Acum, de când e la modă criza şi discuţiile despre ea, am auzit de mai multe ori decât în tot restul vieţii mele de afaceri despre managementul de criză. El e văzut în general ca un fel de asalt al cavaleriei uşoare, mortal, curajos şi decisiv, prin care se stopează pierderile, se pune naibii ordine odată şi se taie toate costurile inutile. După 6 luni, ca să citez un termen pe care l-am citit într-un articol despre temă, pacientul astfel tratat ori sucombă ori se face bine căci, se ştie bine, ce nu te omoară te întăreşte.

Sunt câteva lucruri care mie nu-mi plac la modelul ăsta. Primul şi cel mai important e cel al definirii costurilor inutile.

A circulat prin internet o povestioară interesantă despre criză, o parabolă a micului lustragiu. Zice-se că era un lustragiu care îşi făcea deverul de ani buni în faţa unei bănci. Intrau şi ieşeau domni spilcuiţi, cu pantofi negri, costume şi cravate şi care ţineau să arate mereu ca scoşi din cutie. Şi el îi ajuta. Toţi erau fericiţi, lustragiului îi mergea bine. De la o vreme oamenii ăştia însă erau din ce în ce mai grăbiţi şi mai nervoşi şi lustragiul i-a întrebat ce se întâmplă. “Cum, nu ştii? – i-a zis unul dintre ei- E mare criză. Ne aşteaptă vremuri grele. Trebuie să te pregăteşti şi tu”. Lustragiul s-a speriat şi a început să se pregătească de vremuri grele. A cumpărat cremă mai ieftină, nu a mai dat ghetele cu ceară, a folosit cârpe de cânepă nu de pluş şi perii mai ieftine. Şi, încet încet, clienţii au început să se împuţineze. Până când, într-o bună zi, nici unul din domnii spilcuiţi care intrau şi ieşeau în fiecare zi din bancă nu s-a mai oprit să-şi lustruiască pantofii. “Ce bine că m-a prevenit omul acela – şi-a zis lustragiul – că eu nu m-aş fi gândit niciodată că vine o criză aşa de mare”.
Problema reducerii costurilor inutile stă în definiţia inutilului. Ea cuprinde de regulă cheltuieli cu adevărat inutile, pe care în vremuri bune le făceai pentru că îţi permiteai, deşi ar fi trebuit să te întrebi şi atunci care e rostul lor. Dar din păcate include adesea şi cheltuieli care nu sunt, de fapt, in utile dar nu aduc profit imediat. Aceste cheltuieli sunt primele care cad. De pildă clienţii mei îşi îngheaţă bugetele de training şi dezvoltare, bugete de marketing sau bugete de recrutare deşi toate aceste cheltuieli sunt, în mod cert, utile. Sigur, poate spune cineva, ele or fi utile, dar până să ajungem să le vedem utilitatea vom fi dat faliment. Trebuie să ne asigurăm întâi supravieţuirea şi apoi om mai vedea.

Şi aici ajungem la esenţa managementului de criză. El are două feţe distincte. Există faţa managementului orientat spre supravieţuire şi faţa managementului orientat spre creştere şi capitalizarea oportunităţilor. Jocul economic e un joc cu sumă fixă. În el există mereu şi câştigători şi pierzători, în cuantum egal. Un management care-şi propune să nu fie pierzător sfârşeşte prin a fi, pentru că metoda de a nu fi pierzător e să fii învingător, nu să bagi capul în nisip. Mai mult decât într-o criză localizată, de ramură sau chiar de ţară, într-o criză globală ca cea la care asistăm lumea se va reaşeza. Văd la managerii de criză de circumstanţă cu care mă întâlnesc o aşteptare nespusă că atitudinea corectă în criza asta e să laşi pânzele mici şi să mergi unde te poartă furtuna, până s-o termina, după care să-ţi reiei drumul. E o aşteptare greşită şi naivă. Lumea care va urma acestei crize va fi foarte diferită de lumea dinaintea ei. Orice ai făcut anul trecut şi era bine e foarte posibil ca anul viitor să fie prost. Dacă lumea se va reaşeza cum a fost, înseamnă că nu am învăţat nimic din ce s-a întâmplat şiu nu facem decât să o punem de o nouă criză. Asta nu se va întâmpla, nu de data asta. Oricine crede contrariul e pasibil de surprize mari.

Ca atare, ce trebuie să faci pentru a ieşi cu bine din această criză este nu doar să supravieţuieşti, dar să te pregăteşti pentru lumea care va veni. Supravieţuirea e ca biletul la loterie. Îţi trebuie ca să intri în joc, dar nu-ţi garantează câştigul. Dacă te opreşti la ea, vei fi cu siguranţă unul dintre pierzătorii crizei, nu unul dintre câştigători.

Eu nu ştiu cum va arăta lumea de după criză, dar câteva lucruri cred că se conturează deja. Cred că e clar că situaţia de azi a fost generată de goana excesivă după profituri pe termen scurt. Cred că în lumea de mâine, construcţia temeinică şi sustenabilă a afacerilor va conta mai mult. Mai cred că managementul organizaţiilor va trebui să se îndrepte mai mult către flexibilitate şi cooperare decât către disciplină şi proces. Fără a minimiza rolul disciplinei, e clar deja că modelele de conducere de tip comandă şi control au generat derapajele masive care au dus la criză şi că lumea viitoare va trebui să fie mai înţeleaptă şi mai flexibilă pentru a face faţă provocărilor atunci când apar nu atunci când au ajuns deja explozive.

Cred deci că rolul fiecărui manager aflat azi în criză, după ce găseşte soluţii pentru a-i supravieţui, este să se gândească la cum va concura în lumea care va urma. Pentru că ea va fi diferită iar învingătorii li învinşii ei vor fi alţii.

Şi un ultim gând. Un pilot de linie aeriană îşi câştigă salariul poate odată în viaţă, uneori nici atât. În rest e plătit mai degeaba. Toate costurile legate de antrenarea lui, de menţinerea lui în formă, salariul lui considerabil, toate sunt inutile în 99,99% din situaţii. Valoarea lui se vede rar, atunci când intră în furtuna neprevăzută sau când îi explodează un motor. Pe vreme bună orice marinar de week-end e lup de mare şi orice manager e lider vizionar. Adevărata valoare a tuturor conducătorilor se vede acum, când e greu.