Știrea asta este cel mai bun exemplu și cel mai bun argument pentru teza că statul trebuie redus la înfățișarea lui minimă. Și nu pentru că aș dori eu ca niște oameni să-și piardă locul de muncă, oricare ar fi aceia. Pe lângă considerentele de ordin social, pe care, recunosc, eu le privesc cu multă rezervă pentru că eu cred că e de datoria fiecăruia să-și poarte lui și familiei lui de grijă, în situația actuală creșterea numărului de șomeri produce un efect de ambalare a crizei în avalanșă, prin creșterea numărului celor care nu-și mai pot plăti datoriile la bănci, care nu mai pot consuma, etc. Nu cred nici în miraculoasa redresare a vistieriei publice prin această manevră, pentru că șomerii vor fi plătiți din ajutorul de șomaj până la sfârșitul crizei cel puțin.

Dar a ține sute de mii de oameni pe leafă degeaba are niște efecte foarte perverse.

Primul dintre ele este că, pentru că au un loc de muncă asigurat, ei nu se zbat să facă nimic util și productiv. Un articol recent din Business Magazin dezbătea faptul că creșterea șomajului datorită crizei a avut un efect de amplificare fără precedent a inițiativelor antreprenoriale. Dacă iei leafă de la stat, nu faci nimic.

Apoi și mai pervers încă, se perpetuează un sistem ineficient. Când oamenii sunt ineficienţi dar vor să pară eficienți își inventează muncă. Așa crește birocrația, așa nu se investește în creșterea productivității, așa ajungem să petrecem câte o zi întreagă pentru a rezolva o problemă măruntă și să ne mirăm de-a surda cum de e posibil.

Și încă, cel mai grav, salariile acestor oameni deturnează pervers resursele economice. E drept, ziceam mai sus că oricum le va trebui plătit ajutorul de șomaj. Drept. Dar acel ajutor e o investiție cu retur. Un calcul coerent și rece ne va spune de câți bani e nevoie pentru a asana aparatul birocratic și în cât timp vor fie ei recuperați prin reducerea de cheltuieli. Am văzut luări de poziție ale sindicatelor prin care cereau ca problema să se rezolve printr-un fel de “curbă de sacrificiu”, prin care să se ia câte puțin de la toată lumea ca să se lase posturile în pace. Tocmai asta NU trebuie făcut. Nu trebuie afectați nici profesorii universitari nici șoferii de la RATB și nici alte sute de mii de oameni care fac ceva socialmente util. Dar trebuie atacat cu curaj aparatul birocratic uriaș, zecile de agenții, comitete și comiții fără număr și fără scop care angajează mii de oameni la opera de mare rafinament a tăiatului frunzei la câini în fâșii subțiri.

O avea Boc curajul să o facă?