Etichetă: Conducere

De ce ne pleacă oamenii?

Acest articol a fost publicat în cariereonline.ro

Am primit temă de la editorul meu să scriu despre faptul că oamenii vin la companii, dar părăsesc șefi. Mi s-a părut una ofertantă. Când m-am apucat să scriu, însă, mi-am dat seama că mă duce într-o cu totul altă direcție decât cea spre care mă gândeam că mă voi îndrepta. Să mă explic.

Toți avem nevoie de oameni buni, sunt rari și prețioși. Și atunci când îi găsim e important să-i ținem. Dar adeseori facem lucrurile fix pe dos decât e nevoie ca să păstrăm oamenii talentați. Și asta începe cu faptul că nu prea înțelegem ce-i face să stea și ce-i face să plece.

Acum câteva săptămâni am avut un seminar cu o echipă de conducere a unei entități care lucrează în dezvoltare de software. Îmi povesteau cu amuzament că au niște șefi pe la Londra care le pun mereu în vedere, când se apucă de un proiect nou, că e un proiect important și că jobul lor acolo depinde de reușita lui. Unul dintre ei i-a zis unui astfel de șef cum arată realitatea: « am cel puțin două telefoane de la head-hunteri pe săptămână, trebuie să cauți alt fel de a mă motiva ».

Spunem mereu că oamenii se angajează la companii și părăsesc șefi. E, într-o oarecare măsură, adevărat. Dar măsura e mult mai mică decât tindem să credem. De fapt ei părăsesc companii obtuze, care creează și promovează șefi înguști la minte și slabi de caracter care conduc fără viziune și fără înțelepciune. Eu aș zice, de fapt, chiar pe dos: că stau pentru șefi, în ciuda felului disfuncțional în care organizațiile, uneori, operează.

Citește mai mult

De ce ne pleacă oamenii?
4.7 din 89 voturi

Autoritate și competență

Nu știu exact cum se face, dar am avut și continui să am destul de mulți clienți din lumea financiar-bancară. E o lume aparte, care gestionează în principal riscul și, ca atare, are reguli și reglementări foarte stricte. Unele dintre ele sunt externe, vin de la diversele autorități care le supraveghează activitatea, altele, cele mai multe, sunt interne și sunt menite să reducă riscurile pe care organizația și le asumă în relația cu clienții lor. O cale prin care aceste organizații au încercat, în ultimii ani, să rezolve problema gestionării riscurilor a fost centralizarea. Din ce în ce mai mult, pe măsura trecerii anilor, deciziile legate de nivelul de risc acceptat de o astfel de organizație în relația cu clienții săi au început să se ia undeva în sediul central, de către o mână de oameni, cu un foarte puternic sprijin analitic de la niște persoane foarte specializate și care operează modele matematice sofisticate. Modelele astea au generat însă o mulțime de belele, dar nu la ele vreau să mă refer acum ci la un alt fenomen care ține de dinamica organizațiilor. Citește mai mult

Autoritate și competență
4.9 din 22 voturi

Omul din oglindă

Acest articol a apărut în ultimul număr al revistei Biz

În mai toate proiectele de schimbare în care suntem implicați, cu rare excepții, tema pe care o primim de la clienți e încadrată într-un mesaj de genul “avem o problemă, oamenii trebuie să se schimbe”. Subînțeles în mesaj e faptul că cei care trebuie să se schimbe sunt ceilalți, mereu ceilalți. Acest lucru e imposibil.

Organizațiile sunt cum sunt, bune sau mai puțin bune, nu printr-o intervenție divină ci prin acțiunea managerilor. De aceea nici o schimbare organizațională nu e posibilă fără o schimbare personală. Cel mai bun instrument de prioritizare a acțiunilor într-un proces de schimbare a organizației e oglinda.

Citește mai mult

Omul din oglindă
4.6 din 8 voturi

Măsura lucrurilor

“Ce nu măsori, nu gestionezi”, zice un vechi și unanim acceptat dicton al managerilor. E așa de vechi și de acceptat încât e ca o vacă sacră. Nimeni nu-l pune la îndoială. Cu toate astea, ar merita, pentru că, într-un fel cuceritor de tranșant și de clar, pare să dea, amăgitor, un răspuns final unei probleme care nu are de fapt un răspuns simplu.

Citește mai mult

Nevoia de semnificație

Acest articol a apărut în ultimul număr al revistei Biz

În evaluările de cultură organizațională pe care le facem pentru clienții noștri măsurăm nu doar ce fel de cultură au organizațiile lor dar și ce factori o determină, pe ce “butoane” pot să apese dacă vor să o schimbe către o cultură mai performantă. Unul dintre acești factori, care nu stă deloc bine în organizațiile de la noi, e semnificația muncii.

În ciuda multor dovezi contrarii, foarte multe organizații continuă să opereze în paradigme complet eronate despre natura umană și natura motivației muncii. În cele mai multe organizații pe care le-am întâlnit eu, în ciuda afirmațiilor repetate despre importanța oamenilor și măsura în care organizația se bazează pe ei, toate sistemele de conducere sunt bazate pe presupunerea că nimeni nu face ceva dacă nu i se cere în mod explicit, nu e măsurat pentru asta și nu e penalizat dacă nu face ce se așteaptă de la el. Cu alte cuvinte, în absența amenințărilor și a stimulentelor extrinseci, oamenii vor tinde să ardă gazul prăvăliei și să ia leafă degeaba. Sunt sigur că, citind aceste rânduri, mulți dintre voi vor recunoaște în sinea lor că și ei cred același lucru. Și mai sunt sigur și că mulți dintre voi veți avea multe exemple din viața voastră de conducători care vă întăresc convingerea că așa stau lucrurile.

Citește mai mult

Nevoia de semnificație
4.4 din 5 voturi

De ce eșuează eforturile de transformare?

Articolul de mai jos a apărut în ultimul număr al revistei Biz

Într-un articol ultra-celebru, publicat în Harvard Business Review în 1995 și care a devenit lectură obligatorie pentru orice manager care se respectă, John Kotter a dat un răspuns practic și aproape complet la întrebarea din titlu. Articolul se numea chiar așa, “Why Transformation Efforts Fail” și identifica 8 greșeli majore pe care liderii le fac atunci când conduc procese de transformare. Nu-mi propun nici să-l contrazic și nici să-l completez pe John Kotter. La urma urmelor el e un titan al gândirii de management de azi, profesor la Harvard și autor de best-seller după best-seller. Dar totuși, ceva e în neregulă cu modelul lui.

Citește mai mult

De ce eșuează eforturile de transformare?
4.6 din 7 voturi

Umanism și conducere

La cursul de Organizational Behavior pe care-l țin la MBA, primul subiect cu care încep e o discuție  despre umanitate. Vorbim des despre oameni, fie ca parteneri, fie ca resurse, fie ca clienți, dar ne oprim prea puțin să ne întrebăm ce-l face pe un om, om. Aud adeseori aserțiuni de genul „asta e natura umană, n-ai ce-i face” aplicate unor situații și comportamente cu care nici un om nu s-ar mândri. Oare e aceea natura umană? Nu cumva e, poate, de fapt, natura noastră animală? Nu e animalul din noi pe care nu-l putem și poate că nici nu e bine să-l reducem la tăcere? Faptul că suntem cruzi, violenți, capricioși, orienați spre câștig imediat, acaparatori, lacomi, etc., toate acestea sunt ele parte din natura umană, sau pur și simplu sunt manifestarea naturii și genezei noastre animalice?

Citește mai mult

Umanism și conducere
4.8 din 13 voturi