În august 2008 a apărut pe piață (puțin înainte de declanșarea în forță a crizei) un studiu al Boston Consulting Group făcut între vreo 4,000 de manageri de resurse umane din toată lumea despre principalele provocări ale profesiei în următorii 10-15 ani. Răspunsurile au diferit, uneori destul de mult, de la teritoriu la teritoriu dar, mai peste tot, prima dintre ele sau una din primele trei a fost “Managementul talentelor”. Printr-o omisiune oarecare, România nu a fost întrebată nimic. Ne-am oțărât noi, pe la Clubul de Resurse Umane și am cules date și din România, ca să fim și noi în rândul lumii. Datele au fost culese cu mare întârziere, pe la jumătatea lui 2009, în plină criză și paralizie. Ce să vezi? Problema noastră, e drept nr. 2, e tot “Managementul talentelor”. Ei bine, eu am o problemă cu asta. Continuă să citeşti… “Managementul non-talentelor”
Articolul de mai jos a apărut în ultimul număr al revistei Capital. Pentru cei care nu au apucat să o citească, redau textul integral aici.
Ideea deputatului PSD Mugurel Surupăceanu de a impozita averile mai mari de 500.000 de euro e o idee bună, politic cel puţin. Cum altfel ar putea fi ideea de a impozita 1% din populaţie în beneficiul celeilalte 99%? Masa e „vindicată“, bogaţii să se supere, dă-i naibii de îmbuibaţi. Continuă să citeşti… “O idee bună”
Când era mică, pe la vreo 3 ani, fata mea a avut o revelație care mie (deh, tată…) mi s-a părut genială. O puteți asculta aici.
Dacă nu ați înțeles, credea că are două creiere, unul mare și verde cu care se gândește și unul mic și roșu cu care se răzgândește (și anume “când se dă pe balansor”). După o vreme mi-am dat seama că nu e singura în situația asta. Simptomul e foarte frecvent la foarte mulți dintre noi.
Nici nu a început bine noul guvern să lucreze că, iată, apare din nou pe tapet, cu aceleași valențe de șantaj emoțional și politic, eterna problemă a pensiilor. Pensionarii sunt la noi un fel de masă de manevră, exploatată fără milă și fără rușine de toate forțele politice. În ce-i privește, asta nu le-a făcut neapărat rău. Pensiile au crescut și, iată, bătălia populistă promite să le crească din nou. Ce nu spune nimeni, însă, e că acest dezmăț populist nu are nici o bază economică și, ca atare, nici o șansă să supraviețuiască. Continuă să citeşti… “O bombă cu ceas”
Disputa s-a încheiat. Rămâne să ni se arate că ne-am înșelat atunci când nu l-am votat pe actualul președinte. Eu îmi doresc foarte tare să fie așa. Crin Antonescu a spus că au o șansă pe care nu au voie să o rateze. Așa să fie!
LATE EDIT. Pentru că am fost confuz, prin “actualul președinte” îl înțeleg pe Mircea Geoană care, se pare, a câștigat alegerile.
VERY LATE EDIT. M-am grăbit. Până la urmă Băsescu a câștigat. Partea bună a unei alegeri atât de grele este că aseară m-am culcat fără supărare, convins că Geoană a câștigat, iar azi mă trezesc și aflu fără bucurie că a pierdut. Băsescu are cel mai greu mandat pe care l-a avut vreodată un președinte al României, iar eu sunt în situația discipolului care l-a întrebat pe Socrate dacă să se însoare, la care Socrate i-a răspuns: “fă cum vrei, orice faci ai să regreți”.
Comentarii recente