Ce ne scapă însă, atât celor ale căror iluzii copilărești despre bogăția naturală și frumuseșea României au fost spulberate cât și celor care mai credem încă în ele, este că avem o bogăție naturală incontestabilă și ar fi bine să facem ceva cu ea până nu se duce și asta naibii. Avem creier.

Nu spun asta pentru că aș fi de părere că românii sunt un popor inteligent. Nu sunt. Nu cred că există popoare inteligente. Și aici e și șpilul. Pentru că dacă nu există popoare inteligente, atunci nu există nici proaste. Avem la fel de mult sau de puțin creier ca francezii, grecii, spaniolii sau americanii. Nu ne putem compara cu ei în ce privește natura, resursele solului și subsolului, istoria, și câte și mai câte. Dar avem la fel de mult creier. Tot ce ne rămâne e să-l punem la treabă.

Am avut săptămâna asta în București două întâlniri reconfortante, care m-au umplut de energie și mi-au dat o gură de aer proaspăt. Vreau să vi le împărtășesc.

Prima a fost la Electronic Arts. Pătimașii jocurilor știu că asta e cea mai tare firmă producătoare de jocuri electronice din lume. Un fel de Microsoft al jocurilor. Ceea ce poate că nu știu e că are 400 de angajați în România. Dintre ei o jumătate sunt testatori de jocuri, o meserie care te umple de invidie copilărească: sunt plătiți să se joace de dimineața până seara. Mă rog, nu chiar, și aici e și una din problemele lor, managementul așteptărilor recruților, dar oricum, e cu totul altceva decât să pui piulițe la roți. Dar ceilalți 200 fac ceva și mai și. Ei crează, scriu, testează și lansează toate, da, ați auzit bine, toate jocurile pe care EA le produce pentru platforme mobile. Asta include toate telefoanele mobile de care ați auzit vreodată și foarte multe de care habar nu aveți că există, inclusiv orice model de PDA. Lansează 6-8 jocuri noi pe an, pentru care scriu până la 10,000 (sic) de variante diferite, ca să se potrivească pe orice telefon cu orice operator din lume. Dacă jucați un joc EA pe iPad-ul vostru (care încă nu s-a lansat) în Yokohama, e făcut de niște băieți din București.

Mai mult decât atât, media lor de vârstă în management e de 26 de ani. Directorul de operațiuni e decanul de vârstă, are 34. Nu au ierarhie propriu-zisă, lucrează în echipe auto-conduse. Principala lor provocare e să obțină performanțe înalte fără să închisteze organizația în reguli și procese, pentru că le-ar distruge creativitatea și energia și asta le-ar fi fatal. Halucinant. Parcă eram pe altă lume. Mă uitam pe geam și vedeam Bucureștiul murdar, îngălat și neglijent și nu-mi venea să cred că e vorba despre același oraș.

A doua gură de aer a fost Oracle. Știam că au o organizație mare aici. Știam că au luat o clădire mare pe Calea Floreasca și că au cam umplut-o. Nu știam că au umplut-o pe jumătate și pe cea de alături și, mai ales, nu știam cum. Am aflat că Oracle are aproape 2000 de oameni în România, dintre care cei mai mulți asigură serviciile de suport pentru toată Europa. Dacă un consultant din Stockholm, de pildă, se duce la un client să facă o prezentare, acea prezentare e făcută împreună cu un om din București. Când face o factură, ea se face la București. Dacă un client are vreo problemă cu sistemul pe care îl folosește sună la cineva din București care-i dă răspunsurile de care are nevoie. Asta nu e serviciu *222 la cască, cu script preimprimat. E o activitate sofisticată, foarte, foarte tehnică cu o mare doză de responsabilitate individuală. Practic, toată operațiunea Oracle dinEuropa, o activitate de multe zeci de miliarde de euro anual, depinde de suportul dat de niște oameni din București.

Și așa, la închiderea ediției, Dacia lansează Duster la Geneva, un produs de concepție și execuție românească, care are deja o primire foarte bună.

Sunt flori firave, poate prea puține, insuficiente ca să facă o primăvară, dar de cîte ori ați auzit vorbindu-se despre ele? Și de câte ori despre pensii, politică, factura la întreținere sau alocații pentru copii? Poate că ar trebui să ne punem resursele societății în a încuraja și susține ceea ce aduce valoare și speranță. Inteligența noastră. Acum, până nu o pierdem și pe asta prin lanurile de căpșuni ale Europei.