Gaura neagră a României

Acest articol a apărut în revista Capital în luna ianuarie.

De când locuiesc în Franța și vin în România cu treabă, deși vin des, am început să fiu din ce în ce mai surprins de felul negru în care ne vedem țara și viitorul. Îmi amintesc foarte bine că așa o vedeam și eu, cu doar acum un an și mă miram când îmi spuneau unii străini că exagerez și că nu e dracul așa negru. Credeam că sunt politicoși. Acum îmi dau seama că nu erau; eu eram exagerat. Îmi e acum clar de ce exageram. Trăitul în România a ajuns să fie o experiență căreia e tare greu să-i faci față; eu nu am reușit dar am avut privilegiul să pot alege unde să trăiesc. Am prieteni care-i fac față bine, chiar le place, după cum am alții, care visează cu diverse grade de realism la ziua când vor pleca. Vreau să le spun, mai ales celor care văd România în negru, că exagerează.

Să le luăm pe rând. În primul rând politicul, sursa celor mai multe frustrări. Pe bună dreptate; e de o calitate execrabilă. Dar el nu poate fi mai bun decât electoratul care-l alege. Problema democrației e că ea nu poate produce leadership politic. E o utopie. Ea produce politicianism și populism peste tot. La noi e încă bine: Belgia nu are guvern de 7 luni și nici o speranță să devină repede guvernabilă, sfâșiată cum e între două etnii care se detestă reciproc; Franța are un electorat socialist, extrem de ușor de inflamat cu discursuri populiste, care se opune îndârjit oricărei reforme, în timp ce țara e în declin avansat; Irlanda are un guvern care s-a repezit să salveze un sistem bancar falit, atât de falit încât a tras toată țara după el, după ce ani de zile a privit impasibil cum băncile se extind riscant; de Grecia nici nu vreau să mă apuc să scriu. Politicienii români nu sunt mai răi decât cei de mai sus.  Comparativ, dacă ținem seama de electoratul din care provin, sunt chiar  mai buni. Eu chiar cred că ar trebui să-i fim recunoscători lui Boc pentru felul în care cade pe sabie ca să curețe măcar o parte din excesele făcute de multe guverne înaintea lui. Sigur, i se pot reproșa multe, dar pentru asta ar trebui să-i fim recunoscători.

Apoi economia. Sigur, are multe pete: e structural de-balansată, agricultura e varză, deși ar trebui să fie motor; mă rog, le știți pe toate. Dar sistemul financiar e cu adevărat solid și asta e mare lucru astăzi.  Avem încă tineri agili și inteligenți și dornici de afirmare, avem o infrastructură de comunicații cum multe țări pot doar să viseze, o forță de muncă capabilă și dispusă la efort și încă ieftină. Datoria externă e încă mică și relativ ușor de dus, prin comparație: împrumutăm bani acum mai ieftin decât jumătate din Europa, deși avem ratinguri mai mici. Ne lipsesc  multe lucruri, dar de ce naiba ne concentrăm mereu pe ele și nu construim pe ce avem, chiar nu înțeleg.

Eram deunăzi în taxi; șoferul se plângea că Guvernul nu face nimic ca să fie bine. L-am întrebat: ce ar trebui să facă? Nu știe, nu e treaba lui; d-aia avem  Guvern. Atunci de unde știi că ce face nu e bine?

Asta e problema noastră. Suntem o nație care știe perfect ce nu e bine dar nu știe ce e bine. Cu felul ăsta de a gândi nu vom avea niciodată un guvern capabil, pentru că nimeni nu își poate clădi o carieră politică bazată pe competență într-un electorat care știe doar ce nu-i place. E mult prea facil și tentant mesajul negativ. Are urmăritori cu grămada, e ușor de inflamat, câștigă alegeri. Ce urmează, știm.

La fel în economie:  Condițiile macroeconomice ne sunt mai toate favorabile. Ne ține pe loc așteptarea ca altcineva, altundeva, să ne rezolve problemele. Mentalitatea că totul e prost ne face să bârfim prin cafenele mai degrabă decât să ne adunăm și să facem ceva. Și atunci totul devine prost, pentru că felul ăsta de a gândi e o profeție auto-împlinită.

Prima condiție ca să trăim mai bine e să înțelegem ce avem de făcut, fiecare individual și toți împreună pentru asta. Gândirea negativă e o groapă la care fiecare săpăm și în care cădem împreună. Gaura neagră a României.

Gaura neagră a României
4.8 din 12 voturi

35 comments

      • Ciprian says:

        As fi tare curios sa stiu raspunsul la intrebarea „De ce?”, in cazul consideri ca poate fi impartasit si nu e de natura strict personala.
        Eu am vrut sa plec din Romania cand eram student, diverse motive dar in general pentru ca aveam un model mental idilic despre ce ar putea fi in alte parti. Intre timp, m-am razgandit, am ramas, vreau sa raman.

        Am in schimb prieteni care au plecat, majoritatea nu pentru ca isi doreau ceva anume ci pentru ca nu isi mai doreau nici tara, nici infrastructura, nici serviciile, nici … as spune o anumita insuficienta pe mai multe planuri.

        Interesant mi se pare ca la cativa ani distanta, nici unuia nu i se mai pare chiar atat de rau ca in momentul in care au decis sa plece si mai interesant este ca parca nici acolo unde au mers nu e chiar atat de bine cum parea initial. Asadar, unii admit ipoteza ca s-ar putea intoarce, unii ( putini dintre ei ) s-au intors, altii se gandesc sa se intoarca in 1-2 ani.

        • Adrian Stanciu says:

          Păi, ca să parafrazez bancul cu doi căpitani de submarin, „de ce?” ce? Că poate că pot răspunde, dar nu prea am înțeles întrebarea…

          • Ciprian says:

            La afirmatia „Da, ma intorc” intrebarea era „De ce te intorci?” 🙂 … scuze pentru neclaritate. Sa fie intr-un ceas bun !

            • Adrian Stanciu says:

              Aha. Am înțeles. Păi, mă întorc din mai multe motive. Ca să încep cu cel mai egoist, faptul că scriu aici mă ține alert, mă obligă să-mi pun probleme, să fiu intelectual activ. La un moment dat asta m-a obosit și m-am simțit descurajat. Dar mi-am dat seama că nici prea multă odihnă nu e bună :-). Apoi chiar am avut multe semnale de la oameni care contează pentru mine și care sigur nu erau manifestări de politețe, pentru că au venit spontan și total neașteptat, nicidecum provocate de mine. Și asta a înclinat balanța.

          • Ciprian says:

            Super, imi e cunoscuta strategia, mi s-a intamplat si mie sa renunt la un demers acum 4 ani pentru ca ulterior sa vad totul intr-o alta lumina 🙂
            Daca ajuta catusi de putin, iti transmit si eu un semnal pentru a inclina balanta.
            Pe langa mine, mai sunt si altii care citesc blogul tau si din cand in cand articole care apar pe net. Poate pentru ca ne cautam un model mai bun decat ce intalnim in mod curent.

      • Cristian Militaru says:

        Sa fie intr-un ceas bun! Mi-a mai crescut o inima cand am auzit ca va intoarceti!

        P.S. Si nu, nu era blogul dumneavoastra cel in plus in blogosfera romaneasca. De un an de zile era cel care lipsea!

  1. Adrian Stanciu says:

    Am scris articolul ăsta cu ceva vreme în urmă. Între timp, ultimele sondaje îl arată pe Donald Trump ca cel mai bine plasat candidat republican pentru a i se opune lui Obama în alegeri. Asta după ce poziția a fost ocupată de Sarah Palin.

  2. Bogdan says:

    Am citit undeva ca a te plange este o forma prin care tu iti creezi iluzia ca esti in control, ca faci ceva. Este foarte usor sa te plangi dar foarte greu sa faci cu adevarat ceva! Poate ar trebui sa nu ne mai plangem si sa facem ceea ce este cu adevarat important pt noi!

    • Adrian Stanciu says:

      Cu siguranță e așa cum spui. E și o metodă de a te simți important fără a-ți asuma riscul și efortul unei poziții sau al unei opinii. Să critici pe alții e cea mai simplă, comodă și inutilă formă de afirmare personală. Problema, însă, desfășurată la scară națională, devine gravă. Un popor care alege dar nu știe ce vrea, iar, în rarele cazuri când are o idee, nu-i pasă de unde și cum poate obține ceea ce-și dorește, nu poate propulsa spre vârf decât demagogi. Nu e vina politicienilor că sunt așa. E vina noastră că-i alegem. Și-i alegem pentru că un om articulat și care pune serios în discuție problemele grave pe care România le are de rezolvat devine repede și plicticos și, mai ales, indezirabil. Pentru că nimeni nu vrea să se gândească cu adevărat la ce e bine pentru el și pentru ceilalți, preferă să fie mințit cu nonșalanță pentru ca apoi să poată să se retragă, vindicativ, în veșnica noastră atitudine critică. E o profeție autoîmplinită. Și partea cea mai perversă a ei e că ne place! Pentru că ne confirmă convingerile negative. Am avut dreptate…

  3. Laura says:

    Deci am citit pana la fraza: „La noi e încă bine: Belgia nu are guvern de 7 luni și nici o speranță să devină repede guvernabilă, sfâșiată cum e între două etnii care se detestă reciproc” si nu am mai putut continua. Eu traiesc in Belgia de 3 ani de zile. Si vreau sa spun ca, chiar si fara guvern de 1 an de zile, in Belgia nici nu se simte acest lucru. Lucrurile merg foarte bine. In Romania fara guvern ar fi o catastrofa nationala. Nici nu vreau sa ma gandesc. Asta e un optimism dus in extrem… Da eu vreau s afac ceva si o sa fac ceva, pt ca vreau s ama intorc in tara ca s afac ceva oricat de greu ar fi! Insa pana atunci hai s afim REALISTI (nu optimisti, nu pesismisti) si sa vedem adevarul asa cum e el gol-golut….

    • Adrian Stanciu says:

      @Laura. Îți mulțumesc, întâi de toate, pentru apelativul „optimist”, chiar și în grad excesiv. Ești singura persoană până acum care m-a văzut așa :-). Apoi, despre Belgia. De când am scris articolul până acum lipsa mea de speranță pentru guvernarea țării s-a cam adeverit; nu are guvern nici acum. Comentariul meu nu era nicidecum o comparație între nivelul de civilizație al României cu cel al Belgiei, la fel cum nu era o comparație nici cu cel al Irlandei sau Franței. Era doar un exemplu de politicianism iresponsabil, și din perspectiva asta mi-ar plăcea să aud un argument care să mă combată. Cât privește ce s-ar întâmpla în România fără Guvern, nu cred că vom ajunge să aflăm, nu de alta, dar s-ar putea să ne prindem că fără Guvern e chiar mai bine, și nimeni nu are chef de revelația asta.

      A, și cu adevărul ăla gol-goluț, cum e? Care e el?

  4. Laura says:

    Nu e vorba de diferente de civilizatie intre Romania si Belgia. E vorba de diferente de la cele economice pana la cele de civilizatie si mentalitate. Si adevarul gol-golut este ca diferentele sunt foarte mari. Ati scapat punctul meu (sper ca nu intetionat): Belgiei ii lipseste prea putin guvernul, nici nu are nevoie de el. Cred ca tara mai rezista asa inca 2 ani, cel putin, la acelasi nivel. Deci cu guvern sau fara guvern, cu politicianism iresponsabil sau nu, este doar un detaliu. Abia daca conteaza. Si adevarul gol-golut este ca e greu sa traiesti in Romania, mult mai greu decat in Franta, Belgia sau oricare dintre tarile care le-ati dat exemplu. Ok, e greu, nici o porblema. Atunci muncim mai mult. Dar in Romania nu este apreciata calitatea, nu este apreciat un om pentru ceea ce este sau ce vrea sa construiasca; in Romania sunt apreciate mediocritatea, cum arati, cum te imbraci, aroganta… experienta proprie. Oricum, nu am sa ma las batuta si am sa revin in Romania, chiar si asa, ca sa incerc sa fac ceva util si folositor, sa schimb ceva, in tara in care am crescut.

    • Adrian Stanciu says:

      Nu am scăpat deloc punctul tău, nici intenționat nici altminteri. Chiar i-am și răspuns. Anume că comparațiile mele nu se referă la nivelul țărilor, oricare ar fi el. Desigur, dacă aș fi făcut o astfel de comparație, ea ar fi fost clară și fără echivoc, și anume așa cum spui că e. Ce am spus e doar că așteptarea ca politicienii să fie rupți din soare e exagerată, ei nu sunt așa niciunde. Argumentul din articol este că, după părerea mea, principala problemă de mentalitate a României e gândirea negativă, din motivele pe care le-am spus acolo. Desigur că România e mult mai puțin civilizată decât Belgia, Franța, sau Irlanda, desigur că în România se trăiește mai greu, etc. Doar că ea nu cred că se poate redresa până nu facem ceva cu felul ăsta de a gândi.

      E drept că tu spui că ai citit doar până la fraza cu Belgia, apoi ai renunțat. Nu te supăra, dar e exact tipul de atitudine despre care vorbesc în articol…

  5. Laura says:

    Daca as gandi atat de negativ, nu as mai avea curajul sa sper ca se poate schimba ceva si sa imi doresc sa fac acest lucru. Imi iubesc tara si iubesc anumite parti din ea. Imi doresc ca fiul meu sa o cunoasca in intregime si sa faca parte din ea. Sunt mandra ca sunt romanca. Deci nu am o atitudinea negativa si nu e exact atitudinea aceea. Va inselati.

    Cu tot respectul, insa nu pot citi ceva in care nu cred dupa ce citesc primele 20 de randuri si care e dus in cealalta extrema. Si spun asta pentru ca traiesc in Belgia, deci stiu care e realitatea si care e comparatia. Daca scrierea ar fi inceput realist, atunci as fi citit pana la capat de la inceput. Pe mine personal nu ma convinge o atitudine dusa in cealalata extrema doar ca sa compenseze.

    Marea problema nu e atitudinea negativa– eu o gasesc foarte normala atunci cand esti dezinformat. Marea problema este lipsa de educatie de calitate a electoratului, a oamenilor. E greu sa te educi singur atunci cand esti sictirit de tot ce se intampla in jurul tau si nu ai ce pune pe masa. Dar nu e absolut nimeni interesat sa faca asta pentru ca o masa de oameni dezinformata si preocupata in cea mai mare parte de lucruri mediocre, e mult mai usor de controlat. Sunt prea putin oameni inteligenti in Romania carora sa le pese cu adevarat si care sa-si doreasca cu adevarat sa schimbe ceva. Si daca se gaseste cate unul, nu are aproape nici o sansa, la aproape nici un nivel. Toate lucruile astea le constat de cand stau in strainatate; de cand sunt capabila sa observ seriozitatea si implicarea celor din jurul meu. Si asta doar pt ca nu sunt in Romania, din pacate …

    • Adrian Stanciu says:

      Nu aș vrea să împing polemica asta prea departe, e limpede că avem poziții ireconciliabile. Aș vrea totuși să spun că dacă tu crezi sincer că un guvern ticălos poate ține poporul în ceață ca să îl manipuleze și să fie păstrat la putere, asta ar însemna că toate sistemele democratice tind să evolueze, în timp, către îndobitocire totală. Faptul că acest lucru nu s-a întâmplat, chiar dimpotrivă, spune că ceva nu e în regulă cu raționamentul. Eu cred că ce nu e în regulă e unde e oul și unde e găina. Democrația funcționează cel mai bine în culturi în care indivizii au conștiința propriei lor individualități, au opinii, au poziții, au responsabilitatea afirmațiilor și acțiunilor lor. Desigur, nicăieri asta nu e valabil pentru toată lumea sau la fel la toate nivelurile societății. Dar cu cât mai mare nivelul de responsabilitate individuală cu atât mai bine funcționează societatea. Marele atú  al democrației nu e nicidecum acela că produce conducători luminați, ci dimpotrivă, acela că-i pune mereu sub povara răspunderii sociale. Dacă societatea e slabă și cârcotașă, produce politicieni corupți și demagogi. Schimbarea nu poate veni de la ei, în nici o democrație. Vine doar de la noi. De asta, de pildă, funcționează Belgia fără guvern. Pentru că societatea există, e vie și populată de oameni responsabili. Guvernul e necesar eventual pentru reforme. Viața de fiecare zi merge bine-merci și fără el.

      Schimbarea în democrații vine mereu de jos. Aceasta e marea lor valoare și marea lor slăbiciune.

  6. Iulianj says:

    Va dau dreptate. Nu stii ce ai pana nu vezi ce are altul. Si eu sunt in Franta, de o luna si, la fel ca si dumneavoastra, parca doar acum realizez ca Romania nu e chiar asa de rea pe cum o simtim noi. Am observat ca si aici strazile sunt murdare, mai murdare ca la noi. Lumea e mai lenesa, ascunsa sub o falsa relaxare. Dupa mine nu e detasare, e lene si de multe ori iresponsabilitate. Si aici e dezordine, de multe ori simt ca e chiar mai multa decat la noi. Am vazut oameni comportandu-se intr-un fel cum nu cred ca am sa vad vreodata in Romania. Nu e rau nici la noi, doar sa stii sa privesti lucrurile din unghiul potrivit.

    Numai bine!

  7. Constantin says:

    Ceea ce ati scris dvs exprima (voalat) spusele lui Basescu si anume ca poporul roman este problema Romaniei ci nu guvernantii incapabili si corupti al pe care el ia promovat. …Am trait in Romania pana mai deunezi si eram functionar public intr-o primarie a unui oras destul de mare. Desi o duceam destul de bine in comparatie cu marea majoritate a romanilor, nu mai suportam marlania, tupeul, coruptia, nepotismul, hotia si cinismul promovate de gasca politica condusa de Basescu si PDL. Daca dvs va place sa va reintoarceti intr-o tara reprezentata de semi-analfabeti si tzoape precum EBA, Elena Udrea, Placinta, Talmacean, Hoara, Boc, Videanu, Berceanu, s.a pe care Basescu ia promovat, inseamna ca ati facut vreun „deal” cu ei asa cum au facut multi oameni cumsecade dar care au dorit si ei sa aiba acces la „cascaval”.

    • Adrian Stanciu says:

      Hai să ținem discuția asta în termeni ne-politici, ce zici? Că ori de câte ori ajunge la politică, degenerează. Problema asta cu poporul și guvernanții e o temă recurentă și seamănă foarte bine cu întrebarea cu oul și găina. Eu nu văd nici un mecanism prin care o democrație poate produce conducători mai buni decât poporul care-i alege, decât eventual întâmplător sau în momente dramatice (războaie, calamități). Am mai scris despre asta pe undeva prin blogul ăsta. Ca să avem conducători mai buni trebuie să fim mai întâi noi mai buni. Nu se poate altfel. Așteptarea asta că or să vină unii să ne rezolve problemele, cumva în ciuda noastră, care pe tot drumul o să-i înjurăm și bălăcărim, mi se pare nerezonabilă. La fel mi se pare și ideea că noi suntem buni și curați dar guvernanții sunt de vină. Pe ei cine i-a ales? Cine-i ține acolo? Cine-i șpăguiește?
      Cât despre acuzația cârdășiei mele politice, te rog să te abții de la genul ăsta de afirmații atâta timp cât scrii aici, da? O las să treacă acum doar pentru că e adresată mie și pari a fi nou pe aici, dar te rog, de acum înainte, comentează idei, nu persoane.

  8. Daniel Mihailescu says:

    Din nefericire, relativizarea problemelor („si la altii e la fel sau mai rau” ) , nu le diminueza acestora importanta .
    De loc de neglijat , romanii nu vor nimic pentru viitor ,decat „o tara ca afara” , la care , probabil se poate ajunge prin „europenizare „, un proces ca un panaceu. Romanii si clasa politica nu au avut nici un plan dupa ’89 privind evolutia ( dezvoltarea , trabsformarea ) societatii , tinte , etc. Doar afilierera euro- atlantica , care, este mai degraba un mijloc , nu un scop .Sa ne amintim ca , desi s-au dat ceasurile inapoi , norvegienii nu au acceptat intrarea in uniune , avand obiective si mijloacele aferente.
    Acum ceva timp , un om politic de frunte, foarte cotroversat acum si atunci, a citit in fata parlamentului predictii pe termen mediu-50 de ani – foarte pertinente , dar primite in cel mai bun caz cu plictis . Sa ne reamintim ca important, ( cel putin asa ne prefacem cu totii ), este ce spune cineva si nu ce face acesta si ca atacul la persoana este o eroare de logica neformala.Legatura cu starea de lucruri de peste 50 de ani era totusi evidenta , si impunea macar o reflectie.
    In sfarsit , cineva , din „afara”, desigur , a spus pe sleau ce scoala buna fac romanii(inca din perioada comunista , cand nu mai erau corijenti, pentru ca profesorul era sanctionat) . In umbra acestui adevar pana acum nerostit (40% nu pot citi bine), toate analizele prinvind lipsa de valori , de perspectiva si de intelegere a realitatii capata alte conotatii .
    Ne mai mira circul anesteziant al programelor tv ? ” Modelele ” de pe sticla ?
    Invatamantul bun era obligatoriu, in conditiile in care, sistemul traditional de norme sociale a fost aruncat la cos inca din perioada de inceput a guvernarilor comuniste si definitivat acum de societatea de consum.

    • Adrian Stanciu says:

      Nu aș vrea să crezi, nici tu nici altcineva, că mesajul meu era unul de relativizare a problemei. Nu în sensul defensiv, de a face să pară bună situația României doar pentru că există și alte cazuri similare sau mai rele. Am vrut doar să spun că e nevoie de mai puțină încrâncenare și de o apreciere echilibrată a ceea ce e bun, atât cât e. Și mai cred că evoluția noastră nu poate avea loc atâta vreme cât opiniile noastre sunt exclusiv critice. Spun din nou. E imposibil, într-un sistem democratic, să obții ceea ce vrei. Poți obține, eventual, o parte. Dacă începi prin a nu ști ce vrei dar a ști doar ce nu vrei, generezi o societate care dărâmă mereu și nu construiește nimic. Și obții fix ceea ce te aștepți să obții, adică nimic.

  9. dix says:

    Intrebare f. simpla pentru Adrian: ai plecat din cauza problemelor de tot felul, dar acum revii pentru oamenii pe care i-ai lasat in urma? E interesant. Probabil ca din Franta ai vazut ca problemele sociale ale Romaniei nu sunt atat de rele? Interesant de dezvoltat acest subiect.

    Sincer pe mine ma intereseaza prea putin Basescu, Boc si ai lui. In urma cu 10 ani era vorba de Iliescu si ai lui, si Romania era la fel de necivilizata.

    Sigur, mi-ar placea sa traim in orase curate, cu oameni civilizati si toate cele, insa orice loc pe pamant in afara de RO e ‘strain’. Orice ai face.

    Si atunci pentru noi romanii ramane dilema – stam acasa sau plecam sa suferim in alta parte?

    Mai mult decat atat, o alta intrebare e ce o sa facem cu copiii nostri ?!
    Ii tinem acasa sau ii incurajam sa plece?

    • Adrian Stanciu says:

      Nu prea am inteles intrebarea, iarta-ma. Pare retorica, nu? Adica nu ai nevoie de raspunsul meu, poate al nimanui. Sigur, nu eu pot sa-ti spun ce sa-ti incurajezi copiii sa faca. Pot sa-ti spun ce as face eu. Daca as fi in locul tau i-as incuraja sa fie oameni, sa se bazeze pe ei insisi intai, sa aiba incredere in semenii lor si sa le arate asta, si sa accepte ca uneori, unii, nu o merita. I-as mai incuraja sa gandeasca cu capul lor si sa isi urmeze visele si aspiratiile si talentele, atatea cate au, si sa nu-si caute fericirea in a fi mai tari ca altii, sa nu se evalueze pe sine prin comparatie. Daca ai reusi toate astea ai crea oameni fericiti, oriunde ar trai ei. Si apoi ar putea sa aleaga singuri unde vor sa traiasca.

  10. caterina says:

    dl Staicu,in caz ca va intoarceti siaveti un pic de timp pentru
    a vedea ghindirea,totusi pozitiva a romanilor(parerea mea -anume
    pe acesti oameni se tine tara,ar fi ca o structura de rezistenta
    a unei constructii) – va invit.

    • Adrian Stanciu says:

      Inteleg ca esti sarcastica cu mine 🙂 Nu e cazul, zau. Eu vin mereu in Romania, macar 10 zile pe luna, pentru ca aici lucrez. In Franta doar traiesc. E un aranjament care mie mi se potriveste foarte bine. Deci vad orice e de vazut. Romania sta, intr-adevar mai ales pe umerii celor cu gandire pozitiva, dar ei sunt, din pacate o minoritate care nu trece de 15% din populatie. Crede-ma, stiu ce vorbesc. Am date. Multe.

      A, si ma cheama Stanciu.

  11. Dixie says:

    Imi pare rau daca pare retorica, dar nu era intentionat. Era daca vrei o gandire cu voce tare strict la aspectul asta – acasa sau in alta parte. Sunt desigur avantaje si dezavantaje, vroiam sa stiu experienta ta. Ai scris de ce ai plecat, ai scris de te intorci, n-am inteles daca te intorci cu toata familia inclusiv copilul sau nu. Cand ai plecat spuneai ca ai plecat in primul rand pentru copil.

    Deci era o intrebare adresata in sensul asta pentru a vedea experienta personala.

    • Adrian Stanciu says:

      Scuze. Eroarea e la mine. Am interpretat intrebarea respectiva ca si cum ar fi despre daca ma intorc sa scriu pe blog. In tara nu ma intorc, nu. De altfel nici am plecat de tot, avand in vedere ca lucrez aici.

  12. Vlad Stoica says:

    Total de acord cu acest post. E adevarat nu pot sa zic ca sunt multumit cu ce este in aceasta tara si modul in care traim, dar nici nu vad totul negru. Sunt de parere ca daca iti doresti cu adevarat sa muncesti si sa faci ceva ai sa reusesti.

  13. costel says:

    Mi-a placut discursul de la inceput, insa am plecat acum 8 ani in Irlanda unde „stateau caini cu colaci in coada” la timpul ala( dupa cateva afaceri incercate acasa ). Intre timp am realizat ca nu toti cainii au coada destul de lunga, insa este adevarat ca, ce m-a ajutat a fost pozitivismul irlandezilor care m-a invatat sa incep de la capat pana voi reusi. Este un drum lung de strabatut pentru romanul de acasa, chiar si pentru cel de afara. Cum poti sa ceri gandire pozitiva de la cei de „acasa” cand ei abia daca mai gasesc ceva timp sa faca si altele decat sa-si plateasca cerintele zilnice; sau mai bine spus leafa e de 300€ iar chiria de 250€, voi mai vreti si pozitivism? Nu a-ti invatat inca in ce fel apare asta? Dragii mei, gandirea pozitiva este direct proportionala cu „stomacul ESTE plin”.
    Adrian, daca ai sa reusesti sa introduci cartile lui Dale Carnegie si Richard de Vos in scoli, sunt convins ca ai schimba ceva peste10- 20 de ani.

    • Adrian Stanciu says:

      Dragul meu, te inseli cand spui ca gandirea pozitiva e proportionala cu stomacul plin. Desi ai enuntat-o ca pe o sentinta, banuiesc ca e o opinie, pentru ca cercetarea nu o confirma.

      Pe de alta parte, eu ma refer la gandirea pozitiva, adica la gandirea orientata catre gasirea unei solutii, nu la optimism. Poti foarte bine sa ai gandire pozitiva si sa fii pesimist. Sau invers. Problema la noi e ca suntem o natie de identificatori de probleme, nu de rezolvitori. Si asta produce, cred eu, consecintele despre care pomeneam in articol.

  14. Andrei says:

    As avea doua comentarii vis-a-vis de fraza „Avem încă tineri agili și inteligenți și dornici de afirmare” – 1) hmm, consider ca fiecare ar trebui sa „se aiba” pentru el. Constiinta asta cum ca „detinem” oameni care fac si dreg „pentru tara” mi se pare un paguboasa. E in genul sintagmei din sport „baietii nostri”. Eu, unul, nu ma simt ca mi-ar apartine. Apartin fiecare siesi. si 2) sa fim seriosi, care tineri? Zecile de metrouri pline de naivi ce umplu Floreasca, Pipera (si altele de acest gen) in fiecare dimineata? Bucuria nestavilita a corporatiilor ca au „spart” un salariu (absolut normal, decent – sa spunem un 2500 de euro net) si-au creat in Romania 4-5-6 locuri de munca din acel salariu „luat” din Vest? Ce imagine minunata!

    Referitor la tonul general al articolului, credeti-ma: de-afara totul se vede mai roz. In plus faceti o mare greseala (pe care o vad vehiculata des prin media): va referiti doar la exerienta dpdv macro a Romaniei (cu fraze de genul „împrumutăm bani acum mai ieftin decât jumătate din Europa”), uitand ca fiecare om isi traieste viata ca o experienta individuala, nu una la nivel de grup macroeconomic.

    Consider ca, in cel mai bun caz, peste 20-30-50 de ani Romania va ajunge un soi de Italia. Mai mult de atat….hmm, populatia tarii asteia nu poate sa faca, sa acceada, sa aspire. Imi pare ca, pe undeva, toata ginta latina cocheteaza cu ideea de a fi asistata, ajutata; parca la orice zi si din noapte latinilor le sunt mai aproape „valori” precum fotbalul si religia decat atitudini pragmatice, civice si rezonabile. Ginta latina e una prin excelenta emotionala; e un element care o face sa nu aiba sanse de progres. Da, m-am referit aici la Spania, Italia, Franta, Portugalia si la Romania.

    Credeti-ma, nu vreau sa traiesc intr-o Italie. In 2013 voi pleca si eu, cu parerea de rea ca nu am facut-o pana acum (am 37 de ani), desi am asistat in ultimii 12 ani la emigrarea unei bune parti din anturaj (fie prieteni, fie colegi de serviciu).

Lasă un răspuns la Constantin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.