De revenire

Mi-am oprit scrisul la acest blog cu aproape un an în urmă. Sunt multe motive pentru asta, acum dacă mă uit în urmă. Nici unul nu e suficient de important ca să-l pomenesc aici. Am să-l menționez, totuși, doar pe unul singur: am avut senzația că nu e deloc cazul să mai poluez blogosfera cu încă un blog. Sunt deja mulți autori buni, vii, cu verb, dintre care pe unii îi citesc și eu, toți mult mai buni decât mine. Din mai trecut și până acum, însă, m-am tot întâlnit cu oameni care mă întreabă când îmi repornesc blogul. Despre cei mai mulți habar nu aveam că îl citesc. Mai toți sunt oameni importanți pentru mine. Așa că de ceva vreme am hotărât să-l repornesc, mai cu seamă datorită încurajărilor lor. Problema e că nu am găsit suficientă energie și nici suficiente subiecte pentru asta, dar am ajuns la concluzia că dacă aștept până atunci nu am să-l mai repornesc vreodată. Așa că m-am decis să-mi asum public, prin acest articol, obligația de a-l relua. Ca să nu mai am loc de dat înapoi 🙂

Am să încep prin a publica aici unele texte pe care le-am mai publicat și prin alte părți în anul care a trecut, ca să reamorsez dialogul cu voi, apoi voi începe să postez și texte inedite.

À bientôt

De revenire
4.3 din 3 voturi

17 comments

  1. bhuttu says:

    „am avut senzația că nu e deloc cazul să mai poluez blogosfera cu încă un blog”. Asta e un principiu care se poate aplica la mai orice, cu aceleasi efecte dezastruoase. Eu am senzatia de multe ori ca nu mai e cazul sa poluez planeta cu prezenta mea – inca un om. Evident ca, daca spun asta pe un ton serios, toata lumea se chinuie sa-mi demonstreze cat de tare gresesc. MAI toata lumea, hai sa zicem. 😀 Si-atunci… cine sunt eu sa ma pun contra lumii?

  2. AlexS says:

    Eu am revenit periodic in acest rastimp de pauza in speranta ca mai gasesc un articol publicat, iar azi chiar a fost o surpriza placuta.

  3. Petre says:

    Faptul ca multi v-au vorbit despre reluarea blogului poate sa fi fost si din politete ! Asta nu inseamna ca nu apreciez mult cele scrise aici. Bonne continuation !

  4. Catalin Caia says:

    Asa da! Ma gandeam eu ca nu poti fi cu barca pe mare tot timpul, deci era de asteptat sa revii la acest obicei. Bravos!

  5. Tica Adamescu says:

    Lunga pauza pe blog dar placuta surpriza revenirii. Eram aproape sa sterg linkul din Favorites.
    ” Sunt cu ochii pe tine !”

  6. mihai enciu says:

    Este minunat ca ai revenit la scris. O voce rationala si cumva optimista in plus nu strica niciodata. M-ar interesa sa citesc o opinie despre criza sistemului monetar actual si viitorul economiei din perspectiva somajului tehnologic tot mai accentuat. Nu stiu daca am fost destul de explicit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.