An după an, guvern după guvern, partid după partid conducătorii noștri au ales să ignore bomba cu ceas reprezentată de problema pensiilor. Nu doar să o ignore, din păcate, dar, într-o enormă manifestare de iresponsabilitate politică, să o exacerbeze pentru câștiguri electorale efemere.

Problema e simplă și aspră. Populația României îmbătrânește. Printr-o combinație de demografie nefavorabilă și iresponsabilitate politică avem acum mai mulți pensionari decât lucrători activi, o situație fără egal în lume. Avem tot felul de pensionari. De vârstă, de boală, de cazuri speciale, retrași înainte de vreme ca măsură de combatere a șomajului, de toate felurile. Suntem țara cu cea mai mică populație activă raportată la mia de locuitori. E absolut imposibil ca 1 salariat să întrețină 1,1 pensionari plătind 30% din salariu la fondul de pensii (ceva mai puțin acum, că o parte se duce la fondurile de pensii private), în contextul în care pensia să fie 45% din salariul mediu. E o aritmetică imposibilă. De unde speră cei care tot propun măriri de pensii să ia banii? Păi, sigur, nu din taxe, că și asta ar fi politic exploziv și avem deja al treilea cel mai mare nivel de contribuții sociale din Europa. Păi, atunci, din altceva. De la Fondul Proprietatea, zice un idiot în parlament! Ca și cum fondul ăla e un sac fără fund cu banii nimănui, numai bun de prăduit. Din economii zic alții, sau din îmbunătățirea colectării taxelor, încă alții, fără să explice cum stă aritmetica, pentru că nu au cum. De fapt, nimeni nu are nici o idee și nimănui nu-i pasă cum, esențial e să mai ne dăm de partea pensionarilor ca să mai atragem voturi.
Vreau să fiu foarte clar, măcar aici. Problema nu are soluție. Punct. E imposibil ca pensionarii să trăiască bine în România cu pensii de la stat. Dacă sarabanda asta a populismului nu se termină odată, o să ne îngroape pe toți sub un  munte de datorii publice. Sistemul român de pensii (scuzați oximoronul…) e o gigantică schemă Ponzi care face Caritasul sau pe Madoff să pară niște copii de mingi. E o bombă cu ceas și fiecare nouă mărire de pensii mărește bomba și apropie limbile ceasului de ora 12.00. Trebuie curmată odată nebunia.

Pensionarii spun că au un drept moral să primească pensie, pentru că au lucrat o viață. Eu găsesc asta ciudat, deși am părinți pensionari și-i înțeleg. Dar, de unde și până unde? Bunicii mei au lucrat și ei o viață, dar nimeni nu le-a dat pensie. Și nu era o problemă. Pentru că nimeni nu considera acum 50 de ani că e de datoria altcuiva să se preocupe de viața lui la bătrânețe. Ce drept moral? Singurul drept moral pe care îl văd aici e dreptul la viață, pe care societatea îl datorează membrilor ei, pentru că e în bunul ei interes s-o facă.

Așa că eu văd o singură cale de rezolvare a acestei probleme, chiar dacă e dureroasă și politic extrem de dificilă.

- Renunțarea totală la sistemul actual de pensii și introducerea unei pensii de stat unice și fixe, nelegată de veniturile avute ci doar de vârstă.

- Creșterea vârstei de pensionare până la nivelul la care sistemul de pensii devine sustenabil

- Acordarea de pensii mărite celor care se pensionează mai târziu decât vârsta de pensionare

- Trecerea rapidă la sistemul de pensii privat, bazat pe acumularea personală de capital.

Măsurile de mai sus nu ar rezolva problema pensionarilor, dar ar pune-o pe baze echitabile și sustenabile. Am avea o generație de sacrificiu, din care aș face și eu parte, de pildă, urmată de un mecanism sănătos în care oamenii ar deveni responsabili pentru propria lor viață și propriul lor viitor. Generația mea ar trebui să se descurce așa cum au făcut-o atâtea generații înaintea noastră. Poate că tradiția noastră a îngrijirii bătrânilor de către familie ar trebui reînnodată.

Am mai văzut articole despre falimente, dar arareori am văzut un CEO expunându-se pe sine și expunându-și greșelile cu atât curaj. Nu vreau să comentez dacă a fost Cătălin un director bun sau prost la CODECS, vreau doar să spun că-i admir curajul de a-și recunoaște public înfrângerea, chiar dacă nu își asumă mereu, atât cât cred eu că ar fi cazul, responsabilitatea. Până la urmă noi, cititorii, avem la fel de multe sau chiar mai multe de învățat din poveștile unor eșecuri decât din cele ale unor succese adesea cosmetizate, dar nu avem unde să citim despre ele căci cei care ratează nu au curajul să-și povestească experiențele. Cătălin a avut. Chapeau.

În treacăt fie zis revista găzduiește și opiniile noilor conducători. Belea mare. Nu m-aș apropia de CODECS prea mult cât or sta ăia pe acolo. Nu au decât critici la adresa lui Cătălin, nici o idee cât de cât (fie ea și tâmpă) și unul din ei, care e fotografiat, poartă o cravată care era la mare modă acum vreo 15 ani. Nu sunt un fan al modei, dar omul arată prăfuit rău și la vorbă, și la port și la cap. Trist pentru CODECS. S-a încheiat o eră.