Lună: februarie 2010

Între Titulescu și Ceaușescu

În zilele dinaintea așteptatei treceri a lui Gheorghiu-Dej în lumea dușmanilor obscurantiști, în PCR a apărut o luptă surdă pentru putere. În centrul ei erau trei mari corifei ai partidului, puși în linia a doua de Stalin, dar care-și vedeau acum din nou șansele înflorind. Ei erau Emil Bodnăraș, Gheorghe Apostol și Ion Gheorghe Maurer. Lupta surdă, de culise, însă, nu ducea la nici un rezultat, ba chiar părea la un moment dat că riscă să amenințe, cu consecințe greu de prevăzut, controlul absolut al Partidului asupra societății românești. Și atunci Bodnăraș a avut o idee genială. Astăzi s-ar numi „proxy war”. Hai să își retragă toți trei candidagtura și să-l sprijine pe unul tânăr, discipol de-al corifeilor, și apoi să-și manifeste puterea manevrându-l pe acela. Aveau și candidatul perfect. Un tinerel nu prea inteligent, bâlbâit, fără mari șanse de a fi vreodată foarte popular, arivist și dispus la orice. Îl chema Nicolae Ceaușescu.

Zece ani mai târziu micul bâlbâit scăpase de toți trei, folosind inteligent orice ocazie de a-și spori puterea și încă și mai abil pe cele care au slăbit-o pe a lor.

Micul Titulescu nu e nici bâlbâit nici impopular. Asta-l face, pentru mine, cel mai pericuos politician român al momentului.

Între Titulescu și Ceaușescu
4.5 din 12 voturi

Modelul grec

Politicile noastre publice sunt dominate de modele. Am preluat tale-quale modelul francez în zorii modernității statului român. Apoi Carol I a adus câte ceva din modelul german, pe ici pe colo, prin părțile mai degrabă ne-esențiale. A urmat apoi marele experiment al modelului sovietic, urmat de variațiunea lui sub-umană, modelul nord-coreean. După revoluția-model a urmat o perioadă de panică și de căutare de noi modele. Ca o găină fără cap politicienii noștri se agitau fără direcție în căutarea unei noi idei de împrumut. O vreme chiar au încercat să se aventureze fără una, lansând tema atât de ridiculizată a „democrației originale”. Au abandonat-o repede ridicând întâi în slăvi modelul suedez al statului ultra-social, revenind apoi la bunul și încercatul model francez centralist-etatist înainte de a se abandona cu arme și bagaje unui banal model european generic, impus de „aquis communautaire” și de salturile mortale pe spate pe care bietul nostru stat a trebuit să le facă pentru a părea suficient de civilizat încât să fie primit la masa bucatelor alese, europenești. În toată tevatura asta am omis să urmărim și să ne inspirăm de la singurul model cu adevărat relevant pentru noi. Modelul grec. Citește mai mult

Modelul grec
4.7 din 20 voturi

Iarba verde de acasă

Văd, în ultima vreme, din ce în ce mai multe voci abordând tema legalizării drogurilor ușoare. E o temă spinoasă și care suscită multe controverse. Politic vorbind, pare a fi explozivă. Oricine s-a arătat favorabil ideii a fost pus la zid și lapidat (metaforic vorbind) până când a retractat bâlbâit și s-a scuzat cum că s-a exprimat greșit.

Bănuiesc că nu voi surprinde pe cei care citiți acest blog de mai multă vreme, eu sunt pentru legalizarea drogurilor. În particular sunt pentru legalizarea tuturor drogurilor, nu doar a celor ușoare. Știu că e o poziție singulară și generatoare de controverse, dar mi-o susțin. Cu argumente. Citește mai mult

Iarba verde de acasă
4.9 din 23 voturi