Prima pagină » Fantoma statului social

Fantoma statului social

Am scris și publicat acest articol în revista Capital, cu un an și jumătate în urmă. Am fost înjurat în fel și chip de comentatori. Și iată, că se întâmplă…

După cea a capitalismului și cea a comunismului, o nouă fantomă bântuie acum Europa: cea a statului social. Născut în focurile Războiului Rece, ca un răspuns pseudo-capitalist la binefacerile cu care comunismul ademenea intelectualitatea de stânga, statul social și-a dat măsura propriilor limite. Ca și comunismul, el a produs, printre multe lucruri bune, o mare și periculoasă iluzie: că supraviețuirea fiecăruia dintre noi, ca indivizi, e problema altcuiva decât noi înșine. Perpetuarea aceastei iluzii a dus la o descreștere constantă a numărului celor angajați activ în a-și face o viață mai bună pentru ei și familiile lor și o creștere accelerată a celor care stau cu mâna întinsă la stat, dintr-un motiv sau altul. De la studenți la fermieri, de la pensionari la șomeri, trecând prin multe și variate categorii sociale sau profesionale susținute de stat, numărul celor care beneficiază de asistență a crescut tot timpul până l-a depășit pe cel al contribuabililor. Într-o țară democratică această balanță de forțe a produs o situație foarte periculoasă în care majoritatea inertă și din ce în ce mai mare voteză pentru ca privilegiile ei să continue pe seama unei minorități active din ce în ce mai mici. Rezultatul e colaps total.

Toate statele sociale din lume sunt în dificultate, nu doar România. Noi suntem poate într-o situație mai critică pentru că avem o economie mai fragilă și mai dependentă de bunăvoința schimbătoare a piețelor externe. Dar nimeni nu e scutit de griji. Pentru că toate statele sociale au creat un monstru politic și economic insustenabil, finațat doar prin datorie publică de neplătit vreodată. E un Caritas gigantic, care învârte sume de multe mii de miliarde de euro la nivelul Europei. Oprirea caruselului va avea consecinte inimaginabil de dure. Iar piețele financiare încep să se teamă serios că morișca se va opri.

Din păcate, sistemul e de nereformat. Într-un stat democratic majoritatea va vota mereu pentru a fi ținută în spate de minoritate. Orice încercare de reformă se va lovi de replici dure. Politicieni fără scrupule vor alimenta revolta celor mulți și asistați și o vor exploata pentru câștig politic. Ce altceva este moțiunea de cenzură împotriva guvernului Boc, al cărei rezultat, la ora la care scriu, e încă necunoscut?

Statul centralizat e o invenție recentă și, mai degrabă, proastă. Deși are meritele lui, el nu poate fi furnizor de solidaritate. Solidaritatea socială e importantă, ne-a asigurat supraviețuirea ca specie și face parte din valorile fundamentale ale umanității. Dar ea nu se poate desfășura în termeni abstracți. Și, mai ales, ea nu e altruistă ci reciprocă. Cu alte cuvinte sunt dispus să ajut oameni pe care-i cunosc, care-mi sunt aproape, și de regulă pentru că mă aștept să o facă și ei pentru mine dacă voi fi vreodată în nevoie. Statul social solidar este, deci, din toate punctele de vedere, economic, politic și antropologic, un non-sens periculos. E mort, dar continuă să bântuie. E o fantomă.

4.6/5 - (5 votes)

24 comments

  1. bhuttu says:

    Poi si daca se opreste morisca acum, si daca se opreste peste cativa ani, tot cam pe-acolo. Am trait destul timp, ca societate, peste posibilitati. Era clar c-o sa vina si nota de plata. Invatam niste cuvinte noi (agricultura, downshifting, munca) si mergem mai departe.

    • Adrian Stanciu says:

      Mai puțin decât statele europene, dar da, în destul de mare măsură. Oricum, au un mare avantaj față de europeni pentru că au un stat social mai restrâns și o populație care nu se așteaptă ca altcineva să le rezolve problemele. Și o să vedem avantajul ăsta fructificat. Problema lor e colapsul politic… A noastră sunt ambele 🙂

  2. Ducu says:

    Fac o paralela intre clasa politica si clasa managerilor marilor companii transnationale tranzactionate pe burse.
    Managementul executiv (ca si politicienii!) accepta de dragul recompenselor financiare uriase (sau a puterii politice care in final duce si la recompense financiare!!) sa promita (ca vorba aia – nu-i doare gura, daca o cer ivestitorii sau alegatorii!) performante deosebite, chiar nerealiste, pt. atingerea carora se vor folosit metode care mai de care mai inovative, gandite cum altfel decat pozitiv (ehe he gandirea pozitiva !!!).
    Daca isi mai regociaza un pachet consistent de exit, viata devine perfecta, in opinia lor.

  3. Gabi says:

    Statul centralizat de acum e rezultatul unui efort ce tine (la noi) de vreo 500 de ani de “facere de bine”.
    Toti au vrut sa modernizeze si pentru asta au avut nevoie de mai multa putere (centralizare).
    Pentru ce se luptau “necivilizatii” si “inapoiatii” aia acum 500 de ani cine mai stie. N-aveau pensii, salarii sau autostrazi. Venea cate-un “zabauc” si zicea “vin turcii (tatarii..)” , lasau oamenii tot si ieseau la lupta sau fugeau in paduri.
    “Ce-i mana pe ei in lupta?”
    E trist ca nu mai intereseaza pe nimeni, ne dispretuim stramosii ca erau “necivilizati” , n-aveau productivitate si eficienta.
    Caut urgent o noua definitie pentru “civilizatie”. Aducatorului recompensa.

  4. Ciprian says:

    Imi place articolul, rezonez cu el … mai putin cu afirmatia “Din păcate, sistemul e de nereformat”. Parca suna prea negativist si daca o acceptam ca pe o axioma, renuntam sa cautam orice solutie, e periculos … 🙂

      • niculae says:

        Şi eu m-am gândit că prăbuşirea totală poate fi una dintre căi. Pentru că mi-e clar că este nevoie de o reîntoarcere la nişte valori de bază pe care le-am pierdut, ca societate şi ca indivizi, undeva în timp.
        Iar o schimbare majoră de mentalitate la nivel de societate se face într-un timp scurt numai după ce un eveniment catastrofal ameninţă valorile de bază, sau în sute de ani de “acumulări”. Pare că timpul însă nu mai are răbdare cu noi…

        Mai rămâne în discuţie măsura în care ne putem decupla de la realităţile globale care tind să conserve situaţia actuală în moduri multiple şi insidioase… Probabil că natura catastrofală a evenimentului ar putea “rezolva” şi acest aspect. Ce mai contează un rând, două, pe o notă de plată şi aşa gigantică!?

    • Ciprian says:

      Pai, nici eu nu vad calea spre reformarea sistemului social asa cum e descris in articol. Cred ca s-a prabusit deja, este un subiect pentru istorici. Din punctul meu de vedere, problema o constituie prezentul catatonic la nivelul intregii societati.
      O posibila solutie este alinierea la un sistem de valori “corect”. Cum facem asta? Din tribuna nu se poate 🙂

  5. Florin F says:

    Salut Adi – articolul e foarte bun si intr-adevar foarte actual. Am dezbatut problema impreuna si sintem de acord. 2 puncte de vedere de actualizare si de la mine.

    1. Situatia Romaniei se dovedeste surprinzator, datroita retardarii de toate felurile, ceva mai buna decat a celorlalte state. Adica noi nu am apucat inca nici sa ne naravim atat de tare si nici sa ne intindem atat de mult fara sa ne mai acopere plapuma. In contextul nostru, daca s-ar crea un ipotetic ‘pact de stabilitate’ intre toti politicienii si acolitii lor, prin care s-ar ‘decreta’ scaderea furtului institutionalizat la 50% ca unica masura de criza, am castiga brusc resurse semnificativ sporite. E o masura hilar (si trist in acelasi timp) de ipotetica insa potential extrem de eficienta.

    2. Exista incercari nedistructive, de reformare a sistemului ‘din mers’ si anume indreptarea raului de la radacina sistemului democratic – votul universal. Si chiar functioneaza printr-un mecansim de vot ceva mai complex, tot cu acces universal insa unul care genereaza o selectie automata prin educatie si IQ. Ce-i drept se aplica cu succes undeva intr-un land bavarez cu o disciplina usor mai crescuta decat pe la noi. E un semn insa ca lucrurile se pot face si altfel decat prin prabusire de sistem sau lasand la indemana oricarui analfabet usor de manipulat aceeasi pondere in sistemul de vot cu cei care si-au tocit coatele si neuronii prin diverse scoli.

    Toate bune!

    F

    • Adrian Stanciu says:

      Florin, eu când ziceam că sistemul e nereformabil mă refeream că e nereformabil în mod democratic. Pentru că nu văd mecanismul democratic de a trece de la votul universal la unul condiționat, adică nu văd mecanismul prin care gloata renunță de bună voie la putere. Dacă s-ar reforma sistemul de vot și eu cred că s-ar rezolva multe. Am și scris despre asta aici. Dar e doar un vis. Singura variantă de reformare pe care o văd trece printr-un eveniment devastator care să dărâme toate iluziile și să justifice orice soluție. Dar va fi soluția adoptată atunci una inteligentă?

      • Florin F says:

        Adi, eu tocmai asta iti spuneam ca se aplica in Germania – un vot universal reformat, un sistem de filtrare prin care voturile celor ‘nerelevanti’ pentru decizii importante sint automat anulate pentru ca fiind gresite datorita complexitatii (minimale de alftel) sistemului. E o formula nedistructiva insa bazata pe un consens initial al unei clase politice locale constiente si responsabile. Altfel, de acord, un cataclism universal ar fi singura cale de repunere pe alte fagasuri al mersului actual al lumii. Eu inca mai cred in varianta 1, cu reforma din interior.

    • Cristian Ioan says:

      nu, nu cred ca este posibil!
      FOaret bine ca tu vezi jumatatea plina a paharului – da, faptul ca se fura foarte mult insemna ca daca am reduce furtul cu 50%, econimia s-a redresa. La fel este si cu pierderile RADET: daca termocentralele si sistemul de distibutie ar fi reabilitate, eficienta sporita se traduce printr-un consum mai mic de combustibil, scade considerabil factura la gaze si petrol! Numai ca acest “DACA”este irealizabil, se fura foarte mult tocmai pentru ca se poate si se vrea, DACA ar fi existat vointa politica pentru “reducerea pierderilor”, atunci economia s-ar fi redresat mult inainte de criza, iar Romania ar fi fost locomotiva economica a fostelor state socialiste – insa nu este cazul!

  6. bhuttu says:

    Oricat de bine ar suna in teorie, renuntarea la votul universal vine cu cateva riscuri care o justifica doar in situatii extreme (razboi, catastrofe naturale de mari proportii etc.) Pentru ca daca lasam majoritatea fara nici un fel de putere politica, suntem in plina utopie orwelliana. Cat despre renuntarea la acest sistem dupa 20 de ani, cum e sugerat in articolul din 2009, suna prea frumos ca sa fie si realist. Oricat de manipulabila si de iresponsabila ar fi majoritatea, trebuie sa aiba nevoie de o parghie de control asupra puterii pentru un sistem politic stabil, pentru un stat de drept.

    Sunt multe alte solutii care ar putea fi incercate in directia responsabilizarii electoratului, chiar daca mai putin eficiente. Un mult mai strict control asupra campaniei electorale, e primul care-mi vine in minte (o monitorizare mult mai riguroasa a surselor media partizane, un procent al fondurilor de campanie ale tuturor candidatilor investiti in educatie electorala facuta de o sursa obiectiva etc.) Vise frumoase, poate, dar controlul minoritatii asupra majoritatii neputincioase e la doi pasi de desfiintarea statului de drept.

    • Adrian Stanciu says:

      Sunt de acord că propunerea mea e prostească, mai ales pentru că nu e realizabilă. Ca sistem, însă, nu cred că e nefuncțională. În fond, în propunerea mea, nimeni nu ia majorității nimic. Îi cere doar să fie responsabilă cu votul, adică să înțeleagă cât de cât ce votează și să-și exercite mandatul, dacă și-l asumă. Nu există în modelul propus nici o barieră insurmontabilă, cei care nu câștigă dreptul de a vota nu-l câștigă pentru că nu vor să-și asume responsabilitatea și efortul care vin cu el. Ce fel de drept e ăla care nu cere nici o responsabilitate? E ca și cum ai spune că nu avem stat de drept pentru că trebuie să dai examen ca să conduci o mașină…

      Pe de altă parte, cred că există și metode de reformă electorală posibile, chiar dacă nu de impact similar, cel puțin după părerea mea. Una ar fi votul negativ, despre care am comentat puțin la răspunsurile articolului din 2009. Un altul ar fi votul prin aprobare, descris în detaliu aici. În esență, metoda propune ca fiecare să poată alege oricâți candidați din listele propuse iar cel care câștigă să fie cel care a întrunit cele mai multe opțiuni. Asta ar crea un spațiu în același timp uninominal și reprezentativ și ar elimina fenomenul “votului strategic”, prin care oamenii nu votează figuri noi pentru că au impresia că-și irosesc votul.

      • bhuttu says:

        Ar putea misca putin treburile in sensul ca ar mobiliza o mare parte din acei vreo 60% de neparticipanti la vot sa si-l exercite. Iar cea mai mare parte din acestia sunt imuni (sau au imunitate crescuta) la mita electorala ieftina. In scenariul ideal, treaba asta ar duce la o crestere a responsabilitatii clasei politice.

        • Adrian Stanciu says:

          Eu sunt reticent la ideea responsabilității sociale a unor oameni constrânși să și-o exercite. Eu, de pildă, dacă nu aș vrea să votez dar m-ai forța să o fac, aș face-o în cea mai mare dușmănie, la un mare mișto. Cred că ar ieși mare halima la niște alegeri din astea. Ar putea funcționa dacă ți-ai cere calitatea de alegător, adică dacă ți-ai asuma conștient și explicit acest mandat și ca atare ai accepta ca el să devină prin asta obligatoriu.
          En passant, remarc totuși că ești vehement împotriva ideii de a exista o licență de alegător pentru că limitează democrația, adică cumva mă împiedică să fiu alegător, dar nu vezi nimic anormal ca statul să-mi impună să fiu alegător. Vorbind despre libertate, nu ți se pare că sunt două fețe ale aceleiași monede?

          • bhuttu says:

            Da, ambele limiteaza libertatea, ce spuneam este ca o lista cu conditii pentru obtinerea calitatii de alegator, creare unei “clase de alegatori”, favorizeaza drumul spre dictatura. Aplicata cu moderatie si responsabilitate ar functiona, evident, dar orice ar functiona aplicat cu responsabilitate.

            In plus, votul obligatoriu e mai usor de implementat, si se pot verifica rezultatele dupa o singura runda de alegeri, nu dupa 20 de ani.

            Mi se mai pare insa ca am ajuns intr-un punct in care corbim strict de optiuni personale.

          • bhuttu says:

            Da, ambele limiteaza libertatea, ce spuneam este ca o lista cu conditii pentru obtinerea calitatii de alegator, creare unei “clase de alegatori”, favorizeaza drumul spre dictatura. Aplicata cu moderatie si responsabilitate ar functiona, evident, dar orice ar functiona aplicat cu responsabilitate.

            In plus, votul obligatoriu e mai usor de implementat, si se pot verifica rezultatele dupa o singura runda de alegeri, nu dupa 20 de ani.

            Mi se mai pare insa ca am ajuns intr-un punct in care vorbim strict de optiuni personale.

  7. Adrian says:

    Si totusi ce ne facem cu Franta si Germania, motoarele politice si economice principale ale UE, in care asistenta sociala a depasit limite ce frizeaza adesea ridicolul ! Incotro ?

    • Adrian Stanciu says:

      După ce a fost numit inistru al culturii de către Charles de Gaulle, André Malraux s-a dus la el cu un proiect cultural cu care vroia să eradicheze prostia și incultura în Franța. De Gaulle s-au uitat la el sceptic și i-a zis: “prietene, vast proiect!”. Nu aș putea nici să încep să mă gândesc ce s-ar putea face în Franța. E belea mare. Nu cred că se va rezolva decât printr-o criză de proporții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.