Pledoarie pentru o educație antreprenorială

Acest articol a apărut pe site-ul republica.ro și e oarecum o continuare a celui anterior.

Tema care a ținut afișul ultimului Forum Economic Mondial de la Davos a fost ceva numit pompos a Patra Revoluție Industrială. Există voci care contestă faptul că e chiar o revoluție, o numesc, mai degrabă, o evoluție accelerată. Eu nu sunt de părerea lor. Eu cred că e chiar o revoluție și că accesul ubicuu la informație și capacitatea de a o comunica instantaneu pe arii largi fără intervenție umană va crea realități în următorii 20 de ani pe care acum nici măcar nu suntem în stare să le înțelegem.

Când eram copil, tema noastră predilectă de visare era anul 2000. Ni-l imaginam în fel și chip și revistele de anticipație întrețineau magia publicând tot felul de previziuni futuriste. Futurologi cu renume au scris cărți care s-au vândut în milioane de exemplare. Nici una dintre previziuni nu a fost măcar pe aproape exactă. Unele au fost naiv de prudente (ceas cu calculator inclus) altele uriaș de visătoare (colonizarea planetelor). Dar cele mai multe dintre lucrurile care ne-au schimbat viața nu au fost prevăzute deloc. Capacitatea noastră de a prevedea viitorul nu doar că nu s-a îmbunătățit de atunci, dar a scăzut dramatic. Vă imaginați că lumea fără smartphone a fost doar cu 10 ani în urmă? Lumea e în mișcare rapidă și nu mai înțelegem foarte bine încotro se îndreaptă.

Dar ceva știm: A Patra Revoluție e una a cunoașterii, a schimbului instantaneu și ubicuu de informații și cunoștințe, a accelerării inovației și a intrării tehnologiilor avansate în viața de zi cu zi. E o revoluție în care valoarea se produce distribuit, adeseori în afara circuitelor clasice, ale erei industriale tradiționale. Cea mai mare companie hotelieră din lume nu are nici un hotel, cea mai mare companie de taxiuri nu are nici o mașină. Nu doar că aceste surse de valoare apar și cresc rapid, dar ele creează un ecosistem pentru apariția altora, ceea ce face ca valul schimbării să fie mereu mai rapid. Nu știm unde se va opri și nici cum va arăta lumea pe care o va lăsa în urmă. Tot ce știm e că va semăna foarte puțin cu cea de acum. Și mai știm că ne va ridica multe probleme la care va trebui să ne adaptăm.

Citește mai mult

Pledoarie pentru o educație antreprenorială
5 din 5 voturi

Viitorul e deja aici

Acest articol a apărut în revista Cariere

“Viitorul e deja aici, doar că nu e distribuit uniform”, spunea cândva, memorabil, eseistul canadian William Gibson. Ca în cazul tuturor schimbărilor disruptive care au precedat-o, A Patra Revoluție Industrială, cum a ajuns să fie numit acest fenomen care ne va schimba cu siguranță viețile în deceniile următoare, se manifestă întâi timid, prin unghere, prin semnale mai mult sau mai puțin ușor de descifrat. Dar ea vine, vine pentru toți. Pentru mulți, ea e deja aici.

A Patra Revoluție e una a cunoașterii, a schimbului instantaneu și ubicuu de informații și cunoștințe, a accelerării inovației și a intrării tehnologiilor avansate în viața de zi cu zi. E o revoluție în care valoarea se produce distribuit, adeseori în afara circuitelor clasice, ale erei industriale tradiționale. Cea mai mare companie hotelieră din lume nu are nici un hotel, cea mai mare companie de taxiuri nu are nici o mașină. Nu doar că aceste surse de valoare apar și cresc rapid, dar ele creează un ecosistem pentru apariția altora, ceea ce face ca valul schimbării să fie mereu mai rapid. Nu știm unde se va opri și nici cum va arăta lumea pe care o va lăsa în urmă. Tot ce știm e că va semăna foarte puțin cu cea de acum. Și mai știm că ne va ridica multe probleme la care va trebui să ne adaptăm. Am să vorbesc aici despre trei.

Citește mai mult

Viitorul e deja aici
5 din 3 voturi

Management focus

Acest articol a apărut în ultimul număr al revistei Biz

Printre multele idei care circulă prin lumea conducerii oamenilor sunt două care au rang aproape de religie, două care sunt crezute fără drept de apel şi date mai departe în consecință: simplitatea şi concentrarea, ceea ce americanii numesc „management focus” şi care se traduce în romgleza de lemn folosită în management la noi prin „focusare”. Despre prima am scris deja, despre a doua voi scrie în rândurile care urmează.

Pentru că detest barbarismele romgleze şi pentru că chiar avem cuvinte românești pentru acest concept, am să folosesc termenul de concentrare sau de focalizare.

Deci, la ce e bună focalizarea? Dacă e să ne uităm la originea termenului, el vorbește despre concentrarea masivă a energiei unui spațiu într-un punct mic. În acest fel, efectul energiei se multiplică enorm, în detrimentul spațiului acoperit. Întrebarea e, e bună această concentrare? E utilă? Răspunsul evident e că depinde de ceea ce urmărești. Dacă vrei să te bronzezi, de pildă, nu vei concentra energia soarelui undeva anume, dar dacă cu aceeași energie vrei să fierbi un ibric de apă o vei face.

Citește mai mult

Management focus
4.6 din 18 voturi

The Marshmallow Test

Acest articol a apărut în ultimul număr al revistei Biz.

Pe la începutul anilor ’70 un psiholog american, Walter Mischel, profesor la Stanford la acea vreme, a conceput și derulat unul dintre cele mai faimoase și cu siguranță cele mai haioase experimente din psihologia socială: testul caramelei, The Marshmallow Test. A adus într-o cameră copii între 3 și 4 ani și i-a pus la o masă. Pe masă se găsea o farfurie și pe ea o caramea. Apoi le-a spus că o să lipsească din cameră cincisprezece minute, dar când se întoarce le va da o a doua caramea dacă au răbdare și nu se ating de prima. Experimentul a fost refăcut de multe ori între timp și a fost filmat. Ce rezultă e cel mai delicios film al unui experiment psihologic pe care l-am văzut eu vreodată. Găsiți multe versiuni ale experimentului pe YouTube, vă încurajez să le vedeți, o să vă însenineze ziua. Micuții subiecți desfășoară un arsenal candid și ingenios de tactici pentru a rezista tentației, iar mulți dintre ei pierd bătălia cu grație. Una dintre fetițe a mâncat carameaua în secunda imediat următoare după ce experimentatorul i-a spus care e tema, în timp ce omul încă vorbea. Alții o miroseau, ca să se hrănească cumva măcar cu mirosul. Evident, nu ține. Alții au mușcat o bucățică de la fund și au aranjat-o înapoi pe farfurie, în speranța că nimeni nu o să se prindă (ăștia cred că au ajuns politicieni). Alții, în fine, au ales să o ignore, dându-se cu capul de masă, punându-și mâinile la ochi, ca să se abțină. Cei mai isteți dintre ei și-au găsit alte subiecte cu care să-și țină mintea ocupată, studiind tablourile de pe pereți sau privind în gol cu gândurile aiurea.  Citește mai mult

The Marshmallow Test
4.8 din 25 voturi

Organizații în incertitudine

Singurul lucru pe care-l știu sigur e că nu mai știu nimic sigur. Asta mi-a spus, acum câțiva ani, un client cu care încercam să lucrăm la o nouă strategie. Era imediat după declanșarea crizei și lumea părea că o luase razna. Au trecut vreo 5 ani de atunci și lucrurile par să se fi liniștit. Par doar, pentru că, dacă ne uităm mai atent, rata de imprevizibilitate, incertitudinile și viteza schimbărilor profunde ale realității au crescut cu toatele. Ceea ce s-a schimbat nu e faptul că s-a terminat criza. Dar s-a terminat așteptarea noastră ca ea să se termine. Și asta e ceva bun.

Citește mai mult

Organizații în incertitudine
4.8 din 54 voturi

22 decembrie, 1989

22 decembrie 1989. Calea Victoriei, în dreptul hotelului București. Ora 8.00.

Drumul către Piața Palatului și CC e închis de un mare tanc și de un coridor de soldați aliniați în spatele lui. În fața tancului stau un locotenent și doi soldați tanchiști, înarmați cu pistoale mitralieră, îmbrăcați în uniforme de iarnă. Toți sunt foarte tineri și foarte speriați. E clar că nu sunt speriați de noi. Noi suntem de abia vreo 30-40 de oameni, de toate vârstele și toți foarte pașnici. Nu spunem nimic, nu strigăm nimic. Dar îi privim în ochi și asta pare să-i sperie de moarte. Mi-e clar că-i sperie ideea că ar putea primi ordin să ne împuște dar, cumva, în acea dimineață și în ciuda a tot ceea ce văzusem cu o zi înainte și a ce auzisem că se întâmplase în oraș, cumva gândul ăsta nu mă speria. Știam că ar fi trebuit să mă sperie, dar nu mă speria. Simțeam că nu vor avea inima să tragă.

Citește mai mult

22 decembrie, 1989
5 din 4 voturi

21 decembrie, 1989

Am vrut de mult să scriu textul ăsta. O bună bucată de vreme nu l-am scris pentru că nu sunt prea mândru de mine și de cum am reacționat în acea zi în care lumea, pentru mine, s-a oprit în loc și apoi a pornit-o pe un alt drum, perpendicular. Apoi nu l-am scris pentru că m-am gândit că nu e nimic interesant de spus despre amintirile mele. Sunt prea banale.

Îl scriu acum, chiar banal, pentru că sunt azi 25 de ani de la acea zi și pentru că văd în ultimii ani povești din ce în ce mai distorsionate despre iureșul acelor zile. Și pentru că un prieten povestea azi pe facebook un crâmpei din aceeași poveste. Așadar…

Citește mai mult

21 decembrie, 1989
5 din 7 voturi