Lună: aprilie 2011

Umanism și conducere

La cursul de Organizational Behavior pe care-l țin la MBA, primul subiect cu care încep e o discuție  despre umanitate. Vorbim des despre oameni, fie ca parteneri, fie ca resurse, fie ca clienți, dar ne oprim prea puțin să ne întrebăm ce-l face pe un om, om. Aud adeseori aserțiuni de genul „asta e natura umană, n-ai ce-i face” aplicate unor situații și comportamente cu care nici un om nu s-ar mândri. Oare e aceea natura umană? Nu cumva e, poate, de fapt, natura noastră animală? Nu e animalul din noi pe care nu-l putem și poate că nici nu e bine să-l reducem la tăcere? Faptul că suntem cruzi, violenți, capricioși, orienați spre câștig imediat, acaparatori, lacomi, etc., toate acestea sunt ele parte din natura umană, sau pur și simplu sunt manifestarea naturii și genezei noastre animalice?

Citește mai mult

Umanism și conducere
4.85 din 13 voturi

Gaura neagră a României

Acest articol a apărut în revista Capital în luna ianuarie.

De când locuiesc în Franța și vin în România cu treabă, deși vin des, am început să fiu din ce în ce mai surprins de felul negru în care ne vedem țara și viitorul. Îmi amintesc foarte bine că așa o vedeam și eu, cu doar acum un an și mă miram când îmi spuneau unii străini că exagerez și că nu e dracul așa negru. Credeam că sunt politicoși. Acum îmi dau seama că nu erau; eu eram exagerat. Îmi e acum clar de ce exageram. Trăitul în România a ajuns să fie o experiență căreia e tare greu să-i faci față; eu nu am reușit dar am avut privilegiul să pot alege unde să trăiesc. Am prieteni care-i fac față bine, chiar le place, după cum am alții, care visează cu diverse grade de realism la ziua când vor pleca. Vreau să le spun, mai ales celor care văd România în negru, că exagerează.

Citește mai mult

Gaura neagră a României
4.75 din 12 voturi

De revenire

Mi-am oprit scrisul la acest blog cu aproape un an în urmă. Sunt multe motive pentru asta, acum dacă mă uit în urmă. Nici unul nu e suficient de important ca să-l pomenesc aici. Am să-l menționez, totuși, doar pe unul singur: am avut senzația că nu e deloc cazul să mai poluez blogosfera cu încă un blog. Sunt deja mulți autori buni, vii, cu verb, dintre care pe unii îi citesc și eu, toți mult mai buni decât mine. Din mai trecut și până acum, însă, m-am tot întâlnit cu oameni care mă întreabă când îmi repornesc blogul. Despre cei mai mulți habar nu aveam că îl citesc. Mai toți sunt oameni importanți pentru mine. Așa că de ceva vreme am hotărât să-l repornesc, mai cu seamă datorită încurajărilor lor. Problema e că nu am găsit suficientă energie și nici suficiente subiecte pentru asta, dar am ajuns la concluzia că dacă aștept până atunci nu am să-l mai repornesc vreodată. Așa că m-am decis să-mi asum public, prin acest articol, obligația de a-l relua. Ca să nu mai am loc de dat înapoi 🙂

Am să încep prin a publica aici unele texte pe care le-am mai publicat și prin alte părți în anul care a trecut, ca să reamorsez dialogul cu voi, apoi voi începe să postez și texte inedite.

À bientôt

De revenire
4.33 din 3 voturi