http://www.cosminalexandru.ro/2010/05/asa-cum-ar-trebui/

Sigur, reducerea cheltuielilor bugetare e cea mai bună soluție. Fără îndoială. Dar așa? Să reducem salariile medicilor și ale profesorilor la fel cu ale jandarmilor și polițiștior, care oricum câștigă cu 30-40% mai mult, fără vreun motiv aparent? Și să menținem toată armata de funcționărei și funcționărași, de prin ministere fără obiectul muncii ca Ministerul Culturii, sau din puzderia de agenții al căror scop nimeni nu pare să-l înțeleagă. Asta e reformă??

Altminteri, jos pălăria pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume. E prima oară când aud, în România, un politician la putere spunând verde în față cât e de absurdă starea statului român. Chapeau!

Obama și partidul său au avut în senat exact majoritatea de 60 de locuri de care aveau nevoie pentru a trece orice lege. Dar au pierdut un loc cheie, exact acela care le permitea oprirea unui filibsuter, odată cu moartea corifeului Edward Kennedy și ocuparea locului său de către un republican, într-o alegere-surpriză de mari proporții, semn al schimbării drastice a sentimentului electoratului american.

Pentru mulți comentatori, circul din senatul american, cu senatori care dezbat steril de luni de zile aceeași lege doar ca să nu o lase să treacă, e doar o dovadă că sistemul electoral american e defect. Poate că e. Dar poate că nu e. Filibusterul și regula XXII care permite majorității să-l oprească, au funcționat dintotdeauna în politica americană. Rezultatele au fost mai degrabă bune. Filibusterul a împiedicat majoritatea să instaureze o dictatură bazată pe mașinăria de vot a propriului partid, a forțat soluții de compormis, integratoare, a așezat rivalii la masă și a căutat apropierea de centru. Uneori aceste compromisuri au fost păguboase. Cel mai adesea au fost utile și au lărgit baza de susținere a legilor importante. Motivul blocajului în care se află acum politica americană e altul. Mai mult ca oricând în ultimii 20 de ani în care citesc eu despre ea, politica americană e dominată acum de partizanat. În ciuda declarațiilor generoase ale lui Obama de la inaugurare, în care promitea încetarea partizanatului politic și a mentalității noi contra voi, lucrurile de fapt s-au înrăutățit chiar comparativ cu vremea lui Bush. Poporul american însuși e împărțit acum în tabere care aproape că se urăsc. Citesc forumuri americane și ori de câte ori apare numele lui Obama, discuția explodează în invective pline de ură și de atacuri personale. E incredibil. Parcă e o altă Americă.

Această polarizare e un mare eșec al lui Barack Obama. Încercarea de a conduce prin dictatura majorității a eșuat și, spre lauda sistemului politic american, electoratul a luat atitudine împotriva direcțiilor care nu-i convin și amenință să răstoarne o dominație politică democrată care părea extrem de solidă cu numai un an în urmă. Iar blocarea legilor prin filibuster e doar una dintre manifestarile acestei revolte. O alta, mult mai tristă, e eșuarea unor inițiative legislative mai degrabă bune.

Implozia democrației americane sub loviturile vrajbei ar trebui să ne dea de gândit, pentru că are învățăminte pentru noi. La noi, niciodată din vremurile de glorie ale lui Iliescu și ale mineriadelor, nu am mai văzut electoratul așa de polarizat și așa de măcinat de ură împotriva celeilalte tabere. La 4 ani distanță de următorul eveniment electoral toată presa e plină de tot felul de discuții pe teme de politică. Toate discuțiile sunt de tip noi contra ei, mereu se împarte lumea în buni și răi, în adevărați și falși. Congresele partidelor fac audiență, mai ceva ca telenovelele. Oricine are o opinie politică e vândut cuiva, lacheu al lui Băsescu sau al lui Ponta sau al mai știu eu cui.

Această situație este, cred eu, responsabilitatea lui Băsescu. Suprapusă peste fibra certăreașă, cârcotașă și negativistă a neamului românesc, natura lui conflictuală și tăioasă a generat un val de isterie atât de partea celor care-l iubesc fără rezerve, cât și de a celor care-l urăsc la fel. Nu știu dacă președintele nostru are vreo părere despre situația creată în jurul  persoanei lui. Mi-ar plăcea să aflu că îl preocupă și reflectează la ea. Pentru că o societate nu se poate conduce așa, după cum ne demonstrează chiar modelul american. Chiar și atunci când ai o majoritate solidă de partea ta, și Băsescu are una firavă sau chiar inexistentă, dacă luăm în calcul tot electoratul, nu poți conduce o țară în care jumătate din oameni te detestă. Poate că e democratic, dar e la marginea imoralității, e ineficace și produce instabilitate și decizii proaste.

Trezirea la realitate, însă, dacă e să vină, va trebui să vină tot din partea noastră. Va trebui să încetăm să împărțim lumea în buni și răi, să căutăm echilibrul, rațiunea și bunul simț în noi și în ceilalți. Și va trebui să nu mai acceptăm și să nu mai votăm partide politice care au drept idee centrală să fie contra. E momentul să cerem partidelor să revină la doctrine și principii, să propună politici și strategii. A fi contra nu face decât să ne adâncească criza de încredere și coeziune socială în care ne-am afundat, după model american.

Nu cred că postarea asta va schimba o singură intenție de vot, așa după cum nu cred nici că dezbaterea va schimba prea multe. Prea e lumea înverșunată, prea are fiecare adevărul la el, bine clasat și catalogat. Și, totuși, la urma urmei, eu nu mă pot detașa de sentimentul că de fapt nu are nicio importanță cine iese la vot. Oricum au mai ieșit și unul și altul (pentru că Geoană are personalitatea, caracterul și independența lui Buratino), nu e nici unul vreun cavaler pe un cal breaz. Ce atâta fierbere? Ca întotdeauna în viața mea, când sunt pe punctul să ajung la o concluzie inteligentă, dau peste un articol al unui om înțelept care spune totul mult mai bine decât mine.

Și totuși, m-am hotărât să vă spun cu cine votez. Votez cu Băsescu. Nu pentru că-l apreciez, pentru că nu o fac, nu pentru că cred că ar fi un președinte mai bun decât a fost în anii ăștia 5, pentru că nu cred. O fac pentru două motive simple.

1. Pentru că mi se pare nedreaptă, nedemocratică și la rigoare periculoasă campania de presă declanșată de 3 escroci de talie împotriva lui și consider că trebuie să fac orice pot ca ea să nu reușească, indiferent dacă el însuși e un președinte bun sau rău. Așa cum am detestat poziția Franței în războiul din Irak, orice ai crede și orice ai spune, dacă ai de ales între Bush și Saddam, nu trebuie să existe ezitare. Între Băsescu și Vântu, nu am nici cea mai vagă umbră de ezitare. Îmi doresc să câștige și ca experiența acestor ultimi ani să-l fi învățat ceva, deși am mari dubii că va învăța. Dar ce s-a întâmplat cu manipularea prin mass-media e mult prea periculos pentru democrația, și așa vai steaua ei, din România pentru a putea sta și asista pasiv cum reușește.

2. Pentru că votând Băsescu știu ce votez. E un marinar hăhăit, ne-elegant, conflictual, neam prost și cam limitat. Dar e el. E locomotiva partidului lui, orice are în spate îi stă în umbră. Cu Geoană e fix pe dos. Astă seară a fost mai bun, mai coerent, mai la obiect, mai abil politic decât Băsescu. Dacă l-aș fi văzut azi prima oară l-aș fi votat. Dar l-am văzut de atâtea ori găunos, obtuz, îngălat la vorbă și la gând, gafeur, ca să știu că executa un script. Cineva l-a învățat, l-a învățat bine, și execută bine partitura. Bravo lui. E primul politician român care face politică profesionistă, în stil american. Mie nu-mi place. Eu vreau oameni autentici, care sunt cine sunt, transparenți și umani. Și mi-e frică de cine poate fi în spatele lui Geoană, de cine e la pupitrul acestui candidat manciurian. Pentru că dacă Geoană, cu o seară înainte de dezbaterea finală, e în stare să se ducă la ordin la comanda lui Vântu la el acasă, înseamnă că ori e foarte prost, ori e foarte sigur că orice face nu mai poate pierde, ori e foarte, foarte manipulabil. Oricare dintre aceste trei variante e suficientă ca să mă scoată duminică din casă și să mă facă să conduc până la Bordeaux, la secția de votare. Unde mai pui că eu le cred adevărate pe toate trei …

Dragă Mircea, iartă-mă că te iau la pertú, dar mă simt ca și cum am fi vechi prieteni, pentru că numai vechii prieteni pot să-mi ia din casă lucruri fără să mă întrebe, nu cred că tinerii din țara asta se simt așa cum mă simt eu, nu mă înnebunesc după a fi pus în categorii (și ăsta e eufemismul serii), dar nu cred că se simt deloc mai bine, poate dimpotrivă. Dacă chiar vrei să faci ceva ca să ne simțim altfel, dă-ți demisia, acum. Și ia-l și pe Băsescu cu tine și toată liota de nehaliți cu care vă țineți amândoi de mânuță. Lăsați locul unei generații noi. Poate, cine știe ….