Ce merge și ce nu

Am participat zilele trecute la o discuție, pe un forum, despre subiectul culturii organizației. Cineva acolo susținea, cu tăria convingerilor adânc și definitiv înrădăcinate, că competitivitatea ajută organizațiile să aibă succes iar cooperarea duce la blazare și lipsă de rezultate. Atunci când am discutat despre datele și faptele pe care opinia persoanei respective se baza, am descoperit că se baza pe câteva exemple, unele doar citite sau auzite. Sunt sigur că sunt și printre cititori persoane care cred același lucru, probabil cam cu același nivel de date care să susțină afirmația.

Vreau să vă spun aici tare și răspicat: competitivitatea în comportament colectiv, în cultura de organizație, e asociată puternic cu lipsa de etică, cu lipsa de cooperare și cu lipsa de calitate a produselor sau serviciilor, pe scurt cu lipsa de performanţă. Mai mult decât atât ea nu e asociată pozitiv cu mai nici un parametru de performanţă. Atunci când produce simulacre de performanță asta se întâmplă doar pe termen scurt, pe termen lung efectul ei fiind mai degrabă neutru, dar foarte volatil. Adică firmele conduse astfel pierd în căderi răsunătoare și dezastruoase toate câștigurile câtorva ani de succes aparent.  România e o țară hiper-competitivă. În lume, cea mai hiper-competitivă industrie a fost (că nu prea mai există) investment banking. Vedeți ceva cunoscut în acest model?

Această criză e un moment foarte bun de reflecție despre felul în care ne conducem organizațiile și despre toate aceste mituri la care ținem cu dinții deși sunt absolut false și nu avem nici o dovadă cât de cât științifică în favoarea lor.

O primă întrebare ar fi cum ajungem să căpătăm astfel de impresii false? Cel mai adesea fenomenul e unul pe care noi îl numim atribuirea defensivă a succesului. Funcționează cam așa. Dacă plecați cu un grup de prieteni într-o călătorie cu barca și aveți o vreme perfectă, senină, cu marea calmă și o briză numai bună să vă umfle pânzele, peste vreo oră două o să începeți să vă plictisiți. Puneți barca pe pilot automat, scoateți berea de la rece și încingeți o discuție aprinsă cu prietenii. Și, fără greș, peste 5-6 ore ajungeți la destinație, bronzați, veseli și puțin cam abțiguiți. Apoi scoateți o foaie de hârtie și faceți o sesiune de învățare: ce am făcut de a mers așa de bine? Pe listă se va regăsi berea! Veți trage concluzia că cel mai bine conduceți barca beat. La scară socială fenomenul poartă numele de efectul de halo. Orice face cineva căruia îi merge bine e bine, după cum orice face cineva căruia îi merge rău, e rău. Adeseori gândirea se aplică la același caz. Înainte să dea Enron faliment s-au scris studii de caz la Harvard despre cât de buni sunt în tot ce fac. După ce a implodat, s-au scris studii despre cât de rău era orice făceau. Nici unele nici celelalte nu sunt adevărate. Succesul vă vine datorită unor factori și în ciuda altora. Trebuie să discerneți bine de tot ce vă ajută și ce, de fapt, vă încurcă. Pentru că pe furtună, dacă conduci beat, mori!

O a doua întrebare ar fi care dintre factorii de succes funcționau doar pentru că economia era în creștere și care vă pot ajuta să ieșiți din criză. Ce am constatat, în cercetarea noastră despre cultura organizaților românești, e că organizațiile sunt conduse în general prin forță și coerciție, iar mecanismele de stimulare sunt mai degrabă competitive decât cooperative. Acest fel de a conduce produce gripaj, câțiva oameni care se bat pentru supremație și o masă care-și explică eșecul și stă în banca ei și face doar ce i se spune. E un fel de a conduce care poate să funcționeze în vremuri bune și mai ales predictibile dar care va da rezultate catastrofale în vremuri de incertitudine în care managementul încetează să fie genial și luminat și bâjbâie prin întuneric împreună cu muritorii de rând. În astfel de vremuri e nevoie de experiment, de inovare, de inițiativă personală și decizii rapide luate acolo unde apar problemele. Adică ar fi fost bine să fi avut o organizație cu cultură constructivă. Dacă nu o aveți, poate că e momentul să începeți să o construiți. În fond, nimic nu motivează oamenii mai mult la acțiune și schimbare decât o criza…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.