Categorie: Franța

Între Eugen Ionescu și Fărâmiță Lambru

Văd că gluma nefericită a unui umorist francez a stârnit pasiuni nebune de-a lungul și de-a latul României, și nu numai. Nu zic că nu era cazul, deși cred că reacțiile sunt în general foarte exagerate; în fond omul e un fel de Dan Negru al televiziunii din Franța. E un saltimbanc, un clown care face glumițe ireverențioase de care lumea râde ca proasta. Unii oameni s-au inflamat pentru că publicul a părut să găsească gluma reușită. Păi, cum altfel? Nu pentru asta au fost aduși acolo?

Foarte exagerată mi s-a părut și reacția Ambasadei României care s-a oțărât înțepată (exact ca în prezicerile moderatorului emisiunii) cerând explicații, scuze și sancțiuni exemplare. Mi-ar fi plăcut o reacție mai demnă și mai conținută. Fudulia asta de neam-prost nu ne adaugă nimic imaginii șifonate pe care o avem în Europa, chiar dimpotrivă.

În fine, tot inadecvate mi s-au părut și pozițiile unor comentatori sau ale unor forumiști români de prin toată lumea care au ieșit imediat și vertiginos la înaintare cu figurile pe care le scoatem în față ori de câte ori lumea nu ne ia în serios. Eliade, Cioran, Brâncuși, Ionescu, etc. Ce contează că unii au fost repudiați în propria lor țară, că practic toți au trăit și creat în afara României și că alții nu au vrut toată viața să mai audă de ea? Sunt ai noștri, ne reprezintă. Dar e chiar așa? Ne reprezintă ei oare? Citește mai mult

Între Eugen Ionescu și Fărâmiță Lambru
3.5 din 10 voturi

Franța și vinurile

Știu că am promis că nu transform blogul ăsta într-unul de lifestyle, dar nu pot să nu vă povestesc asta. La supermarketul de la mine din sat, (mă rog, orășel, hai), adică la unul dintre ele, a fost promoție la vinuri, cu ocazia culesului viilor, bănuiesc. Pe lângă turburel (foarte iubit pe aici, îi zice „Bourru”) sau must (moût) a existat și un rând special aprovizionat cu vinuri de Bordeaux de mai bună calitate. La capătul lui era vitrina de Grands Crus, sub cheie, unde fermierul din zonă putea cumpăra, ca să pună la păstrare pentru revelion, Chateau Laffite 2006 la modesta sumă de 750 EUR sticla! Dacă asta era prea de tot, în aceeași vitrină mai erau și vinuri mai de duzină, un Palmer, un Margaux, din astea, pe la 250-400 sticla.

Aici e o aglomerare de 3 comune, toate cam cu 2-3000 de locuitori. Pe ele le deservesc 3 hipermarket-uri și un supermarket. Două din cele 4 aveau vinuri la prețurile astea. Absolut incredibil.

Franța și vinurile
3.3 din 6 voturi

În loc de postfață

Am fost uimit de numărul mare de oameni care mi-au scris în urma anunțului mutării mele în Franța. Unii mi-au urat de bine, alții mi-au pus la îndoială alegerea, alții mi-au mai cerut informații. Vă mulțumesc tuturor pentru că vă pasă. Dacă știam că sunteți așa de mulți, poate nu mai plecam :-).

Eu am făcut anunțul așa, printre altele, ca să nu zică lumea că mă strecor pe ușa din dos. Nu mi s-a părut un anunț așa de important. Pentru mine chestiunile grave ale vieții, cum e și emigrarea, sunt alegeri foarte personale și care nu pot fi comentate public. Nu cred că e înțelept să emigrezi, după cum nu cred că e prostesc. Nu cred că emigrarea e ceva ce li se potrivește tuturor. Nici măcar nu cred că mi se potrivește mie, dar trebuie să încerc. În toată viața mea am trăit după filozofia că e mai bine să regret ce am făcut decât ce n-am făcut.

Pentru că anunțul, însă, a generat așa de mult interes simt nevoia să mai pun puțin miez în el. Citește mai mult

În loc de postfață
5 din 1 voturi

Allez les bleus

Dacă tot am scris despre America, să vă spun câte ceva și despre Franța. În primul rând, Franța rurală, cea pe care o trăiesc eu, nu are nici o legătură cu Parisul. Asta poate fi bine sau rău, în funcție de ce vă doriți de la viață. Pe aici ești bine primit de-ai fi român, chinez, englez sau malgaș. Un lucru să nu fii: parizian. Franța rurală e tradițională, așezată, tolerantă, disciplinată, muncitoare, și, în felul ei adeseori lent, surprinzător de eficientă. După toate regulile economiei capitaliste, Franța ar fi trebuit să dispară. Demult. Pe aici se muncesc 35 de ore pe săptămână, fără excepție, cu religiozitate. Asta înseamnă că magazinele, de pildă, deschid de la 9 la 12. Apoi au pauză de prânz 2h (da, da, ați citit bine) apoi se redeschid de la 2 la 6. Țin deschis sâmbăta, dar în schimb închid lunea. Prânzul e o sărbătoare religioasă zilnică. Se ia în familie (la o pauză de 2h nu-i nici o problemă să dai o fugă până acasă) sau la bistroul preferat și are musai 3 feluri, adesea stropite cu un pahar de vin. Pe urmă se duc la muncă! Neverosimil. Dar adevărat. Citește mai mult

Allez les bleus
O notă?

Ultima zi

Mâine plec în Franța. Mă mut acolo. Am ezitat mult înainte să fac pasul ăsta, vreme de mulți ani am fost convins că nu am să-l fac niciodată. Cred însă acum că datorez asta fetiței mele de 7 ani pe care vreau să o cresc într-un mediu mai curat, moral și nu numai. Vreau să-i dau o șansă de a scăpa de cercul vicios în care simt că societatea noastră se scufundă din ce în ce mai mult.

Ne mutăm într-o casă frumoasă, în mijlocul regiunii vinului de lângă Bordeaux. Dacă vreți, o puteți vedea aici.

Dar eu sunt și voi rămâne român. Cu bunele și cu relele nației mele. Cu angoasele și cu reușitele ei, cu ce are ea frumos și urât. Voi veni în țară des, îmi păstrez o bună parte din activitatea de consultant. Pur și simplu locuiesc în provincie. Nu mă pot desprinde mai mult decât atât și nici nu vreau.

Pentru toți cei care mă cunosc și se întreabă în ce fel schimbă asta relația noastră, i-aș ruga să plece de la remiza că nu o schimbă defel. Voi fi abordabil, ca și până acum, prin aceleași mijloace. Ne vom vedea la fel de des (sau de rar), chiar dacă, în mod necesar, mai planificat.

Ca să mă simt aproape de țară și de ai mei m-am hotărât să lansez și acest blog. Voi scrie în el gânduri sau întâmplări care să vă invite la reflecție și comentariu. Mi-ar plăcea să schimbăm aici idei.

A bon entendeur, salut.

Ultima zi
O notă?