Viitorul e deja aici

Acest articol a apărut în revista Cariere

“Viitorul e deja aici, doar că nu e distribuit uniform”, spunea cândva, memorabil, eseistul canadian William Gibson. Ca în cazul tuturor schimbărilor disruptive care au precedat-o, A Patra Revoluție Industrială, cum a ajuns să fie numit acest fenomen care ne va schimba cu siguranță viețile în deceniile următoare, se manifestă întâi timid, prin unghere, prin semnale mai mult sau mai puțin ușor de descifrat. Dar ea vine, vine pentru toți. Pentru mulți, ea e deja aici.

A Patra Revoluție e una a cunoașterii, a schimbului instantaneu și ubicuu de informații și cunoștințe, a accelerării inovației și a intrării tehnologiilor avansate în viața de zi cu zi. E o revoluție în care valoarea se produce distribuit, adeseori în afara circuitelor clasice, ale erei industriale tradiționale. Cea mai mare companie hotelieră din lume nu are nici un hotel, cea mai mare companie de taxiuri nu are nici o mașină. Nu doar că aceste surse de valoare apar și cresc rapid, dar ele creează un ecosistem pentru apariția altora, ceea ce face ca valul schimbării să fie mereu mai rapid. Nu știm unde se va opri și nici cum va arăta lumea pe care o va lăsa în urmă. Tot ce știm e că va semăna foarte puțin cu cea de acum. Și mai știm că ne va ridica multe probleme la care va trebui să ne adaptăm. Am să vorbesc aici despre trei.

Prima e inegalitatea. Acest nou fel de a crea valoare tinde să favorizeze pe cei care pot produce inovație disruptivă și pe cei care le sprijină ideile investind în ele. Există multă îndârjire în lume acum despre faptul că ce mai bogați 1% din bogații planetei dețin 50% din averea colectivă, mai mult decât cei mai săraci 3,6 miliarde!! E o cifră uluitoare, șocantă. Desigur, un libertarian ar spune, pe bună dreptate, că nu au furat nimănui nimic, că oamenii plătesc de bunăvoie serviciile pe care ei le-au creat, ba chiar o fac cu recunoștință. Câți dintre noi am fi dispuși să renunțăm la Facebook, sau la Google? Dar problema rămâne și se accentuează. Ceva ce nu se comentează suficient e că marea majoritate a acestor oameni sunt miliardari de prima generație și că ei au creat mulți milionari în jurul lor. Chiar cei care nu sunt de primă generație sunt, mai întotdeauna, de a doua. Deci nu vorbim de o oligarhie care a instaurat un oligopol al puterii. Problema care rămâne, însă, e că economia noii revoluții industriale răsplătește regește creația și capitalul și mai puțin spre deloc munca. E o ecuație care nu are cum să rămână fără urmări sociale, indiferent de cât de mult am susține argumentul libertății de alegere. Soluțiile ei nu sunt simple și nici la îndemână, dar vor trebui găsite.

A doua problemă e polarizarea spațiului muncii. A patra revoluție industrială are tendința de a distruge ceea ce a treia a creat: clasa de mijloc. Oarecum în relație cu fenomenul descris mai sus apare și o polarizare a cerințelor din piața muncii. Revoluția cunoașterii face inutile funcțiuni din zona de mijloc, funcțiuni care erau îndeplinite până de curând de oamenii cu studii medii sau chiar superioare, fără mare specializare. Fenomenul nu e nou, gândiți-vă câte persoane cu școală de contabilitate lucrau în departamentul contabil al unei companii acum 30 de ani, sau câte posturi de casieri au desființat ATM-urile, etc. Dar tendința se accelerează. Posturile care au și vor avea mare căutare sunt cele foarte specializate, de oameni foarte capabili, experți în domeniul lor. Va dispărea, de pildă, nevoia de diplome la metru, care nu spun nimic, și se va accentua nevoia unei educații de mare calitate, aplicată, vizionară, globală. Școlile care trăiesc azi din ștampilat diplome vor dispărea. Învățarea va deveni un proces continuu, cei care pierd pasul vor pierde accesul la această categorie privilegiată. La polul opus se va menține și accentua nevoia de slujbe de nivel jos, fără calificare specială, slujbe care nu pot fi automatizate. Clasa educată va duce, cum duce deja, o viață plină, alertă, își va valoriza la maximum timpul, ceea ce va deschide noi și noi locuri de muncă în servicii, locuri de muncă de calificare joasă, pentru care vor fi mereu mult mai mulți doritori decât oferte, ceea ce va menține salariile mici pe o lungă perioadă de timp.

Nu în ultimul rând, a patra revoluție industrială creează valoare fără să creeze locuri de muncă pe măsură. Wall Mart are 1,2 milioane de angajați! Facebook are 13.000, Google 60.000 iar Apple 130.000. Șomajul va deveni o problemă universală căreia statele vor trebui să-i facă față. Șomajul în rândul tinerilor, care e deja plaga Europei, va deveni o problemă de neocolit și va impune reforme serioase ale legislației muncii pentru a permite tinerilor acces la locuri de muncă, adeseori în detrimentul celor mai vârstnici care și-au pierdut interesul sau nu au capacitatea de a ține pasul. Lumea va fi polarizată, din ce în ce mai polarizată și mai tensionată.

A treia problemă va fi falimentul statelor și a sistemelor democratice. Toate aceste polarizări vor duce la tensiuni sociale care se vor acumula, până a a produce convulsii sociale. Politicul, peste tot în lume, e incapabil să explice și să propună soluții unei schimbări sociale de asemenea anvergură. Goana după voturi și după mandate de termen limitat va face ca discursul politic să se reducă la clișee de suprafață, care exacerbează tensiunile și împarte electoratul în tabere. Asta va aduce la suprafață (cum deja o face pe alocuri, cine ar fi văzut acum 25 de ani pe Donald Trump candidând cu șanse la președinția Statelor Unite?) populiști de toate culorile politice, politicieni charismatici dar divizivi. Încet, încet, ei vor prelua puterea în multe țări și vor introduce reforme politice care vor face aceste tensiuni să explodeze.

Ce avem, deci, de făcut?

Primul lucru e să înțelegem că singura cale de progres pentru toți a rămas educația. De la cei foarte mici la fiecare dintre noi, trebuie să ne obișnuim cu ideea că educația e un proces continuu care nu se poate opri decât atunci când ne oprim din trăit și din sperat.

Al doilea e să începem să fim confortabili cu incertitudinea. Să ne învățăm să ne schimbăm drumul și destinul, să ne lăsăm în urmă spațiul de confort pentru a încerca lucruri noi, să ne deschidem oportunității mai degrabă decât să ne agățăm de trecut și să ne ferim de riscuri.

Al treilea e să construim organizații care așează relațiile de muncă pe alte principii, care adună energiile oamenilor, care atrag și însuflețesc, care dau oamenilor sens și valoare. În astfel de organizații oamenii cresc mai repede, schimbă mai ușor, se adaptează la schimbările din mediu. Avem acum multe, mult prea multe organizații, în această nouă eră industrială a secolului XXI, care lucrează cu metodele secolului XX, bazate pe principii enunțate în secolul XIX. Despre toate astea în articolele viitoare.

Viitorul e deja aici
5 din 3 voturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *