Etichetă: leadership

Sense and Responsibility

Acest articol a apărut în ultimul număr al revistei Biz.

Am ținut recent o prelegere la CEO Club pe tema responsabilității, împreună cu distinsul profesor Mircea Dumitru, rectorul Universității București. E o conferință inspirată de programul Emeritus al asociației Erudio, în care mă număr printre membrii fondatori. Gazdele noastre amabile au găsit acest titlu sugubăț dar foarte potrivit. Aș vrea să vă împărtășesc aici câteva idei din ea.

O să încep cu o întâmplare. Acum ceva ani lucram cu o mare firmă din servicii financiare. Aveau un CEO nou, expatriat, pentru prima oară în România. Era foarte nedumerit de felul în care se comportatu angajații companiei. Deși erau (și el era primul care o recunoștea) oameni capabili și foarte bine pregătiți, mai bine decât media celor cu care lucrase până atunci, îți pierdeau timpul și energia în conflicte, erau pasivi și așteptau mereu decizii și inițiative de sus. “Mă simt ca un director de grădiniță”, mi se plângea clientul meu. Citește mai mult

Sense and Responsibility
4.5 din 11 voturi

Întrebarea fundamentală

Acest articol a apărut în ultimul număr al revistei Biz.

Acum mai mulți ani am avut un proiect de consultanță la o companie mare din România, cu câteva mii de angajați. Unul dintre vicepreședinții ei, când le-am prezentat concluziile mele, s-a uitat la mine cu o bunăvoință îngăduitoare, ca și cum aș fi fost un pic cam încetuț la minte și mi-a zis: « Domnule, nu asta e problema noastră, pe care o povestiți aici. Problema noastră e mult mai simplă: avem mulți oameni proști, asta e. Trebuie să facem curățenie. » « Cum adică, aveți mulți oameni proști?, l-am întrebat. Cât de mulți? ». « Mulți, mi-a răspuns, majoritatea ». « Majoritatea, adică câți? ». « 85% »- a venit răspunsul, halucinant. « Atunci aveți o mare oportunitate », i-am spus. « Cum așa? ». « Păi, singurul fel în care puteți să aveți 85% oameni proști e dacă aveți o metodă sistematică de a selecta și reține oameni proști, pentru că ei nu sunt atâția în populația generală, e chiar invers. Ca atare tot ce trebuie să faceți e să păstrați procesul, dar să inversați deciziile: pe ăia pe care-i respingeți să-i, luați și invers. La fel și cu promovatul. Și așa veți termina curând cu 85% oameni deștepți. Direcția e bună, sensul e greșit ». « Hai domne’, faci mișto de mine? »

Citește mai mult

Întrebarea fundamentală
4.8 din 36 voturi

Nevoia de sens

Acest articol a apărut în cariereonline.ro

Conducem organizații azi, în secolul XXI cu metode perfectate în secolul XX după principii enunțate în secolul XIX. E o realitate stranie pentru mine, e aproape de neînțeles cum de supraviețuiesc atât de multe credințe și practici dintr-o vreme care a apus de mult. E o discuție lungă și interesantă cum de așa ceva e posibil, dar ce e cert e că, iată, ele supraviețuiesc.

Cel mai mare motiv de mirare al meu e că știm foarte multe deja despre cum se comportă oamenii în spațiul muncii, ce factori determină performanța, agilitatea organizațională sau inovarea, dar cu toate acestea continuăm să conducem organizațiile cu metode fix pe dos, concepute în vremuri de stabilitate și previzibilitate a mediului. Conducem pe baza unor credințe ancorate adânc în mintea managerilor, în ciuda faptului că ele nu au nici o bază reală, sunt pur și simplu folclor. Dintre toate aceste credințe, cea mai toxică și cea mai departe de adevăr e cea despre motivația muncii.

Aș vrea să am un euro pentru fiecare ocazie când am auzit un manager care se plânge că nu-și poate motiva oamenii pentru că nu are buget. Cred că aș putea să mă retrag… E inclusă în această afirmație o credință profundă, anume aceea că toate motivațiile sunt extrinseci, că munca e un contract, o tranzacție, în care tu dai ceva și primești ceva în schimb. Și atât. O tranzacție materială, efort contra bani. Dacă vrei mai mult efort, mai multă implicare, trebuie să plătești mai mult. Această credință e complet, dar complet falsă.

Citește mai mult

Nevoia de sens
2.6 din 40 voturi

Management focus

Acest articol a apărut în ultimul număr al revistei Biz

Printre multele idei care circulă prin lumea conducerii oamenilor sunt două care au rang aproape de religie, două care sunt crezute fără drept de apel şi date mai departe în consecință: simplitatea şi concentrarea, ceea ce americanii numesc „management focus” şi care se traduce în romgleza de lemn folosită în management la noi prin „focusare”. Despre prima am scris deja, despre a doua voi scrie în rândurile care urmează.

Pentru că detest barbarismele romgleze şi pentru că chiar avem cuvinte românești pentru acest concept, am să folosesc termenul de concentrare sau de focalizare.

Deci, la ce e bună focalizarea? Dacă e să ne uităm la originea termenului, el vorbește despre concentrarea masivă a energiei unui spațiu într-un punct mic. În acest fel, efectul energiei se multiplică enorm, în detrimentul spațiului acoperit. Întrebarea e, e bună această concentrare? E utilă? Răspunsul evident e că depinde de ceea ce urmărești. Dacă vrei să te bronzezi, de pildă, nu vei concentra energia soarelui undeva anume, dar dacă cu aceeași energie vrei să fierbi un ibric de apă o vei face.

Citește mai mult

Management focus
4.6 din 18 voturi

Organizații în incertitudine

Singurul lucru pe care-l știu sigur e că nu mai știu nimic sigur. Asta mi-a spus, acum câțiva ani, un client cu care încercam să lucrăm la o nouă strategie. Era imediat după declanșarea crizei și lumea părea că o luase razna. Au trecut vreo 5 ani de atunci și lucrurile par să se fi liniștit. Par doar, pentru că, dacă ne uităm mai atent, rata de imprevizibilitate, incertitudinile și viteza schimbărilor profunde ale realității au crescut cu toatele. Ceea ce s-a schimbat nu e faptul că s-a terminat criza. Dar s-a terminat așteptarea noastră ca ea să se termine. Și asta e ceva bun.

Citește mai mult

Organizații în incertitudine
4.8 din 54 voturi

Modele, rețete, exemple

Acest articol a apărut, într-o formă editată, în ultimul număr al revistei Biz.

În 1982 un tânăr consultant de la Mc Kinsey, un tip briliant, alert în gând și articulat în verb, a publicat o carte care a devenit poate primul best-seller modial de afaceri, o carte care a zguduit puternic fundațiile gândirii lumii de afaceri de la acel moment. Cartea s-a vândut în peste 3 milioane de exemplare în primii 4 ani de la apariție! Nemaivăzut pentru o carte despre afaceri. Tânărul se numea Tom Peters iar cartea se numea “In Search of Excellence”. Era vremea în care industria americană se simțea puternic amenințată de avansul industriei japoneze, vremea în care mașinile japoneze trecuseră de la a fi jucării fragile și nefiabile la a fi prima opțiune a clasei mijlocii americane și în care firme ca Sony sau Matsushita trimiteau în faliment companiile americane una după alta. Cartea identifica un număr de firme americane de succes, care făcuseră față cu brio acestei competiții și care nu doar că rezistaseră dar și prosperaseră și le descompunea acțiunile într-o rețetă a succesului, a excelenței. Ideile și abordările noi, proaspete, fără inhibiții, prezentate în carte au făcut din ea un best-seller mondial iar din Tom Peters un guru al afacerilor și o celebritate internațională. 10 ani mai târziu aproape toate firmele prezentate în carte dăduseră faliment iar Tom Peters a recunoscut ceea ce niște jurnaliști de la Business Week descoperiseră, anume că a falsificat unele date pentru ca să ajungă la concluziile pe care le-a prezentat. A urmat dizgrația și un con de umbră din care omul nu a mai ieșit niciodată de tot. A fost o victimă celebră a unui fenomen foarte cunoscut dar puțin înțeles, numit de psihologi eroarea fundamentală de atribuire.

Citește mai mult

Modele, rețete, exemple
4.8 din 42 voturi

În capcana propriului sistem de iluzii.

O butadă bine cunoscută spune așa: “primul mit al științei managementului este că există”. Managementul nu e o știință, e o disciplină empirică. Toate teoriile de management sunt, de fapt, un fel de a structura concluzii provenite din practica celor care chiar conduc oameni și afaceri. Deși există metode științifice de cercetare empirică și e important ca teoriile să se bazeze pe fapte riguros cercetate, managementul în sine e o colecție de practici. Faptul că el are modele și teorii în spate, ne face însă, să le considerăm intrinsec valide, deși asta nu e deloc neapărat adevărat.

Ca disciplină de studiu, managementul nu e una dintre științele fundamentale ale lumii. Nu e intrinsec evoluției societății. Cineva l-a inventat. Știm și cine: Henri Fayol, un inginer francez de mine, pe la sfârșitul secolului XIX. Dacă Fayol s-ar ridica mâine din mormânt ar fi foarte mândru de sine. Pentru că principiile pe care le-a postulat el despre funcțiile managementului, anume Prevedere, Planificare, Comandă, Coordonare și Control, sunt în utilizare și azi, pe scară largă, deși lumea nu mai arată deloc la fel cu aceea în care a trăit și creat el. Conducem în sec XXI cu metode ale secolului XIX, bazate pe paradigme ale secolului XIX și ne mirăm când ele nu dau rezultate.

Citește mai mult

În capcana propriului sistem de iluzii.
4.7 din 15 voturi