O pledoarie pentru organizații sociale

Acest articol poartă titlul unei intervenții făcute recent pe scena festivalului Unfinished. Ca și acolo, simt nevoia să fac și aici, de la bun început, o primă precizare: eu sunt pro-capitalist. Cred că libertatea economică a produs cea mai mare prosperitate și securitate economică din istorie. În ultimii 200 de ani, rata celor care trăiesc în condiții de sărăcie extremă a scăzut de la cca. 85% la sub 10%, și asta calculat global. În același ritm a crescut calitatea vieții în orice alt fel, la orice indicator, de la mortalitatea infantilă la incidența crimei. Chiar și produsul său cel mai toxic, inegalitatea extremă a veniturilor, se manifestă mai mult în țările sărace decât în cele bogate.

Pentru că sunt pro-capitalist, cred în libertatea economică, îngrădită doar atât cât să asigure un climat competitiv sănătos și să prevină excesele. Dar acest articol nu e despre capitalism, nu sunt economist și nici sociolog, e despre felul cum ne conducem organizațiile.

Anul trecut un profesor de fizică teoretică britanic, Geoffrey West, publica o carte fascinantă, numită “Scale”, despre cum cresc organismele vii, orașele și companiile. E o carte științifică, plină de statistici și ecuații, dar ceea ce o face fascinantă e că autorul a descoperit legile simple care guvernează creșterea organică. Vă las plăcerea de a o descoperi și vă dau aici doar două concluzii ale ei care mi s-au părut mie fascinante:

Orașele scalează sub-liniar cu resursele dar supra-liniar cu rezultatele, cu un coeficient de 15%. Asta înseamnă că atunci când o comunitate urbană își dublează populația, ea consumă cu 15% mai puține resurse per capita, dar produce cu 15% mai multe rezultate, dacă măsurăm rezultate care provin din interacțiunea dintre oameni, fie ele bune sau rele. Intră aici lucruri cum ar fi produse și servicii creative, salariu, etc. dar și lucruri cum ar fi criminalitatea și poluarea, din păcate. 

Organizațiile profesionale, însă, se comportă diferit, ele scalează la rândul lor sub-liniar cu resursele, manifestă acest efect al economiei de scală, sunt cu atât mai eficiente cu cât sunt mai mari și cu coeficienți similari cu orașele. În schimb, ele scalează sub-liniar și cu rezultatele, adică devin din ce în ce mai ineficace pe măsură ce cresc. Asta e ceva ce luăm drept dat, pare normal, când ești mare ai nevoie de mai multe reguli, de structuri, de o birocrație, care te fac mai lent și mai ineficace, dar nu ai ce-i face. Oare? Chiar nu avem? Nu e nimic ce putem învăța de la orașe?

Ceea ce face orașele așa de performante e abilitatea lor de a se organiza singure, de a aloca dinamic și flexibil resurse acolo unde e cea mai mare nevoie de ele. Nimeni nu vă spune unde să vă angajați, unde să vă cumpărați apartament sau de la ce magazin să vă cumpărați alimentele. În plus, atunci când interacționați cu alții, o faceți după reguli simple și universal împărtășite. Sunt atât de împământenite încât nici măcar nu ne dăm seama că trăim după ele, dar o facem. Orașele sunt organizații sociale.

Homo Sapiens a devenit specia umană dominantă, unică, cel mai probabil datorită abilităților sale excepționale de a colabora pe arii largi, deși cu câteva sute de mii de ani în urmă era doar una dintre multe altele. În centrul acestei abilități stă o structură de valori morale universale care permit colaborare. Câteva dintre ele sunt esențiale.

Prima, cel mai probabil, e norma binelui comun și universal. Morala e intrinsecă, oamenii vor, în general să facă bine, să fie buni, suntem educați de mici pentru asta. Ne ținem mereu în echilibru nevoia de reușită individuală cu nevoia de bine comun. Am inventat pentru asta o regulă de aur, altruismul reciproc. Nu există cultură care să nu o aibă.

O alta e responsabilitatea și sora ei mai mică, încrederea. Ca să putem colabora trebuie să avem încredere că și ceilalți vor colabora și că își vor respecta angajamentele. Pentru asta e nevoie să fim responsabili și de încredere, dar și să extindem încrederea noastră celorlalți. Cu cât facem asta mai bine, cu atât mai prospere sunt societățile. Nu e întâmplător că România are grad de încredere în jur de 11% în timp ce Danemarca în jur de 90%.

În fine, o alta e regula eliminării celor care nu joacă după regulile sociale. În societate facem asta uneori foarte brutal, în cazul încălcărilor majore, dar alteori doar social, excluzând din cercul nostru de colaborare pe cei care nu trăiesc valorile comune. Acest comportament e esențial pentru prezervarea sănătății morale a grupului. 

Și acum, uitați-vă ce fac organizațiile profesionale, corporațiile. În principu sunt așezate să submineze toți cei trei piloni. 

În organizații am înlocuit binele comun cu binele individual, măsurăm, apreciem și răsplătim mai cu seamă performanța indivizilor, uneori exclusiv asta. Binele comun, grija față de celălalt, dacă există, sunt alocate strict pe persoană fizică, sunt eventual tolerate, nu încurajate și nici cerute. 

Apoi, organizațiile înlocuiesc responsabilitatea cu răspunderea, ești ținut răspunzător de un sistem, obiectiv și rece, efectele lui nu te privesc, doar alinierea la el contează. Și tot ele înlocuiesc încrederea cu controlul. Cel mai adesea ești văzut ca un potențial infractor, sistemele trebuie să apere organizația de orice astfel de posibilitate.

În fine, eliminarea celor antisociali e, în principiu, văzută ca un lux ne-necesar. Progresul în organizație ca și ieșirea din ea au mai degrabă surse operaționale, sistemul de lucru se substituie moralei comune ca arbitru al acțiunii dezirabile. Dacă se fac corecții morale ele se fac doar în situații extreme, de fraudă majoră, de regulă doar atunci când ea iese la lumină sau riscă să o facă. Morala e pusă, pur și simplu, în paranteze.

Un astfel de model de conducere e anti-uman, șchiop și sub-optim. Nu e neapărat ne-performant, dar e condamnat la mediocritate aurită. E o discuție lungă despre cum ar putea fi el reformat, dar prima și cea mai importantă idee, după părerea mea, e reîntoarcerea la valorile morale sociale care ne-au adus atât de mult succes ca specie.

O pledoarie pentru organizații sociale
3.3 din 23 voturi

5 comments

  1. sebastian says:

    Buna Dimineata
    Ce ne facem cu Propagandistii care pe cont propriu ( capitalisti sa spunem ) inteleg sa “rupa lantul” din Organizatiile Profesionale, sau Corporatii ?
    Acestia temporar fac apologia sansei de a invata in Organizatiile Profesionale sau Corporatii apoi cu un Discurs Motivational isi recruteaza discipoli platitori de a le urmari elucubratiile. Se concluzioneaza aproape la nivel de Unanimitate ca aceste experiente erau necesare, altfel nu aveam cum sa ne Luminam….( ex. Un Cetatean isi prezenta liric acum un deceniu experienta profesionala la o companie…sa zicem Xerox , apoi prin sanse sau Discurs Motivational si a gasit prozeliti sa ii plateasca facturile….desi nu tot Discursul era cusher)
    Reintoarcerea la “ valorile sociale si morale” este un alt Discurs Motivational ? Vom vedea , auzi in episoadele Urmatoare ! Au revoir !

      • sebastian says:

        Deloc ! Mea Culpa daca s a interpretat Atac la O Persoana !
        Ma Bucura, Ma Anima Abordarea…dar cu o Floare…vine Primavara ?
        Asa cum Strada a scuturat OUG 13, asa ar fi necesar sa scuturam “ ploaia inghetzata “ care a cuprins Romania, oamenii de minim doua decenii !
        Se Poate incepe o Carta pentru Reconstructia Increderii in romani ? Numai asa va inceta razboiul romano-roman, mai exact Haideti sa Haidem ! Nu sa ne vaitam ciclic !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.