Planul economic al noului guvern nu are nici o noimă. Se vorbeşte de investiţii de la buget, dar deficitul scade, deşi până la urmă, poate totuşi nu scade, pentru că planul are “o anumită relativitate”. Ce e şi mai dramatic e că programul nu specifică nicicum cum va fi finanţat acest deficit. Taxele rămân la fel, încasările bugetare vor scădea, cu siguranţă, pentru că se reduce activitatea economică, dar investiţiile cresc. Pe scurt, bâlbâială pe toate fronturile.

Cel mai tare m-a surprins însă propunerea de reducere a TVA-ului la alimente până la 5%. Înţeleg că PSD-ul are nevoie să arate electoratului său că face ceva pentru protecţia socială. Deşi eu, unul, sunt de dreapta convins, înţeleg că e nevoie, pentru coeziunea socială, de un nivel de solidaritate care să permită şi celor mai puţin favorizaţi de soartă o existenă decentă. Dar nu înţeleg deloc măsurile de solidaritate socială pe care le adoptă PSD.

Românii au un fir roşu prin mijlocul creierului care separă opinia despre statul care dă de cea despre statul care ia. Statul care dă trebuie să dea din ce în ce mai mult pe când statul care ia , să ia din ce în ce mai puţin. Acest tip de gândire e complet absurd. Protecţia socială e un concept funcţional doar dacă o pătură restrânsă, defavorizată, a populaţiei e susţinută de majoritatea relativ mai prosperă. Orice măsură de protecţie socială care atinge pe toată lumea e o prostie monumentală. La scară macro-economică, statul ia de la  fiecare dintre noi 100 de lei, cheltuie vreo 30 prin structuri administrative încărcate, mai fură vreo 10 şi ne dă înapoi tuturor restul de 60 sub formă de servicii, în general de calitate proastă. Nu are absolut nici un sens. Mai bine ne-ar lăsa banii în buzunar, să ne gospodărim singuri.

În această logică, reducerea TVA la alimente e o măsură populistă care ar afecta grav bugetul ţării şi care nu ar avea aproape nici un efect din perspectivă socială. Reducerea TVA, în primul rând, nu se va reflecta imediat în scăderi de preţuri la consumator. Preţul e stabilit în  piaţă şi are o oarecare rezilienţă. Prima reacţie a jucătorilor din piaţa alimentelor va fi să-şi adjudece marginea suplimentară astfel creată. Într-un târziu, peste un an, doi, pe măsură ce competiţia lucrează, reducerea TVA va ajunge, în fine, din cuferele statului în buzunarele cetăţenilor. Evident, aceştia din urmă vor fi nemulţumiţi pentru că ei se aşteaptă la ieftiniri peste noapte iar acestea nu se vor produce. Efect social zero.

Dar şi dacă ar ajunge, miraculos, în preţuri peste noapte, măsura ar fi tot ineficace. Pentru că reducerea ar afecta pe toată lumea, nu doar pe cei săraci. Prin logica lucrurilor, ea s-ar duce mai degrabă către cei bogaţi decât către cei săraci. Sau, cel puţin, către cei normali. Protecţia socială nu poate fi adresată decât unei minorităţi. Dacă societatea e formată în majoritatea ei din săraci, atunci ea nu se poate rederesa prin măsuri de protecţie socială, pentru că nu are cine să le finanţeze. Singura soluţie, dacă asta e situaţia, e un val de creştere economică care să-i ridice pe toţi. Societatea nu se poate face din săracă bogată vânturând sărăcia de colo-colo.  Lăsaţi TVA-ul în pace!