Comentarii la: Modelul american

De către: Cristina

Cristina — Fri, 02 Apr 2010 20:41:09 +0000

Increderea in guvern a ajuns in America la un minim istoric de 17%. Eu vad 2 cauze. Niciodata nu a fost asa de greu sa gasesti de lucru. A doua ar fi lipsa educatiei economice. Cata lume in America e dispusa sa accepte ca recesiunea va dura 5 ani. Cand ti-e rau cel mai grav e sa-ti legi sperantele de o anumita data pana la care trebuie sa rezisti.
Mie mi se pare ca Obama a facut ce trebuia, la momentul potrivit. Pacatul este al lui Geithner care promite ca lucrurile vor redeveni ce-au fost. Imi place mai mult cum vorbesc consilierii de la BNR. Trebuie sa fii cat se poate de sincer !
“four in five Americans think Congress is more interested in serving the needs of special interests rather than the people they represent”. Deci nu e doar un sentiment anti-Obama. Poate se vede asa pe forumuri pentru ca Obama are cea mai mare vizibilitate.
In Romania cauzele invrajbirii nu sunt economice. Pe noi ar trebui sa ne afecteze mult mai putin politica pentru ca nu avem probleme existentiale. Nu cunosc nici un om care sa fi fost somer mai mult de o luna. Frica exista, dar in Bucuresti cred ca e nejustificata.
Discutia e foarte interesanta. Eu si colegii mei suntem pe baricade politice diferite. Nu discutam despre asta, nu ne certam, dar tot e frustrant, ca nu inteleg nimic. Cum sa intorci increderea unui om ? Nu mi se par rationale argumentele anti-Basescu. Da, e un temperament coleric, mi-e rusine uneori de gafele lui. Dar s-au facut pasi incontestabili spre o justitie mai buna in timpul lui. A stiut sa puna mana pe putere. Pe Constantinescu de-asta l-am votat, sa ne zica ca a fost neputincios ? In tara asta in care dureaza 2 ani sa faci un amarat de pasaj la Baneasa, neputinta e un defect cat se poate de enervant.
Mai bine vorbim de americani. Azi am invatat de la tine ce e filibusterul.
Oare o sa se ridice un al 3-lea partid in America ? Unul care sa promita ca va fi zgarcit.
Zicea Paul Volker ca daca e ceva care va prelungi recesiunea, e sentimentul asta de suparare si de acuzare. Nu-ti vine sa te faci investitor cand esti suparat.

De către: bogdan

bogdan — Mon, 08 Mar 2010 19:46:59 +0000

bi-polarizarea la nivel de societate reflecta o uni-polarizare la nivel de individ. ceea ce inseamna ca contrariile aflate in forma naturala in fiecare individ au suferit o asa operatie incat dualitatea a devenit spatial separabila, individul pastrandu-si o parte, pe cealalta tranferand-o societatii, metoda care pare a-i fi utila in negocierea conflictului sau interior prin externalizarea lui aparent in afara fiintei sale.

De către: Gabi

Gabi — Mon, 08 Mar 2010 14:48:58 +0000

@Adrian: Cred ca America nu e chiar la fel de polarizata acum cum era pe vremea lui Bush Jr., desi s-ar putea sa ma insel. Am locuit in SUA pina acu 2 ani, si s-ar putea sa fiu influentat de asta.
Dar cred ca in general prezentul ni se pare mai rau decit ce era pe vremuri, si e foarte greu sa fii complet obiectiv la chestii de-astea. Cred ca in perioada din anii ’60 cu “civil rights movement” America era si mai polarizata, si binentzeles in perioada razboiului civil. Oricum polarizarile vin si pleaca, nu cred ca trebuie sa ne ingrijoram prea tare.
Nici nu sunt sigur daca romanii au fost mai polarizati sau nu la alegerile Basescu vs Geoana fata de Iliescu vs Constantinescu.

De către: Eu

Eu — Mon, 08 Mar 2010 12:45:06 +0000

Nu-s specialist in probleme de politica interna americana, da’ parerea mea e ca polarizarea de care vorbeste autorul articolului e generata si in RO si in SUA de aceeasi cauza: scaderea sub orice critica a gradului de educatie a populatiei. Americanii insa mi se par cel putin pe o curba descendenta mai abrupta decat la noi. In plus, din cauza gabaritului imi inchipui ca revenirea va fi mai de durata la americani decat la noi, mai ales ca ei nu au in spate sprijinul (atata cat e) din partea unui organism cum e EU.

De către: fLoreign

fLoreign — Mon, 08 Mar 2010 11:51:57 +0000

Sunt de acord ca un scop supraordonat ambelor tabere ar fi una dintre putinele solutii pe care ambele administratii despre care vorbim aici le au la dispozitie. In Romania eu am vazut asta doar pana la 1 ianuarie 2007, iar in SUA, obiectivul alegerilor din toamna este mai important pentru republicani, din perspectiva imbunatatirii reprezentarii lor in Congres si Senat, este mai important decat unele concesii facute lui Obama. Normal, spectrul recesiunii pare a fi mai indepartat, Obama nu a insistat prea mult pe “dezastruoasa mostenire”, reforma sanatatii (si cea a educatiei, care ar putea avea aceeasi soarta) nu este perceputa ca necesara, iar recunoasterea internationala a presedintelui american (pana si premiul Nobel pentru pace) nu pare suficienta pentru ca el sa depaseasca problemele de perceptie in anumite state (Strom Thurmond ar muri inca o data daca ar afla ca a ajuns presedinte un om de culoare, data fiind intoleranta rasiala din statul pe care l-a reprezentat, desi dupamoartea sa a reiesit ca a avut un copil dintr-o legatura cu o slijnica de culoare ).
Ia sa vedem: recent, Obama a reusit sa creeze un consens pentru trecerea unei legi care ofera stimulente angajatorilor care creeaza noi locuri de munca (pana si republicanul care a ocupat locul lui Ted Kennedy a pus umarul la asta). Asta ajuta. Luna viitoare s-ar putea ca statisticile sa arate ca numarul joburilor a crescut pentru prima data in aproape doi ani. Cine stie, s-ar putea sa fie un inceput.

Acum ramane intrebarea de unde ar putea incepe Basescu un astfel de efort de reconstruire. Iata, mai are si el doi ani si ceva pana la noile alegeri locale si parlamentare. Deocamdata are in mana biciul rezultatelor referendumului, (care ajuta intr-un fel, insa e mai degraba motivant negativ, nu morcov ori zaharel) intrebarea este nu ce vrea sa faca cu el sau daca vrea sa-l foloseasca, ci intr-adevar daca va reusi sa gaseasca un astfel de obiectiv important care sa-i faca pana si pe adversarii politici care-l urasc in mod irational sa-i sprijine proiectul (nu am facut calculul, stiu ca PNL si poate PSD se erodeaza treptat, insa inca nu-mi dau seama cat mai este pana Parlamentul va fi majoritar de partea sa – oh, nu si Culita Tarata!). Deocamdata, in buna traditie fanariota, evenimentele au avansat de asa natura incat Dinu Patriciu este strans cu usa numita datoriile Rompetrol. Utila mutare, insa consensul tot nu e la orizont.

S-ar putea ca Basescu sa reuseasca aceasta coagulare, insa este foarte posibil ca asta sa fie doar o placuta “wishful thinking”. In ce am observat eu recent in istoria americana, foarte putine au fost cazurile in care o decizie a fost luata cu o majoritate covarsitoare (la fel a fost si la alegeri). Se pare ca de multe ori efortul este depus pentru a obtine valoarea de aur numita 50%+1, care are sens, tinand cont ca nu doar promotorul legii actioneaza, ci avem si reactiunea la propunerea sa, astfel incat se ajunge de obicei la un echilibru abia stirbit si la victorii “la mustata”. Chiar in contextul majoritatii in Senat (apropo, din cauza ca Al Franken (D, Minn) a fost investit tarziu – a fost o situatie foarte stransa acolo la alegeri, iar intre timp Ted Kennedy nu a mai putut participa la sedintele Senatului, cu luni inainte de a deceda, democratii au avut intotdeauna maxim 59 la 40, cu un senator lipsa, deci nu au avut nici o clipa majoritatea care sa le permita evitarea filibusterului).

De către: Adrian Stanciu

Adrian Stanciu — Mon, 08 Mar 2010 10:24:54 +0000

@fLoreign Faptul că există și alți politicieni conflictuali, care pe deasupra mai sunt și monomaniaci, așa cum e Crin Antonescu, nu-l absolvă pe Băsescu de responsabilitatea de a armoniza soietatea și de a căuta consensul politic, mai degrabă decât de a o polariza și învrăjbi. Responsabilitatea e a lui pentru că el e la putere. Din poziția lui nu te poți eschiva de la nimic. E ingrat, știu, dar asta e viața unui lider. De asta și-a dorit-o, sper. Același lucru îl cred și despre Obama. E treaba lui să facă societatea să îi cumpere proiectele și să-i accepte ideile. Nu spun că se comportă la fel cu Băsescu, deloc. Spun că a generat la fel de multă polarizare, și că asta nu poate fi ceva bun. Pe scurt, articolul se vrea o pledoarie pentru integrarea diferențelor și împotriva dictaturii oarbe a majorității.