Etichetă: resurse umane

De ce ne pleacă oamenii?

Acest articol a fost publicat în cariereonline.ro

Am primit temă de la editorul meu să scriu despre faptul că oamenii vin la companii, dar părăsesc șefi. Mi s-a părut una ofertantă. Când m-am apucat să scriu, însă, mi-am dat seama că mă duce într-o cu totul altă direcție decât cea spre care mă gândeam că mă voi îndrepta. Să mă explic.

Toți avem nevoie de oameni buni, sunt rari și prețioși. Și atunci când îi găsim e important să-i ținem. Dar adeseori facem lucrurile fix pe dos decât e nevoie ca să păstrăm oamenii talentați. Și asta începe cu faptul că nu prea înțelegem ce-i face să stea și ce-i face să plece.

Acum câteva săptămâni am avut un seminar cu o echipă de conducere a unei entități care lucrează în dezvoltare de software. Îmi povesteau cu amuzament că au niște șefi pe la Londra care le pun mereu în vedere, când se apucă de un proiect nou, că e un proiect important și că jobul lor acolo depinde de reușita lui. Unul dintre ei i-a zis unui astfel de șef cum arată realitatea: « am cel puțin două telefoane de la head-hunteri pe săptămână, trebuie să cauți alt fel de a mă motiva ».

Spunem mereu că oamenii se angajează la companii și părăsesc șefi. E, într-o oarecare măsură, adevărat. Dar măsura e mult mai mică decât tindem să credem. De fapt ei părăsesc companii obtuze, care creează și promovează șefi înguști la minte și slabi de caracter care conduc fără viziune și fără înțelepciune. Eu aș zice, de fapt, chiar pe dos: că stau pentru șefi, în ciuda felului disfuncțional în care organizațiile, uneori, operează.

Citește mai mult

De ce ne pleacă oamenii?
4.65 din 88 voturi

De ce îmi place România

Zilele trecute un director de resurse umane cu care lucrez și cu care pregăteam un seminar de strategie de organizație mi-a zis: “știu că ție nu-ți plac românii, dar te rog să nu fii așa de critic în cursul seminarului, că denaturăm sensul discuției”. Am vrut să-i replic că nu e adevărat că nu-mi plac românii, dar m-am oprit. Omul nu avea de unde să știe ce cred cu adevărat pentru că în luările de poziție publice sunt adeseori critic la adresa mentalităților pe care le văd și cu care nu sunt de acord. Felul ăsta de a reacționa la probleme, la rândul lui, e foarte răspândit și foarte dăunător, anume excesul de critică. Ca atare am tăcut din gură, am zis că am înțeles și îmi propun să fiu foarte atent cu ce spun în seminar.

Pe de altă parte m-am gândit să-mi asum critica și să scriu aici, unde am exprimat atât de multe opinii negative despre poporul meu, și ce-mi place la el. Citește mai mult

O notă?

Un apel către directorii de Resurse Umane

De când David Ulrich a lansat pe piața ideilor sintagma de “parteneriat strategic” prin care desemna rolul suprem al funcției de RU într-o organizație, atingerea acestui nivel a devenit una dintre cele mai puternice aspirații ale profesiei. Am citit o mulțime de articole, am fost la conferințe, am ascultat vorbitori și am analizat studii, toate despre aceeași temă: cum putem deveni parteneri strategici. Ideile sunt multe, dar nu foarte variate. Unii pur și simplu se plâng că cei din operațional nu iau în seamă funcția de RU, că nu-i înțeleg rolul și importața și nu o invită la masa deciziilor strategice. Alții spun că problema e chiar la RU care nu știu să vorbească limba afacerilor, nu discută în termeni de rezultate și de cifre și nu știu să lege subiectele funcțiunii lor de subiectele celorlalte funcțiuni.

Sigur, ca și cei mai mulți dintre cei ce citiți aceste rânduri, și eu aș da credit ultimilor. Și din ce în ce mai mulți directori de RU sunt vizibili la vârf și luați în seamă, pentru că fac eforturi în acest sens. Și e bine. Ce nu e bine este că unii dintre ei fac lucruri complet greșite pentru a se face vizibili și luați în seamă. Citește mai mult

O notă?