Foarte exagerată mi s-a părut și reacția Ambasadei României care s-a oțărât înțepată (exact ca în prezicerile moderatorului emisiunii) cerând explicații, scuze și sancțiuni exemplare. Mi-ar fi plăcut o reacție mai demnă și mai conținută. Fudulia asta de neam-prost nu ne adaugă nimic imaginii șifonate pe care o avem în Europa, chiar dimpotrivă.

În fine, tot inadecvate mi s-au părut și pozițiile unor comentatori sau ale unor forumiști români de prin toată lumea care au ieșit imediat și vertiginos la înaintare cu figurile pe care le scoatem în față ori de câte ori lumea nu ne ia în serios. Eliade, Cioran, Brâncuși, Ionescu, etc. Ce contează că unii au fost repudiați în propria lor țară, că practic toți au trăit și creat în afara României și că alții nu au vrut toată viața să mai audă de ea? Sunt ai noștri, ne reprezintă. Dar e chiar așa? Ne reprezintă ei oare?

O țară nu e reprezentată de elita ei, din păcate. Dacă ar fi, lucrurile ar fi mult mai simple pentru noi, pentru că elitele noastre sunt respectabile și respectate. Nu aici e problema. Așa cum Franța nu e reprezentată de Hugo și Balzac ci de milioanele de cetățeni din orășelele pitorești, dar și din “banlieue”-urile sordide și periculoase, așa, pentru francezi, România nu e reprezentată de Cioran și Eliade ci de miile de  cerșetori care umplu orașele Europei. O țară e reprezntată de majoritatea cetățenilor ei, iar aici problema României e reală și de ne-ocolit.

Scuza noastră permanentă e că, de fapt, acei oameni nu sunt români. Sunt țigani. Ei nu sunt ca noi, sunt altfel. Noi nu suntem așa. Dar e asta chiar adevărat? Trec în fugă peste clivajul logic care ne permite, în mintea noastră, să fim nația lui Cioran și Eliade, dar care le atribuie țiganilor doar cerșetorii și hoții, nu pe Ion Voicu sau Fărâmiță Lambru. Mai important decât asta mi se pare că, de fapt, acei țigani chiar ne reprezintă.

Problema țigănească nu e o problemă românească; e una europeană. La noi ea e exacerbată de faptul că populația țigănească e foarte numeroasă, dar problema există peste tot, ca și țiganii. Toate țările din Europa au încercat să integreze țiganii. Nici una nu a reușit. Pentru că ei nu sunt integrabili. Pentru că, în mintea noastră, a-i integra înseamnă a-i face să trăiască ca noi, să devină europeni. Nu-i pasă nimănui, nici în România nici altundeva, de ce vor și țiganii, de tradițiile, cultura sau natura lor. Apreciem și dăm drept exemplu pe acei reprezentanți ai lor care sunt ca noi. Artiști, avocați, profesori. Oameni așezați, cu facultăți, cu angarale și cu rate la bancă. Dar ei nu sunt reprezentanții etniei lor, pentru că etnia lor nu așa trăiește și nu așa vrea să trăiască. Integrarea țiganilor nu se poate face prin asimilare, oricât de mulți bani s-ar arunca pe fereastră pe utopia asta. Ea se poate face numai prin toleranță și ne-discriminare.

În Franța țiganii, atâția cât sunt ei, sunt ne-asimilați și în ziua de azi, în ciuda eforturilor uriașe făcute de statul francez, poate cel mai puternic din lumea democrată. Degeaba. Țiganii trăiesc în șatre, la marginea orașelor. E drept că șatrele sunt făcute din microbuze Mercedes care trag caravane Fendt de 7m și că ocupanții lor sunt mai degrabă spălați și civilizați. Dar sunt tot șatre. Municipalitățile îi tolerează, deși cetățenii lor îi detestă, pentru că preferă să aibă cu ei o relație pașnică decât una de înfruntare. Ca atare orice sat de pe aici are undeva un câmp pe care taberele astea se pot așeza. Și din când în când vezi câte una. Nu e chiar ce și-ar dori statul francez, dar e o relație cât de cât civilizată.

Și prin alte țări țiganii arată diferit ca la noi. În Ungaria sunt lăutari și meseriași, în Spania au inventat flamenco. În România fură și cerșesc. De ce oare? Nu cumva problema țigănească a României e o problemă a colapsului nostru moral? Nu cumva țiganii noștri sunt cerșetori și hoți pentru că am creat o societate în care furtul e acceptabil? Eu nu știu, de pildă nici o altă limbă în care cuvântul “hoț” să aibă conotație pozitivă, ca în expresia românească “cutare, e mare hoț!” De ce nu cerșesc pe străzile Parisului țiganii francezi? Sau spanioli? De ce mereu cei români? Răspunsul, din păcate, nu e la ei ci la noi. Rezolvarea problemei țigănești e acasă, nu în proteste ale ambasadelor. E în integrare, nu în asimilare și e, mai presus de toate, în asanarea societății. Pentru că țiganii noștri reprezintă, oricât de puțin ne-ar plăcea asta, societatea noastră. Nu ei fac România, ei doar o poartă peste tot.

Grecia își datorează relativa prosperitate pe de o parte unei naturi generoase dar mai ales unei poziții geo-strategice și unei moșteniri culturale care au făcut-o un pion esențial pe tabla de șah a războiului rece, un pion de neabandonat lăcomiei lui Stalin. Grecia a trebuit mereu și a fost mereu salvată. Câteodată de alții, dar cel mai adesea de ea însăși. În 1981, în ciuda opoziției unor state fondatoare, Grecia a fost admisă în Uniunea Europeană. A urmat ceea ce Wikipedia numește o perioadă de înflorire și creștere, alimentată generos de bani europeni. În doar zece ani țara s-a umplut de ferme de porci, finațate nerambursabil de SAPARD, amplasate în locații stupefiante pe malul mării în care erau crescuți 10 porci într-o cocină de lemn, de către un fermier care avea musai nevoie pentru asta de o mare vilă cu piscină și cu vedere la mare. Până la Olimpiada din 2004, în ciuda noianului de bani europeni, Grecia nu avea decât vreo 70 km de autostradă, făcuți cu mari sacrificii. În schimb avea un stat uriaș, plin de nepoți și de nepoate și o clasă politică condusă dinastic de familiile Karamanlis și Papandreou. Pentru a susține acest stat enorm și ineficient, un electorat indolent, cârcotaș și mereu dispus să lase pe altcineva să se ocupe de problemele lui a fost mituit cu sume de bani sub formă de pensii, salarii sau beneficii de tot felul. Pentru că, însă, poporul grec e un mare practicant al sportului gânditului cu două creiere, doar o mică parte a populației, (care mai recent a început să se identifice pe sine drept “vlahas”, în taducere “tâmpiți”) plătesc taxe. Restul se răzbună pe soartă fentând fiscul care mai de care mai voios. În 30 de ani de progres, asta a dus la o datorie externă binișor mai mare decât PIB-ul țării, adică peste 300 mld EUR! În 1981, când a intrat în UE, Grecia avea un PIB/capita de 80% din media europeană. Când a intrat în zona euro, în 2001, a serbat cu fast 20 de ani de Uniune, ocazie cu care a constatat cu mândrie că PIB-ul crescuse până la … 80% din media europeană. Dar nu e nimic, Institutul de Prognoză al Greciei a analizat perspecitvele de creștere și se așteaptă ca peste 20 de ani Grecia să aibă un PIB de, ați ghicit, 80% din media europeană. Dacă o avea noroc.

Pe tot parcursul acesta dezastruos, Grecia a reușit performanța aproape fără egal de a pierde poziția de destinație turistică numărul unu a Europei mai întâi în fața Spaniei, apoi a Turciei și apoi a mai cui a vrut să o ia. Toată țara a construit în demență dar fără vreo noimă, fără strategie și fără direcție tot felul de facilități turistice eclectice și eterogene. Ca un simplu exemplu, Grecia, țară de marinari și eroi mitici, are 19 marine, dintre care 6 în jurul Pireului și 10 în Golful Saronic (deservind deci protipendada de fițe a Atenei, nicidecum vreun turist), cu un total de cca 5000 de locuri. Insula Santorini, de pildă, perla Mediteranei din arhipeleagul Cycladelor, nu are nici una, mai precis are una care e în construcție de vreo 25 de ani. Croația, unde navighez eu, are peste 50, dintre care vreo 30 construite în ultimii 15 ani, cu cca 20,000 de locuri.

Nu în ultimul rând, grecul de rând are foarte bune explicații pentru starea lucrurilor. De vină este….. nu ghiciți nici într-o mie de ani …. Uniuneaaaa Europeanăăăăăăă. Da, da, chiar ea, cea care ne-a dat miliarde de care ne-am bătut joc, chiar ea pe care am păcălit-o cu cifre măsluite ani și ani de-a rândul ca să intrăm în Pactul de Stabilitate și apoi în zona euro, și apoi, dacă tot ne-am făcut mâna, și ulterior, nu că ne-ar fi dat afară, că nu aveau cum, dar ca să nu se mai amestece în trebile noastre. Să-și vază Europa de trebile ei.

Euro însuși e o coțcărie a Europei ca să-i înrobească (ce dacă au înșelat și au mințit ca să fie lăsați să-l adopte, a fost o greșeală), i-a făcut necompetitivi, nu au mai putut să devalorizeze drachma cu 100% într-un an ca Guvernul să ia înapoi cu cealaltă mână ceea ce  dădea în neștire cu prima. Și evident, cel mai de vină sunt guvernul și clasa politică care-i mint și-i manipulează. Noi, ăștia, oamenii mici, ce vină avem? Ca în balada lui Topârceanu: “Și se-ntreabă fără noimă/ Ce-ai cu noi, bă?/ Pentru ce să dăm cu var?” De ce să ieșim la pensie mai târziu, de ce să acceptăm reduceri de posturi în administrație, sau salarii mai mici, sau, în general, de ce să trăim cât ne e plapuma? Să plătească nemții ăia că destul ne-au jecmănit.

Dar, iată, că nemții nu mai vor să plătescă. Și soarta întregii zone euro e acum în balanță. Iar Grecia ajunge, din nou, față în față cu consecințele propriei iresponsabilități. Și, din nou, cineva va sări să-i salveze (după cum se și întrevede), cartoful fierbinte se va pasa următoarei generații de “vlahas”, el între timp devenind un fel de dovleac. Până la următoarea criză.

Sounds familiar??