Am găsit până la urmă o explicație. E doar o prezumție, nu o pot verifica, dar aș fi foarte mirat dacă mă înșel. Omul cu pricina era un bărbat de vreo 30+ de ani, masiv spre corpolent, puternic, cu un lanț de aur la gât, prototip de macho de mahala (și nu spun asta cu vreo conotație peiorativă, eu locuiesc într-o mahala, mama e născută în alta, cred că mahalaua are farmecul și etica ei). Bărbatul de mahala e cap de familie, autoritar, puternic, dominator. Pentru el a fi politicos e o slăbiciune. Să ceară cuiva voie să le intre în față, atunci când, în capul lui, are tot dreptul să o facă, e un semn de slăbiciune. E în dreptul lui, de ce să-l mai ceară? Când l-am interpelat a devenit un punct de onoare să nu cedeze, să nu se lase ușor, să își arate mușchii. Iată cum, un om poate decent, devine în ochii altora un mârlan nesimțit. Politețea devine o slăbiciune care trebuie refuzată.

Problema asta e foarte răspândită la noi. Vorbeam ieri cu un client, CEO al unei mari firme de servicii din România, care a propus pentru oamenii săi un slogan împrumutat de la Southwest Airlines: “The heart of a servant and the spirit of a warrior”. A avut reacții foarte negative. Oamenii au venit la el și i-au spus: “you know, we are not servants…” A rămas paf. Cum adică? Sunt firmă de servicii. Dacă nu sunt servitori, atunci ce sunt? Pentru noi, imaginea servitorului e peiorativă, diminuantă. Avem numai conotații negative pentru acest cuvânt, bunăoară “servil”. De asta avem unul dintre cele mai proaste standarde de servire a clienților din lume. Dar există o etică a serviciilor. Există un profesionalism, o onoare, o ierarhie, o castă. “The world is so unnerving for a servant who’s not serving” e o replică dintr-un film de desene animate al fi-mei. Și așa e. Pentru cineva care lucrează în servicii, profesionalism, onoare, carieră, succes, înseamnă să-și servească clienții la superlativ, memorabil. Asta nu înseamnă să fii servil și nu înseamnă să-ți pierzi demnitatea. Dimpotrivă. Înseamnă să te respecți tu pe tine întâi, și meseria pe care o ai. Dacă tu nu te respecți pe tine, atunci în zadar cauți respect la ceilalți.

Obsesia noastră națională pentru respect și putere vine, de fapt, din teama de a nu pierde controlul situațiilor și de a nu fi luați de proști, fraieri sau slabi. Rădăcinile ei sunt adânc ancorate în frustrare și sentimentul inferiorității. De fapt, obsesia pentru putere e un semnal marcat al lipsei de echilibru interior, de respect de sine și, în ultimă instanță, a lipsei de putere.

“Being in power is like being a lady – spunea atât de memorabil Lady Margaret Thatcher – if you need to show you are, you are not”.