Articolul de mai jos a apărut în rubrica de comentarii a revistei Capital.
Am văzut cu câteva zile în urmă o emisiune la televizor în care, la un moment dat, Adrian Ursu îl întreba pe Victor Ponta despre alianța pe care partidul său a făcut-o cu PRM în Consiliul General al Primăriei Bucureștiului. Președintele PSD a explicat că nu e vorba despre o alianță și că își asumă responsabilitatea pentru confuzia creată. Moderatorul l-a întrebat atunci exact ce l-aș fi întrebat și eu: “Ce înseamnă asta? Ce aveți de gând să faceți ca să corectați problema?” Ponta s-a uitat mirat, pe sub ochelari și a rămas mut. Parcă îi vedeam gândurile: “Cum adică ce am de gând să fac? Tocmai mi-am asumat responsabilitatea. Ce altceva mai vreți de la mine?”
Asta e ceva foarte tipic la noi. Avem o relație specială cu noțiunea de responsabilitate. O echivalăm cu vina. Ca atare, dacă putem, trebuie să facem în așa fel încât să nu fie vina noastră. Dacă nu putem, atunci ne recunoaștem vinovați și gata. Asta e. Sfârșitul poveștii.
Pe lumea asta, noțiunea de responsabilitate e diferită. Subtil, dar fundamental. Ea nu implică neapărat vina dar implică cerința asupra celui care o poartă de a rezolva problema, de a face tot ce-i stă în putință pentru remediera situației, sau pentru progresul cauzei, după cum e cazul. Nu e nevoie să fii vinovat de ceva ca să fii responsabil, dar e nevoie să fii responsabil dacă ești vinovat. Simpla recunoaștere a vinovăției poate să te absolve de responsabilitate în Ceruri, dar nu te absolvă pe Pământ.
Suntem o țară plină de vinovați dar complet lipsită de responsabili și de responsabilitate. Avem o adevărată psihoză a căutării vinovaților, aud la tot pasul întrebarea “cine e de vină?”, sau sora ei mai mică dar mai insidioasă “cine (sau de ce) a făcut asta?”. E ca și cum găsirea vinovaților ar echivala cu soluționarea problemei.
În mod curios, am văzut atitudinea asta adeseori la conducători. Am avut nenumărate simulări de management în care un manager era pus în fața unui angajat cu o problemă de performanță, jucat de un evaluator. Cel mai adesea discuția se termina când, după ce managerul reușea să spulbere tot eșafodajul de scuze și defensive pe care angajatul-actor i le ridica în cale (conform scenariului), ajungea să-l facă să recunoască, în sfârșit, că problema e din vina lui. Atunci, parcă eliberat, managerul îi trăgea câteva lozinci sumare, de sus, lipsite de orice conținut, și-l trimitea la treabă. Ireal. Era un fel de a muta pisica moartă de la managerul care trebuia să facă ceva înapoi la angajat. Restul nu mai conta. De acum nu mai era problema lui.
E drept că această atitudine de căutare a vinovaților e asociată în egală măsură cu o pleiadă de tactici și strategii destinate evitării blamului, astfel încât atunci când cineva își recunoaște o vină, parcă ești ușurat și nici nu-ți vine să-i mai ceri să-și asume și responsabilitatea pe deasupra. Se instalează un dans absurd și complet neproductiv care consumă enorm de multă energie și care deturnează eforturile de la scopul lor legitim.
Tipul ăsta de atitudine vine din lipsa de încredere în noi înșine, din teama de a nu fi luați de proști sau de fraieri sau de a nu fi, pur și simplu, inadecvați. El e puternic stimulat de mediile de lucru în care binele e perceput drept normal și se semnalează doar răul, în care orice “știre” e negativă și orice discuție urmărește să împartă lumea în buni și răi. E adânc înrădăcinat în societate, alimentat de complexele noastre naționale de inferioritate și de obsesia de a părea ceea ce nu suntem. Dar nu e nevoie să existe și în organizațiile noastre. Pentru că acolo putem face ceva, putem opri jocul ăsta nebunesc de-a pasatul pisicii moarte. Harry Truman avea pe birou o inscripție care zicea, parafrazând, “Pisica se oprește aici”. E timpul să-l imităm.
Am citit acest mesaj si cred ca de fapt raspunsul se afla in alta parte .De fapt raspunsul se afla în ultimul calup de text al scriiturii dvs . De fapt toata esenta se afla acolo .
Vorbim de responsabilitate ,de asumarea raspunderii ,.de declararea averilor si asa mai departe .Toate acestea in fata cui ???? in fata nimanui .
Nu spun de cazul de alianta intre PSD si PRM pentru ca mie orce este impotriva valului tip tzunami iscat de pdl si fortele lui totalitare mi se pare absolut benefic .
Dar ceea ce ma oripileaza este ca ne indreptam spre o societate ce copiaza evolutia Romaniei sub Ceausescu ,o decalchiere etapa cu etapa ,cu diferenta ca etapele sint mai scurte si mai violente ,si nici o parte a societatii nu reactioneaza sub nici forma ,ci dimpotriva constiinta acestei natiuni care este data de diferite personalitati sau ong-uri (intentionat le-am scris cu litera mica) este cumparata pe bani putini la legatura ca patrunjelul ,pe un salariu ceva mai bun decit si l-ar putea face ei cu demnitate .
Ne lasam cumparati pentru un sediu de academie ciudata si banuiesc ca si pentru o functie in acea academie .
In fatza cui sa dea socoteala cind in Franta agricultorii ies cu tractoarele pe Champs Elisee iar la noi sindicatele transportatorilor auto nu cer socotela nimanui pentru TONELE de euro “Halite “de atitia ministri ai transporturilor ,de atitia asfaltatori cu Lamborghini sau Maserati in curte .Toti stim ,aflam dar stam acoperiti de citeva milioane de frunze (cite una pentru fiecare -nu pentru toti ci numai pentru noi astia)
Ca sa va faceti o imagine realista despre noi cei ce gindim si analizam ,pot sa va spun ca sintem ca o turma condusa de niste vacari furiosi care dau cu ceomegi noduroase in milioanele de cornute si noi fiecare ne bucuram ca azi girbaciul nu ne-a lovit pe noi .Ce bine ca azi ia lovit pe fraierii de profesori ,pe medici sau pe ceilalti …noi azi am scapat .Uf ce bine .
Exact asa a fost si pe vremea blamatului comunism .
Cind toti semanam cu o turma condusa cu girbaciul repezit cu sete peste genunghi sau grumaz si cu in pic de zaharel pentru alea mai cornute atunci in fata cui sa dea socolteala cei ce ar trebui sa justifice unde sint autostrazile platite si inexistente.
Cine intreaba unde sint miliardele imprumutate de tara si evaporate pina nu ne-am dezmeticit .
Cine sa ceara socoteala ? In fata cui sa-si asume raspunderea politicienii de cumetrie ce poarta pe ei ceasuri ,costume genti si alte maruntisuri cit i-ar trebui unuia cu capu plecat sa munceasca citeva vieti .
Cind o sa fim ca polonezii care au facut prima fisura in cortina de fier ,cind o sa fim ca ungurii cu revolutia din 56 sau ca sirbii atunci vom putea spune ca trebuioe sa ne punem intrebari rafinate ,pline de esenta .Pina cind folosim aceiasi sintagma ca in anii comunismului “Bine ca nu e mai rau ” sau l-am votat ca e de al nostru ,pina atunci trebuie sa ne obisnuim cu mirosul tzarinei in care tinem capul plecat .
La noi in fiecare zi se intimple cite un caz Water Gate (scuzati ortogfia in caz ca am gresit ) dar la noi nu-si prezinta nimeni demisia de onoare ,sau demisia in general ,cum o fi ea . De ce ? Pentru ca e de al nostru pentru ca acceptam telenovela ca un fapt amuzant si pentru ca ne mintim ca e doar un episod din “Batrin si nelinistit ” .
Nu acest serial pe care il acceptam din lasitate nu vine pe antena de bulgari ,nu n-am prins sirbi sau ungurii ci platim inzecit si inmiit aceste decoruri replici personaje .
Inchidem televizorul si apoi platim miliarde de euro pentru o regie mizerabila fara a avea demnitatea de a ne cere banii inapoi pe anii furati .
Imi asum raspunderea pentru ce am scris.In fata cui …?Ramine ca voi sa hotariti .
MUUUUU
Adi,
Remarcile tale sunt foarte corecte. E perfect adevarat ca intalnim des aceste tipologii de persoane. Demersurile mele din ultima vreme ma fac sa cred ca multe dintre cele mentionate de tine vin si dintr-o lipsa de interes a managerilor si a oamenilor in general pentru dobandirea de abilitati soft. Sunt lucruri pe care trebuie sa ti le educi, iar aceasta e o atitudine ce lipseste multora din pacate
@vladimir “Cind o sa fim ca polonezii care au facut prima fisura in cortina de fier ,cind o sa fim ca ungurii cu revolutia din 56 sau ca sirbii ” – Omiteti faptul ca am avut cea mai indelungata rezistenta anticomunista din Europa, ca am avut un numar enorm de oameni care s-au opus regimului si care au fost ucisi sau a caror viata a fost distrusa, ca si multor oameni din jurul lor. Omiteti si faptul ca la noi comunismul s-a manifestat mult mai groaznic ca in Polonia sau Ungaria sau alte tari din Estul Europei (cu ajutor de la fratii sovietici si a “organelor” venite odata cu armata eliberatoare – sa ne gandim numai la procentul colectivizarii de la noi si de la altii. Faptul ca elitele au fost eliminate sau alungate din spatiul romanesc si ca acest proces continua si azi isi spune cuvantul in realitatile vietii din Romania. Dar este fals ca virgula ca si popor nu am avut demnitate sau oameni demni care nu sunt cu nimic mai prejos decat disidentii sau martirii polonezi, cehi, unguri etc. Faptul ca nu ii cunoastem si ca nu ii cinstim(suficent) este una din problemele mari la care ar trebui sa meditam….
PS: Daca l-am fi avut conducator pe Tito in loc de Ceausecu oare cum ar fi fost Romania acum?
Unbeleivable how well-written and informative this was.