Etichetă: criză

Organizații în incertitudine

Singurul lucru pe care-l știu sigur e că nu mai știu nimic sigur. Asta mi-a spus, acum câțiva ani, un client cu care încercam să lucrăm la o nouă strategie. Era imediat după declanșarea crizei și lumea părea că o luase razna. Au trecut vreo 5 ani de atunci și lucrurile par să se fi liniștit. Par doar, pentru că, dacă ne uităm mai atent, rata de imprevizibilitate, incertitudinile și viteza schimbărilor profunde ale realității au crescut cu toatele. Ceea ce s-a schimbat nu e faptul că s-a terminat criza. Dar s-a terminat așteptarea noastră ca ea să se termine. Și asta e ceva bun.

Citește mai mult

Organizații în incertitudine
4.8 din 54 voturi

Crize trecute și viitoare

Acum ceva vreme revista Biz mi-a pus câteva întrebări pentru a redacta un interviu. În esență ele se refereau la ce greșeli au făcut managerii în perioada de recesiune și ce ar trebui să facă de acum încolo. Mai jos sunt răspunsurile mele, așa cum le-am dat. O versiune (foarte bine) editată a lor a apărut în ultimul număr al revistei.

Îmi e foarte greu să răspund la întrebări așa cum sunt ele formulate, pentru că ele includ în text două asumpții cu care nu sunt de acord: anume că recesiunea și criza sunt unul și același lucru și că una, alta sau ambele s-au încheiat sau sunt pe punctul să se încheie.

Să le luăm pe rând. Recesiunea nu e același lucru cu criza. Recesiunea are o definiție, tehnică, legată de scăderea produsului intern brut pentru mai mult de trei trimestre consecutive. E un termen care desemnează o perioadă de contracție economică cronică, un fenomen care necesită intervenție centrală. Criza, pe de altă parte, e un fenomen atât economic cât și social. Termenul desemnează o stare anormală de funcționare a societății. Recesiunea poate fi provocată de altceva decât de o criză, iar o criză poate exista chiar dacă economia nu e în recesiune.

Citește mai mult

Crize trecute și viitoare
4.85 din 13 voturi

Între Letonia și Grecia

Am scris articolul de mai jos în luna martie. Am răspuns în el la două întrebări ale unui jurnalist, anume:

1. Ce risc avem să ajungem în situația Greciei?

2. Ce ar trebui să facem ca să evităm să ajungem acolo?

Văd, cu tristețe, că ce am scris atunci se arată adevărat.

Citește mai mult

Între Letonia și Grecia
4.69 din 13 voturi

Modelul grec

Politicile noastre publice sunt dominate de modele. Am preluat tale-quale modelul francez în zorii modernității statului român. Apoi Carol I a adus câte ceva din modelul german, pe ici pe colo, prin părțile mai degrabă ne-esențiale. A urmat apoi marele experiment al modelului sovietic, urmat de variațiunea lui sub-umană, modelul nord-coreean. După revoluția-model a urmat o perioadă de panică și de căutare de noi modele. Ca o găină fără cap politicienii noștri se agitau fără direcție în căutarea unei noi idei de împrumut. O vreme chiar au încercat să se aventureze fără una, lansând tema atât de ridiculizată a „democrației originale”. Au abandonat-o repede ridicând întâi în slăvi modelul suedez al statului ultra-social, revenind apoi la bunul și încercatul model francez centralist-etatist înainte de a se abandona cu arme și bagaje unui banal model european generic, impus de „aquis communautaire” și de salturile mortale pe spate pe care bietul nostru stat a trebuit să le facă pentru a părea suficient de civilizat încât să fie primit la masa bucatelor alese, europenești. În toată tevatura asta am omis să urmărim și să ne inspirăm de la singurul model cu adevărat relevant pentru noi. Modelul grec. Citește mai mult

Modelul grec
4.7 din 20 voturi

Nevoia de leadership

Am fost recent prin țară. E haos, circ și derivă. Mi se pare foarte periculos. Mai toți oamenii cu care m-am întâlnit au probleme serioase, criza se adâncește, e nevoie de coeziune și de acțiune. Avem în schimb dispute politice și paralizie. Nivelul de iresponsabilitate politică a atins cote de neimaginat și a devenit chiar periculos pentru supraviețuirea nației. Citește mai mult

Nevoia de leadership
3 din 11 voturi

Statul degeaba

Acum vreo săptămână (sau poate mai mult, că am cam pierdut noțiunea timpului cu balamucul din jurul meu) a apărut o știre în Ziarul Financiar. De când a început criza statul a concediat 2500 de oameni iar restul economiei 250,000!

Știrea asta este cel mai bun exemplu și cel mai bun argument pentru teza că statul trebuie redus la înfățișarea lui minimă. Și nu pentru că aș dori eu ca niște oameni să-și piardă locul de muncă, oricare ar fi aceia. Pe lângă considerentele de ordin social, pe care, recunosc, eu le privesc cu multă rezervă pentru că eu cred că e de datoria fiecăruia să-și poarte lui și familiei lui de grijă, în situația actuală creșterea numărului de șomeri produce un efect de ambalare a crizei în avalanșă, prin creșterea numărului celor care nu-și mai pot plăti datoriile la bănci, care nu mai pot consuma, etc. Nu cred nici în miraculoasa redresare a vistieriei publice prin această manevră, pentru că șomerii vor fi plătiți din ajutorul de șomaj până la sfârșitul crizei cel puțin.

Dar a ține sute de mii de oameni pe leafă degeaba are niște efecte foarte perverse. Citește mai mult

O notă?

Allez les bleus

Dacă tot am scris despre America, să vă spun câte ceva și despre Franța. În primul rând, Franța rurală, cea pe care o trăiesc eu, nu are nici o legătură cu Parisul. Asta poate fi bine sau rău, în funcție de ce vă doriți de la viață. Pe aici ești bine primit de-ai fi român, chinez, englez sau malgaș. Un lucru să nu fii: parizian. Franța rurală e tradițională, așezată, tolerantă, disciplinată, muncitoare, și, în felul ei adeseori lent, surprinzător de eficientă. După toate regulile economiei capitaliste, Franța ar fi trebuit să dispară. Demult. Pe aici se muncesc 35 de ore pe săptămână, fără excepție, cu religiozitate. Asta înseamnă că magazinele, de pildă, deschid de la 9 la 12. Apoi au pauză de prânz 2h (da, da, ați citit bine) apoi se redeschid de la 2 la 6. Țin deschis sâmbăta, dar în schimb închid lunea. Prânzul e o sărbătoare religioasă zilnică. Se ia în familie (la o pauză de 2h nu-i nici o problemă să dai o fugă până acasă) sau la bistroul preferat și are musai 3 feluri, adesea stropite cu un pahar de vin. Pe urmă se duc la muncă! Neverosimil. Dar adevărat. Citește mai mult

O notă?