Etichetă: competivitate

Dreptate și adevăr

Acest text a apărut în revista Biz

În proiectele de transformare organizațională la care lucrăm, unul dintre primele obstacole pe care trebuie să le surmontăm împreună cu echipa de conducere e calitatea relațiilor și, mai ales, a colaborării dintre ei. Deși echipele de conducere au, poate, cel mai mare interes investit, dintre toate echipele care funcționează într-o organizație, pentru a obține un rezultat comun bun, ele sunt adeseori fie problematice fie de-a dreptul disfuncționale. În cazul cooperării în grupuri, disfuncționalitățile se datorează adeseori unor interese divergente. Membrii grupului nu împărtășesc cu adevărat scopul comun declarat, au agende proprii, care cel mai adesea nu sunt la vedere, au rivalități și poziționări personale care poluează alinierea la scopul comun. Lucrurile astea se întâmplă și în cazul echipelor din conducerea de la vârf a organizațiilor, dar în cazul lor alinierea intereselor e mult mai puternică. Bunul mers al companiei depinde în bună măsură de capacitatea lor de a trage la aceeași căruță, binele lor personal, cariera lor, depind de felul cum merge compania, nu de felul în care își fac ei treaba lor personală, acționarii firmei vor rezultate de la firmă, nu vedete într-o barcă care ia apă și nu răsplătesc performanțe individuale. Atunci, de unde disfuncționalitățile?

Citește mai mult

Dreptate și adevăr
3.9 din 47 voturi