Categorie: Economie

Două Românii

Suntem o țară a contrastelor și a paradoxurilor. Asta nu e ceva nou. Și nici ceva neapărat rău, sau neapărat bun. Face parte din farmecul nostru ca nație că suntem greu de etichetat în spații comune. Avem laturi luminoase de o lumină neașteptată dar și laturi întunecate de care nu prea ai vrea să te apropii. Oamenii văd ce le convine, ce le confirmă stereotipurile sau ce le potolește temerile. Dar azi vreau să mă opresc doar la una dintre multele dihotomii care marchează societatea noastră. Citește mai mult

Două Românii
4.5 din 20 voturi

Prețuri legale

Citesc în Evenimentul Zilei că războiul dinre producători și retaileri, soldat cu o lege care reglementează relația dintre cele două părți, nu a produs efectele scontate la raft. Oare chiar și-a imaginat cineva că le va produce? Ministrul agriculturii, Ilie Sârbu, se pare că a promis scăderi de prețuri și de 30% la unele produse. Pe ce cale? Cum și-o fi imaginat domnia sa că se va petrece asta? Și chiar a crezut cineva că tot scandalul ăsta a fost pornit de patronatele din industria alimentară ca să poată să le dea mai mulți bani consumatorilor? Așa de altruiști dezinteresați sunt ei? De fapt, tot lobby-ul ăsta a avut drept scop să mute profituri de la retaileri la producători cu forța. Scriam acum aproape 2 ani, când a început scandalul, acest articol în wall-street.ro. Acum se adeverește.

Faptul că cineva va avea taxe de raft mai mici nu îl va determina în nici un fel să scadă prețurile de vânzare, astfel încât retailerii să poată trece o parte a lor la consumator. Sigur, mecanismele competiției vor duce, poate, la o erodare a marjelor și la transferarea unei părți din acest beneficiu la consumator, dar eu cred că nu se va întâmpla asta. Mi-e teamă, deci, că tot circul e gratuit. Retailerii vor găsi alte metode de a-și proteja marjele. Pot să pun pariu că nu se va schimba mai nimic nici în prețurile la raft nici în felul în care e distribuit profitul din vânzare. Pentru că, în ultimă instanță, ceea ce contează e echilibrul de putere economică și aceasta e clar înclinată în favoarea retailerilor. Ceea ce se va schimba, însă, e că va apărea un nou organism de reglementare, cu noi pensii speciale și cu o nouă liotă de inspectori de hrănit prin salarii și șpăgi.

Pe vremea lui Ceaușescu exista mercurial în piețe, prețuri maximale, și nici așa nu a putut fi învinsă ecuația puterii economice. Eventual a putut fi subminat tot sistemul. Legea bunelor practici comerciale nu e chiar atât de nocivă, dar nu e nici atât de folositoare pe cât se pretinde. E o furtună într-un pahar cu apă, o altă situație în care statul nostru mamut își găsește de lucru ca să pară că face ceva…

Prețuri legale
3.6 din 7 voturi

Statul degeaba

Acum vreo săptămână (sau poate mai mult, că am cam pierdut noțiunea timpului cu balamucul din jurul meu) a apărut o știre în Ziarul Financiar. De când a început criza statul a concediat 2500 de oameni iar restul economiei 250,000!

Știrea asta este cel mai bun exemplu și cel mai bun argument pentru teza că statul trebuie redus la înfățișarea lui minimă. Și nu pentru că aș dori eu ca niște oameni să-și piardă locul de muncă, oricare ar fi aceia. Pe lângă considerentele de ordin social, pe care, recunosc, eu le privesc cu multă rezervă pentru că eu cred că e de datoria fiecăruia să-și poarte lui și familiei lui de grijă, în situația actuală creșterea numărului de șomeri produce un efect de ambalare a crizei în avalanșă, prin creșterea numărului celor care nu-și mai pot plăti datoriile la bănci, care nu mai pot consuma, etc. Nu cred nici în miraculoasa redresare a vistieriei publice prin această manevră, pentru că șomerii vor fi plătiți din ajutorul de șomaj până la sfârșitul crizei cel puțin.

Dar a ține sute de mii de oameni pe leafă degeaba are niște efecte foarte perverse. Citește mai mult

Statul degeaba
O notă?

I believe in America

Cuvintele din titlu sunt primele din filmul „The Godfather”, unul din filmele mele favorite. Spre deosebire de Buonasera, personajul care le rostește în film, eu nu sunt americanofil. Nu as putea trăi in America, deși îmi place sa călătoresc acolo și iubesc confortul vieții americane, chiar atunci când mă înspăimântă excesele ei.
Si totuși, ca și Buonasera, și eu cred in America. Mai mult decât orice altă țară din lume, America are puterea extraordinară și cu totul excepțională de a se reinventa. Nu e deloc întâmplător ca toate tendințele lumii contemporane, sau cele mai multe, oricum, ne vin din America. Oricât ni s-ar părea acum de defect modelul capitalist american, și este, pot să pun pariu că următoarea paradigma economică pe care o vom imbrățișa cu toții nu va fi nici franceză, nici chineză, nici germană nici japoneză, indiană, braziliană sau, Doamne-ferește, rusească. Ea va fi tot americană. Citește mai mult

I believe in America
O notă?

Lăsați TVA-ul în pace

Planul economic al noului guvern nu are nici o noimă. Se vorbeşte de investiţii de la buget, dar deficitul scade, deşi până la urmă, poate totuşi nu scade, pentru că planul are “o anumită relativitate”. Ce e şi mai dramatic e că programul nu specifică nicicum cum va fi finanţat acest deficit. Taxele rămân la fel, încasările bugetare vor scădea, cu siguranţă, pentru că se reduce activitatea economică, dar investiţiile cresc. Pe scurt, bâlbâială pe toate fronturile. Citește mai mult

Lăsați TVA-ul în pace
O notă?

Hypermarketurile

Am văzut ieri la televizor o scenă incredibilă. Patronatele din industria alimentară ţineau o conferinţă de presă în care se plângeau (nu prea era clar cui) de abuzul de putere al hypermarketurilor. Eu nu am auzit de mult pe cineva debitând o cantitate atât de mare de inepţii într-un timp atât de scurt. Fiecare frază spusă de fiecare persoană se bătea cap în cap cu fiecare frază anterioară. Halucinant. Ca mostră de prostie, de pildă, un domn cu alura de şef de sală comunist acuza Metro că încurajează frauda fiscală pentru că la casă îţi fac factură pe persoană fizică pe care apoi cumpărătorii o rup şi basta. E complet de neînţeles în ce constă frauda fiscală. Poate în faptul că acel comerciant pierde ocazia de a deduce TVA şi orice fel de deductibilitate fiscală. Omul nu înţelegea că frauda fiscală se petrece la cel care EMITE facturi, nu la cel care le PRIMESTE. Şi nu era deloc clar de ce e mai bine la Carrefour, care nici măcar nu-ţi face factură fiscală…

Una peste alta, mi s-a părut complet de neînţeles cum e posibil, în numele cărei logici economice sau sociale, ca un operator economic să facă apel la stat pentru a interveni în relaţia lui cu un alt operator economic în sensul de a lua nişte profit de la acela şi a-l pune în buzunarul lui. Ca ce chestie, adică? Cu ce e unul mai breaz ca celălalt? Şi de ce ar trebui statul să favorizeze pe unul dintre ei? Argumentul suprem al patronatelor e că practicile din retail cresc preţul la consumator. A propos, acest argument e adus în aceeaşi frază cu acela în care preţurile prea mici practicate de supermarketuri scot din afaceri micile magazine!! Adică, vezi Doamne, patronatele ar vrea să să ia banii detailiştilor ca să-i dea înapoi consumatorului. Bre, ne laşi??? Om fi noi proşti, dar nici chiar aşa.

Retailul de mare suprafaţă e o afacere uriaşă şi cu potenţialul de a schimba peisajul economic. Asta e drept. În Statele Unite Wal-Mart are o cifră de afaceri de câteva ori mai mare decât PIB-ul României. Pe drumul către această dominare economică a ras fără milă toate magazinele de cartier din zonele unde şi-a deschis hypermarketuri a distrus locuri de muncă şi a creat altele de nivel jos, prost plătite. Pentru toate acese lucruri a fost criticat şi aproape urât de americani, care au ajuns să-l penalizeze nemaicumpărându-i produsele. Şi Wal-Mart a ascultat şi a început să se comporte mai responsabil. Poate că asta ar fi o soluţie şi la noi, deşi la noi oamenii mai degrabă admiră comerţul de mare suprafaţă. În acelaşi timp, în vremurile mai grele prin care trece economia americană, publicul a început să realizeze că tot Wal-Mart e cel care a contribuit major la păstrarea sub control a inflaţiei, prin capacitatea de a cumpăra şi vinde ieftin, arma lui principală de atac şi secretul succesului în faţa micilor magazine din colţul străzii.

Dacă statul trebuie sau nu să intervină în relaţia dintre agenţii economici este, sper, o întrebare superfluă. Esenţa economiei de piaţă e libera circulaţie a mărfurilor, muncii şi capitalului. Rămâne întrebarea de ce patronatele producătorilor nu folosesc forţa lor pentru a echilibra jocul cu lanţurile de supermarketuri. În fond e o afacere în care toată lumea depinde de toată lumea. Deşi nu ştiu care e răspunsul, tare mi-e teamă că la mijloc e tot incapacitatea românească de a crea comunităţi solidare şi unitate de aţiune.

Hypermarketurile
4.3 din 3 voturi