării şi a bătrânilor/pensionarilor. Nu o să-i lase nimeni chiar să moară, decât când se ajunge într-o criză maximă unde chiar nu e nici o soluţie. Când va ajunge cuţitul la os nu o să plece nimeni cu banii, ci va fi luată o masură drastică: ori se vor mării taxele pentru pensii oricât de mult (50% din salariu să zicem ipotetic), ori se vor micşora pensiile oricât de mult (sau total- fără pensii). Dar eu cred că va fi prima variantă pentru că pensionarii sunt o putere electorală mai mare. Formarea bugetului din altfel de taxe ar fi doar o jonglare şi s-ar reduce tot la situaţia primei variante. În urmare va fi un jug a celor care muncesc.
    – De ce zic că şi modelul de care ziceai că a fost înainte să existe pensii era tot Ponzi: Păi să presupunem că şi tu şi soţia (vorbesc la general, nu ştiu situaţia personală 🙂 ) sunteţi singuri la părinţi înseamnă că fiecare va trebui la un moment dat să întreţină încă doi bătrâni, (nu 1.1) (indiferent că e printr-un sistem centralizat sau direct). Considerând că aveţi şi un copil (nu mai mulţi că „e greu” – şi aici se închide cercul) se crează imaginea unei familii în care doi oameni trebuie să muncească să întreţină un copil, 4 bătrâni, casa, şi pe ei. E greu şi dacă au amândoi serviciu. Deci problema e socială nu de management.
    – A se întreţine lumea DOAR „prin acumulare” e foarte greu, în condiţiile în care durata de viaţă creşte. Lăsând la o parte investiţiile, pt. 40 de ani de muncă ca să primeşti 15 ani pensie ar însemna să pui deoparte sau să cotizezi 27% din fiecare salariu. Nu toată lumea poate. Iar spirit de afacerist nu poate să aibă toată lumea. A mări vârsta de pensionare excesiv de mult nu mi se pare că s-ar potrivi încă cu situaţia economică şi ar duce la o rată de şomaj mai mare. (foarte foarte greu te mai angajezi şi după 50 de ani).
    – Aşa că şi societăţile (pt cazul centralizat) şi familiile (pt cel descentralizat) cu populaţia în scădere nu pot supravieţui decât dacă sunt foarte performante şi-şi pot permite să se întreţină din acumulare.
    – Tu propui trecerea forţată de la sistemul „prin copii” la sistemul „prin acumulare” cu sacrificarea generaţiei de faţă. Atunci în cazul familiei de mai sus 2 adulţi ar întreţine doar 2 adulţi, 1 copil şi încă alţi 2 bătrâni (pe ei) în loc de 4. Folosesc o matematică foarte simplificată ca să nu ne pierdem atenţia: daca populaţia ar avea un număr egal de indivizi de acelaşi sex, toată lumea s-ar casătorii şi ar face un singur copil, atunci populaţia s-ar înjumătăţii la fiecare generaţie. Atunci generaţia de sacrificiu ar egala matematic exact toate „câştigurile” făcute de generaţiile următoare. În cazul în care matematica e mai complicată şi nu aşa de drastica rezultatul va fi oricum tot ăla dar cu noua proporţionalitate. Desigur, tu nu te-ai referit prin „sacrificiu” a-i lăsa pe acei bătrâni să moară. Păi să vedem la ce te-ai referit: la trecerea întreţînerii bătrânilor care nu au cotizat „prin acumulare” „centralizat” doar la „prin acumulare””descentralizat” – cine are norocul să fi agonisit, dar mai ales la „prin copii” „descentralizat”- adica mai simplu zis: nu o să-şi lase copiii şi nepoţii pe părinţii pensionari care nu sunt bogaţi chiar să moară de foame. Deci pentru majoritatea populaţiei sursa banilor va fi tot „prin copii” dar se trece de la sistemul centralizat la fiecare pentru el. Tot jugul copiilor va fi care în loc să cotizeze mai mult la pensii sau prin alte metode mai indirecte şi mai greu de urmărit vor suplini prin salariul propriu. Aici ar fi echitabilitatea de care vorbeşti. (tu ai mai propus de fapt şi un sistem de ajutor social , practic, acele pensii egale, dar de care nu vreau să vorbesc aici)
    – Ce am făcut până acum? Nu am zis nimic nou! Doar am clarificat nişte termeni şi idei. Tot ce am vorbit în afară de definiţii a fost să enunţ că e o problemă socială (mult trâmbiţata problemă demografică), că schemă Ponzi ar fi fost şi fără nici un fel de pensii. Chiar tu zici că ceea ce propui tu nu „rezolvă problema pensionarilor, dar ar pune-o pe baze echitabile și sustenabile”. Deci chiar dacă problema nu e în sine de management, hai să vedem cum folosim managementul ca să optimizăm ECHITABILITATEA şi SUSTENABILITATEA. În continuare mă voi axa pe aceste două necesităţi.
    – În sistemele „descentralizate” echitabilitatea e strâns legată de sustenabilitate. Aici supravieţuiesc (sau o duc bine) cei care sunt performanți: ori câștigă suficient și se întrețin singuri, ori fac mulți copii și sunt întrețiunți de aceștia (câte un pic de la fiecare, chiar daca populația în general scade, cea „familiala” crește). Contribuțiile „prin acumulare” și „prin copii” se completează perfect şi prin lăsarea averei urmaşilor. Sustenabilitatea: e individuală: fiecare pentru el. Echitabilitatea: nu plătești pentru vina altora (chiar dacă nu poți să câștigi suficient, poți să iei decizia morală de a face mai mulți copii).
    – Am stabilit că e greu ca o populaţie care nu creşte să se întreţină. Ori societate, ori familie. Trebuie ori să fii performant ori să te înmulţeşti. Dacă cei bogaţi îşi permit orice, cei săraci făceau mulţi copii pe care chiar dacă nu-i creşteau în puf deveneau forţă de muncă. Odată cu creşterea pretenţiilor pentru confortul copiilor s-a creat un cerc vicios: cei săraci nu îşi mai permit să facă mulţi copii. Sau nu mai vor. Sau POT să nu mai facă. Există un caz edenic dar şi ipotetic în care o societate să fie foarte tehnologizată şi astfel toată lumea să-şi permită să supravieţuiasca oricât de mult 100% prin acumulare proprie (e performantă şi nu mai trebuie să se şi înmulţească, e opţional). Deci un paradis în care toată lumea e , dacă nu bogată, măcar înstărită. Nu e cazul de faţă aşa ca ce putem face concret?
    – Pe cineva care se plânge că a cotizat o viaţă întreagă şi acum nu paote traii decent l-aş întreba: „câţi copii ai făcut?” Că zici tu că ai cotizat, dar nu ai cotizat suficient. Ai cotizat doar cât să împarţi un părinte între mai mulţi fraţi. Dar nu mai sunt copii suficienţi acum! Bine- fiind vb. de ceva centralizat e doar o medie, deci suferă şi cel bogat care a cotizat de 10 ori mai mult şi a făcut şi 10 copii deştepţi şi care cotizează şi ei mult. (Reiau: „Câţi copii ai făcut şi ce fac ei acum?” – pentru simplificare consider că cineva care munceşte la negru sau a plecat în străinătate, sau face evaziune fisală – nu există. Problema e de mentalitate aici şi nu demografică iar o soluţie ar fi tot o descentralizare şi o bazare pe acumulare astfel ca să dispara lichelismul, parazitismul, pensiile nedrepte – de care tu vrei sa scapam.)
    – Am făcut toată apologia asta a problemei demografice pentru că am observat că dincolo de o mulţime de controverse, cifre, calcule, statistici şi diverse sisteme de pensii se află o miopie a problemei. Unii , ca tine, vorbesc doar de managementul de moment: „fraţilor, nu e buget, dăm faliment, ce să facem ACUM?”, alţii se pierd încercând să rezolve din creion o problmă care nu se rezolvă politic sau financiar. Bomba e setata, oricum! E problema demografică, nu de management. Asta e doar o manifestare. Cum e mai echitabil totuşi să murim?
    – În final sunt de acord cu metodele enunţate de tine. Axarea în timp pe un procent cât mai mare de „acumulare” ar fi mai echitabil pentru cei puternici sau morali şi ar încuraja resoponsabilitatea revigorând astfel societatea. Asta e tendinţa mondială. De asta au aparut pensiile private la noi. Iar cu generaţia de sacrificiu ar fi mai echitabil în sensul în care problema ar deveni una personală: nu mai suferă toţi din cauza unui faliment generat doar de unii. (Şi la urma urmei, a lua în grijă un bătrân şi a-l ajuta doar cât să supravieţuiască nu e aşa de greu. Poate şi el să manance în plus pe lângă o familie. E mai uşor decât să creşti un copil.) Dar pe de altă parte sunt atâţia care au fost surprinşi de timp nepregătiţi pentru schimbare. Nu şi-au făcut provizii personale, copiii lor debia se întreţin pe ei, pt. că ţara e săracă (dacă stau tot la părinţi e mai uşor să aibă grijă de ei, dar dacă şi-au luat casă pe credit… de unde să mai dea?) Aşa că pentru ei nu e echitabil. Nu poate fi moral sacrificarea puţinilor sau chair a unuia pentru cei mulţi (vezi Biblia ca sa îmi justific afirmaţia vizavi de mroalitate) şi aşa că ei vor fi mereu cei care te vor contrazice când vor citi ce ai scris şi te vor arăta cu degetul dacă lucrurile se vor întampla cum propui.

    Toate sunt doar părerile mele neinformate, probabil există studii mai relevante şi peste a căror concluzii nu mă suprapun 100%. Îmi cer scuze că iar m-am întins aşa de mult , m-am lăsat purtat- şi dacă observi că de fapt nu am înţeles nimic zi-mi! Că nu ar fi prima dată.

  40. BDT says:

    Populatia imbatraneste pentru ca in ziua de azi tinerii nu mai sunt preocupati sa isi intemeieze o familie, sa aiba 2-3 copii. Acum marea majoritate se lupta sa isi plateasca rata la masina si la casa. Iar cei care vor sa aiba copii nu ii fac pentru ca nu au unde sa stea. O cutie de chibrituri te costa 70,000 euro.
    Ideea este ca umanitatea se duce dracu.

  41. zvoner says:

    Doamne, cand citesc fraze de genul „o corecta distributie a roadelor in economie” (@casandra) imi vine sa ma iau de par si sa ma dau cu capul de pereti.

    Cateva intrebari: ce inseamna „corecta distributie”. Corect in raport cu ce? Cu principiul ca fiecare are dreptul sa fie egal cu ceilalti nu doar in fata legii ci si ca remuneratie? Asta vine fix din comunism.

    „Distributie a roadelor in economie”. Distributie facuta de cine si in ce scop? Chiar nu pot intelege de ce trebuie ca o entitate oarecare sa imi distribuie roadele mele facute cu truda si sa le dea, procentual altora. De ce? De ce sa nu pot decide singur unde sa se duca roadele mele?

    Problema pusa de Adrian este foarte concreta: sistemul de pensii romanesc (si nu numai) este de fapt un Caritas care crapa pe masura ce intrarile in sistem sunt mai mici decat iesirile din sistem. E atat de simplu. Iar daca nu poti mari numarul contribuabililor (imigratia e doar o solutie de moment, valabila 10-30 de ani dar care aduce cu sine alte probleme mari), atunci maresti alte lucruri pentru a pastra afluxul de bani in sistem. Cum ar fi taxele.

    Cum insa raportul dintre populatia activa si cea pensionata devine tot mai nefavorabil, mai ai alte parghii: sa duci in sus varsta de pensionare (ceea ce nu rezolva problema caci speranta de viata nu creste la fel de repede ca asteptarile celor pensionabili) sau sa investesti banii adunati prin sistemul de asigurari sociale si sa ii pui sa produca profit. Urmand ca din acel profit sa poti plati mult mai linistit pensii decente nu doar acum ci si decenii intregi, pe simplul principiu ca un sistem profitabil este autosuficient.

    Caci de fapt asta e buba unei scheme Ponzi: nu produce profit. Banii care intra in sistem nu sunt pusi sa rodeasca, ei sunt doar rotiti si trimisi catre cei din varful piramidei, cei intrati mai devreme in sistem. Caci daca ar produce profit, pana si un 10% pe an ar fi suficient pentru ca sistemul sa functioneze brici.

    Statul este incapabil sa acorde pensii dintr-un sistem profitabil, asadar sistemul privat de pensii este cel care trebuie sa suplineasca acest lucru. Problema e ca si societatile private de pensii pot da faliment. Asta e de fapt impasul general. Poate ca rescrierea regulilor cu privire la fondurile private de pensii astfel incat 90% din bani sa mearga spre investitiile safe ar fi un lucru bun…

    Solutii ar fi, de la soft la hard.

    1. Soft: Pensia de stat acordata deja actualilor pensionati sa fie inghetata peste un anumit nivel considerat decent (sa zicem, salariul mediu in economie). Indexarile sa se acorde numai pensiilor mai mici decat acest plafon. Se poate umbla si la pensiile speciale, dar asta e totusi o utopie. Datorita inflatiei si a demografiei, in 4-5 ani raportul dintre pensiile de stat foarte mari si cele mici/decente se va echilibra.

    2. Cei care au acum 50 de ani sa stie dinainte ca NU vor mai beneficia de pensie de stat decat in cuantumul unui salariu minim pe economie. Astfel, sa fie indemnati (dar si stimulati prin fiscalitate) sa se inhame la sistemele private de pensii. E nevoie totusi de o pensie de stat nu dintr-un considerent moral (in definitiv sunt oameni de 80 de ani care inca muncesc pe la Academie :D) ci pe unul social: cei fara pensie ar ajunge tot in celelalte sisteme sociale (spitale, azile etc), dar intr-o stare mai proasta.

    3. In acesti 15 ani de zile sa descreasca rapid ponderea pensiei de stat in suma totala pe care o primeste un pensionar. Astfel se va incuraja economisirea, iar statul chiar poate face bani frumosi din vanzarea de titluri de stat catre populatie, ca elemente de economisire pe termen lung si cu siguranta maxima.

    Mai e o masura, mai adaptata situatiei urbane din Romania

    4. Suntem un popor de proprietari. Sunt zeci de mii de batrani care stau in apartamente de 60-80.000 de euro dar traiesc dintr-o pensie de 200-300 de euro. Majoritatea dintre ei au o medie a sperantei de viata de 5-15 ani. De ce sa traiasca in saracie acesti ani, mai ales daca nu au mostenitori directi, si sa nu profite de acesti ani si de proprietatea pe care o au deja?

    Statul poate garanta pentru un sistem privat in care proprietarii varstnici (sa zicem ca intra cei cu peste 70 de ani) de imobile fac un contract de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere cu anumite societati de brokeraj imobiliar selectate de stat (pentru incredere), in care varstnicii (prezumabil fara copii) accepta ca imobilul lor sa fie preluat de catre societatea respectiva dupa decesul lor, iar societatea respectiva le plateste acestora o anumita suma de bani lunar, un fel de pensie lunara, pe toata durata vietii.
    Se poate stabili atat o suma lunara, cat si un sistem tip avans de circa 10% din pretul imobilului si apoi plati lunare.

    Batranii ar trai mai mult decat decent cu redevente de 300-400 de euro pe luna, peste pensia de stat, iar societatile respective ar castiga din diferenta de pret medie dintre prestarile lunare si pretul cu care vor putea revinde/inchiria apartamentul. Pensia de stat ar conta din ce in ce mai putin. Ar trece cei 15 ani necesari pentru stingerea generatiei care are acum 65 de ani si e pensionabila, iar tranzitia la un sistem cu pensie de stat minimala si pensie privata maximala ar fi mult mai usoara.

    Do the math. Ideea de baza pentru un sistem de pensii valabil e simpla: profit. Daca banii bagati in sistem aduc un profit decent (nu fulminant si riscant), jucaria merge. Daca nu, nu.

  42. Adrian Stanciu says:

    @zvoner Comentariile tale, foarte pertinente de altfel, arată că chiar ar fi soluții, dacă ar vrea cineva să le aplice. Sigur, toate sunt politic explozive, de aceea e mult mai ușor să plângi de mila bătrânilor (de înțeles) și să le manipulezi voturile și așteptările cu promisiuni de neîndeplinit.
    Câteva observații la comentariul tău.

    1. E relativ ușor, prin comparație cel puțin cu gestionarea unui sistem de pensii de stat, dar nu numai, să faci ca fondurile de pensii să nu dea faliment. Ele pot fi obligate să foloească doar profile de investiții de risc moderat (cum și sunt, de altfel) dar pot fi și asigurate și reasigurate de stat. Dacă piața e împărțită într-un număr rezonabil de jucători, riscul ca tot sistemul să crape e minor și oricum muuuult mai mic decât riscul să crape sistemul de stat (care e mai degrabă o promisiune decât un risc). În fond, în mijlocul celei mai mari crize financiare de sistem pe care a cunoscut-o omenirea, nici un fond de pensii nu a avut vreo problemă. Poate că asta spune ceva.

    2. Există un produs financiar numit „equity release” care face fix funcția despre care vorbeai și anume permite proprietarilor să-și „mănânce” proprietatea din timpul vieții. Înainte de criză, intraseră în România două firme cu astfel de produse. Nu e absolut nici o problemă să introduci astfel de mecanisme în procesul de pensioonare. Dacă oamenii se ocupă de propria lor pensie vor apărea o mulțime de soluții. Am un prieten care a condus un fond de investiții de tip „equity release” și mi s-a părut foarte interesant că principalul fenomen pe care l-a determinat intrarea lor într-o piață nouă (cum ar fi România) a fost creșterea nivelului de trai al bătrânilor, chiar dacă nu le-au devenit clienți! Puși în fața perspectivei ca părinții lor să le vândă moștenirea, copiii au prefereat să facă un efort și să-i întrețină ei pe bătrâni. Adică, zic din nou, soluții sunt. Hai să încetăm cu ipocrizia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.