Prima pagină » Mărțișorul românesc

Mărțișorul românesc

Am citit ieri o declarație halucinantă a doamnei Maria Grappini, șefa patronatelor din industria ușoară. Se pare că producătorii români de șnur de mărțișor sunt pe ducă. Au mai rămas doar 4 fabricanți locali, și ăia de-abia ținându-se în viață. Cauza, potrivit doamnei Grappini sunt importurile și nepăsarea statului român care asistă impasibil cum o tradiție multimilenară a despicatului firului de borangic în 4 și al re-înnodării lui pe culori se stinge încet. Undeva, în subtext, era ideea că statul ar trebui să intervină, să facă ceva, ca să  nu moară producția de șnur bicolor. Ce naiba, doar nu o să le dăm și mărțișoarele străinilor! Citesc multe prostii în presa românească, dar parcă ceva așa de idiot nu am mai citit de mult.

Industria ușoară din România și-a făcut un obicei de a se plânge, violent și nesimțit, prin glasul strident al Mariei Grappini, despre soarta crudă la care o condamnă statul român, lipsit de viziune sau de strategie industrială. De fiecare dată, la fiecare apariție sau declarație, doamna Grappini subliniază cum statul nu face nimic ca să salveze o industrie care aduce României o bună parte din exporturi și care susține un număr important de locuri de muncă. Niciodată, dar absolut niciodată, nu am auzit ce ar trebui să facă statul exact și, mai ales, nu am înțeles de ce ar trebui să facă statul asta, care ar fi logica socială prin care 22 milioane de cetățeni trebuie să contribuie la bunăstarea câtorva sute de mii.

Industria ușoară românească s-a creat pe seama fenomenului de “outsourcing” prin care manufactura, chiar și cea mult mai sofisticată decât coaserea cămășilor, a fost sub-contractată în teritorii cu forță de muncă ieftină. România a beneficiat de pe seama acestui fenomen, mai ales datorită proximității geografice de marile piețe europene și a apartenenței la Uniune. Nu am auzit pe nimeni din industrie plângându-se de politica guvernamentală când se închideau fabricile din Italia și mai apoi din Ungaria ca să se deschidă în România.

Problema cu poziționarea ca fabricant de cost mic este că ești prizonierul propriului succes. Dacă singurul tău atu competitiv este că ești ieftin atunci nu poți niciodată trăi bine. De cum începi să trăiești mai bine devii prea scump, iar industria pe care o deservești își ia frumușel catrafusele și se mută undeva unde munca e mai ieftină. Fenomenul se petrece cu atât mai rapid cu cât tehnicitatea muncii respective e mai mică. Dacă tot ce trebuie pentru a face o nouă fabrică e să muți niște utilaje relativ ieftine și să instruiești niște lucrători vreme de câteva săptămâni, atunci există o motivație economică puternică să te muți, dacă costurile cu forța de muncă ți se pot reduce, uneori, chiar și până la jumătate. Ca atare, România va pierde această industrie, fără îndoială. E doar o chestiune de timp, și nici ăsta mult.

La nivel macro-economic, ceea ce se întâmplă e mai degrabă pozitiv. Pe măsură ce pierdem cusătorii la metru, câștigăm fabrici de telefoane Nokia sau linii de producție auto, sau centre de deservire Oracle sau centre de inginerie Renault. Tocmai pentru că în domenii de (mai) mare tehnicitate costul forței de muncă nu e neapărat prima considerație în alegerea furnizorului, e poate a doua sau a treia. Pentru industria ușoară, însă, e o amenințare strategică majoră, care e acolo de când industria s-a înființat. Dacă cineva dă dovadă de obtuzitate, îngustime de gândire și de lipsă de viziune strategică, acela nu e guvernul român ci chiar patronatul cu pricina, care și-a construit micul său eșafodaj chiar sub un foarte mare și vizibil drob de sare, a ales să îl ignore vreme de ani și strigă acum după ajutorul nostru, al tuturor, când el începe să se clatine amenințător.

Pentru că, să ne înțelegem, orice fel de sprijin primește industria asta de la stat e o formă de taxare a noastră, a celorlalți, prin care noi acoperim, din buzunarele noastre, pierderea de competitivitate și de productivitate a tuturor lucrătorilor din industria ușoară. Încă nu mi-a explicat nimeni de ce asta e ceva util sau dezirabil. De abia apoi ar trebui să ne punem întrebarea și dacă e legal, pentru că acum, în contextul apartenenței noastre la UE, nu e.

4.9/5 - (15 votes)

30 comments

  1. Petre says:

    Ai dreptare insa stii care-i chestia?
    Pana cand vom castiga fabrici de telefoane Nokia sau linii de producție auto, amaratii aia care lucreaza in indistriausoara raman si fara de bruma de banuti pe care-i castigau.
    Si aici ar trebui sa intervina onor Guvernu’, sa creeze locuri de munca (sau macar sa-i lase pe altii s-o faca).
    Apropo, n-am auzit niciodata vorbindu-se despre cate locuri de munca a creat organismul asta. Tu ai auzit?

    • Adrian Stanciu says:

      @Petre Amaratii aia despre care vorbim au doua maini, doua picioare si un cap, ca oricare dintre noi. Industriile lor vor disparea, altele vor creste. Asta e un fapt de viata. Hai sa intelegem odata ca asa si numai asa functioneaza economia. Economia e vie doar daca acest proces de nastere si decadere e lasat sa-si urmeze cursul. Rostul statului e sa creeze infrastructura de educatie, sanatate, transporturi etc. care permite dinamismul economic, nu sa salveze operatori economici neproductivi si faliti.
      Și, în ciuda părerii răspândite, nu e nici să creeze locuri de muncă. Cum le-ar putea crea? Ce să facă adică? Povestea asta cu guvernele care crează locuri de muncă e o gogoriță de politicieni. Dacă în vremea lor scade șomajul, se laudă că au creat locuri de muncă, dacă crește dau vina pe vremuri. În fapt nici nu crește nici nu scade datorită lor, iar atunci când chiar intervin în proces rezultatele sunt catastrofale. Vezi pensionările anticipate din România sau săptămâna de lucru de 35h din Franța.

  2. Feo says:

    Să ne scotocim prin buzunare și să-i ajutăm pănă își mai fac o frânghie.
    Poate așa reușim să mai subțiem stratul de oportuniști care au devenit peste noapte specialiști.

  3. UnCapsunarCanadian says:

    Sunt de acord ca statul sa sprijine cat mai multe domenii/industri/etc… singura problema ar fi cine sprijina statul.

  4. Mihai Tociu says:

    Snurul de martisor nu este ca chilotii tetra, asa cum mama nu este o femeie oarecare. Sunt de acord sa fie adus din China numai cu conditia sa scrie pe el “made in China”, pentru ca eu sunt unul care va plati si de 10 ori mai mult pe cel facut in spatiul Carpato-danubiano-pontic. Imi da UE dreptul de a alege?

    • Adrian Stanciu says:

      @Mihai. Sigur ca-ti da UE dreptul de a alege. Daca experienta altor programe de tipul asta (buy local) e revelatoare, vasta majoritate a oamenilor cumpara ce e mai bun si mai ieftin. Dar sigur ca e dreptul tau sa alegi. Una peste alta nu cred ca ai face cuiva vreun mare bine.

  5. anca says:

    Nu am reusit sa gasesc declaratia d-nei Grapini, dar as vedea cum este responsabilitatea statului sa mentina producatorii in viata (nu numai pe cei de snururi, ci cam tot ce inseamna sector IMM):
    – politici/ legislatie predictibile – inclusiv taxare responsabila (de exemplu, impozitul forfetar a ucis o gramada de mici intreprinzatori in 2009)
    – politici de sustinere / incentivizare a IMM-urilor (iar aici exista suficiente modele europene pe care sa le adoptam)
    – etc

    Problema mea este ca nu exista nici un fel de instrumente pentru stimularea competitivitatii, prin urmare logica producatorilor nici nu are cum sa fie alta, pentru ca mentalitatea este “te ajuta statul sau mori”, nu “investesti in competitivitate sau mori”.

    Nu am nici o problema cu producatorii necomptitivi sa iasa de pe piata, dar cateva sute de mii de someri e un lucru foarte serios: inseamna cateva procente din somajul la nivel national — procente de oameni care nu mai platesc taxe deloc si in a caror recalificare (competitivizare?) iarasi nu se investeste.

  6. victor says:

    aveti dreptate d-le Stanciu. 4000 de la Nokia citeva zeci de la Oracle si zece mii de la Dacia care vor 500 roni majorare de salariu. Acestia vor aduce plusvaloarea necesara platii milioanelor de pensii si de salarii bugetare. “Sclavii” din industria usoara sunt doar consumatori de aer. Duceti cursul iar la 3.1/euro(economic nesustenabil) si se vor inchide toate fabricile de industrie usoara. Ratele la FMI si pensiile le veti plati dv si importatorii, daca vor mai vinde ceva.

  7. bogdan says:

    pana una alta, mai inainte ca statul sa isi insuseasca un comportament de ajutoarare a unei industrii sau alteia, statul ar fi bine sa renunte la comportamentul de a incurca antreprenoriatul. bunaoara, cum e posibil sa nu fii lasat sa-ti alegi ca denumire a unei firme pe care vrei sa o infiintezi un nume care nu exista inca pe piata decat cu conditia ca in denumirea respectiva sa existe si un cuvant romanesc? cum sa construiesc si sa promovez in UE un brand ce are in componenta neaparat un cuvant romanesc? e barbarie aceasta constrangere.

    cu alte cuvinte, e aiuritor ca unii vor o crestere a interventiei statului. de fapt statul intervine prea mult si prea prost.

  8. trout cel mic says:

    bravo Adi, foarte bine punctat; am vazut undeva in comentarii pomenindu-se de chilotzi;
    in romania avem o marca de mare succes, jolidon, si pe flacaul ala parca nu l-am auzit sa se planga; cred ca e cam ocupat, am vazut ca se extinde in italia; deci se poate; in multe industrii din ro e o mare moda ca oamenii sa se planga ca nu ii ajuta statul or whatever…dar de fapt isi ascund propria incompetenta….

  9. un cititor says:

    La capitolul “cistiguri”, cred ca trebuie sa fim mai rezervati cu liniile de producție auto …
    Daca nu ar fi programul “rabla”, industria auto ar avea probleme foarte mari. Iar daca ea “merge” cu astfel de ajutoare, trebuie sa vezi cit te costa …
    Chiar crede cineva ca programul “rabla” (nu numai in Romania) are vreo legatura cu combaterea poluariii ?
    Si atunci, cind eu, contribuabilul roman, contribui ca X sa isi cumpere o masina noua, sau fabrica Y sa aiba desfacere (si sa existe, poate chiar sa si aiba profit), unde mai este capitalismul ?…
    Pai mai degraba as contribui in plus la educatie sau dezvoltarea sectorului agricol din Romania !…
    Cistigurile cu fabricile de telefoane / masini mi se par mai putin importante ca un sistem agricol pus la punct care sa iti asigure necesarul de hrana pentru populatia tarii ; daca il calculezi in bani, cred ca ai fi in cistig ; plus ca intr-o zi, constati ca fabricile vor fi relocate (Nokia cum a plecat din Germania ?) …
    “Papica” ramine !…
    Cind rezerva BNR a atins un maxim istoric, iar in tara nu se gasesc citostaticele pentru copiii bolnavi de cancer (estimate la 60.000 euro/an, daca am retinut bine), nu simti asa ca iti vine amocul ?…

  10. Adrian Stanciu says:

    @anca. Eu nu cred că e responsabilitatea statului să mențină pe cineva în viață, cu excepția industriilor de bază, care asigură infrastructura, și chiar și acolo numai ca măsură de ultim resort. Sunt însă de acord cu tine că un mediu economic sănătos, în care afacerile mici să poată înflori și la rigoare decade rapid, care să asigure dinamism economic și competiție corectă este în responsabilitatea statului. Eu cred, însă, că în privința asta statul nostru face o treabă mult mai bună decât e creditat de public și de presă.
    Avem meteahna asta de a ne plânge tot timpul de ce nu ni se dă de la stat, că suntem privați sau publici, angajați sau patroni, și mie mi se pare complet deplasată. Dacă au ajuns să se plângă și antreprenorii, al căror rol e tocmai de a-și asuma riscuri și de a depăși obstacole, chiar avem o problemă. Bunăoară povestea ta cu impozitul forfetar. Nu știu de unde știi că a falimentat mii de firme, probabil din presa noastră foarte competentă, dar e fals. Nu a falimentat pe nimeni. Pur și simplu mii de patroni de firme inactive sau de șușe create pentru a fenta statul de TVA au decis că nu mai rentează să le țină deschise și le-au închis. Chiar crezi că a dat cineva faliment pentru un impozit de 500 Eur/an? Și dacă chiar a dat faliment din cauza aia, chiar crezi că ar fi meritat să nu dea?
    În materie de cât de lesne e să deschizi o afacere mică în România, cred că avem de luat unele lecții de pe ici de pe colo, dar avem și de dat o grămadă, la o mulțime de țări europene. Cui nu-i place în România, îl invit să-și deschidă o afacere în Franța!

    P.S. Ce înțelegi prin “instrumente de stimulare a competitivității”?

  11. Catalin Dimofte says:

    Adrian, ca in multe alte dati, ai dreptate “pe fond.” Si-n plus, explici bine si clar, in cuvinte putine.
    Dar:
    1) Nu cred ca era nevoie de-atata duritate si violenta verbala. Cand scrii despre glasul strident si nesimtirea doamnei (sic!) cu pricina determini cititorul sa-si puna niste intrebari de alta natura — mai ales ca ai si gasit exact ziua cea mai potrivita pentru asta…
    In treacat fie spus, de vreme ce comentezi declaratia cuiva, elegant ar fi fost sa incluzi si declaratia cu pricina, sau macar sa dai un link…
    2) Patronatul din industria textila/confectii (de data asta, dar e valabil pentru oricare altul) este un sindicat. Ca in cazul oricarui sindicat, si datoria acestuia este sa apere cat poate de bine interesele membrilor sai, care interese au adesea putin de-a face cu filosofia inalta, dar subtire a migratiei capitalului, cu conceptele de outsourcing, globalizare etc.
    Din cate mi-o amintesc pe d-na Grapini, e o femeie dificila, dar ultimul lucru care s-ar putea spune despre dansa e ca e proasta. N-am nicio indoiala ca intelege perfect (ba inca pe pielea dumisale) argumente cum sunt ale tale. Dar nu-i convin, si-atunci incearca, atat cat poate, sa influenteze lucrurile in directia care-i convine, dansei si celor pe care-i reprezinta.
    Nu vad nimic rau in asta; ba, mai mult, as spune ca, din pacate, putine industrii in Romania au avut sansa unor talking heads atat de vocale precum d-na Grapini. Cum zice proverbul ala, mielul care nu zbiara nu apuca sa suga, sau cam asa ceva…
    Un mic efort de memorie si s-ar putea sa ne-amintim ca “evolutia” din astea doua decenii de tranzitie n-a insemnat disparitia din Romania exclusiv a industriilor low-tech ci, dimpotriva, parca mai degraba a celor de (cat de cat) inalta tehnologie.
    3) Eu sunt cam liberal, in cuget si-n muget, vorba unuia, dar totusi gasesc destul de dificil sa ignor complet factorul uman intr-un comentariu ca al tau. Stii, oamenii nu traiesc din statistici si cifre macroeconomice.
    Industria d-nei Grapini ofera probabil cateva zeci de mii de locuri de munca (m-as mira sa mai depaseasca 50-60.000, hai 75.000). E drept ca-s (foarte) prost platite, dar pe de alta parte nici ocupantii lor nu-s tocmai doctori in stiinte. Sunt dintr-o categorie relativ defavorizata — cel putin pe piata muncii — femei, studii medii sau nici macar alea, probabil trecute binisor de prima, daca nu si de-a doua tinerete…
    Intrebarea pe care ar trebui sa si-o puna autoritatile, in ipoteza desigur naiva in care le-ar pasa cat negru sub unghie ce se-ntampla cu oamenii din tara asta, nu este, ai dreptate, DACA industria asta va disparea — se va cam intampla indiferent ca ne place noua sau nu — ci ce se va intampla cu oamenii… in conditiile in care-mi imaginez ca foarte putine din cusatoresele d-nei Grapini vor putea obtine slujbe in centrele de deservire Oracle (sic!) sau in cele de inginerie Renault.
    4) Eforturile statului, ai dreptate, n-ar trebui orientate spre salvarea unei industrii sau a alteia (se creeaza hazard moral, coruptie, plus probabilitatea — aproape certitudine la noi — ca statul va face alegerile cele mai proaste cu putinta). Dar ar trebui orientate spre mentinerea unui nivel cat mai mic de somaj.
    In experienta mea de viata, o slujba inseamna MULT mai mult decat un venit lunar si niste cifre in statisticile macroeconomice.
    Nu sunt adeptul declaratiilor de genul — decat sa mai tinem in viata fabrica/industria X, mai bine-i trimitem acasa si le platim cinci ani somaj, 20 de salarii compensatorii etc.
    Intamplarea face sa-mi petrec destul de mult timp prin niste zone semi-rurale, cu orasele mici aproape complet dezindustrializate in perioada post-com. Zeci si zeci de mii de oameni, zeci de comune si orasele unde putinele slujbe existente sunt in proportie de 80-100% “la stat.”
    Este un dezastru total la nivel de calitatea vietii, de acel indice de dezvoltare umana folosit de ONU. La nivel strict material nu e chiar atata saracie pe cat se crede (si pe cat pretind chiar localnicii), in buna parte datorita “capsunarilor,” insa orice altceva e vai si-amar. Nu cred sa exagerez prea mult spunand ca generatia post-comunista este mai inapoiata decat aceea a bunicilor lor si, in multe privinte, mai inapoiata chiar decat aceea interbelica, a strabunicilor lor.
    Este evident si ca oamenii care au slujbe sunt de departe cei mai evoluati din comunitatile respective (desi, drept e, nu m-as hazarda sa spun care-i cauza si care-i efectul).
    Imi amintesc un fragment dintr-un roman al lui Erich Maria Remarque, despre anii de dezastru economic din Germania de dupa primul razboi mondial. Primaria unui orasel impartise primitorii ajutorului social in doua echipe. Prima, inarmata cu rangi si lopeti scotea pietrele din caldaram si le stivuia ordonat, nemteste, pe margine. A doua, cu galeti de nisip si ciocane, lua pietrele de pe margine si le punea la loc.
    Morala, absolut magistrala, fiind ca oamenilor nu trebuia (si nu acceptau) sa le fie strivita demnitatea dandu-li-se pomana, ci trebuia sa fie platiti pentru munca lor.
    5) Mai functioneaza legea aia, sau ce era, privitoare la neplata impozitului (parca si contributiilor sociale?) de catre angajatorii inginerilor de software/programatorilor?

  12. Miles says:

    Daca subventionarea propriei industrii este o alegere gresita, de ce toata tarile utilizeaza o astfel de practica? De ce UE a trebuit sa intervina cu o lege comunitara prin care e nevoie de aprobarea CE in vederea unei subventionari? Pentru ca toata lumea a inteles ca o tara cu un nivel sustenabil de productivitate trebuie sa pastreze un echilibru intre import si export. Iar Romania exporta putin si importa mult. Iata un posibil motiv pentru a sustine industria autohtona (iar daca e vorba de cea usoara, ‘nesemnificativa’, nu cred ca va sari in sus CE cum ca subventiile ar fi ilegale). Cam asta e logica pentru ca cei 22 de milioane sa contribuie. Pentru ca nu o fac doar in vederea sustinerii celor cateva sute de mii asa cum ziceti d-voastra, ci pe termen lung pentru sustinerea proprie.

    Cat despre faptul ca oricum aceasta industrie este pe duca, analiza d-voastra ia in calcul doar costurile fortei de munca. Mai sunt multe alte costuri. Daca le ignoram si privim doar la costurile de munca, atunci ar trebui ca intreaga industrie usoara sa fie deja prin locuri exotice cu impozitare minima si costuri foarte reduse! De ce nu este? Pentru ca mai sunt si alte costuri pe care un antreprenor este nevoit sa le ia in seama, derivate din absenta infrastructurii, pozitia geografica precara sau mai ales din prezenta coruptiei in tarile de destinatie.

    Daca nu as banui-o de pur egoism, as fi de acord cu d-na Grapini. Dupa ce ca oricum capitalismul are o tenta intrinseca de creare de monopol, mai vine si statul roman si accelereaza procesul prin politicile sale care reflecta interesele jucatorilor importanti de pe diferitele piete. Impozitul forfetar este o astfel de politica. In ce masura a afectat micile firme din Romania este imposibil de stabilit. Nu veti putea niciodata demonstra empiric ca nu a afectat pe nimeni, asa cum nici altii nu pot arata ca 5000 de firme au fost inchise din cauza asta. Deductia logica insa ramane si conform ei niste bani ce erau planificati pentru investitii au trebuit sa fie dati ca impozit. Erau totusi si alte masuri pentru depistarea ilegalitatii in cauza, ce-i drept mai costisitoare.

  13. Adrian Stanciu says:

    @Catalin. România are una din cele mai mici rate ale șomajului din Europa, și probabil cea mai proastă calitate a vieții și societății. Motivul celei de a doua situații e, poate, faptul că guvern după guvern au considerat că e de datoria lor să ferească oamenii de prima prin tot felul de metode nepotrivite. Am creat o generație de oameni dependenți care stă cu mâna întinsă la stat. Că o fac niște oameni sărmani din cine știe ce locaitate mono-industrială, hai că aș înțelege, dar să o facă un patronat de industrie, mi se pare revoltător. Eu nu consider că datoria unui sindicat e să țipe fără măsură și fără logică pentru beneficiul exclusiv al membrilor lor. Acest comportament invalidează rolul sindicaului respectiv. În orice caz nu pot să respect o atare atitudine.
    N-am înțeles ce altă natură de întrebări te-am determinat să-ți pui.
    În ce privește legea aia cu programatorii, cred că a fost abolită de mult, dar oricum eu unul nu sunt de acord nici cu ea.

  14. Adrian Stanciu says:

    @Miles. Argumentezi mai degrabă la fel ca mine decât împotriva mea. Dacă industria supraviețuiește pentru că livează alte beneficii decât costul, asta e o strategie de supraviețuire și dezvoltare. Bravo lor. Statul, la rândul lui, dacă e să facă ceva pentru susținerea economiei, trebuie să facă lucruri la nivel macro-economic, care țin de infrastructura care susține economia. În felul ăsta un mediu sănătos, o justiție care asigură respectarea contractelor, un mediu de taxare clar și simplu, etc. vor conta în decizia de investiții. În continuare nu înțeleg o intervenție directă a statului în favoarea unei industrii. Și da, ar încălca tratatul nostru cu UE. Și nu, o poziționare ca fabricant de cost mic nu va supraviețui nici așa. După cum ne arată mărțișoarele din China.

  15. bogdan says:

    @Catalin: dna Grapini sigur ca vrea sa influenteze cum poate ceea ce nu-i convine. acest lucru poate fi vazut ca o atitudine de dreapta – pana la urma la binele comun se ajunge prin negocierea binelui individual. insa atat timp cat aceasta doamna nu isi recunoaste functia sociala pe care o are prin pozitia ocupata in societate, promovand comportamente de stanga (stat-tatuc, subsidiaritate ioc etc.), ei bine, aceasta dna Grapini dovedeste ca doar se foloseste de anumite principii in functie de context, neurmandu-le insa riguros. nu vad cum aceasta “flexibilitate fara mama fara tata” poate fi un bun exemplu pt cineva…

  16. Catalin Dimofte says:

    Ma bucur sa aud ca nu esti/ai fost de acord cu legea aia cu programatorii (care cred totusi ca mai actioneaza), pentru ca aia chiar a fost o porcarie. Fidel siesi.
    In rest, ma tem ca nu prea suntem pe aceeasi lungime de unda.
    Romania are o rata reala a somajului uriasa. U-R-I-A-S-A. Probabil mult peste 50%. Suntem, in proportie de trei sferturi sau mai mult, o tara subdezvoltata, bananiera, o combinatie intre Africa si America de Sud, o tara care in mod normal nici pe departe n-ar fi avut ce cauta in UE.
    Includ aici 1) 2-3 milioane de oameni care muncesc in strainatate, 2) alte vreo 2-3 milioane pensionati mult prea devreme, fraudulos, cu pensii fake de invaliditate etc., 3) un numar nestiut, dar cel putin la fel de mare, de oameni care fie au depasit perioada de somaj, fie, mai degraba, n-au apucat niciodata sa munceasca legal, taxabil.
    De altfel, socoteala-i destul de simpla. Avem, parca, vreo 18,5 milioane de votanti, din care diaspora “adevarata”, traditionala, nu reprezinta mai mult de un milion, hai 1,5, sa fie socoteala mai simpla. Raman 17 milioane. Din astia or mai fi niste studenti (dar mai sunt si multi care de-abia termina opt calse, daca le fac si pe alea), precum si niste pensionari “pe bune”. Data fiind durata medie tot mai scurta de viata (nu vreau sa fiu macabru, dar o plimbare printr-un cimitir nou poate fi extrem de instructiva din acest pdv), as zice ca ar trebui sa avem o populatie activa de cca 14-15 milioane. In realitate sunt jumatate din astia, sau pe-acolo (din care jumate sau mai multi sunt la stat, dar asta-i deja alta poveste). QED.
    In ceea ce priveste sindicatele, e un joc, cine zbiara mai tare, doar-doar o obtine ceva. La urma urmelor, d-na Grapini tipa de cand o stiu eu, si nu stiu sa fi obtinut mare lucru in sprijinul intereselor inguste ale sindicatului dansei (oricum, mult mai putin decat baietii desteptii din software, sau din industria auto, sau din altele), cel mult a contribuit ceva la imbunatatirea mediului de afaceri din Ro, atat cat a fost si cat s-a facut.
    Oricum, nu ma prea pricep si, slava Domnului, n-am prea avut de-a face cu sindicatele in nicio calitate, dar impresia mea e ca sindicatele (si patronatele) fac cam aceleasi lucruri si cam la fel peste tot. Sau mai rau. Macar Jimmy Hoffa al nostru a devenit politician mainstream.

    Mai sunt, sau ar trebui sa fie si alte considerente decat cele strict/ingust economice cand vine vorba de protectionism, sprijinirea unei industrii sau a alteia etc. “Un cititor” a atins subiectul mai sus.
    E usor naiv sa aplici mecanic teoria lui Porter la natiuni. Mergand pe considerentul asta, n-ar trebui sa facem nici auto (le fac japonezii mult mai bine), nici telefoane (HK, Taiwan), nicidecum banking… si-n general, cam nimic.
    De altfel, poate ca nimeni n-ar mai trebui sa faca nimic, pentru ca oricum le fac chinezii mai bine si mai ieftin cam pe toate. Noi (si altii, nu doar noi) nu pierdem doar industrii, locuri de munca, slujbe si-alte alea — pierdem capacitatea umana de a face, la nevoie, toate aceste lucruri.

    Asta cred ca este o uriasa greseala, pe care Europa si SUA o vor plati extrem de scump intr-un viitor nu prea indepartat — si noi pe langa ei. Uitandu-ma strict la Romania, personal sunt ingrozit (si nu exagerez absolut deloc) cand vad viteza cu care forta de munca de care ziceam mai sus s-a descalificat, deprofesionalizat si migrat catre activitati slab calificate — de la armatele de vanzatori din retail, catre operatori de call centers, tea ladies, “office assistants” si-alte zerouri de-acelasi calibru. Mi-e teama ca o sa vina momentul in care situatia perceputa acum drept normala, in care inginerul textilist chinez castiga 10% cat vanzatorul quasi-analfabet din mall-ul bucurestean, nu mai zic de-alea din Londra or elsewhere, o sa se schimbe dramatic, si nu in avantajul fitzelor de Dorobanti.
    Asa incat, metaforic vorbind, mi-ar placea totusi sa mai ramana niste oameni prin Romania care sa stie cum se coase un nasture, in caz ca toata gargara asta globalista pana la urma deraiaza.

    Problema mai profunda in postarea ta si-a altor catorva este de fapt una care tine de definitia si rolul elitelor in societatea romaneasca. Care rol, zic eu, ar trebui sa includa si niste obligatii, macar morale, etice — bunaoara obligatia de a te gandi la liucruri ca acelea de mai sus — nu doar dreptul de-a-i privi de sus pe cei mai putin norocosi, inspirati, inteligenti, dotati cu parinti etc. Stii vorba aia cu bogatul care nu crede la cel sarac si satulul care nu crede la cel flamand, nu?
    La varsta mea, foarte apropiata de-a ta de altfel, am ajuns la concluzia ca, desi toti avem, ca sa te citez, doua maini, doua picioare si un cap, parca totusi mai exista alte cateva maruntisuri care conteaza. Nu stiu cum, dar parca sunt din ce in ce mai multe lucruri care conteaza din ce in ce mai mult pe langa alea clasice — harnicie, spirit de initiativa, munca etc.
    Impresia mea este ca exista intristator multi oameni de (mare) succes care — desigur ca n-o spun, ca nu e politically correct — s-ar simti foarte bine daca, cumva, deus ex machina, fara ca ei sa stie sau sa aiba ceva de-a face cu asta, jumatatea aia “stanjenitoare” de Romanie n-ar mai exista maine dimineata. Poate chiar doua treimi.
    Insa ma opresc aici cu asta, pentru ca e cu totul alta poveste, risca sa devina putin cam prea personala, iar discutia a fost mult prea placuta ca s-o stric.

  17. Catalin Dimofte says:

    Bogdan — welcome to the real world!
    N-as vrea sa fiu rau inteles, n-o apar pe d-na Grapini, am cunoscut-o superficial acum 10 ani sau mai mult, nu ma intereseaza nici dansa, nici industria dansei etc., etc., etc., dar ma amuza cum am gasit deodata un tap ispasitor unde eu, unul, nu m-as fi asteptat…
    Sunt oameni, destui, care fac pe bani foarte grei si in deplina confidentialitate, ca sa nu zic pe deplin conspirati, facand ce face dansa pe gratis si destul de transparent. Hai sa nu bagam aiureala asta cu politica chiar peste tot.
    Sau hai mai bine sa punem problema putin invers — da-ne tu niste exemple de oameni in pozitii asemanatoare care fac lucrurile ca la carte.

  18. bogdan says:

    Catalin – daca la tv dna Grapini este stirea negativa imi spui ca exista stiri mult mai negative. prefer sa nu ma uit la tv decat sa intru in “the real world” a stirilor negative. e o optiune pe care te rog sa mi-o permiti 🙂 exista viata si in afara aiurelii de politici.

  19. Mircea Stoian says:

    @Adi. Prin ’90 multe dintre lucratoarele din industria usoara, recte de la APACA (care chiar facea un lohn bun atunci) urlau pe strada “Nu vrem Kent, nu vrem valuta/Vrem pe Roman sa ne ……”. Mai stii, poate dna. Grappini era si dinsa pe acolo si urla slogane. Asa s-ar explica calificarea dinsei in snurologie.
    Ironia este ca nu numai Roman dar si alte guverne le-au …… . Din ciclul ai grija ce-ti doresti ca poate se si intimpla!

  20. Adrian Stanciu says:

    @Catalin. De fapt cred că suntem de acord în mult mai multe feluri. De pildă în faptul că avem o populație activă ridicol de mică. E mai mică decât cele 7 milioane despre care pomenești. Eu însă, spre deosebire de tine, cred că fenomenul globalizării e util și necesar. Poate facem o dezbatere pe tema asta, cândva. Dar, pentru că scopul unei discuții, cred eu, e nu doar să ne contra-argumentăm ci și să învățăm unii de la ceilalți, hai să facem un mic exercițiu care să mă ajute pe mine și pe cei care îmi împărtășesc poziția, să te înțelegem mai bine pe tine și să ne însușim ceva din pucntul tău de vedere.
    Așadar, în afara faptului că nu ești de acord cu mine, cu ce ești de acord? Adică, tu cum ai face dacă ai putea să schimbi? Cum ai proteja, ce anume? În speță, cum ai face ca să salvezi producția românească de fir de mărțișor? Sau de orice altceva, la rigoare?

  21. Catalin Dimofte says:

    Bogdan — daca stirea respectiva a fost si la TV, eu n-am vazut-o, pentru ca, exact ca si tine, ma uit rar-spre-deloc la TV, si mai ales nu la stiri. Tot ce sustin este doar ca, judecand pe baza a ce-am citit in articolul ala, d-na n-a spus nimic iesit din comun, n-am vazut sa ceara subventii sau altceva pentru “snuruitori”, nimic ce vreun lider de sindicat n-ar fi spus, si oricum nimic care sa mertie o reprimare verbala atat de categorica.
    De altfel, daca te ostenesti sa citesti articolul, constati ca noi o acuzam pentru ce n-a-spus-dar-ar-fi-putut-spune-sau-presupunem-noi-ca-a-vrut-sa-spuna. Mi se pare usor jenant, asta-i tot.
    Adrian, exact asta spuneam si eu de la bun inceput, ca in linii mari ai dreptate. Doar ca, asa cum e si normal, exista si diferente si detalii, in care uneori se-ascunde diavolul. Bunaoara, eu intotdeauna am luat ad-litteram celebrul slogan liberal “prin noi insine,” pe care vad ca acum Antonescu incearca sa-l recupereze. Nu l-am vazut ca insemnand, de fapt, “fiecare pe cont propriu.”
    In ceea ce priveste asa-zisele solutii, ele nu-s nici noi, nici putine, n-o sa reinventez eu roata acum si aici, mai ales ca orice poate fi combatut ad infinitum. E suficient sa ne uitam la ce fac altii pentru a proteja/incuraja industriile care cred ei ca merita. Pentru ca toti fac asta, ne-am trezit noi cei mai competitivi din lume, sa fim ultraliberali la capitolul asta… It’s not rocket science — decat poate pt. guvernele Romaniei si-n general pentru alesii natiei.
    For starters, statul roman ar putea incepe prin a face mai mult din ceea ce ar trebui (conform chiar listei tale) sa faca si mai putin din restul.
    Bunaoara, ar putea s-o ia mai usor cu creatia de locuri de munca — pentru ca te inseli, statul de fapt creeaza locuri de munca. Din 2005 incoace a creat ca la vreo 300-400.000 — de zeci/sute de ori mai multe decat cel mai tare angajator privat din tara asta.
    De altfel, cred ca e clar pentru oricine ca de vreo doi ani asistam la un proces de (re)etatizare a economiei si-n general societatii romanesti. Ar fi interesant de vazut care este partea statului la generarea de PIB in 2009; as paria ca e considerabil mai mare decat in 2008, iar anul asta va fi probabil mai mare decat in 2009.
    Direct sau indirect, statul devine un jucator tot mai mare si mai agresiv, prin fiscalitate, prin accesul privilegiat la resurse, prin descurajarea micro-intreprinzatorilor si a initiativei private in general (unul din multele mecanisme fiind chiar impozitul forfetar), printr-o 1001 de mijloace.
    Uite-aici ultima initiativa de-acest gen: http://www.cdep.ro/proiecte/bp/2010/000/40/9/pl49.pdf
    Ca sa inchei, cea mai simpla si mai eficienta metoda prin care statul roman ar putea sprijini economia este sa o “ajute” cat mai putin. Ni se potriveste manusa vorba aia — we’re from the government and we’re here to help.

  22. nedormitul says:

    în românia sînt foarte multe firme care produc componente auto. în unele cazuri, calificarea forţei de muncă este similară cu cea din industria textilă. dar acolo sînt investitori străini, firme multinaţionale specializate pe anumite componente. oamenii ăia nu prea au legătură cu investitorii locali, în mod sigur nici n-au auzit de madam grapini. cunosc cazuri de astfel de firme care au venit în românia prin 2000, acum se gîndesc să plece mai la est, fără să întrebe statul român de sănătate.
    din cîte ştiu, doamna respectivă are firmă de textile. au rămas patru producători locali de şnururi de mărţişoare, un pic de concurenţă, deci. bon! ce-o opreşte să nu facă ea acele şnururi, să spargă piaţa? e scump în românia? să le facă în china. grapini textile srl – sucursala beijing. forţă de lucru ieftină, profit întors în românia, cine s-ar supăra?

  23. Am citit destul de atent comentariile d-voastra si sincer am trecut de la iritare la meditare si invers.Iritare pentru ca activand in industria respectiva am avut o reactie de genul”ce naiba stiti” dar apoi citind mai departe mi-am dat seama ca de fapt foarte multe din comentariile respective sint reale.Industria de confectii a avut un boom dupa anii ’90 cind cu investitii relativ mici se putea porni o afacere si care pina in anii 2003 a avut conditii economice favorabile si mai ales nu prezenta risc si asta este de fapt factorul care a pornit dezvoltarea acestei ramuri si care acum o ucide.Oameni antrenati sa respecte discpline tehnologice nu erau nevoiti sa gindeasca economic prea mult:venea marfa, pleca marfa, se platea si ciclul incepea din nou.Nenorocirea este ca aceasta situatie se plia perfect pe mentalitatea de dinainte cand ager si destep era cel care muncea-la strung la masina de cusut samd(si chiar munceau nu doresc sa-i deconsider)dar pe linga asta mai sint foarte multi factori care influenteaza un bussines real:vinzari,planificari investitii,managment de risc,risc asumat,dezvoltare de produs pentru care pe fiecare segment ai nevoie de specialisti in domeniul respectiv si care din pacate nu se nasc peste noapte si societatea romaneasca nu-i produce sau ii produce exact ca pe multe altele:cantitativ si nu calitativ, fara a tine cont de necesitati reale.Faptul ca dam un nume pompos unei specializari in cadrul unei facultati nu inseamna ca si stim cu ce se maninca.
    Statul nu ar trebuie sa ne ajute prin a ne da bani ci prin a oferi un mediu corect real in economie si asta nu numai pentru industria de confectii ci pentru tot.Atita timp cit exista firme care nu pot functiona decit legal pentru ca sint foarte vizibile:nr.mare de angajati ,in locatie bine cunoscuta si usor de controlat si firme care functioneaza cum functioneaza ,cu oameni care prefera sa primeasca ajutor social si pe linga el sa lucreze la negru,cind unele firme functioneaza doar cu personal de acest gen,despre ce mediu corect vorbim?Cind noi pentru o zi intirziere la oricare din darile de la stat platim penalitati serioase si nu avem voie sa spunem ca nu avem bani,iar invers satul are voie sa se scuze cu lunile ca n-are bani pentru TVA,pentru concediile medicale samd fara sa indraznim sa amintim penalitatile iarasi despre ce vorbim?Media ne tot toaca la cap aduncind in stare conflictuala mai multe categorii sociale ‘cine ce salarii are’nu asta este relevant.Aplica aceleasi reguli pentru toata lumea inclusiv pentru stat ca si operator economic si lasa tot pe toata lumea ca si pe unele ramuri economice sa se descurce corect si de sine statator si atunci totul este O.K.Dar atita timp cit toata lume e mai egal ca egalul dar unora le iese mai bine depinde de cit de tare tipa de ce nu ar tipa si D-na Grapini ?

  24. Adrian Stanciu says:

    @Ferencz. Eu sunt perfect de acord că statul face o treabă proastă în a asigura un mediu economic sănătos. Nu sunt deloc apărătorul lui. Spun doar că a-l face și mai nesănătos prin protecționism nu e deloc o cale spre mai bine. Dimpotrivă. Dacă demersul patronatelor s-ar îndrepta spre însănătoșirea mediului economic, aș fi un susținător fervent al lor.

  25. oancea says:

    Lucrez la un articol cu tema: Ce consecinte are obiceiul de a da vina pe altcineva cand ceva nu merge?

    As vrea sa stiu daca ati descoperit cum poate fi descurajata o astfel de practica ?

    Daca ati aflat cum poate fi incurajata asumarea raspunderii?

    Si cum poate fi mentinut sentimentul unei imagini de sine corecte in randul angajatilor chiar atunci cand e criza si compania obtine un rezultat sub asteptari.

    Rezultatele unor experimente referitoare la cat de contagios poate fi sa arunci vina pe altul arata ca declinarea raspunderii este un tip de comportament transmisibil, generat efectiv prin inoculare. Cand oamenii dau vina unii pe altii pentru greselile lor, invata mai putin din acele greseli si performeaza mai prost. Problema se agraveaza cand obiceiul devine parte din cultura de grup sau de organizatie.

    Stiu ca sunteti printre cei mai in masura sa raspundeti la intrebari, asa ca va multumesc anticipat.
    Daniela

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.