Adrian Stanciu
Dacă vrei să schimbi lumea, schimbă-te întâi pe tine
  • Ce găsiți aici
  • Despre voi
  • Despre mine
Te afli în: Home / valori

valori

Crize trecute și viitoare

9 decembrie, 2011

Acum ceva vreme revista Biz mi-a pus câteva întrebări pentru a redacta un interviu. În esență ele se refereau la ce greșeli au făcut managerii în perioada de recesiune și ce ar trebui să facă de acum încolo. Mai jos sunt răspunsurile mele, așa cum le-am dat. O versiune (foarte bine) editată a lor a [...]

Publicat în Conducere, Reflecții | Etichetat cu criză, organizații, valori | 23 răspunsuri

Umanism și conducere

Umanism și conducere

30 aprilie, 2011

La cursul de Organizational Behavior pe care-l țin la MBA, primul subiect cu care încep e o discuție  despre umanitate. Vorbim des despre oameni, fie ca parteneri, fie ca resurse, fie ca clienți, dar ne oprim prea puțin să ne întrebăm ce-l face pe un om, om. Aud adeseori aserțiuni de genul “asta e natura [...]

Publicat în Conducere, Reflecții, Uncategorized | Etichetat cu Conducere, umanism, valori, valori constructive, valori umaniste | 34 răspunsuri

Două creiere

11 ianuarie, 2010

Când era mică, pe la vreo 3 ani, fata mea a avut o revelație care mie (deh, tată…) mi s-a părut genială. O puteți asculta aici. Dacă nu ați înțeles, credea că are două creiere, unul mare și verde cu care se gândește și unul mic și roșu cu care se răzgândește (și anume “când [...]

Publicat în Reflecții, Societate | Etichetat cu duplicitate, Societate, Sonia, valori | 26 răspunsuri

Login

  • Recente
  • Lunare
  • Categorii
  • Fantoma statului social
  • Simplitate sau simplism?
  • Crize trecute și viitoare
  • Măsura lucrurilor
  • Nevoia de semnificație
  • De ce eșuează eforturile de transformare?
  • Echilibrul lui Nash și dilema prizonierilor din corporații
  • Umanism și conducere
  • Gaura neagră a României
  • De revenire
  • decembrie 2011
  • iulie 2011
  • mai 2011
  • aprilie 2011
  • mai 2010
  • aprilie 2010
  • martie 2010
  • februarie 2010
  • ianuarie 2010
  • decembrie 2009
  • Conducere
  • Din presă
  • Franța
  • Întâmplări
  • Reflecții
    • Economie
    • Educație
    • Politică
    • Societate
  • Uncategorized

Comentarii recente

  • Ciprian în Fantoma statului social
  • bhuttu în Fantoma statului social
  • bhuttu în Fantoma statului social

Subiecte

umanism cheltuieli motivație organizații europa coerciție caracter competență hiper-competitivitate responsabilitate corupție grecia Politică stat faliment cultură constructivă pensii taxe Buget bugetari reformă schimbare democrație misiune Băsescu Conducere America România criză alegeri valori loialitate încredere Geoană Societate Franța resurse umane Sonia cultura organizației valori constructive mentalități politici publice leadership politețe Educație

Arhiva

  • 2011
  • 2010
  • 2009
  • 2008
  • 2007
  • 2006
  • 2004

Bloguri de prieteni

  • Cosmin AlexandruUn blog de suflet
  • Dragoș
  • Madame Blogary

Administrare

  • Înregistrare
  • Autentificare
  • Flux RSS pentru articole
  • Flux RSS comentarii
  • WordPress.org
  • [Un]Subscribe to Posts

Calendar

februarie 2012
lunmarmiejoivinsâmDum
« Dec  
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829 

Copyright © 2012 Adrian Stanciu.

Creat cu WordPress şi Hybrid.