Despre voi

Dacă citiți acest blog cu siguranță sunteți persoane cu mintea deschisă, atrase de idei și dezbateri, care citesc mult și cărora le pasă de lumea din jurul lor. Mi-aș dori să vă regăsesc în număr cât mai mare pe aceste pagini și să avem dezbateri spumoase și incitante.

Comentariile voastre vor fi foarte puțin moderate. Voi filtra doar comentariile injurioase, atacurile personale sau limbajul suburban. Acest blog va fi mereu un spațiu de toleranță și civilitate.

Blogul permite înregistrarea voastră liberă ca utilizatori. Dacă veniți des și comentați des ar fi util pentru noi, ceilalți, să știm câte ceva despre voi. Vă încurajez și vă rog în același timp să vă înregistrați și să vă postați o mică biografie sau un link către un profil. Nu există beneficii atașate înregistrării, altele decât că vom ști cu toții mai bine persoana din spatele opiniilor. Îmi propun să includ în blog și o facilitate de căutare după comentariile unui anumit utilizator, în cazul în care unii dintre voi vor fi foarte activi.

Dacă doriți puteți să vă abonați și dezabonați în două feluri de la acest blog. Fie prin RSS, folosind tabul “Subscribe”, fie prin e-mail folosind spațiul dedicat în coloana din dreapta. Adresele voastre nu vor fi utilizate în nici un fel. Nu am nimic de vândut :-) . Vă puteți dezabona oricând, la fel de ușor pe cât v-ați abonat.

Nu în ultimul rând vă sunt recunoscător pentru orice feedback care poate să îmbunătățească experiența celor care citesc blogul. Asta se referă atât la conținut cât și la structura și interfața lui.

Spor la comentat!

Bloguri de prieteni

De văzut