Prima pagină » putere

Etichetă: putere

Forță și Putere

Acest articol a apărut în Revista Cariere

Am să încep acest articol prin a vă descrie două întâmplări care au, cred eu, multă relevanță pentru subiect. 

Prima e o întâmplare foarte ciudată pe care am trăit-o acum ceva vreme. Am mai scris despre ea într-un articol mai vechi. La acea vreme locuiam în Franța. Am fost contactat printr-o cunoștință comună de un potențial client care mi-a cerut o întrevedere virtuală, pe Skype. Clientul era o mare firmă de software din Rusia care începuse o campanie de extindere în Europa prin achiziții de firme locale. Cumpăraseră astfel de firme în România, Cehia și Polonia dar se cam opriseră din avânt pentru că au dat peste culturi foarte diferite și pe care nu se descurcau să le integreze, așa că aveau nevoie de o mână de ajutor. La întâlnire au participat diverse persoane din conducerea firmei, de la centrul din Rusia dar și de la unele operațiuni locale. Am ascultat tema și, după ce am înțeles-o, le-am spus cum le-aș recomanda eu să procedeze la abordarea ei. Întâlnirea a decurs bine, după părerea mea. Mi s-a cerut să pun propunerea mea în scris, cu o estimare de durată, buget și resurse. Am făcut asta. După vreo două săptămâni am primit un mail politicos, prin care eram anunțat că îmi mulțumesc pentru propunere dar au ales pe altcineva. Am mulțumit la rândul meu și am uitat de subiect.

Doi ani mai târziu revenisem în București când am fost contactat de același client prin directoarea de Resurse Umane din București. Venise șefa ei din Rusia și voia să mă întâlnească. Ne-am văzut la o masă de prânz la care mi-a povestit că persoana pe care o aleseseră cu doi ani în urmă, un profesor de la Universitatea din Varșovia, nu făcuse o treabă prea bună, problemele nu doar că nu au dispărut dar s-au agravat și că ar vrea să reluăm conversația. I-am zis că sunt foarte deschis să o facem, dar trebuie să înțeleg de ce nu m-au ales. Am primit un răspuns stupefiant. Mi-a zis că le plăcusem mai tuturor celor din întâlnire, mai puțin CEO-ului care m-a respins pentru că eram prea relaxat, nu-mi “era foame”, nu eram disperat să câștig proiectul. Le-am spus că îmi pare rău, dar nici acum nu sunt disperat și că nu pot lucra pentru ei.

Citește mai mult

Putere delegată și putere distribuită

Acest articol a apărut în Revista Biz

Acum ceva vreme circula o glumă despre un nou CEO care vine într-o nouă organizație pus pe fapte mari. În prima zi de lucru face un tur prin întreprindere și trece și pe la fabrică. Când să intre în secția de producție, pe holul dinainte de intrare, vede un tânăr care sprijinea un perete și se juca pe telefonul mobil. Indignat și nervos, se repede la el și îl întreabă: “ce salariu ai tu?”. Acela răspunde: ‘3.000 de lei pe lună”. Directorul scoate portofelul, numără 3.000 de lei, îi dă tânărului și îi spune: “uite aici salariul pe o lună, ia banii și dispari de aici. Nu ne trebuie atitudinea asta la muncă în compania noastră”. Acela ia banii fără să crâcnească și pleacă grăbit. Încă furios, directorul intră în secție, se duce la biroul șefului de secție și îl întreabă: “cine era nesimțitul ăla care sprijinea zidurile și se juca pe telefon pe hol?”. “A, ăla – zice șeful de secție – era băiatul care livrează pizza, aștepta restul”.

Gluma e savuroasă pentru că ironizează graba și superficialitatea cu care directorul a tratat situația. Dar ea mai are un tâlc ascuns, pe care nimeni nu pare să-l vadă. Nimeni nu pune la îndoială dreptul directorului de a concedia sumar un angajat. Nu mă refer aici la contracte de muncă sau aspecte legale, ele sunt diferite de la o legislație la alta, ci mă refer la felul în care e organizată și împărțită puterea în organizație. Nimeni nu contestă faptul că acel director e perfect îndereptățit să ia în acea companie orice decizie. Acest model de a organiza companiile se bazează pe putere delegată și e un model foarte păgubos.

Citește mai mult

Puterea de a fi cine ești

Acest articol a apărut în numărul din August al revistei Biz

Cu mulți ani în urmă, o prietenă de a mea, jurnalistă, mi-a povestit următoarea întâmplare. Lucra la un mare cotidian național și într-o zi i-a luat un interviu de carieră unui tânăr și foarte charismatic director general al subsidiarei locale a unei mari companii internaționale. Omul avea un fel de statut de vedetă, era o stea în ascensiune, avusese deja o carieră internațională remarcabilă, era articulat, erudit, interesant, numai bun pentru un interviu de carieră și pentru a crea un model pentru alți manageri aspiranți. Lucrurile au decurs bine, interviul a fost liber și cordial, respectivul și-a povestit cu umor întâmplări din viață, și mai plăcute și mai puțin plăcute, printre care faptul că în liceu fusese un elev mediocru și într-un an chiar rămăsese corigent la fizică. Prietena mea a scris un articol alert și simpatic despre un personaj viu și interesant. Apoi i l-a trimis, din curtoazie, să-l citească și să corecteze eventuale inadvertențe, înainte de publicare.

Spre surprinderea ei a fost sunată de directoarea de PR a companiei care i-a cerut să scoată din articol pasajele în care directorul apărea într-o lumină mai puțin favorabilă, inclusiv cele în care spunea că a rămas corijent în liceu, pentru că afectează imaginea firmei. Prietena mea a refuzat, omul vorbise cu reportofonul pe masă, nu era nimeni în poziția să-i cenzureze materialul. Directoarea a închis telefonul. Peste 10 minute a chemat-o redactorul șef la el în birou și i-a zis că a fost sunat și amenințat că își vor retrage toată publicitatea din ziar (și era multă) dacă nu se fac corectările cerute de ei. I-a spus prietenei mele: “articolul nu apare așa, oricum. Ori îl schimbi, ori pleci cu tot cu el la alt ziar”. L-a schimbat.

Citește mai mult

Putere și Opoziție

În ciuda a ceea ce, poate vă așteptați, acest articol nu e despre politică, deși unele unghiuri ale lui pot avea implicații în politică și, mai ales, în administrație.

Acum ceva vreme un amic m-a invitat la o conversație amicală la un mic dejun prietenesc. Subiectul conversației era o afirmație pe care o făcusem într-un cerc de prieteni comuni și care-l intrigase. Eu am trăit vreo 8 ani în Franța și experiența mea cu statul francez e paradoxală. Pe de o parte e un stat umflat, monstruos de birocratic și scump, ineficient. Pe de altă parte, funcționează. Construiește drumuri și autostrăzi și căi ferate și avioane și rachete și gestionează, poate, cel mai bun sistem de sănătate publică din Europa. O parte a explicației stă în informatizare și automatizare; în cei 8 ani am văzut doar de două ori funcționari ai statului la față și atunci în reprize de sub 10 minute (cu tot cu așteptare). În rest totul se poate face online sau prin poștă. Dar o mare parte se datorează, după părerea mea, culturii care a fost creată în corpul funcționarilor de stat. O realitate paradoxală a Franței e că serviciul public, mai cu seamă cel al administrației centrale, e cu mult mai bun decât serviciul privat. Cu alte cuvinte ești mult mai bine servit la ANAF-ul francez decât la Orange.

Citește mai mult

Refuzul politeții

Am trăit acum două zile, în București, o întâmplare foarte ciudată. Stăteam la coadă la un fast-food. Nu era coadă mare, eram doar câte o persoană la fiecare dintre posturile de servire. La un moment dat apare un tip care se așează hotărât, fără ezitare și fără să-mi arunce măcar o privire, lângă ghișeul de servire, rezemat de tejghea. Îl bat ușor pe umăr și-i zic “coada e aici”, gândindu-mă că poate că nu m-a observat. Îmi zice: “ce-ai domne’ cu mine”. “N-am nimic – zic – vreau doar să stai la coadă”. “Domne’, da’ altă treabă n-ai?” “În  momentul ăsta, nu. E cea mai importantă treabă a mea”. “Vezi-ți domne’ de treabă”. “Păi, cum ziceam, asta fac. Te rog să stai la coadă”. “De ce?” M-a lăsat paf. Cum adică de ce? Răspund tâmpesc și descumpănit. “Pentru că așa e normal”. “Așa e normal? Zău?” Mă enervez și mă oțărăsc. “Da așa e normal. Să stai la coadă, așa cum stăm toți”. “Da’ nu vreau domne’ să ți-o iau înainte. Vezi că se mai eliberează și alte case. Ai ceva cu mine?” “Nu am nimic, zic, personal, și nu are legătură cu casele. Vreau doar să stai la coadă ca toată lumea”. “Și dacă am mai stat odată?” “Cum adică?” “Păi, am stat la coadă, sunt aici la masă, vreau doar să-mi mai iau un sos”. Pam-pam! Citește mai mult