Etichetă: mentalități

De ce îmi place România

Zilele trecute un director de resurse umane cu care lucrez și cu care pregăteam un seminar de strategie de organizație mi-a zis: “știu că ție nu-ți plac românii, dar te rog să nu fii așa de critic în cursul seminarului, că denaturăm sensul discuției”. Am vrut să-i replic că nu e adevărat că nu-mi plac românii, dar m-am oprit. Omul nu avea de unde să știe ce cred cu adevărat pentru că în luările de poziție publice sunt adeseori critic la adresa mentalităților pe care le văd și cu care nu sunt de acord. Felul ăsta de a reacționa la probleme, la rândul lui, e foarte răspândit și foarte dăunător, anume excesul de critică. Ca atare am tăcut din gură, am zis că am înțeles și îmi propun să fiu foarte atent cu ce spun în seminar.

Pe de altă parte m-am gândit să-mi asum critica și să scriu aici, unde am exprimat atât de multe opinii negative despre poporul meu, și ce-mi place la el. Citește mai mult

O notă?

Schimbarea României prin noi înșine

Am citit de curând, via Radu Georgescu un post foarte mișto pe site-ul Adobe România. Îl găsiți aici. E lung, și oarecum dezlânat, dar eu, unul, l-am parcurs cu plăcere. În el Alexandru Costin, directorul general al Adobe România, vorbește despre experiența lui de 3 ani în corporație, după ce a fost preluat împreună cu firma InterAKT într-o tranzacție destul de mediatizată la vremea ei. Am regăsit în articol foarte multe din experiențele mele de trecere de la antreprenoriat la corporație, printr-un procedeu identic, dar nu despre asta vreau să comentez.

Ce mi se pare foarte interesant este felul în care o echipă mică de tineri a reușit nu numai să facă față unei schimbări așa de mari de statut ci și să aducă valoare nouă și să devină o voce semnificativă pentru firma în care lucrează. Au făcut asta nu doar muncind mult ci și construind frumos și temeinic un mediu în care oamenilor le place să lucreze. Și au rezultate, sunt respectați și recunoscuți. Citește mai mult

O notă?

Transparenţă, dar până când?

Problema  cea mai mare cu scurgerea informaţiilor dăunătoare vine cel mai adesea, în opinia mea, din reacţia celor afectaţi de acest fapt. Există un reflex de a ascunde sub preş orice fel de gunoi, astfel încât casa să arate lucitoare şi perfectă. Acest tip de atitudine are consecinţe negative, mergând de la neplăcut la exploziv. Citește mai mult

O notă?

Încrederea în sine

Visul meu a fost mereu să mă fac profesor de liceu. La vremea când această alegere era una dintre cele posibile nu am avut curajul s-o fac, pentru că presupunea o repartiţie la ţară, un fel de apostolat de care nu mă simt capabil. Dar încă visez că, atunci când am să mă retrag, am să găsesc un liceu care să mă primească măcar cu un sfert de normă.
Pomenind despre acest vis unor studenţi dintr-o asociaţie studenţească cu care colaborăm m-am trezit că-mi propun, în chip de cadou de Crăciun, să ţin o prelegere în faţa unui grup de elevi dintr-un liceu din Bucureşti, pe orice temă vreau eu. Citește mai mult

O notă?

Gică Contra

Un personaj foarte răspândit prin organizaţiile de la noi este Gică Contra. E un individ care ştie mereu ce nu se poate şi de ce ceva nu merge, dar nu ştie niciodată ce merge. În faţa unei idei noi, acest personaj e rezervat şi gânditor, obiectiv şi pragmatic şi se întreabă ritos sau sfătos dacă asta e cea mai bună cale de urmat. Asta când nu desfiinţează sarcastic, pur şi simplu, ideea. Citește mai mult

Gică Contra
3 din 1 voturi

România competitivă

Organizaţiile româneşti încurajează competiţia mai mult decât 94% dintre organizaţiile din lume! Pare ciudat, dar e adevărat. Avem date despre asta. Şi se vede şi cu ochiul liber. Uitaţi-vă la traficul matinal în Bucureşti, în care tot felul de persoane dezechilibrate emoţional se înghesuie să vă ia faţa la semafor.

Dar nu e competitivitatea principalul motor al progresului? În cantităţi mari nu e, ba e chiar pe dos. În organizaţiile şi societăţile hiper-competitive totul este despre cum să-i bat pe ceilalţi, cum să fiu mai tare, mai mare, mai şmecher, mai bine văzut decât ei.  Mai rău, obsesia de a învinge se transformă rapid şi oarecum brusc în obsesia de a nu fi învins. Citește mai mult

România competitivă
5 din 3 voturi