Când era mică, pe la vreo 3 ani, fata mea a avut o revelație care mie (deh, tată…) mi s-a părut genială. O puteți asculta aici.
Dacă nu ați înțeles, credea că are două creiere, unul mare și verde cu care se gândește și unul mic și roșu cu care se răzgândește (și anume “când se dă pe balansor”). După o vreme mi-am dat seama că nu e singura în situația asta. Simptomul e foarte frecvent la foarte mulți dintre noi.
Suntem o nație duplicitară. Mă întâlnesc la tot pasul cu constatarea asta. Personajul nostru arhetipal e Ghiță Pristanda, definit excepțional prin îndemnul nevesti-sii “Ghiță, pupă-l în bot și papă-i tot”. Natura noastră duplicitară se manifestă în multe direcții și dă multe bătăi de cap celor care nu ne cunosc sau nu prea ne înțeleg. Trăsătura noastră națională cea mai pregnantă și ușor de identificat în istorie e trădarea. De toate felurile și de toate calibrele și venind de la cine nu te aștepți. Mai nou, în spațiul muncii, lucrătorul român se arată supus și umil la serviciu, aplecat de nevoie în fața oricărui șef mărunt, dar rebel pe la spate, saboteur sau pur și simplu chiulangiu și mincinos, vindicat în forul său interior că ceea ce face nu e de fapt decât o formă de protest, un fel de a se răzbuna sau de a lua ceea ce i se cuvine.
Pentru că sentimentul care ne hrănește duplicitatea este cel că ni se cuvine. Ni se cuvine mai mult decât primim, suntem asupriți de lume și de sistem și atunci, ce să faci, te apleci când nu ai încotro dar pândești momentul când poți să-ți iei și tu partea ta, a ta din moși strămoși, ceea ce ți se cuvine de drept și nu ți se recunoaște. Dacă cumva ești prins, ești o biată victimă. Toată lumea fură, minte și înșală, dar tu ai avut ghinionul să te prindă. Și față de cât fură alții… ce faci tu e un biet fleac.
Poate că niciunde nu se vede mai bine natura noastră duplicitară decît în relația cu statul. Aici creierul nostru verde cu care ne gândim vrea să primească de toate de la stat. Alocație pentru copii, de ce nu, doar statul i-a făcut, educație gratuită, sănătate gratuită, pensii, măcar decente și când avem ocazia, de ce nu, nesimțite, bonuri de masă, tichete de sejur, bilete la băi, abonamente la chefereu, și câte și mai câte. Când vine vorba despre a plăti pentru toate astea intră rapid în funcțiune creierul roșu cu care ne răzgândim și nu vrem să plătim taxe. Nu, domne’, nu noi. Să plătească bogații, îmbuibații, parlamentarii, ăia care s-au îmbogățit din speculă, de ce noi?
Fenomenul e aiuritor. Vobeam cu un amic care-mi povestea în ce hal îl scoate din minți socru-său care tună și fulgeră de indignare împotriva hoților care jefuiesc țara, în schimb când și-a închiriat un apartament nu a declarat la fisc decât o zecime din chirie, că “așa face toată lumea”. Altul îmi spunea aceeași poveste despre taică-su și cazanul lui clandestin de țuică în care face cam 200l de țuică pe an, fără să plătească un leuț accize ssau impozit, timp în care se indignează despre cum fură lumea statul. Mai nou un val de mânie proletară s-a abătut peste guvernanți pentru că vor să introducă CAS la veniturile din drepturi de autor. Adică noi de ce să plătim pentru pensiile altora? Să plătească alții, noi suntem artiști.
În general suntem uluitor de capabili să cerem de la stat orice fără să avem nici cea mai vagă preocupare de unde scoate statul banii. Fiecare nouă dezbatere a bugetului ne arată din nou, dureros, asta. Și nu e vorba numai de noi, cei de rând, dar și de parlamentari sau de unii guvernanți. Cea mai grea lecție de democrație pentru noi pare să fie aceea că societatea, statul, suntem noi. Dacă învățăm lecția asta, dacă aruncăm naibii odată creierul ăla roșu, așa cum și fi-mea a făcut pe la 6 ani, și dacă începem să gândim unitar, o să descoperim că multe, foarte multe dintre lucrurile pe care statul le face azi, sunt absurde și, în ultimă instanță, umilitoare.
Pentru că e absurd să ai măsuri sociale care vizează întreaga populație. E ca și cum ai lua bani dintr-un buzunar, i-ai vântura prin niște mașinării care toacă o treime din ei și apoi ai băga restul în celălalt buzunar. Motivul pentru care suntem așa de înamorați de ele, fie ele pensii, sănătate sau educație este că sperăm mereu ca altcineva să plătească nota de plată. Nu știm cine, e treaba creierului ăluia roșu, nu ne privește. În dezbaterea din jurul articolului anterior cei care s-au arătat adversarii sistemului privat de pensii spun că trebuie să pui prea mulți bani în el ca să ai o pensie decentă. N-ai cum să economisești atâta. Ideea fiind că statul are cum. De unde? Știe el, nu știu, nu-i treaba noastră. Cu creierul ăla roșu, găsește el o soluție.
Soluția, până acum, a fost îndatorarea publică. Din perspectiva asta stăm încă bine, nu am ajuns încă la nivelul de îndatorare al unor țări occidentale pe care toată lumea mi le dă drept exemplu, cum e bunăoară Franța, în care trăiesc, și în care, în treacăt fie spus, lumea își plătește conștiincioasă impozitele în cea mai mare parte. Țările astea practică sportul protecției sociale nesustenabile de ceva vreme și au ajuns într-o fundătură la fel de urâtă ca a noastră, cu o populație care consideră că e dreptul ei inalienabil să primească resurse pentru care nu plătește.
Situația la noi, însă, e pe undeva mai critică, dată fiind duplicitatea de mai sus. Pentru că ea a creat o categorie minoritară de papagali care duc în spate, plătind toate dările, tot restul populației. În acest moment sunt mai puțin de 5 milioane de salariați, din care ceva peste un milion lucrează la stat și sunt la rândul lor plătiți din taxele plătite de ceilalți. Una peste alta, dacă adăugăm și profesiile liberale și micul patronat, cca 4 milioane de salariați duc în spate o țară de 20 milioane de locuitori. Ăsta e adevăratul substrat al luptei pentru protecție socială. Am întors conceptul pe dos. De la protejarea unei minorități defavorizate de către majoritate la protejarea unei majorități inerte de către o minoritate activă. Și problema e că majoritatea aia inactivă votează. Are și timp de mers la vot, de altfel. Ăsta e și motivul pentru care toată stânga României luptă pentru protecție socială, de la adăpostul creierului cel roșu. Pentru că nu ei plătesc pentru ea, ci alții. Și cu cât plătesc mai puțin, cu atât e vocaliza mai răsunătoare. Creierul verde, în fond, e mai mare!
excelent
Domnule, inainte de a citi acest comentariu v-am lasat la firul anterior un raspuns. Nu-l meritati.
Daca lumea aceasta nu ar fi a tuturor v-as dori sa traiti doar un an intr-o lume asa cum o proiectati dumneavoastra. Cat credeti ca ati supravietui? Sunteti sigur ca fiica dumneavoastra ar avea sansa supravietuirii ( nu a unei vieti bune, civilizate, doar supravietuire) pana la adanci batraneti in lumea dvs?
Minunat, clar… din pacate se pare ca au aparut deja si comentariile creierelor rosii!
@casandra. Dar de ce nu merit un răspuns? Pentru că nu ești de acord cu mine (sau eu cu tine?) Păi, tocmai de aia ar trebui să mi-l dai. Acum, pentru mine nu ar fi deloc o problemă să trăiesc în lumea despre care vorbesc. Așa că îți mulțumesc de urare, deși nu o să se întâmple. Dar, unde vezi tu monstruozitatea? De ce e așa de îngrozitor să îți lase statul banii în buzunar să-ți plătești singur serviciile pe care le vrei? De ce e așa de îngrozitor să ai dreptul de a alege? De ce e așa de oribil să fii responsabil pentru tine și pentru familia ta? Eu nu neg rolul statului, chiar deloc, și nu sunt chiar deloc împotriva coeziunii, protecției și solidarității sociale. Dimpotrivă. Cred doar că ea nu se face transformând o nație întreagă într-o nație de asistați, fără responsabilitatea propriei lor vieți. Cred că protecția socială trebuie adresată minorității în nevoie nu majorității. Mai mult decât atât, cred că acest fel de a construi societăți, amestecat cu mecanismul democratic, reprezintă un cocktail otrăvitor care produce fix efectele contrare, prin disoluția responsabilității, manipularea electorală a subiectelor calde pentru majoritatea asistată, cultivarea iresponsabilității fiscale în rândul guvernanților, acapararea politicului de politicieni fără scrupule dar buni manipulatori care speculează teama asistaților de a-și pierde asistența și divizarea societății, în general, între puțini care trag și mulți care trag chiulul. Rezultatul toxic al combinației se vede în societatea noastră de azi.
Ăsta e motivul pentru care ideea ta de a judeca totul de la zero, cu sânge rece, cu interesul social în față și cu calm și responsabilitate mi s-a părut foarte bună. Dacă ai putea să faci orice legi ai vrea, mâine, ce ai face?
Salut Adrian
Ne-am cunoscut la SLOBOZIA prin 2002 cred cand erai implicat adanc in URR. Ceea ce spui tu este corect. Dar cine sa schimbe mentalitatea asta? Care este dreapta in Romania? Tu spuneai atunci ca pe Tyson il putem bate, dar nu la box. Din pacte, ca sa reusim ceva e musai sa-l luam la pumni pe Tyson. Si cred ca este destul de tarziu ca sa ne gasim aliati. Avem doar doua solutii: platim dezmatul sau plecam, asa cum ai facut tu.
Nu vreau sa par ca am creier rosu, si imi platesc toate taxele si impozitele la timp, dar daca toata lumea ar plati taxele…
… s-ar face mult mai multe lucruri in tara asta?
… am avea drumuri mai bune si mai multe autostrazi?
… am avea spitale mai curate si scoli incalzite?
Poate am avea, dar daca ne uitam la perioada 2005-2008, cand probabil au fost cele mai mari incasari la buget, nu s-a facut mare lucru, sau cel putin asta e perceptia generala.
Ce ma doare pe mine este ca din putinul care se colecteaza acum nu se fac lucruri de calitate, si putinul ala e aruncat pe apa sambetei. De exemplu drumurile proaste care dupa primul inghet arata ca dupa bombardament. De ce trebuie sa reparam din nou aceleasi drumuri, in loc sa facem altele noi? De ce trebuie sa despagubim din nou sinistratii de la inundatii in loc sa facem un dig ca lumea? Si exemplele ar putea continua… Mersul in gol.
@Mihai. Salut Mihai, sigur că-mi amintesc. Ce vremuri
. Nici eu nu știu cum se poate schimba mentalitatea asta. M-a apăsat foarte tare gândul ăsta cât eram în țară și mă apasă și acum, deși ar trebui să nu-mi mai pese. Până la a găsi o soluție serioasă, minimul pe care-l putem face e să discutăm subiectul și să încercăm să explicăm consecințele acestui mod de gândire la cât mai mulți oameni. Unii dintre noi pot ajunge la un public mai larg decât alții, dar fiecare putem face ceva, oricât de puțin. La fel ca la colectatul taxelor, ne tot uităm la ce fac sau nu fac marii rechini, dar uităm că efectul social principal, bun sau rău, vine de la milioanele de anonimi, nu de la sutele din ochiul public.
@Bogdan. Sunt și eu de acord 100% cu tine că o mare problemă e felul în care sunt colectate taxele. Și nu doar faptul că unii bogați scapă de taxare ci și faptul că e taxată doar o minoritate a populației cu drept de vot, ceea ce perpetuează dictatura unei majorități asistate. Cred că primul lucru de făcut, benefic pe toate planurile, ar fi lărgirea bazei de impozitare și aducerea ei la un nivel echitabil. Asta presupune o atitudine mai fermă față de evaziunea fiscală și poate și față de evitarea fiscală dar mai presupune, mai ales, aducerea în baza de impozitare a tuturor.
Cât despre utilizarea banilor, desigur că s-ar putea face mai multe și mai bine în țara asta. Dar nu te întrebi, totuși, de ce nu se face? Nu te întrebi cum se explică că firmele private, de pildă în construcții, că dăduși exemplu, atunci când au antreprenor un investitor privat fac lucruri de foarte bună calitate iar când au antreprenor statul totul e varză? Nu te întrebi cum de Strabag face un bloc în 6 luni și asfaltează o stradă de 1Km în 12? Sau cum Bechtel construiește în Croația (țară destul de coruptă ea însăși), în 4 ani, 300 de Km de autostradă prin munți, cu peste 20Km de tunele și alți 10 de viaducte iar în România, în aceeași 4 ani, mai nimic, care se mai și surpă când e dat apoi în folosință? Statul român e corupt și putred și e așa pentru că e susținut de o masă de manevră care votează orice i se pune sub nas dacă i se promite perpetuarea actualei stări de lucruri (de care, de altfel, e nemulțumită și se plânge). Adrian Năstase, cel mai corupt prim-ministru pe care l-a avut România, dă lecții de morală de la înălțimea unui fotoliu de parlamentar unde a fost ales, uni-nominal, din turul 1!
Vad ca problema se invarte in multe locuri in cercul: si daca platim taxele ce se intampla? Nimic bun. Deci nu prea se merita sa platim taxele. Ca oricum banii se fura.
Am citit undeva un exemplu concret. Cineva zicea cam asa. Am un administrator de bloc care isi bate joc: scara e mizerabila, peretii sunt murdari, liftul se repara o data la 3 ani, etc. Ce e de facut? Pai prima chestie este sa platesti intretinerea la zi si doar apoi poti sa il iei de guler si sa il intrebi de vorba. Alternativa este sa te apuci sa furi becurile din scara blocului si sa iti matrasesti contoarele de apa. Ca asa “merita” administratorul.
Al doilea exemplu. Am stat si m-am gandit la sistemul nostru de sanatate, cu atatea date cate am eu la indemana. Care e cauza principala a raului de acolo? Personalul care lucreaza acolo? Banii cheltuiti aiurea in licitatii matrasite? Lipsa banilor? (n.b. nu lucrez in sistemul de sanatate, sunt inginer)
Judecand la rece cauza principala, care le depaseste pe toate celelalte de departe, este subfinantarea. Un calcul grosier arata asa: 5 milioane de salariati cu salariul mediu brut pe economie de 450 de euro pe luna. Am aproximat mereu in plus, ca avem o gramada de “artisti” printre cei 5 milioane de angajati (cateva sute de mii de oameni platiti prin drepturi de autor, dee, ginta latina, tara de artisti..). In medie un salariat contribuie lunar cu 45 de euro. Tinand cont ca avem cam 20 de milioane de persoana care folosesc acest sistem de sanatate, rezulta cam 11 euro lunar, cheltuiala medie cu sanatate pentru un cetatean roman. Cred ca se mai aloca ceva bani si din bugetul de stat pana la vreo 20 de euro/luna, dar subfinatarea crunta ramane oricum. Ce fel de sistem de sanatate se poate tine in picioare cu o astfel de suma? Ca pana si Bulgaria baga mai multi bani. Nu mai vorbesc de Germania sau Franta. Si deja medicamentele si echipamentele sunt cam aceleasi privind costurile, nu ni le da nimeni mai ieftin. Doar salariile doctorilor au ramas mizerabile..
Sunt de acord ca statul roman trebuie presat prin orice metode in a cheltui banul public eficient si transparent. Dar asta nu e o scuza pentru a nu plati taxe sau a ii “intelege” pe cei care se feresc in orice fel de la plata acestor taxe. Ce fac ziaristii in aceste zile este jenant. Si ce este mai enervant este ca sunt putine voci care au curajul sa spuna asta (foarte bun editorialul lui Sorin Ionita in evz astazi: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/882377/SENATUL-EVZ-Artistii-si-presa-pun-de-o-mineriada-fiscala/)
Sorin e cea mai limpede minte de politici publice pe care o avem. Mare păcat că predică așa, în pustiu. Dacă e cineva care crede că nu avem soluții, să vorbească un pic cu Sorin și află că problema e, de fapt, mereu și mereu, de voință politică.
Normal ca stiu lucrurile astea, pentru ca am vazut marea diferenta intre lucrurile facute de “privati” fata de stat. Stiu ca este coruptie peste tot. Stiu.
Ceea ce vroiam sa zic e ca nici statul nu incurajeaza cetatenii sa-si plateasca taxele, prin modul asta in care ii arunca aiurea. (ma rog, aiurea nu sunt, ca ajung inapoi la sponsorii de campanie). In momentul asta statul mi se pare un tata iresposabil care cheltuie alocatia copilului pe bautura in loc sa-i cumpere rechizite si carti.
Un prim pas in chestiunea asta il vad prezenta la vot si schimbarea mentalitatii de vot. Asa cum ii zice si numele, democratia inseamna puterea poporului. Votezi, esti bagat in seama. Nu votezi, stai 4 ani si plangi pe margini. Am ajuns sa alegem drept parlamentar sau primar pe cel care imparte mai multe galeti si brichete, pentru ca restul care pot sa gandeasca cu propriul creier prefera sa stea acasa si sa se dea scarbiti. Am ajuns ca pensionarii sa fie mai avantajati in perioada asta de criza fata de cei care le platesc pensiile, pentru ca, nu-i asa, pensionarii voteaza in timp ce ceilalti prefera sa stea acasa dezgustati sau sa plece la munte.
Cand o parte importanta din cei 4 mil de salariati vor vota, politicienii o sa fie atenti si la nevoile lor (sau cel putin asa sper, in naivitatea mea).
Ca tot vorbeai de Nastase, sper ca minitile luminate din PSD isi dau seama ca tara nu-l mai vrea si e timpul schimbarii, chiar daca a reusit sa pacaleasca niste oameni amarati din jurul Mizilului, cu pungi de tot felul si asfaltari de strazi cu o luna inainte de alegeri (s-a intamplat la bunicii mei).
Foarte interesant articolul. As merge insa mai departe si as spune ca politicile sociale din Romania sunt periculoase pe termen lung – de exemplu se incurajeaza rata natalitatii in cazul categoriilor cu venituri foarte reduse, care ajung sa faca n copii pentru a trai din alocatia lor si nu simt nici o responsabilitate referitoare la educatia lor. Ne vom trezi in 15 -20 ani cu niste generatii in care vor fi majoritari “asistatii” de acum, care vor avea ca principale “repere morale” fentarea statului si castigurile prin orice mijloace mai putin cele legale, ca doar asa au vazut la parinti ca se face.
Drepturile cetatenesti si serviciile oferite de stat ar trebui sa se afle intr-o oarecare legatura cu existenta contributiilor persoanelor respective. Si aici ma refer si la vot, la sanatate, la politie, la justitie, la pensii etc. Nu vad de ce x care toata viata a lucrat numai la negru si a beneficiat si de ajutor de somaj, ajutor social etc. are aceleasi drepturi de a apela la serviciile “gratuite” ale statului ca si fraierul de y care a muncit, si-a platit contributii si l-a tinut practic toata viata “in spate” pe x.
@aaa. Asta e o idee genială! Votul legat de cuantumul impozitului pe venit plătit. Dacă plătești pentru creșterea societății, ai ceva de spus despre conducerea ei. Dacă nu, nu. Sigur că ideea are probleme, dar ar putea fi rezolvate. Una peste alta, soluția nu poate fi democratică. Dacă avem ceva avem democrație. Și avem pentru că nu funcționează și cine trebuie să profite de limitele ei știe deja să o facă.
N-as merge asa departe – asta ar insemna legarea directa a votului de bani sau mai bine zis legarea transparenta a puterii politice de cea economica (nu ca n-ar fi legate si in democratii…). Eu ma refeream mai degraba la constanta contributiei nu la valoarea ei (ca am ajunge la situatii comice in care votul unui profesor sa valoreze mai putin decat cel al unui gunoier).
Adica la politici de incurajare a contributiilor in locul politicilor care cresc numarul de asistati. Asistati care in loc sa fie incurajati sa munceasca legal si sa contribuie si ei la fondul comun primesc ajutoare si se bucura de toate drepturile cetatenesti si de toate serviciile publice.
[...] This post was mentioned on Twitter by sigheti and Marius Stefan, Ana. Ana said: Două creiere http://www.adrianstanciu.ro/2010/01/11/doua-creiere/ [...]
Salut Adi. Comentariile tale pe care le astept cu sufletul la gura sunt foarte pertinente. Cred insa ca introducerea CAS la veniturile din drepturi de autor merita tratate separat [vezi te rog daca ai vreme si consideratiile mele pe subiect si discutia din subsol de la mine pe blog cu Dan Mihu]. Sa se impoziteze primesc insa sa stim si pe cine si de ce. Propunerea e venita de la un sindicat si imbratisata de Ministerul Muncii care nu stie in momentul asta ce categorii din cele 80,000 persoane vizate reprezinta. Adica cati sunt jurnalisti, actori, regizori, scriitori, compozitori, interpreti, artisit plastici, arhitecti etc. Pentru ca daca sa zicem un actor are o carte de munca unde plateste CAS de ce ar mai trebui sa I se retina pentru inca inca 2-3 contracte similare? Dar la fel si pe mira cum aceeasi actori se plang de pensiile mizere pe care le primesc. Cred ca solutia e undeva la mijloc si inainte sa propunem o astfel de decizie sa o si cantarim si sa vedem si cum au facut altii pe afara. Iar strict raportata la problema asta ideea a mai fost lansata si anul trecut si de atunci Statul nu a venit cu nici o justificare.
@dante. Mulțumesc pentru aprecieri. În ce privește introducerea CAS, nu înțeleg argumentul. Cum adică “au mai plătit odată”. Ce, e o taxă fixă? E un procent din venitul de natură salarială. Toată povestea cu drepturile de autor e o prostie și o nedreptate flagrantă. Pentru că beneficiarii ei sunt persoane cu putere (jurnaliști, persoane publice), nimeni nu a îndrăznit să se ia de ei. De ce un angajat care câștigă 1500 de lei pe lună ca salariu trebuie să plătească CAS pe toți banii iar un actor care câștigă 500 pe cartea de muncă și 1000 pe drepturide autor să plătească doar pentru cei 500. Soluția nu e deloc la mijoc. Soluția e să poarte toată lumea povara fiscală la fel. Atâta vreme cât creăm categorii peste categorii care sunt scutite de impozit ajungem (am ajuns, de fapt, deja) într-o situație explozivă în care o majoritate scutită dictează politica fiscală folosind mecanismul democratic unei minorități plătitoare. E încă și mai rău când dictatura e a unei minorități care șantajează folosind intimidarea și amenințarea cu oprobiul public. Nu are nicio importanță care sunt categoriile vizate, câți sunt și cine sunt. Echitatea fiscală trebuie să domnească. Și vreau să fim bine înțeleși. Și eu câștig o parte din veniturile mele sub formă de drepturi de autor.
[...] Un articol interesant al lui Adrian Stanciu: [...]
ce tareeeeeee
Totul tine de mentalitate, educatie, civilizatie, buna-crestere, spuneti-i cum vreti. Vechea poveste a romanului care isi foloseste inventivitatea in furaciuni in loc sa o foloseasca pentru a face un bine. De ce sa nu moara capra vecinului daca a murit a mea? De ce el are si eu nu? Curiosii mor repede, se spune. Suntem pe moarte? In Romania nu s-a dezvoltat ideea ce o regasim in Occident: daca eu sunt corect si imi e bine, prin corectitudinea mea fac sa le fie bine si altora. Cand toata lumea gandeste la fel le e bine tuturor. La noi e fix pe invers. De ce sa fac eu ceva daca nici vecinul nu face? De ce as ridica hartia aia de jos si sa o pun la cos daca nu e a mea? Si exemplele pot continua… Solutia? Timpul? Conducatori, mai altfel?
De 20 de ani asteptam sa moara “astia” ca sa vina “ailalti” si sa ne fie mai bine…
Numai bine,
NR
solutia cred ca este: Bugetul trebuie echilibrat, tezaurul trebuie reaprovizionat, datoria publică trebuie miscşorată, aroganţa funcţionarilor publici trebuie moderată şi controlată, şi ajutorul dat altor ţări trebuie eliminat pentru ca statul să nu dea faliment.. Oamenii trebuie să înveţe din nou să muncească, în loc să trăiască pe spinarea statului …ei bine asta a spus Cicero, in anul 55 î.Hr…
Singurul vinovat pt care fura romanul de rand este administrarea proasta si ordonantele si legile de 2 bani ale guvernantilor si parlamentarilor inculti…
Oamenii trebuie ca in primul rand sa simta ca statul este capabil sa ii managerizeze banii. De ce ti-as da tie banii daca tu ii pastrezi pentru tine sau iti scapa printre degete. Hai sa nu confudam locomotiva cu vagoanele. Parerea mea este ca oricum se va ajunge acolo unde zici tu, unde statul nu se va mai implica in ceea ce inseamna pensii, protectie sociala sau servicii medicale. Dupa care va urma disolutia statului si inlocuirea sistemului democratic cu o noua inventie – probabil un exces totalitar in prima faza.
In momentul in care oamenii vor vedea ca statul nu se mai implica activ, atunci vor aparea instinctele animalice. Stim cu totii ca omul este un animal social. In momentul in care “social” dispare, va mai ramane doar animalul. Sa traiesti printre animale nu e tocmai usor.
Salut!
Am descoperit acest blog si-mi place felul in care scrii.
Intai de toate sa creasca fetita mare sanatoasa. Am si eu una de doi anisori (eu am vreo 30) si stiu ca scot la varsta asta din ei niste perle… (in sensul bun, adevarate perle).
E misto cum ai scris. Eu sint unul din papagalii aia care muncesc pe 10 milioane pe luna (cat naiba or veni in euro, vreo 250?). Sint asistent universitar, imi petrec jumatate din timp in facultate, imi place munca mea, ma dedic studiului, insa material mi-e din ce in ce mai greu sa traiesc. Ma gandesc tot mai serios sa plec din tara. Cand n-oi mai avea ce sa dau copilului de mancare se va intalmpla inevitabil.